Si deodata amintirile-mi pecetluiesc buzele
si deodata simt masca de piatra a sfinxului
si surad cu buzele mele de piatra,
totul s-a intamplat cu milenii sau cu cateva clipe in urma
si surad chiar acestei dileme
si masca de piatra mi se lipeste pe fata
si n-o voi mai smulge
decat pentru a arata sfincsilor care dorm in desert
obrazul meu viu.
(Octavian Paler)
vineri, 18 decembrie 2009
In zori
In zori,
Cand aerul noptii
Se retrage usor
In emisfera de dor,
Caliciul minuscul al florii
Tresare scotand
Un sunet afund,
Rezonant ca un geamat de dom,
Cu dangatul celui mai asurzitor
Clopot la fel;
Ce pacat
Ca auzul nostru nu e facut pentru el
Si noua nu ni se spune nicicand
Pentru cine bat
Clopotele din flori.
(Ana Blandiana)
Cand aerul noptii
Se retrage usor
In emisfera de dor,
Caliciul minuscul al florii
Tresare scotand
Un sunet afund,
Rezonant ca un geamat de dom,
Cu dangatul celui mai asurzitor
Clopot la fel;
Ce pacat
Ca auzul nostru nu e facut pentru el
Si noua nu ni se spune nicicand
Pentru cine bat
Clopotele din flori.
(Ana Blandiana)
miercuri, 16 decembrie 2009
Cat de usor
de Ana Blandiana
Daca zeii ar fi plante,
Cum insusi Platon inclina sa admita,
Cat de usor ne-ar fi
Sa-i cultivam,
Sa le satisfacem minimele nevoi
(Putina apa, putin balegar),
Cerandu-le in schimb
Florile, frunzele, radacinile, fructele,
Si chiar si secretul, vegetal,
Al invierii din morti...
(1985)
Daca zeii ar fi plante,
Cum insusi Platon inclina sa admita,
Cat de usor ne-ar fi
Sa-i cultivam,
Sa le satisfacem minimele nevoi
(Putina apa, putin balegar),
Cerandu-le in schimb
Florile, frunzele, radacinile, fructele,
Si chiar si secretul, vegetal,
Al invierii din morti...
(1985)
In memoriam
de Ana Blandiana
Eternitatea rotunjita cu greu a sarpelui
Care-si inghite coada si se hraneste cu sine,
Fluviul etern suindu-si apele spre izvoare
Ca sa curga din nou de cealalta parte,
Intuneric rotund dincolo de drumul
Zilnic al soarelui
Care intra si iese din moarte.
Nimeni nu intra-n mormant decat ca sa-nvie
De la samanta la zeu,
Ia aminte,
Domn al castelului divin de cuvinte,
La vesnica-ntoarcere intru pustie
A celui mereu si mereu si mereu.
Vesnica intoarcere-a corabiilor
Navigand pe sub ape
Care ineaca imperii si-altare
La alte si alte popoare
Si zei omorati si-nviati,
Necunoscuti, insa frati
In nemasuratul aproape.
(2004)
Eternitatea rotunjita cu greu a sarpelui
Care-si inghite coada si se hraneste cu sine,
Fluviul etern suindu-si apele spre izvoare
Ca sa curga din nou de cealalta parte,
Intuneric rotund dincolo de drumul
Zilnic al soarelui
Care intra si iese din moarte.
Nimeni nu intra-n mormant decat ca sa-nvie
De la samanta la zeu,
Ia aminte,
Domn al castelului divin de cuvinte,
La vesnica-ntoarcere intru pustie
A celui mereu si mereu si mereu.
Vesnica intoarcere-a corabiilor
Navigand pe sub ape
Care ineaca imperii si-altare
La alte si alte popoare
Si zei omorati si-nviati,
Necunoscuti, insa frati
In nemasuratul aproape.
(2004)
joi, 3 decembrie 2009
"Fara Dumnezeu...
...omul ramane doar un biet animal rational si vorbitor, care vine de nicaieri si merge spre nicaieri."
"Singurul vehicul catre Dumnezeu este ritmul iubirii dintre oameni."
"O personalitate este aceea care se daruieste, nu se justifica."
(Petre Tutea / 06 oct. 1902 - 03 dec. 1991)
miercuri, 2 decembrie 2009
Corneliu Coposu - Amintiri interzise
Motto: "Personalitatea e acel individ inzestrat cu capacitatea de a se darui. Eroul este o personalitate, deoarece nu-si mai apartine. (Petre Tutea)"
Omagiile vin la termen, statuile si placile comemorative se vor inmulti. Insa intelesul istoric al lui Corneliu Coposu este suspendat. In 1o ani, invatatura Seniorului a coclit in magazia cu lozinci, de unde e scoasa la plimbare, in anii multiplu de cinci. Chiar si acest nume - porecla - decoratie postuma e, de fapt, un kitsch. "Senior" nu e un dezastru mai mic decat "eterna si fascinanta" din album sau "va dorim o seara excelenta" de pe ecran. Corneliu Coposu a fost, intr-adevar, agent strain si acest lucru l-a facut neasimilabil in Romania, pe toata durata celor 6 ani de amestec in treburile interne ale noului stat roman. Ca agent, Corneliu Coposu a slujit principiile unei lumi apuse. De aici porneste secretul instrainarii noastre de Coposu. In 1989, la revenirea in viata legala, Coposu a gasit o tara care nu mai continua, nici macar clandestin, linia rupta in 1945. Comunismul romanesc reusise sa devina o epoca sociala, nu doar o paranteza, inchisa la capete de libertayea de dinainte si de libertatea de dupa. Exact in clipa in care a fost obligata sa deschida o epoca noua, Romania marelui succes social comunist s-a dovedit foarte bine nepregatita. Ea a livrat o alternativa doldora de bunavointa si romantism, nepricepere si inautentic. Corneliu Coposu, absolventul unei istorii uitate si agentul unui caracter intarit de izolare, a devenit singura varianta concreta de joc. Coposu cunostea regulile de baza ale politicii, o stiinta neinchipuit de grea, izgonita de comunism dintre ocupatiile libere si inlocuita cu un amestec incoerent de pareri si lirism. Numic nu rezuma mai bine originile noii democratii romane decat aceasta situatie demna de un accident cosmic: o tara trece intr-o epoca noua, cu o oligarhie de o parte si cu un supravietuitor de cealalta parte.
Romania a fost singurul stat nesovietic est-european care a trebuit sa-si redescopere vocatia democratica sprijinindu-se pe vestigiile unei epoci depasite. Reversul medaliei n-a lucit fara sens. O tara silita sa treaca de la primele semne de modernitate complxa la pastoralismul industrial nord-coreean nu putea reveni in istoria normala pe o linie dreapta. Istoria nu face derogari. Romania a reinceput viitorul asa cum se despartise de el: printr-o aberatie, printr-o contorsiune care a adus in fruntea cursei dupa normalitate un veteran. Norocul a fost ca omul a fost bun. Corneliu Coposu avea si defecte (neconsolidat, partidul nu i-a supravietuit), dar ele palesc in fata reusitei sale neverosimile. Coposu a propovaduit, literalmente, dintr-un vestiar sordid. A avut la dispozitie o masina de scris, bun-simt si energia unui om la sfertul propriei sale varste biologice. Rezultatul a fost un triumf uluitor si agasant. Coposu a incurcat calculele unei istorii care se pregatea sa repete schema romaneasca: vaiete, adaptare, nesimtire, inavutire. Coposu a indiguit, aproape singur, valul de nationalism turmatic pus in miscare de Ion Iliescu & Aparatul. Fara rezistenta lui Coposu, fara calmul si aura sa, argumentul democratic s-ar fi degradat. Bielorusia ar fi debutat in Romania. Principiul aliantei atlantice si al orbitei europene, enuntat prima oara de Coposu, ar fi intarziat enorm.
Aparitia "fanatica" a lui Corneliu Coposu a fost singura intruchipare a Omului Providential. Ion Iliescu, purtatorul ilegal al acestei titulaturi, e un impostor. Iliescu, omul de la capatul conspiratiei de partid si politicianul sustinut de un aparat economic fara rival, a fost executorul testamentar al comunismului. Om Providential, nu. Aceasta postura eroica si neinteleasa presupune o mare cunoastere a viitorului si a binelui, in numele acelor calitati pe care un popor le pierde sau le uita. Cineva nu renunta la increderea in aceste insusiri uitate de obste si face din ele, adeseori impotriva timpului sau, malul pe care va pasi mai tarziu, (ne)recunoscatoare, Patria. Acesta e Omul Providential. Acesta a fost Corneliu Coposu si exact din acest motiv lumea noastra, grabita sa celebreze succesul imediat, cadourile fara conditii si progresul neavenit, nu vrea sa-l mai tina minte.
Unii dintre noi, cei mai multi, nu-l vom uita.
(Tehnica neputintei la romani - Traian Ungureanu, 2006)
Omagiile vin la termen, statuile si placile comemorative se vor inmulti. Insa intelesul istoric al lui Corneliu Coposu este suspendat. In 1o ani, invatatura Seniorului a coclit in magazia cu lozinci, de unde e scoasa la plimbare, in anii multiplu de cinci. Chiar si acest nume - porecla - decoratie postuma e, de fapt, un kitsch. "Senior" nu e un dezastru mai mic decat "eterna si fascinanta" din album sau "va dorim o seara excelenta" de pe ecran. Corneliu Coposu a fost, intr-adevar, agent strain si acest lucru l-a facut neasimilabil in Romania, pe toata durata celor 6 ani de amestec in treburile interne ale noului stat roman. Ca agent, Corneliu Coposu a slujit principiile unei lumi apuse. De aici porneste secretul instrainarii noastre de Coposu. In 1989, la revenirea in viata legala, Coposu a gasit o tara care nu mai continua, nici macar clandestin, linia rupta in 1945. Comunismul romanesc reusise sa devina o epoca sociala, nu doar o paranteza, inchisa la capete de libertayea de dinainte si de libertatea de dupa. Exact in clipa in care a fost obligata sa deschida o epoca noua, Romania marelui succes social comunist s-a dovedit foarte bine nepregatita. Ea a livrat o alternativa doldora de bunavointa si romantism, nepricepere si inautentic. Corneliu Coposu, absolventul unei istorii uitate si agentul unui caracter intarit de izolare, a devenit singura varianta concreta de joc. Coposu cunostea regulile de baza ale politicii, o stiinta neinchipuit de grea, izgonita de comunism dintre ocupatiile libere si inlocuita cu un amestec incoerent de pareri si lirism. Numic nu rezuma mai bine originile noii democratii romane decat aceasta situatie demna de un accident cosmic: o tara trece intr-o epoca noua, cu o oligarhie de o parte si cu un supravietuitor de cealalta parte.
Romania a fost singurul stat nesovietic est-european care a trebuit sa-si redescopere vocatia democratica sprijinindu-se pe vestigiile unei epoci depasite. Reversul medaliei n-a lucit fara sens. O tara silita sa treaca de la primele semne de modernitate complxa la pastoralismul industrial nord-coreean nu putea reveni in istoria normala pe o linie dreapta. Istoria nu face derogari. Romania a reinceput viitorul asa cum se despartise de el: printr-o aberatie, printr-o contorsiune care a adus in fruntea cursei dupa normalitate un veteran. Norocul a fost ca omul a fost bun. Corneliu Coposu avea si defecte (neconsolidat, partidul nu i-a supravietuit), dar ele palesc in fata reusitei sale neverosimile. Coposu a propovaduit, literalmente, dintr-un vestiar sordid. A avut la dispozitie o masina de scris, bun-simt si energia unui om la sfertul propriei sale varste biologice. Rezultatul a fost un triumf uluitor si agasant. Coposu a incurcat calculele unei istorii care se pregatea sa repete schema romaneasca: vaiete, adaptare, nesimtire, inavutire. Coposu a indiguit, aproape singur, valul de nationalism turmatic pus in miscare de Ion Iliescu & Aparatul. Fara rezistenta lui Coposu, fara calmul si aura sa, argumentul democratic s-ar fi degradat. Bielorusia ar fi debutat in Romania. Principiul aliantei atlantice si al orbitei europene, enuntat prima oara de Coposu, ar fi intarziat enorm.
Aparitia "fanatica" a lui Corneliu Coposu a fost singura intruchipare a Omului Providential. Ion Iliescu, purtatorul ilegal al acestei titulaturi, e un impostor. Iliescu, omul de la capatul conspiratiei de partid si politicianul sustinut de un aparat economic fara rival, a fost executorul testamentar al comunismului. Om Providential, nu. Aceasta postura eroica si neinteleasa presupune o mare cunoastere a viitorului si a binelui, in numele acelor calitati pe care un popor le pierde sau le uita. Cineva nu renunta la increderea in aceste insusiri uitate de obste si face din ele, adeseori impotriva timpului sau, malul pe care va pasi mai tarziu, (ne)recunoscatoare, Patria. Acesta e Omul Providential. Acesta a fost Corneliu Coposu si exact din acest motiv lumea noastra, grabita sa celebreze succesul imediat, cadourile fara conditii si progresul neavenit, nu vrea sa-l mai tina minte.
Unii dintre noi, cei mai multi, nu-l vom uita.
(Tehnica neputintei la romani - Traian Ungureanu, 2006)
Singuratatea
Adorm adanc Bucegii, şi Noaptea-i netezeşte,
Pe tâmplele lor arse, cu mâinile-amândouă.
Sclipesc pe frunţi golaşe, ce somnul umezeşte,
Broboane mari de rouă.
Doar văile-aburite huiesc fără-ncetare
Şi darele de ceaţă, ca nişte serpi, la poale
Se duc pe nesimţite şi curg în depărtare
Cu apele la vale.
Atunci Singurătatea se scoală-ngândurată
Şi umblă, visătoare, pe streşini de-nălţime.
Stă ceasuri neclintită, de-o stâncă răzimată,
Şi cată-n adâncime.
Dă drumul unei pietre şi-ascultă, -ncremenită,
Cum bubuie-n adâncuri pân-nu se mai aude,
Cu faţa-n sus pe urmă se-ntinde, aiurită,
În ierburile ude.
Se uită lung la stele cum ard nălucitoare ...
Ascultă-n fund moliftii vibrând ca nişte clape.
Pe ceruri trece luna, plutind strălucitoare,
Cu lebăda pe ape.
Aşa îşi duce veghea pe culme sus, deşteaptă,
Şi de urât tot timpul ea singură îşi ţine ...
Din când în când tresare şi şade ... parc-aşteaptă
Dar, nimenea nu vine!
(Vasile Voiculescu)
Pe tâmplele lor arse, cu mâinile-amândouă.
Sclipesc pe frunţi golaşe, ce somnul umezeşte,
Broboane mari de rouă.
Doar văile-aburite huiesc fără-ncetare
Şi darele de ceaţă, ca nişte serpi, la poale
Se duc pe nesimţite şi curg în depărtare
Cu apele la vale.
Atunci Singurătatea se scoală-ngândurată
Şi umblă, visătoare, pe streşini de-nălţime.
Stă ceasuri neclintită, de-o stâncă răzimată,
Şi cată-n adâncime.
Dă drumul unei pietre şi-ascultă, -ncremenită,
Cum bubuie-n adâncuri pân-nu se mai aude,
Cu faţa-n sus pe urmă se-ntinde, aiurită,
În ierburile ude.
Se uită lung la stele cum ard nălucitoare ...
Ascultă-n fund moliftii vibrând ca nişte clape.
Pe ceruri trece luna, plutind strălucitoare,
Cu lebăda pe ape.
Aşa îşi duce veghea pe culme sus, deşteaptă,
Şi de urât tot timpul ea singură îşi ţine ...
Din când în când tresare şi şade ... parc-aşteaptă
Dar, nimenea nu vine!
(Vasile Voiculescu)
duminică, 29 noiembrie 2009
Elegie
Mai bine sa umplem cu flori
toate craterele vulcanilor,
sa uitam mortii neingropati
si vantul sa caute singur
ce mai e de gasit prin cenusa,
mai bine sa ne ducem departe de ranile noastre,
sa nu regretam nimic si sa cultivam trandafiri,
mai bine sa fixam sarbatorile
in zile fara memorie,
mai bine sa ducem ucigasilor crini
si sa-i declaram inocenti,
mai bine sa convingem fantomele
sa ne lase in pace,
sa ne ducem departe de ranile lor
si cat mai discret,
sa nu deranjam cu tristetile noastre pe nimeni,
inainte de a spune ca toate acestea-s firesti.
(Octavian Paler)
toate craterele vulcanilor,
sa uitam mortii neingropati
si vantul sa caute singur
ce mai e de gasit prin cenusa,
mai bine sa ne ducem departe de ranile noastre,
sa nu regretam nimic si sa cultivam trandafiri,
mai bine sa fixam sarbatorile
in zile fara memorie,
mai bine sa ducem ucigasilor crini
si sa-i declaram inocenti,
mai bine sa convingem fantomele
sa ne lase in pace,
sa ne ducem departe de ranile lor
si cat mai discret,
sa nu deranjam cu tristetile noastre pe nimeni,
inainte de a spune ca toate acestea-s firesti.
(Octavian Paler)
marți, 17 noiembrie 2009
Mersul pe sarma al memoriei
Trecut...Memorie...Cuvinte care au inchise in coaja lor, asemenea unor fructe, aromele unor timpuri traite, de fiecare dintre noi, altfel. Simtite altfel. Cantarite altfel, in interiorul sufletului personal. Pentru ca trecutul, ca timp, la fel ca si prezentul, clipa-efemera, este "gustat", simtit de sufletul omenesc intr-un "tablou" ce-si lasa tusele memoriei in mod distinct si absolut particular.
Unele clipe ale trecutului, asternute in chip firesc, de unii autorii, in pagini-memorie, ne arunca pe noi, cei prezenti astazi - pentru putin timp este adevarat - intr-o alta dimensiune, facand sufletele sa atinga acele clipele efemere, sa "reverbereze" cu ele.
Exista suflete care vibreaza sincron, suflete care simt la fel. E ca un perpetuum mobile in care secundele trecutului indepartat ori mai apropiat de noi nu inceteaza sa-si retraiasca "sentimentele".
Problema memoriei si a timpului deopotriva ramane una mult discutata atat de biologi cat si de fizicieni, insa ea devine mult mai "exacta" cand vine vorba de analizele istoricilor. Caci trecutul, cu bunele si cu relele lui, trebuie atent consemnat, studiat, criticat pentru a nu se mai repeta de-a lungul istoriei timpului. Poate, doar in privinta partilor lui bune. Daca ne gandim la cosmarurile trecutului, memoriile scrise isi gasesc argumentele practice in avertismentul timpului prezent de a nu fi uitate. Dar nici retraite.
Istoria, la fel ca si celelalte stiinte mai mult sau mai putin inrudite cu ea, isi descopera paginile trecutului din memoriile scrise, iar pretiozitatea lor [in idei, evenimente, emotii, sentimente...] ramane de nepretuit in sufletul traitor.
Totusi, ramane o intrebare. Oare cand vom intelege pe deplin vorbele intelepte ale lui Erasmus din Rotterdam: "Tempus omnia revelat." (Timpul ne dezvaluie totul.)
Copyright 2009 - "Dimineti tarzii" - A. Radut, 2009, Amsterdam
Unele clipe ale trecutului, asternute in chip firesc, de unii autorii, in pagini-memorie, ne arunca pe noi, cei prezenti astazi - pentru putin timp este adevarat - intr-o alta dimensiune, facand sufletele sa atinga acele clipele efemere, sa "reverbereze" cu ele.
Exista suflete care vibreaza sincron, suflete care simt la fel. E ca un perpetuum mobile in care secundele trecutului indepartat ori mai apropiat de noi nu inceteaza sa-si retraiasca "sentimentele".
Problema memoriei si a timpului deopotriva ramane una mult discutata atat de biologi cat si de fizicieni, insa ea devine mult mai "exacta" cand vine vorba de analizele istoricilor. Caci trecutul, cu bunele si cu relele lui, trebuie atent consemnat, studiat, criticat pentru a nu se mai repeta de-a lungul istoriei timpului. Poate, doar in privinta partilor lui bune. Daca ne gandim la cosmarurile trecutului, memoriile scrise isi gasesc argumentele practice in avertismentul timpului prezent de a nu fi uitate. Dar nici retraite.
Istoria, la fel ca si celelalte stiinte mai mult sau mai putin inrudite cu ea, isi descopera paginile trecutului din memoriile scrise, iar pretiozitatea lor [in idei, evenimente, emotii, sentimente...] ramane de nepretuit in sufletul traitor.
Totusi, ramane o intrebare. Oare cand vom intelege pe deplin vorbele intelepte ale lui Erasmus din Rotterdam: "Tempus omnia revelat." (Timpul ne dezvaluie totul.)
Copyright 2009 - "Dimineti tarzii" - A. Radut, 2009, Amsterdam
miercuri, 28 octombrie 2009
De-or trece anii...
De-or trece anii cum trecură,
Ea tot mai mult îmi va plăce,
Pentru că-n toat-a ei făptură
E-un "nu ştiu cum" ş-un "nu ştiu ce".
M-a fermecat cu vro scânteie
Din clipa-n care ne văzum?
Deşi nu e decât femeie,
E totuşi altfel, "nu ştiu cum".
De-aceea una-mi este mie
De ar vorbi, de ar tăce;
Dac-al ei glas e armonie,
E şi-n tăcere-i "nu ştiu ce".
Astfel robit de-aceeaşi jale
Petrec mereu acelaşi drum...
În taina farmecelor sale
E-un "nu ştiu ce" ş-un "nu ştiu cum".
(Mihai Eminescu)
Ea tot mai mult îmi va plăce,
Pentru că-n toat-a ei făptură
E-un "nu ştiu cum" ş-un "nu ştiu ce".
M-a fermecat cu vro scânteie
Din clipa-n care ne văzum?
Deşi nu e decât femeie,
E totuşi altfel, "nu ştiu cum".
De-aceea una-mi este mie
De ar vorbi, de ar tăce;
Dac-al ei glas e armonie,
E şi-n tăcere-i "nu ştiu ce".
Astfel robit de-aceeaşi jale
Petrec mereu acelaşi drum...
În taina farmecelor sale
E-un "nu ştiu ce" ş-un "nu ştiu cum".
(Mihai Eminescu)
luni, 26 octombrie 2009
Talcuri
Tilcul florilor nu-i rodul,
Tilcul mortii nu e glodul,
Tilcul flacarii nu-i fumul,
Tilcul vetrei nu e scrumul,
Tilcul frunzei nu e umbra,
Tilcul toamnelor nu-i bruma
Dar al drumului e dorul,
Tilcul zarilor e norul,
Ducausul, calatorul.
(Lucian Blaga)
Tilcul mortii nu e glodul,
Tilcul flacarii nu-i fumul,
Tilcul vetrei nu e scrumul,
Tilcul frunzei nu e umbra,
Tilcul toamnelor nu-i bruma
Dar al drumului e dorul,
Tilcul zarilor e norul,
Ducausul, calatorul.
(Lucian Blaga)
Vei plange mult ori...
...vei zambi ?,
de Lucian Blaga
Eu
nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet şi noroi-
dar mă gândesc la tine.
Cu gheare de lumină
o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,
că sufletul mi-aşa curat,
cum gândul tău il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineţi,
în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:
“Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?”
de Lucian Blaga
Eu
nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet şi noroi-
dar mă gândesc la tine.
Cu gheare de lumină
o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,
că sufletul mi-aşa curat,
cum gândul tău il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineţi,
în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:
“Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?”
duminică, 25 octombrie 2009
Filosofia lui Soren Kierkegaard
Un poet este o fiinţă nefericită a cărei inimă este sfâşiată de suferinţe secrete, dar ale cărei buze sunt atât de ciudat alcătuite încât atunci când suspinele şi ţipetele le scapă, sună ca o muzică frumoasă.
Viaţa nu este o enigmă ce trebuie dezlegată, ci o realitate care trebuie trăită.
Sunt profund convins că Dumnezeu este iubire; acest gând are pentru mine o validitate lirică originară.
Contrariul păcatului nu e virtutea, contrariul păcatului e libertatea.
Cine trăieşte artistic trăieşte mereu doar clipa prezentă.
A intra ca un vis în sufletul unei fete e o artă, a ieşi este o capodoperă.
Viaţa nu este o enigmă ce trebuie dezlegată, ci o realitate care trebuie trăită.
Sunt profund convins că Dumnezeu este iubire; acest gând are pentru mine o validitate lirică originară.
Contrariul păcatului nu e virtutea, contrariul păcatului e libertatea.
Cine trăieşte artistic trăieşte mereu doar clipa prezentă.
A intra ca un vis în sufletul unei fete e o artă, a ieşi este o capodoperă.
luni, 12 octombrie 2009
Despre femei si...
...iubire cu Anatole France
"Femeia face lumea. Ea este suverana. Nimic nu se face decat prin ea si pentru ea. Femeia este marea educatoare a barbatului; ea il invata virtutile incantatoare, politetea, discretia si acea mandrie care se teme sa nu fie suparatoare. Ea arata catorva arta de a placea, si tuturor arta utila de a nu displacea."
"Nu iubim cu adevarat decat atunci cand iubim fara motive."
"Nu se iubesc cu adevarat decat aceia care nu se cunosc inca."
"De cele mai multe ori ceea ce numim noi fericire e ceea ce nu cunoastem."
"Femeia face lumea. Ea este suverana. Nimic nu se face decat prin ea si pentru ea. Femeia este marea educatoare a barbatului; ea il invata virtutile incantatoare, politetea, discretia si acea mandrie care se teme sa nu fie suparatoare. Ea arata catorva arta de a placea, si tuturor arta utila de a nu displacea."
"Nu iubim cu adevarat decat atunci cand iubim fara motive."
"Nu se iubesc cu adevarat decat aceia care nu se cunosc inca."
"De cele mai multe ori ceea ce numim noi fericire e ceea ce nu cunoastem."
sâmbătă, 10 octombrie 2009
Suficienta mie
pentru D.
Suficienta mie nu mi-am fost niciodata,
Atarnand mereu ca un fruct de o creanga in vant,
Ca de un arc incordat, o sageata,
Ca de propria sa etimologie, un cuvant.
Ce-am insemnat inainte de-a fi fost pe pamant,
Ce sens visat de demult devenit speranta uitata
Ma strabate sarind peste rand
Si facandu-si din mine dovada
Si veriga a unui mister amanat
Ca sa continue diferit insa viu,
Platind cu dobanda acelasi pacat
Pe care ti-l las mostenire tarziu,
Ca sa-l intelegi si sa-l porti mai bogat,
Numai tu, cititor nenascut, ca un fiu...
(Ana Blandiana)
Suficienta mie nu mi-am fost niciodata,
Atarnand mereu ca un fruct de o creanga in vant,
Ca de un arc incordat, o sageata,
Ca de propria sa etimologie, un cuvant.
Ce-am insemnat inainte de-a fi fost pe pamant,
Ce sens visat de demult devenit speranta uitata
Ma strabate sarind peste rand
Si facandu-si din mine dovada
Si veriga a unui mister amanat
Ca sa continue diferit insa viu,
Platind cu dobanda acelasi pacat
Pe care ti-l las mostenire tarziu,
Ca sa-l intelegi si sa-l porti mai bogat,
Numai tu, cititor nenascut, ca un fiu...
(Ana Blandiana)
vineri, 9 octombrie 2009
Nobletea scrisului si admiratia valorii
De o zi avem al treilea laureat cu Premiul Nobel - Herta Muller.
De o zi ma simt cu mult mai bine. De fapt, nu m-am simtit nicicand altfel, insa vreau sa cred ca senzatia pe care am avut-o ieri a fost una cu totul "altfel."
Inca de la inceputul anului am avut o intuitie referitoare la recunoasterea valorilor noastre literare actuale in planul culturii mondiale. Caci ele exista si in literatura si in poezie. Suntem contemporani cu ele. Revenind la starea care m-a incercat in ianuarie, nefiind literat de formatie si nestiind nici macar care au fost propunerile pentru Romania pentru acest prestigios premiu, am avut dreptate. Simturile mele nu m-au inselat.
Bucuria mea, impartasita cu cei cunoscuti si necunoscuti, a fost deplina, si asta in ciuda convingerilor unanime venite din partea asa-zisilor specialisti care si le-au facut cunoscute cu voce tare chiar cu cateva ore inainte de momentul adevarului. Multi dintre ei, "manolesci si iari", critici de meserie, n-au facut altceva decat ceea ce stiu ei "mai bine". Sa critice ce poate nici nu stiau ca avem si sa parieze. Sa parieze pe cuvinte si pe oameni (!) Insa, au pierdut. S-a vazut. Probabil ca valorile noastre sunt cu totul altele pentru unii, iar cei care intr-adevar stiu sa le aprecieze nu fac parte din acest neam. E dureros ca se intampla astfel, dar e adevarat. Se vede ca veche zicala isi confirma inca o data valabilitatea cu...capra vecinului.
Dar, sa-i lasam pe acesti "buni" romani si...sa ne bucuram.
Multumim Doamna Herta Muller pentru scriitura plina de adevar.
Multumim Doamna Herta Muller pentru redarea adevaratei istorii a Romaniei.
De o zi ma simt cu mult mai bine. De fapt, nu m-am simtit nicicand altfel, insa vreau sa cred ca senzatia pe care am avut-o ieri a fost una cu totul "altfel."
Inca de la inceputul anului am avut o intuitie referitoare la recunoasterea valorilor noastre literare actuale in planul culturii mondiale. Caci ele exista si in literatura si in poezie. Suntem contemporani cu ele. Revenind la starea care m-a incercat in ianuarie, nefiind literat de formatie si nestiind nici macar care au fost propunerile pentru Romania pentru acest prestigios premiu, am avut dreptate. Simturile mele nu m-au inselat.
Bucuria mea, impartasita cu cei cunoscuti si necunoscuti, a fost deplina, si asta in ciuda convingerilor unanime venite din partea asa-zisilor specialisti care si le-au facut cunoscute cu voce tare chiar cu cateva ore inainte de momentul adevarului. Multi dintre ei, "manolesci si iari", critici de meserie, n-au facut altceva decat ceea ce stiu ei "mai bine". Sa critice ce poate nici nu stiau ca avem si sa parieze. Sa parieze pe cuvinte si pe oameni (!) Insa, au pierdut. S-a vazut. Probabil ca valorile noastre sunt cu totul altele pentru unii, iar cei care intr-adevar stiu sa le aprecieze nu fac parte din acest neam. E dureros ca se intampla astfel, dar e adevarat. Se vede ca veche zicala isi confirma inca o data valabilitatea cu...capra vecinului.
Dar, sa-i lasam pe acesti "buni" romani si...sa ne bucuram.
Multumim Doamna Herta Muller pentru scriitura plina de adevar.
Multumim Doamna Herta Muller pentru redarea adevaratei istorii a Romaniei.
O mare poeta
Ana Blandiana nu mai are nevoie de nicio prezentare, s-ar putea spune, dar poate ca tocmai unanima recunoastere a facut ca in ultimii ani sa se vorbeasca prea putin despre aceasta exceptionala scriitoare. Ne-am obisnuit oare atat de tare cu marele talent al Anei Blandiana incat nu ne mai poate uimi ? N-ar fi normal sa-l amintim ori de cate ori avem ocazia ?
In 2004 a aparut la editura Humanitas un nou volum de poezie semnat de Ana Blandiana, Refluxul sensurilor, reeditat anul trecut, fara insa a starni prea multe reactii critice. Care sa fie motivul acestei apatii critice ? Faptul ca Ana Blandiana a ramas fidela stilului saizecist ? E aberant. Ce ar trebui sa faca scriitoarea ? Sa-si falsifice stilul, trairile, personalitatea ?! Nu e un autor care sa incerce sa se adapteze modelor literare, dar asta nu ii scade din valoare. Oare Marquez a schimbat prea multe in scrisul sau de-a lungul anilor ?
Nu vreau sa inchei fara a va da o mostra din Refluxul sensurilor, un poem superb, intitulat "Cateva puncte":
"Fericirea este asemenea
Unui tablou pointilist:
Mici puncte colorate
Fara legatura intre ele,
Reusind uneori sa insemne ceva,
Alteori nu,
Reusind sa transmita
Doar fiorul unei intrebari
Incomplete,
Careia nu stii ce sa-i raspunzi
Pentru ca nu intelegi ce intreaba,
Nu intelegi decat intensitatea intrebarii
Careia ii lipsesc cateva puncte..."
(articol publicat de catre Ciprian Macesaru in revista Sapte Seri - 01-08 oct. 2009)
In 2004 a aparut la editura Humanitas un nou volum de poezie semnat de Ana Blandiana, Refluxul sensurilor, reeditat anul trecut, fara insa a starni prea multe reactii critice. Care sa fie motivul acestei apatii critice ? Faptul ca Ana Blandiana a ramas fidela stilului saizecist ? E aberant. Ce ar trebui sa faca scriitoarea ? Sa-si falsifice stilul, trairile, personalitatea ?! Nu e un autor care sa incerce sa se adapteze modelor literare, dar asta nu ii scade din valoare. Oare Marquez a schimbat prea multe in scrisul sau de-a lungul anilor ?
Nu vreau sa inchei fara a va da o mostra din Refluxul sensurilor, un poem superb, intitulat "Cateva puncte":
"Fericirea este asemenea
Unui tablou pointilist:
Mici puncte colorate
Fara legatura intre ele,
Reusind uneori sa insemne ceva,
Alteori nu,
Reusind sa transmita
Doar fiorul unei intrebari
Incomplete,
Careia nu stii ce sa-i raspunzi
Pentru ca nu intelegi ce intreaba,
Nu intelegi decat intensitatea intrebarii
Careia ii lipsesc cateva puncte..."
(articol publicat de catre Ciprian Macesaru in revista Sapte Seri - 01-08 oct. 2009)
joi, 8 octombrie 2009
Atotputernicul...
...Invatator, atunci cand a asezat principiile stiintei in structura universului, l-a chemat pe om la studiu si la urmarea cailor Sale. Este ca si cum El le-ar fi spus locuitorilor globului pe care il numim "al nostru": "Eu am facut pamantul pentru ca omul sa salasluiasca pe fata lui si am cladit cerurile instelate si usor de vazut, toate acestea pentru a-l invata pe om stiinta si artele. Acum el se poate ingriji de starea lui si poate invata din bunatatea Mea fata de toate creaturile ca trebuie sa fie intelegator cu semenii sai." (Thomas Paine - "Epoca ratiunii", 1794)
miercuri, 7 octombrie 2009
Sa ne amintim de...Emanoil Bucuta
"Ca un vrej de lumina, pe dupa viata cartii se impleteste si viata cercetatorului ei..."
(Emanoil Bucuta - biolog roman si scriitor, membru corespondent al Academiei Romane)
(Emanoil Bucuta - biolog roman si scriitor, membru corespondent al Academiei Romane)
- citeste pe adresa: www.balciclove.topcities.com/EB.html o frumoasa pagina scrisa de acest scriitor roman.
Edgar Allan Poe si...poezia lui fantastica
Tu mi-erai totul, dragoste,
Al sufletului har,
Un verde ostrov in mare, dragoste,
Fantana si altar,
Incins cu poame dulci si flori,
Flori ale mele doar.
Vis prea frumos spre-a fi putut
Sa stea -
Ah, limpede minune !
Ai rasarit si te-am pierdut !
Un glas din viitor imi spune:
"Treci, treci", dar peste Trecut
Sufletul meu ca pe-o genune
Pluteste-amar, apatic, mut.
("Regret", de Edgar Allan Poe)
Al sufletului har,
Un verde ostrov in mare, dragoste,
Fantana si altar,
Incins cu poame dulci si flori,
Flori ale mele doar.
Vis prea frumos spre-a fi putut
Sa stea -
Ah, limpede minune !
Ai rasarit si te-am pierdut !
Un glas din viitor imi spune:
"Treci, treci", dar peste Trecut
Sufletul meu ca pe-o genune
Pluteste-amar, apatic, mut.
("Regret", de Edgar Allan Poe)
marți, 6 octombrie 2009
Heaven on...
...Earth.
We need it now.
I'm sick of
all of this
Hanging around.
Sick of sorrow. Sick of the pain.
I'm sick of hearing
again and again
That there's gonna be
Peace on Earth.
PEACE ON EARTH.
Hear it every Christmas time
But hope and history
Won't rhyme.
So that's it worth ?
THIS PEACE ON EARTH.
"Peace on Earth" U2
We need it now.
I'm sick of
all of this
Hanging around.
Sick of sorrow. Sick of the pain.
I'm sick of hearing
again and again
That there's gonna be
Peace on Earth.
PEACE ON EARTH.
Hear it every Christmas time
But hope and history
Won't rhyme.
So that's it worth ?
THIS PEACE ON EARTH.
"Peace on Earth" U2
luni, 5 octombrie 2009
E timpul pentru a te implica. Pentru tine, pentru noi, pentru...Pamant
Kofi Annan, fostul secretar general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), a mobilizat aproximativ 60 de artişti, care s-au reunit la sfârşitul săptămânii trecute pentru a lansa o „petiţie muzicală mondială“ împotriva schimbărilor climatice.
Numeroase personalităţi, printre care Yannick Noah, grupul Scorpions, Marion Cotillard sau Duran Duran, lansează un apel pentru ca un nou acord de „justiţie climatică“ să fie adoptat la summit-ul internaţional pentru climă ce va avea loc la Copenhaga, începând cu 7 decembrie 2009. Kofi Annan a fost cel care a avut iniţiativa acestei „petiţii muzicale mondiale“.
„Noi putem şi trebuie să ne facem auzită vocea “, a declarat fostul secretar general al ONU cu ocazia lansării acestei campanii, la Universitatea Descartes din Paris. Melodia poate fi ascultată în deplină legalitate pe www.timeforclimatejustice.org, iar fiecare accesare devine o semnătură în favoarea unui acord internaţional just şi ambiţios în ceea ce priveşte clima.
„Încălzirea globală reprezintă cea mai mare ameninţare la adresa umanităţii“ a spus Kofi Annan, înainte de a sublinia că „ţările sărace şi cele în curs de dezvoltare sunt cel mai grav afectate de fenomenul schimbărilor climatice“.
Sursa: Ziarul "Adevarul"
Autor: Francisca Catana
http://www.adevarul.ro/articole/societatea-civila-se-implica-in-campania-pentru-introducerea-sistemului-buy-back.html
Numeroase personalităţi, printre care Yannick Noah, grupul Scorpions, Marion Cotillard sau Duran Duran, lansează un apel pentru ca un nou acord de „justiţie climatică“ să fie adoptat la summit-ul internaţional pentru climă ce va avea loc la Copenhaga, începând cu 7 decembrie 2009. Kofi Annan a fost cel care a avut iniţiativa acestei „petiţii muzicale mondiale“.
„Noi putem şi trebuie să ne facem auzită vocea “, a declarat fostul secretar general al ONU cu ocazia lansării acestei campanii, la Universitatea Descartes din Paris. Melodia poate fi ascultată în deplină legalitate pe www.timeforclimatejustice.org, iar fiecare accesare devine o semnătură în favoarea unui acord internaţional just şi ambiţios în ceea ce priveşte clima.
„Încălzirea globală reprezintă cea mai mare ameninţare la adresa umanităţii“ a spus Kofi Annan, înainte de a sublinia că „ţările sărace şi cele în curs de dezvoltare sunt cel mai grav afectate de fenomenul schimbărilor climatice“.
Sursa: Ziarul "Adevarul"
Autor: Francisca Catana
http://www.adevarul.ro/articole/societatea-civila-se-implica-in-campania-pentru-introducerea-sistemului-buy-back.html
joi, 1 octombrie 2009
Aer de toamna
Ma curenta privirea ta
intamplatoare.
Frunza tristetii de pe chip
deodata mi-o smulgeai,
si stam in soare,
cu chipul nemiscat si-ndragostit.
Ma curenta privirea ta
intamplatoare,
somnul cu vise mi-l smulgea.
O, si lasa deasupra mea, in soare
doar ramuri de copaci
si pasari rotitoare.
Ma curenta privirea ta
intamplatoare,
si totul devenea in jurul meu
amanuntit.
Si imi parea
c-a fost asa de totdeauna
si soarele-l uitam, pe bolta-ntepenit.
(Nichita Stanescu, 1964)
intamplatoare.
Frunza tristetii de pe chip
deodata mi-o smulgeai,
si stam in soare,
cu chipul nemiscat si-ndragostit.
Ma curenta privirea ta
intamplatoare,
somnul cu vise mi-l smulgea.
O, si lasa deasupra mea, in soare
doar ramuri de copaci
si pasari rotitoare.
Ma curenta privirea ta
intamplatoare,
si totul devenea in jurul meu
amanuntit.
Si imi parea
c-a fost asa de totdeauna
si soarele-l uitam, pe bolta-ntepenit.
(Nichita Stanescu, 1964)
miercuri, 30 septembrie 2009
Melodia povestita
de Nichita Stanescu
Dragostea pe care ţi-o purtam pe-atunci
făcea din mine un bărbat aproape frumos.
Mă gândeam până la orizont
şi chiar
izbutisem să mă gândesc până la soare.
Erai atât de subţire, şi coama neagră
ţi-o lăsai fluturată, pe umeri.
Când vorbeai, glasul tău ucidea fantome
şi bătaia inimii mele îţi dădea ocol
ca o planetă ce-ntârzie...
Acum,când întâmplarea binecuvântată
mi te-a adus în cale,
soarele meu se întunecă,
şi cerul şi-arată stelele sticloase,
ca să mă gândesc încordat până la stele!
Dragostea pe care ţi-o purtam pe-atunci
făcea din mine un bărbat aproape frumos.
Mă gândeam până la orizont
şi chiar
izbutisem să mă gândesc până la soare.
Erai atât de subţire, şi coama neagră
ţi-o lăsai fluturată, pe umeri.
Când vorbeai, glasul tău ucidea fantome
şi bătaia inimii mele îţi dădea ocol
ca o planetă ce-ntârzie...
Acum,când întâmplarea binecuvântată
mi te-a adus în cale,
soarele meu se întunecă,
şi cerul şi-arată stelele sticloase,
ca să mă gândesc încordat până la stele!
vineri, 25 septembrie 2009
Secretele...vietii
"Libertatea este mai pretioasa decat dragostea ! Asta o afli intotdeauna prea tarziu !"
"Numai nefericitul stie ce-i fericirea ! Fericitul nu-i decat o marioneta a elanului vietii. Nu face decat s-o ilustreze, dar nu o poseda. Lumina nu straluceste in lumina, ci doar in intuneric."
"In dragoste este necesara o anumita naivitate...e un dar dumnezeiesc ! Daca ai pierdut-o o data, n-o poti redobandi nicicand."
"A compensa mereu este intregul secret al vietii."
"Orice dragoste include in sine premisa eternitatii ei, si tocmai in falsitatea acestei premise isi are izvorul eternul ei chin."
"Trebuie sa te zbati daca vrei sa prinzi din zbor ceea ce numim cu totii fericire...si trebuie s-o platesti dublu sau triplu. Fericirea este lucrul cel mai nesigur si mai scump din lume !"
(Erich Maria Remarque)
"Numai nefericitul stie ce-i fericirea ! Fericitul nu-i decat o marioneta a elanului vietii. Nu face decat s-o ilustreze, dar nu o poseda. Lumina nu straluceste in lumina, ci doar in intuneric."
"In dragoste este necesara o anumita naivitate...e un dar dumnezeiesc ! Daca ai pierdut-o o data, n-o poti redobandi nicicand."
"A compensa mereu este intregul secret al vietii."
"Orice dragoste include in sine premisa eternitatii ei, si tocmai in falsitatea acestei premise isi are izvorul eternul ei chin."
"Trebuie sa te zbati daca vrei sa prinzi din zbor ceea ce numim cu totii fericire...si trebuie s-o platesti dublu sau triplu. Fericirea este lucrul cel mai nesigur si mai scump din lume !"
(Erich Maria Remarque)
marți, 22 septembrie 2009
Sonet XVII
Nu te iubesc chiar daca
tu ai fi un trandafir sarat, sau topaz,
sau o sageata de garoafe
pe care focul o trimite.
Te iubesc cu o certitudine intunecata
caci lucrurile sunt create sa fie iubite,
in secret, intre umbra si suflet.
Te iubesc ca planta care niciodata nu infloreste
care pastreaza in sine lumina florilor ascunse.
Multumesc iubirii tale, solid si cert parfum
ce rasare din pamant
si traieste in intuneric, in sufletul meu.
Te iubesc fara sa stiu cum si cand, sau poate unde
Te iubesc in mod direct, fara sa retrogradez,
fara complexe sau mandrie;
Te iubesc pentru ca stiu,
ca aceasta este singura cale:
Unde eu nu exist, nici tu,
atat de aproape, incat mana ta
pe pieptul meu este mana mea,
atat de aproape, incat ochii tai inchisi,
ma adorm pe mine.
(Pablo Neruda)
tu ai fi un trandafir sarat, sau topaz,
sau o sageata de garoafe
pe care focul o trimite.
Te iubesc cu o certitudine intunecata
caci lucrurile sunt create sa fie iubite,
in secret, intre umbra si suflet.
Te iubesc ca planta care niciodata nu infloreste
care pastreaza in sine lumina florilor ascunse.
Multumesc iubirii tale, solid si cert parfum
ce rasare din pamant
si traieste in intuneric, in sufletul meu.
Te iubesc fara sa stiu cum si cand, sau poate unde
Te iubesc in mod direct, fara sa retrogradez,
fara complexe sau mandrie;
Te iubesc pentru ca stiu,
ca aceasta este singura cale:
Unde eu nu exist, nici tu,
atat de aproape, incat mana ta
pe pieptul meu este mana mea,
atat de aproape, incat ochii tai inchisi,
ma adorm pe mine.
(Pablo Neruda)
Te iubesc...
...fara sa stiu cum sau cand sau de unde. Te iubesc pur si simplu, fara complexitati sau mandrie; te iubesc pentru ca nu stiu alta cale...
(Pablo Neruda)
(Pablo Neruda)
joi, 17 septembrie 2009
Poveste
Îţi aduci aminte ziua când ţi-am spus că eşti frumoasă,
Când cu buzele de sânge şi cu ochii sclipitori
Printre arborii de toamnă te opreai încet, sfioasă,
Lăsând gândul spre amorul înţeles de-atâtea ori?…
Aşteptai să fiu poetul îndrăzneţ ca niciodată
Ca s-auzi ecoul rece-al unor calde sărutări
Te duceai mereu-nainte înspre-o umbră-ntunecată
Ca o pală rătăcire coborând din alte zări.
Ah, mi-ai spus atât de simplu că ţi-i sete de iubire
Neascultând decât şoptirea singuratecei păduri,
Îţi opreai cu mâna sânul şi zâmbea a ta privire,
Chinul depărtării noastre neputând să-l mai înduri.
- Ha, ha, ha, râdea ecoul, de râdeam de-a ta plăcere,
Între om şi-ntre femeie mi-ai spus ura din trecut,
Te-am lăsat să-nşiri povestea cu dureri şi cu mistere
Pentru mine, ca oricărui trecător necunoscut.
Îţi aduci aminte ziua când ţi-am spus că eşti frumoasă,
Când, în şoaptele pădurii, poate că te-am sărutat
Ascultând ecoul rece, înspre toamna friguroasă
Ce-aducea-ntâlnirii noastre un adio-ndepărtat?
(George Bacovia)
Când cu buzele de sânge şi cu ochii sclipitori
Printre arborii de toamnă te opreai încet, sfioasă,
Lăsând gândul spre amorul înţeles de-atâtea ori?…
Aşteptai să fiu poetul îndrăzneţ ca niciodată
Ca s-auzi ecoul rece-al unor calde sărutări
Te duceai mereu-nainte înspre-o umbră-ntunecată
Ca o pală rătăcire coborând din alte zări.
Ah, mi-ai spus atât de simplu că ţi-i sete de iubire
Neascultând decât şoptirea singuratecei păduri,
Îţi opreai cu mâna sânul şi zâmbea a ta privire,
Chinul depărtării noastre neputând să-l mai înduri.
- Ha, ha, ha, râdea ecoul, de râdeam de-a ta plăcere,
Între om şi-ntre femeie mi-ai spus ura din trecut,
Te-am lăsat să-nşiri povestea cu dureri şi cu mistere
Pentru mine, ca oricărui trecător necunoscut.
Îţi aduci aminte ziua când ţi-am spus că eşti frumoasă,
Când, în şoaptele pădurii, poate că te-am sărutat
Ascultând ecoul rece, înspre toamna friguroasă
Ce-aducea-ntâlnirii noastre un adio-ndepărtat?
(George Bacovia)
Alean de...Bacovia
E-n zori, e frig de toamnă,
Şi cât cu ochii vezi
Se-ncolăceşte fumul
Şi-i pâclă prin livezi.
Răsună, trist, de glasuri,
Câmpiile pustii, -
Şi pocnet lung, şi chiot
S-aude-n deal la vii.
C-un zmeu copii aleargă,
Copil, ca ei, te vezi,
Şi plângi… şi-i frig de toamnă…
Şi-i pâclă prin livezi.
(George Bacovia 17 sept. 1881 - 22 mai 1957)
Şi cât cu ochii vezi
Se-ncolăceşte fumul
Şi-i pâclă prin livezi.
Răsună, trist, de glasuri,
Câmpiile pustii, -
Şi pocnet lung, şi chiot
S-aude-n deal la vii.
C-un zmeu copii aleargă,
Copil, ca ei, te vezi,
Şi plângi… şi-i frig de toamnă…
Şi-i pâclă prin livezi.
(George Bacovia 17 sept. 1881 - 22 mai 1957)
miercuri, 16 septembrie 2009
Noi inceputuri
"Libertatea este dreptul de a nu minti." (A. Camus)
"Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi - nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire." (M. Eminescu, Scrisoarea III)
Afara seara se asterne incet printre ramurile copacilor, ca mana iubitei ce-mi saruta cu degetele-i fine pleoapele ochilor inca neadormiti. Ma aflu sub imperiul soaptelor si atingerilor ei, in ritmuri prelungi, chopiniene, iar toamna, ce-si lasa vantul strengar sa ne mangaie pletele, intensifica si mai mult aceasta stare de beatitudine in care ne-am lasat cuprinsi...
E toamna iar. E o toamna perpetua, daca vrei sa o simti asa , ca un copil, cu tot paradisul ei de culori, de arome, de trairi, ce-ti pot bucura inima doar descoperindu-le. Dar nu-i asa usor vei spune. Nu-i usor sa le traiesti, sa le simti. Si poate ca ai dreptate, intr-o oarecare masura. In vremea pe care o traversam, nici nu am cum sa te contrazic. Dar, daca mergi la pas cu ea, cu toamna, in ritmurile ei, daca te incearca dorul sa te lasi sedus de ea, daca vei iesi din labirintul betonat al orasului si o vei urma pe cararile muntilor, o vei simti, cu siguranta, si va ramane asa, in suflet, mereu...
In aceasta stare ma trezesc in fiecare zi, iar daca unii si-au incheiat demult vacanta, eu abia acum mi-o incep. Caci, am uitat sa va spun, pentru cei care nu stiau, ca am lasat totul deoparte si am plecat in cautarea comorilor inca nedescoperite... Stiu, veti spune ca sunt un egoist, dar nu-i adevarat. A fi egoist inseamna a-ti uita istoria neamului din care te tragi. Cu ceva timp in urma, nu foarte demult, am trait momente unice, ne-am castigat libertatea mult visata, dar si demnitatea, ce parea aproape pierduta. Cu pretul stiut de toti. Azi, dupa 20 de ani, unii au uitat ce inseamna sa fii demn, iar libertatea a devenit o notiune abstracta ce nu-si mai gaseste limitele in normal. Cred ca ati inteles acum de ce "v-am parasit" astfel, neuitand ca va port in suflet asa cum v-am aflat. Am preferat sa nu mai traiesc zi de zi farsele si crizele acestui sistem bolnav (a se citi sistemul educational pre-universitar), cedand locul unor titulari de...cinci (5), mult "mai bine pregatiti" sa va desluseasca tainele biologiei decat mine. E dureros, dar cat se poate de adevarat.
Dar, fiindca am inceput aceasta pagina intr-o anumita nota, lasand la o parte uratul ce cauta sa ne copleseasca, am sa inchei mentinand ritmul initial... Apropo, unii dintre voi, m-ati intrebat in e-mail-urile trimise de ce am postat numai poezie si nu am mai scris nimic ? Nu cred ca mai este cazul sa ma repet, dar va spun doar atat. Poezia, chiar daca nu este un gen literar foarte citit, desi, dupa mine, ar trebui sa fie, prinde in matca sa esente de...viata, trairi... E vie. Si e scrisa de mari autori pe care trebuie sa ii cunoasteti. Fiti mandri (asa cum v-am invatat si la scoala) ca sunteti contemporani cu inegalabila poeta Ana Blandiana, dar nu-i uitati nici pe Eminescu, Blaga, Toparceanu, Minulescu, Macedonski, Nichita Stanescu... Cu timpul veti intelege cuvintele mele si, astfel, veti afla frumusetea poeziei. Trebuie insa sa invatati sa cititi. Da. Sa invatati sa cititi frumosul ! Iata de ce am postat pe blog mai mult poezie. Dar, fiindca m-ati provocat sa va descopar un secret, nu am incetat sa scriu. In vacanta asta mai mult am lucrat, daruindu-ma, printre altele, penitei si calimarii, dar si luptei cu...poluarea mediului. E din nou trist, dar adevarat, ca proiectele in tara asta, pentru a prinde viata, necesita nu doar idei si multa creativitate, cat mai cu seama multa...hartogarie si foarte multe usi de deschis (in cazul celei de a doua preocupari).
Cum va spuneam, sa punem destainuirile de o parte si sa lasam sa se descopere un...dialog din care veti avea de invatat multe.
"- Ai vrea sa-mi iei un interviu, deci...zise Dumnezeu.
- Daca ai timp...i-am raspuns.
Dumnezeu a zambit.
- Timpul meu este eternitatea...Ce intrebari ai vrea sa-mi pui ?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni ?
Dumnezeu mi-a raspuns:
-Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca...iar apoi tanjesc iar sa fie copii; ca isi pierd sanatatea pentru a face bani...iar apoi isi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea. Faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul, iar astfel nu traiesc nici prezentul , nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.
Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp.
Apoi am intrebat: - Ca parinte, care ar fi cateva dintre lectiile de viata pe care ai dori sa le invete copii tai ?
-Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc...si ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece. Sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa invete ca exista oameni care ii iubesc dar pur si simplu nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa invete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit; sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca, de asemenea, trebuie sa se ierte pe ei insisi.
- Multumesc pentru timpul acordat...am zis umil. Ar mai fi ceva, ce ai dori ca oamenii sa stie ?
Dumnezeu m-a privit zambind si a spus:
- Doar faptul ca sunt aici, intotdeauna...
(Interviu cu Dumnezeu,
de Octavian Paler)
Mai adaug doar atat: ascultati-va inima si lasati-o sa-si implineasca sperantele...
Cu drag,
aleaN
"Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi - nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire." (M. Eminescu, Scrisoarea III)
Afara seara se asterne incet printre ramurile copacilor, ca mana iubitei ce-mi saruta cu degetele-i fine pleoapele ochilor inca neadormiti. Ma aflu sub imperiul soaptelor si atingerilor ei, in ritmuri prelungi, chopiniene, iar toamna, ce-si lasa vantul strengar sa ne mangaie pletele, intensifica si mai mult aceasta stare de beatitudine in care ne-am lasat cuprinsi...
E toamna iar. E o toamna perpetua, daca vrei sa o simti asa , ca un copil, cu tot paradisul ei de culori, de arome, de trairi, ce-ti pot bucura inima doar descoperindu-le. Dar nu-i asa usor vei spune. Nu-i usor sa le traiesti, sa le simti. Si poate ca ai dreptate, intr-o oarecare masura. In vremea pe care o traversam, nici nu am cum sa te contrazic. Dar, daca mergi la pas cu ea, cu toamna, in ritmurile ei, daca te incearca dorul sa te lasi sedus de ea, daca vei iesi din labirintul betonat al orasului si o vei urma pe cararile muntilor, o vei simti, cu siguranta, si va ramane asa, in suflet, mereu...
In aceasta stare ma trezesc in fiecare zi, iar daca unii si-au incheiat demult vacanta, eu abia acum mi-o incep. Caci, am uitat sa va spun, pentru cei care nu stiau, ca am lasat totul deoparte si am plecat in cautarea comorilor inca nedescoperite... Stiu, veti spune ca sunt un egoist, dar nu-i adevarat. A fi egoist inseamna a-ti uita istoria neamului din care te tragi. Cu ceva timp in urma, nu foarte demult, am trait momente unice, ne-am castigat libertatea mult visata, dar si demnitatea, ce parea aproape pierduta. Cu pretul stiut de toti. Azi, dupa 20 de ani, unii au uitat ce inseamna sa fii demn, iar libertatea a devenit o notiune abstracta ce nu-si mai gaseste limitele in normal. Cred ca ati inteles acum de ce "v-am parasit" astfel, neuitand ca va port in suflet asa cum v-am aflat. Am preferat sa nu mai traiesc zi de zi farsele si crizele acestui sistem bolnav (a se citi sistemul educational pre-universitar), cedand locul unor titulari de...cinci (5), mult "mai bine pregatiti" sa va desluseasca tainele biologiei decat mine. E dureros, dar cat se poate de adevarat.
Dar, fiindca am inceput aceasta pagina intr-o anumita nota, lasand la o parte uratul ce cauta sa ne copleseasca, am sa inchei mentinand ritmul initial... Apropo, unii dintre voi, m-ati intrebat in e-mail-urile trimise de ce am postat numai poezie si nu am mai scris nimic ? Nu cred ca mai este cazul sa ma repet, dar va spun doar atat. Poezia, chiar daca nu este un gen literar foarte citit, desi, dupa mine, ar trebui sa fie, prinde in matca sa esente de...viata, trairi... E vie. Si e scrisa de mari autori pe care trebuie sa ii cunoasteti. Fiti mandri (asa cum v-am invatat si la scoala) ca sunteti contemporani cu inegalabila poeta Ana Blandiana, dar nu-i uitati nici pe Eminescu, Blaga, Toparceanu, Minulescu, Macedonski, Nichita Stanescu... Cu timpul veti intelege cuvintele mele si, astfel, veti afla frumusetea poeziei. Trebuie insa sa invatati sa cititi. Da. Sa invatati sa cititi frumosul ! Iata de ce am postat pe blog mai mult poezie. Dar, fiindca m-ati provocat sa va descopar un secret, nu am incetat sa scriu. In vacanta asta mai mult am lucrat, daruindu-ma, printre altele, penitei si calimarii, dar si luptei cu...poluarea mediului. E din nou trist, dar adevarat, ca proiectele in tara asta, pentru a prinde viata, necesita nu doar idei si multa creativitate, cat mai cu seama multa...hartogarie si foarte multe usi de deschis (in cazul celei de a doua preocupari).
Cum va spuneam, sa punem destainuirile de o parte si sa lasam sa se descopere un...dialog din care veti avea de invatat multe.
"- Ai vrea sa-mi iei un interviu, deci...zise Dumnezeu.
- Daca ai timp...i-am raspuns.
Dumnezeu a zambit.
- Timpul meu este eternitatea...Ce intrebari ai vrea sa-mi pui ?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni ?
Dumnezeu mi-a raspuns:
-Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca...iar apoi tanjesc iar sa fie copii; ca isi pierd sanatatea pentru a face bani...iar apoi isi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea. Faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul, iar astfel nu traiesc nici prezentul , nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.
Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp.
Apoi am intrebat: - Ca parinte, care ar fi cateva dintre lectiile de viata pe care ai dori sa le invete copii tai ?
-Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc...si ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece. Sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa invete ca exista oameni care ii iubesc dar pur si simplu nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa invete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit; sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca, de asemenea, trebuie sa se ierte pe ei insisi.
- Multumesc pentru timpul acordat...am zis umil. Ar mai fi ceva, ce ai dori ca oamenii sa stie ?
Dumnezeu m-a privit zambind si a spus:
- Doar faptul ca sunt aici, intotdeauna...
(Interviu cu Dumnezeu,
de Octavian Paler)
Mai adaug doar atat: ascultati-va inima si lasati-o sa-si implineasca sperantele...
Cu drag,
aleaN
Adoro te Devote
Visus, tactus, gustus in te fallitur,
Sed auditu solo tuto creditur
Credo quidquid dixit Dei Filius,
Nil hoc verbo veritatis verius.
(Toma d'Aquino)
Sed auditu solo tuto creditur
Credo quidquid dixit Dei Filius,
Nil hoc verbo veritatis verius.
(Toma d'Aquino)
joi, 10 septembrie 2009
Enescu forever...
"Ceea ce e important in arta, e sa vibrezi tu insuti si sa-i faci si pe altii sa vibreze."
"Muzica oglindeste toate misterioasele ondulatii ale sufletului, fara putinta de prefacatorie."
"Muzica porneste de la inima si se adreseaza inimilor."
"Muzica oglindeste toate misterioasele ondulatii ale sufletului, fara putinta de prefacatorie."
"Muzica porneste de la inima si se adreseaza inimilor."
luni, 31 august 2009
Charles Baudelaire si...
vorbele sale:
"Muzica iti da ideea spatiului."
"Imaginatia este darul cel mai stiintific dintre toate fortele spiritului."
"Nu exista lucrare lunga decat cea pe care nu indraznesti sa o incepi."
"Geniul este copilaria recastigata."
"Ce e dragostea ? Nevoia de a iesi din tine insuti."
"Muzica iti da ideea spatiului."
"Imaginatia este darul cel mai stiintific dintre toate fortele spiritului."
"Nu exista lucrare lunga decat cea pe care nu indraznesti sa o incepi."
"Geniul este copilaria recastigata."
"Ce e dragostea ? Nevoia de a iesi din tine insuti."
Reculegere
de Charles Baudelaire
Durere, fii cuminte, reintra-n calm, frumoasa,
Doreai sa vina Seara; priveste-o cum coboara:
Peste oras, tacuta, o atmosfera joasa,
Dînd unora odihna, la altii grija-amara.
În timp ce gloata lumii de vechi placeri setoasa
Se lasa biciuita ca de-un calau, ocara
Si remuscari culege -serbare vicioasa -
Durerea mea, da-mi mana si sa fugim, fecioara,
Departe. Iata anii cei morti cum se arata
Pridvoarelor de ceruri, în haina demodata,
Din ape-adanci Regretul, suras opalescent
Si Soarele se stinge sub arcul unui nor;
Da, draga mea, e noaptea sosindu-ne usor
Precum un lung lintoliu sosind din Orient.
Durere, fii cuminte, reintra-n calm, frumoasa,
Doreai sa vina Seara; priveste-o cum coboara:
Peste oras, tacuta, o atmosfera joasa,
Dînd unora odihna, la altii grija-amara.
În timp ce gloata lumii de vechi placeri setoasa
Se lasa biciuita ca de-un calau, ocara
Si remuscari culege -serbare vicioasa -
Durerea mea, da-mi mana si sa fugim, fecioara,
Departe. Iata anii cei morti cum se arata
Pridvoarelor de ceruri, în haina demodata,
Din ape-adanci Regretul, suras opalescent
Si Soarele se stinge sub arcul unui nor;
Da, draga mea, e noaptea sosindu-ne usor
Precum un lung lintoliu sosind din Orient.
Deseara ce vei spune...
de Charles Baudelaire
Deseara ce vei spune, biet suflet solitar,
Tu, inima, uscata pe vremuri, ce vei spune
Fiintei preafrumoase, preascumpe si preabune
Ai carei ochi deodata te-nviorara iar? -
Vom pune-orgoliul nostru de-a pururi s-o slaveasca;
Poruncile-i domoale nepretuite sunt;
Patruns de duh e trupul-i ca plasma îngereasca;
Privirea ei ne-mbraca în luminos vesmant.
Oricînd, în toiul noptii si în singuratate
Sau ziua-n larma strazii si-a omenestii gloate,
Fantasma ei în aer ca flacara danseaza
Si spune:"Sunt frumoasa si vreau cu strasnicie
De dragul meu Frumosul drag vesnic sa va fie.
Eu sunt Madona, Muza si îngerul de paza."
Deseara ce vei spune, biet suflet solitar,
Tu, inima, uscata pe vremuri, ce vei spune
Fiintei preafrumoase, preascumpe si preabune
Ai carei ochi deodata te-nviorara iar? -
Vom pune-orgoliul nostru de-a pururi s-o slaveasca;
Poruncile-i domoale nepretuite sunt;
Patruns de duh e trupul-i ca plasma îngereasca;
Privirea ei ne-mbraca în luminos vesmant.
Oricînd, în toiul noptii si în singuratate
Sau ziua-n larma strazii si-a omenestii gloate,
Fantasma ei în aer ca flacara danseaza
Si spune:"Sunt frumoasa si vreau cu strasnicie
De dragul meu Frumosul drag vesnic sa va fie.
Eu sunt Madona, Muza si îngerul de paza."
Anul Galileo Galilei
In acest an, la propunerea UNESCO, se celebreaza 400 de ani de la primele observatii astronomice facute de Galileo Galilei cu ajutorul unei lunete de constructie proprie.
In 1610, Galileo Galilei, profesor de matematica la Universitatea din Padova, a consemnat in cartea sa "Mesajul din stele" (Sidereus Nuncius - in orig.), carte care l-a facut celebru, patru descoperiri astronomice ce au schimbat intru totul teoria asupra cosmosului cunoscuta pana atunci. Observatiile realizate cu telescopul sau asupra satelitului natural al Pamantului, Luna, dar mai ales descoperirea celor 4 noi "planete", de fapt sateliti ai lui Jupiter, au produs o adevarata revolutie in teoriile si modelele de univers propuse de un alt mare matematician si astronom al vremii, Johannes Kepler.
Traducerea in limba engleza a celebrei carti poate fi gasita accesand link-ul de mai jos:
http://www.chlt.org/sandbox/lhl/gal1880/page.0.a.php
prin amabilitatea "Cultural Heritage Language Technologies" (Linda Hall Library - History of Science Collection)
In 1610, Galileo Galilei, profesor de matematica la Universitatea din Padova, a consemnat in cartea sa "Mesajul din stele" (Sidereus Nuncius - in orig.), carte care l-a facut celebru, patru descoperiri astronomice ce au schimbat intru totul teoria asupra cosmosului cunoscuta pana atunci. Observatiile realizate cu telescopul sau asupra satelitului natural al Pamantului, Luna, dar mai ales descoperirea celor 4 noi "planete", de fapt sateliti ai lui Jupiter, au produs o adevarata revolutie in teoriile si modelele de univers propuse de un alt mare matematician si astronom al vremii, Johannes Kepler.
Traducerea in limba engleza a celebrei carti poate fi gasita accesand link-ul de mai jos:
http://www.chlt.org/sandbox/lhl/gal1880/page.0.a.php
prin amabilitatea "Cultural Heritage Language Technologies" (Linda Hall Library - History of Science Collection)
duminică, 16 august 2009
Cerul...
...este plin de amagiri: albastrul sau,
solitudinea norilor,
focul stelelor,
forma miliardelor de constelatii...
solitudinea norilor,
focul stelelor,
forma miliardelor de constelatii...
Nedreptate
De ce să auzim şi de ce să avem urechi pentru auz?
Atât de păcătoşi să fim noi încât să fim nevoiţi
să avem
speranţe, pentru frumuseţe
şi pentru duioşie, ochi
şi pentru alergare, picioare?
Atât de nefericiţi să fim noi
încât să trebuiască să ne iubim.
Atât de nestabili să fim noi
încât să trebuiască să ne prelungim
prin naştere
tristeţea noastră urâtă
şi dragostea noastră înfrigurată?
(Nichita Stanescu)
Atât de păcătoşi să fim noi încât să fim nevoiţi
să avem
speranţe, pentru frumuseţe
şi pentru duioşie, ochi
şi pentru alergare, picioare?
Atât de nefericiţi să fim noi
încât să trebuiască să ne iubim.
Atât de nestabili să fim noi
încât să trebuiască să ne prelungim
prin naştere
tristeţea noastră urâtă
şi dragostea noastră înfrigurată?
(Nichita Stanescu)
sâmbătă, 15 august 2009
Celei mai aproape
De ce-ti sunt ochii verzi -
Coloarea wagnerianelor motive -
Si parul negru ca greseala imaculatelor fecioare?
De ce-ti sunt buzele patate de violete trecatoare?
Si mâinile de ce-ti sunt albe ca albul tristelor altare
Din Babilon,
Si din Ninive?
De ce, când plângi,
În plânsu-ti moare o-ntreaga lume de petale
De trandafiri,
De chiparoase,
De nuferi albi
Si crizanteme?...
De ce, când plângi,
Cu tine plânge tristetea blondelor opale,
Iar tortele aprinse-n umbra castelelor medievale
Se sting suflate ca de groaza demoniacelor blesteme?...
De ce, când cânti,
Cu tine cânta un infinit de armonii
Ce navalesc tumultoase
Din golul zarilor,
Din astre,
Din zborul pasarilor albe,
Din fundul marilor albastre,
Din lumea mortilor,
Din lumea parerilor de rau târzii?
Si când stai ochi în ochi cu-amantii - poeti
Ce-ti cânta ochii,
Parul
Si buzele -
Când te-nfioara cuvintele ce n-au fost spuse,
Când in penumbra violeta a trioletelor apuse
Pui într-o cumpana Minciuna
Si-ntr-alta cumpana-Adevarul,
De ce te pleci spre cel mai tânar dintre poeti,
Si-i strângi cu sete
În palme capul,
Ca-ntr-o gheara de vultur însetat de sânge,
Si dintii tai
De ce-i picteaza, în rozu-obrajilor, motive
Asiriene,
Din poemul trait de sfintele poete
În noaptea-altarelor pagâne
Din Babilon
Si din Ninive?...
(Ion Minulescu)
Coloarea wagnerianelor motive -
Si parul negru ca greseala imaculatelor fecioare?
De ce-ti sunt buzele patate de violete trecatoare?
Si mâinile de ce-ti sunt albe ca albul tristelor altare
Din Babilon,
Si din Ninive?
De ce, când plângi,
În plânsu-ti moare o-ntreaga lume de petale
De trandafiri,
De chiparoase,
De nuferi albi
Si crizanteme?...
De ce, când plângi,
Cu tine plânge tristetea blondelor opale,
Iar tortele aprinse-n umbra castelelor medievale
Se sting suflate ca de groaza demoniacelor blesteme?...
De ce, când cânti,
Cu tine cânta un infinit de armonii
Ce navalesc tumultoase
Din golul zarilor,
Din astre,
Din zborul pasarilor albe,
Din fundul marilor albastre,
Din lumea mortilor,
Din lumea parerilor de rau târzii?
Si când stai ochi în ochi cu-amantii - poeti
Ce-ti cânta ochii,
Parul
Si buzele -
Când te-nfioara cuvintele ce n-au fost spuse,
Când in penumbra violeta a trioletelor apuse
Pui într-o cumpana Minciuna
Si-ntr-alta cumpana-Adevarul,
De ce te pleci spre cel mai tânar dintre poeti,
Si-i strângi cu sete
În palme capul,
Ca-ntr-o gheara de vultur însetat de sânge,
Si dintii tai
De ce-i picteaza, în rozu-obrajilor, motive
Asiriene,
Din poemul trait de sfintele poete
În noaptea-altarelor pagâne
Din Babilon
Si din Ninive?...
(Ion Minulescu)
joi, 13 august 2009
Desigur
Desigur, ea e o bratara
Purtata la mîna de un zeu.
Ea e mai nelinistita spre seara,
Desi este nelinistita mereu.
Ea zîmbeste toata în luna
Cînd zeul ridica bratul, zîmbind
O lebada bruna,
Cu plisc de argint.
Zeul e invizibil, nu se vede
Decît ea la glezna mîinii lui!
Batînd în cerul negru si verde
Vederea mea ca un cui!
(Nichita Stanescu)
Purtata la mîna de un zeu.
Ea e mai nelinistita spre seara,
Desi este nelinistita mereu.
Ea zîmbeste toata în luna
Cînd zeul ridica bratul, zîmbind
O lebada bruna,
Cu plisc de argint.
Zeul e invizibil, nu se vede
Decît ea la glezna mîinii lui!
Batînd în cerul negru si verde
Vederea mea ca un cui!
(Nichita Stanescu)
Lumea...
...acestei clipe
nu e facuta din paine si din miere,
nici din carne dulce de fata.
Este facuta din nori
si din umbre
de nori.
Din peisaje ale mintii,
poroase ca aerul,
in care barbati si femei sunt ca niste copaci in mers si ca niste trestii clatinate de vant...
nu e facuta din paine si din miere,
nici din carne dulce de fata.
Este facuta din nori
si din umbre
de nori.
Din peisaje ale mintii,
poroase ca aerul,
in care barbati si femei sunt ca niste copaci in mers si ca niste trestii clatinate de vant...
"Cine-si primeste...
...sincer prietenul, respectuos rudele, cu politete pe cei mandri, cu sfaturi blande pe cei rataciti, iar pe cei intelepti cu felul lor de-a fi, acela este un om cu adevarat prietenos." (Johann Gottfried Herder)
"Prietenia este floarea unei clipe si fructul timpului." (August von Kotzebue)
"Acordul felului de a gandi naste prietenia." (Democritus)
"Un prieten, cand e un om, intrece si pe-un frate." (Homer)
"Prieten se numeste omul care te ajuta fara ca verbul sa fie urmat de un complement circumstantial de timp sau de loc sau de mod." (Nicolae Steinhardt)
"Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten, oricum te va rani din cand in cand...Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta." (Octavian Paler)
"A avea un prieten e mai vital decat a avea un inger." (Nichita Stanescu)
"Ospitalitatea, curtoazia si prietenia sunt intalniri ale omului in om." (Antoine de Saint-Exupery)
"Prietenia este floarea unei clipe si fructul timpului." (August von Kotzebue)
"Acordul felului de a gandi naste prietenia." (Democritus)
"Un prieten, cand e un om, intrece si pe-un frate." (Homer)
"Prieten se numeste omul care te ajuta fara ca verbul sa fie urmat de un complement circumstantial de timp sau de loc sau de mod." (Nicolae Steinhardt)
"Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten, oricum te va rani din cand in cand...Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta." (Octavian Paler)
"A avea un prieten e mai vital decat a avea un inger." (Nichita Stanescu)
"Ospitalitatea, curtoazia si prietenia sunt intalniri ale omului in om." (Antoine de Saint-Exupery)
miercuri, 12 august 2009
Raspunsuri...
Priveste mereu si indura mereu si bucura-te ca de fapt totul ar putea fi altfel si bucura-te ca se intampla sa fie tocmai asa si ca datului si marginirii poti sa-i raspunzi cu nesfarsita libertate a iubirii, care este totodata acceptare si depasire a datului, incatusare si vis...
Un orizont e doar masura unei marginiri a noastre. Una dintre multe, caci existam in sfera multor orizonturi. Dar nu e numai asta: traim impresurati, iar dainuirea astfel ii da naturii noastre dreapta ei masura; a dainui in propria-ti esenta, mereu in centrul unui camp activ de forte, in cercurile straine ale intamplarii si-ale soartei, poate in miezul salbatic al unei mari iubiri fara crutare, al unei confortabile si luminate solicitudini...
Cum bantuie sfioasa soarta printre salbaticele stele, mereu cautand salasul stravechii lumini si rasadnita viselor mari...
Un orizont e doar masura unei marginiri a noastre. Una dintre multe, caci existam in sfera multor orizonturi. Dar nu e numai asta: traim impresurati, iar dainuirea astfel ii da naturii noastre dreapta ei masura; a dainui in propria-ti esenta, mereu in centrul unui camp activ de forte, in cercurile straine ale intamplarii si-ale soartei, poate in miezul salbatic al unei mari iubiri fara crutare, al unei confortabile si luminate solicitudini...
Cum bantuie sfioasa soarta printre salbaticele stele, mereu cautand salasul stravechii lumini si rasadnita viselor mari...
marți, 11 august 2009
Despre prieteni si..."prieteni"
Discutam intr-una din serile trecute, la o veche terasa din Bucuresti, cu o buna colega de facultate sosita din Franta, despre prietenie. Subiectul aparuse firesc in dialogul nostru ca o consecinta a anilor care ne leaga si a proiectelor la care am participat si am lucrat impreuna.
Prieteniile pot fi diverse, la fel si prietenii pe seama carora acestea se construiesc. Caci, o relatie de amicitie se edifica pas cu pas, in timp, si e alimentata, cel mai adesea, de existenta unor teluri comune.
Nu mai trebuie sa fac referire la semnificatia terminologica a cuvantului prietenie, dar voi trasa, totusi, niste conexiuni cu acesta, pentru vizitatorii mai tineri ai acestui blog -- ca si cum eu as fi mai in varsta ! :) --, care-mi confirma neancetat prezenta lor prin e-mail-urile pe care le primesc.
Cand spui prietenie, te gandesti la ceva pus in comun (fie ca sunt sentimente, idei, puncte de vedere etc.), te gandesti la o comuniune in care , prin comunicare, sunt induse dialoguri, unele pline de substanta, creative, altele, dimpotriva, seci, vagi, lipsite de concretete, neproductive in idei, functie de partenerul ori prietenul de conversatie.
Iata, deci, relatiile formate:
prietenie -- comuniune -- comunicare (dialog)
Totul, insa, porneste de la baza relatiei de amicitie, de la valoarea interlocutorilor, de la calitatea umana si morala a acestora, caci, asa cum spuneam, unii prieteni pot fi adevarati, de complezenta, de nedespartit, prieteni de o viata, in care poti avea incredere, si cu care poti comunica eficient, iar altii pot fi "prieteni" de plictis le-as spune (cand se regasesc in aceasta stare), scurti si seci, in vorbe, egocentrici, emfatici, dar ambigui si dificil de inteles, neincrezatori, aparent echilibrati in tot ce realizeaza, aparent vii. (*) Totul nu-i decat aparenta. Totul nu-i decat un "caleidoscop", un joc al mastilor ce se schimba in functie de contextul situatiilor date. Acest corolar al "calitatilor" pe care le poseda, nu justifica accederea lor la statutul de prieteni reali, adevarati.
Daca traiesti, asta nu inseamna ca esti viu.
Insa, cred ca cel mai bine a spus-o, in cuvintele sale pline de intelepciune, Parintele Prof. Dumitru Staniloae:
"Marturia fata de Evanghelie sta in calitatea umanitatii noastre. Daca cineva poate gasi in mine un om adevarat, acest lucru il poate misca, incuraja, si ii poate da speranta ca exista un Dumnezeu Care-l iubeste. Prin umanitate ajungem la Dumnezeu. Apostolii si ucenicii au vazut mai intai umanitatea lui Hristos, inainte de a-L fi vazut ca Dumnezeu.
In caz de nepasare parem ca ne iubim pe noi. Dar pana la urma ne scarbim si de noi, cei aflati in golul acestei singuratati. "
Spre luare-aminte,
cu ganduri bune,
aleaN
(*) Descrierea nu-i nici de departe exhaustiva, ci s-a vrut a fi doar o sumara caracterizare tipologica.
! Daca unii dintre prietenii mei se regasesc in tipologia descrisa, dreptul la replica le apartine in totalitate :)
! Neavizat anonimilor.
Prieteniile pot fi diverse, la fel si prietenii pe seama carora acestea se construiesc. Caci, o relatie de amicitie se edifica pas cu pas, in timp, si e alimentata, cel mai adesea, de existenta unor teluri comune.
Nu mai trebuie sa fac referire la semnificatia terminologica a cuvantului prietenie, dar voi trasa, totusi, niste conexiuni cu acesta, pentru vizitatorii mai tineri ai acestui blog -- ca si cum eu as fi mai in varsta ! :) --, care-mi confirma neancetat prezenta lor prin e-mail-urile pe care le primesc.
Cand spui prietenie, te gandesti la ceva pus in comun (fie ca sunt sentimente, idei, puncte de vedere etc.), te gandesti la o comuniune in care , prin comunicare, sunt induse dialoguri, unele pline de substanta, creative, altele, dimpotriva, seci, vagi, lipsite de concretete, neproductive in idei, functie de partenerul ori prietenul de conversatie.
Iata, deci, relatiile formate:
prietenie -- comuniune -- comunicare (dialog)
Totul, insa, porneste de la baza relatiei de amicitie, de la valoarea interlocutorilor, de la calitatea umana si morala a acestora, caci, asa cum spuneam, unii prieteni pot fi adevarati, de complezenta, de nedespartit, prieteni de o viata, in care poti avea incredere, si cu care poti comunica eficient, iar altii pot fi "prieteni" de plictis le-as spune (cand se regasesc in aceasta stare), scurti si seci, in vorbe, egocentrici, emfatici, dar ambigui si dificil de inteles, neincrezatori, aparent echilibrati in tot ce realizeaza, aparent vii. (*) Totul nu-i decat aparenta. Totul nu-i decat un "caleidoscop", un joc al mastilor ce se schimba in functie de contextul situatiilor date. Acest corolar al "calitatilor" pe care le poseda, nu justifica accederea lor la statutul de prieteni reali, adevarati.
Daca traiesti, asta nu inseamna ca esti viu.
Insa, cred ca cel mai bine a spus-o, in cuvintele sale pline de intelepciune, Parintele Prof. Dumitru Staniloae:
"Marturia fata de Evanghelie sta in calitatea umanitatii noastre. Daca cineva poate gasi in mine un om adevarat, acest lucru il poate misca, incuraja, si ii poate da speranta ca exista un Dumnezeu Care-l iubeste. Prin umanitate ajungem la Dumnezeu. Apostolii si ucenicii au vazut mai intai umanitatea lui Hristos, inainte de a-L fi vazut ca Dumnezeu.
In caz de nepasare parem ca ne iubim pe noi. Dar pana la urma ne scarbim si de noi, cei aflati in golul acestei singuratati. "
Spre luare-aminte,
cu ganduri bune,
aleaN
(*) Descrierea nu-i nici de departe exhaustiva, ci s-a vrut a fi doar o sumara caracterizare tipologica.
! Daca unii dintre prietenii mei se regasesc in tipologia descrisa, dreptul la replica le apartine in totalitate :)
! Neavizat anonimilor.
sâmbătă, 8 august 2009
Asa ...
...cum in lumina alba
sunt ascunse toate culorile,
in tacerea zilei
se simt cuprinse
toate sunetele acestei lumi pamantene
si abisale.
Frumusetea lucrurilor si a lumii o simtim
doar cand accedem
la o anume inlesnire si libertate, dar nimeni nu cunoaste dupa ce legi;
si-apoi cand incerci sa intelegi
iti vine sa
taci.
sunt ascunse toate culorile,
in tacerea zilei
se simt cuprinse
toate sunetele acestei lumi pamantene
si abisale.
Frumusetea lucrurilor si a lumii o simtim
doar cand accedem
la o anume inlesnire si libertate, dar nimeni nu cunoaste dupa ce legi;
si-apoi cand incerci sa intelegi
iti vine sa
taci.
vineri, 7 august 2009
trec orele prin...
...vise
si visele prin
ore
si toate impreuna se rotesc,
cu lumini schimbatoare,
in apa usoara,
in apa sfintita a noptii...
si visele prin
ore
si toate impreuna se rotesc,
cu lumini schimbatoare,
in apa usoara,
in apa sfintita a noptii...
De ce in al meu suflet
de Mihai Eminescu
De ce în al meu suflet
De ani eu moartea port,
De ce mi-e vorba sacă,
De ce mi-e ochiul mort?
De ce pustiu mi-e capul,
Viata într-un fel?
Şi tu... tu esti aceea
Ce mă întrebi astfel
- 1876 -
De ce în al meu suflet
De ani eu moartea port,
De ce mi-e vorba sacă,
De ce mi-e ochiul mort?
De ce pustiu mi-e capul,
Viata într-un fel?
Şi tu... tu esti aceea
Ce mă întrebi astfel
- 1876 -
joi, 6 august 2009
Plasmuiri
Eden este intreg pamantul, ce e dincolo de el e iad. Caci cerul, cu chipul lui ceresc de mai presus de nasteri si pieiri, e o infinita sfera de infernale nasteri si pieiri, o spaima de care ne feresc simturile prea slabe, relativa noastra lipire de pamant si marea incapacitate de a traduce in limbajul gingasei noastre alcatuiri lucrurile netraite si de netrait ce se petrec acolo. In linistea aceea are loc, in stele, intre ele, in galaxii si intre galaxii evenimente mult mai mult decat dezastroase: explozii, implozii, dezintegrari, fisiuni, cutremure, eruptii, transferuri de materie, simbioze stelare, condensari, aglutinari, coliziuni, expansiuni, ejectari de plasma astrala, furtuni, vanturi stelare, efecte de maree care smulg stele din galaxii, o zbatere fara istovire de prefaceri.
In materia plasmara de gaze incoltesc stelele, a caror tinerete trece, al caror echilibru dainuie numai o vreme, ele intrand in starile tarzii, sfarsind prin explozii care le risipesc in spatiul interstelar...
Totul sau aproape totul nu ne-ar fi straine (dar poate ca nici nu ne sunt !), nu ne-ar speria prea tare, dar scara lor de timp si spatiu e fara noima, nu are vreun raport nemijlocit cu ce putem gandi cu adevarat si nici cu ce este atavic in capacitatea noastra de reprezentare, sunt incomensurabile cu natura noastra: desfasurari de energie, geruri si arsite, straluciri ce ne arunca in nefiinta, distante imense care afecteaza timpul, care fac ca obiectele ce ni se infatiseaza cu aerul inocent al prezentei sa fie nalucirea remanenta a unor trecuturi mult mai vechi decat istoria soarelui nostru, astfel ca ne aflam cazuti in cursa unor false coprezente, intr-un timp hibrid in care se sapa zanatice prapastii ale amintirii si vietuiesc nelinistitoare si excesive entitati extragalactice ce stralucesc de zeci sau sute de ori mai puternic decat cele mai mari galaxii...
Pamantul este Arcadia eterna.
In materia plasmara de gaze incoltesc stelele, a caror tinerete trece, al caror echilibru dainuie numai o vreme, ele intrand in starile tarzii, sfarsind prin explozii care le risipesc in spatiul interstelar...
Totul sau aproape totul nu ne-ar fi straine (dar poate ca nici nu ne sunt !), nu ne-ar speria prea tare, dar scara lor de timp si spatiu e fara noima, nu are vreun raport nemijlocit cu ce putem gandi cu adevarat si nici cu ce este atavic in capacitatea noastra de reprezentare, sunt incomensurabile cu natura noastra: desfasurari de energie, geruri si arsite, straluciri ce ne arunca in nefiinta, distante imense care afecteaza timpul, care fac ca obiectele ce ni se infatiseaza cu aerul inocent al prezentei sa fie nalucirea remanenta a unor trecuturi mult mai vechi decat istoria soarelui nostru, astfel ca ne aflam cazuti in cursa unor false coprezente, intr-un timp hibrid in care se sapa zanatice prapastii ale amintirii si vietuiesc nelinistitoare si excesive entitati extragalactice ce stralucesc de zeci sau sute de ori mai puternic decat cele mai mari galaxii...
Pamantul este Arcadia eterna.
Meteoritul lent
de Nichita Stanescu
Am presimţit că zeul doarme fără respiraţie
Am presimţit că zeul doarme fără respiraţie
undeva în părţile mai albastre ale cerului.
Ca o spermă luminoasă şi leneşă,
câţiva meteoriţi au trecut prin faţa stelelor fixe.
Cine ştie când se va naşte o altă lume,
şi în ce fel va fi aceea,
ce legi tragice şi ce obiceiuri altele
vor fi fiind cândva
în părţile mai albastre ale cerului.
Dar aceasta ne-o va vesti cometa
când cereşte va şterge cerul,
iar, noi, din ce în ce mai inutili şi mai părăsiţi
vom construi cu disperare temple.
Am presimţit că zeul doarme fără respiraţie
Am presimţit că zeul doarme fără respiraţie
undeva în părţile mai albastre ale cerului.
Ca o spermă luminoasă şi leneşă,
câţiva meteoriţi au trecut prin faţa stelelor fixe.
Cine ştie când se va naşte o altă lume,
şi în ce fel va fi aceea,
ce legi tragice şi ce obiceiuri altele
vor fi fiind cândva
în părţile mai albastre ale cerului.
Dar aceasta ne-o va vesti cometa
când cereşte va şterge cerul,
iar, noi, din ce în ce mai inutili şi mai părăsiţi
vom construi cu disperare temple.
In orice...
...anotimp se-nchide si deschide amintirea,
se-nchide si deschide presimtirea
si nadejdea celorlalte.
Nimic nu e nou si unic
daca
n-a mai fost
si daca nu mai poate cumva fi.
Iar orice aparenta
e o transparenta
catre ceva ce trece
fara sa se schimbe,
vesnic vechi,
si care, neschimbat de timp,
e totusi vesnic nou.
Intre osanda de a cauta
mereu,
si treji si-n vis,
si poate a gasi
tarziu sau niciodata,
se afla, ca odihna, cerul si-ale lui, care se multumesc sa fie, suveran desarte.
se-nchide si deschide presimtirea
si nadejdea celorlalte.
Nimic nu e nou si unic
daca
n-a mai fost
si daca nu mai poate cumva fi.
Iar orice aparenta
e o transparenta
catre ceva ce trece
fara sa se schimbe,
vesnic vechi,
si care, neschimbat de timp,
e totusi vesnic nou.
Intre osanda de a cauta
mereu,
si treji si-n vis,
si poate a gasi
tarziu sau niciodata,
se afla, ca odihna, cerul si-ale lui, care se multumesc sa fie, suveran desarte.
Semn 12
de Nichita Stanescu
Ea devenise încetul cu încetul cuvânt,
fuioare de suflet de vânt,
delfin în ghearele sprâncenelor mele,
piatră stârnind în apă inele,
stea înlăuntrul genunchiului meu,
cer înlăuntrul umărului meu,
eu înlăuntrul eului meu.
Ea devenise încetul cu încetul cuvânt,
fuioare de suflet de vânt,
delfin în ghearele sprâncenelor mele,
piatră stârnind în apă inele,
stea înlăuntrul genunchiului meu,
cer înlăuntrul umărului meu,
eu înlăuntrul eului meu.
Sign 12
by Nichita Stanescu
Little by little she became a word,
bundles of soul on the wind,
a dolphin in the clutches of my eyebrows,
a stone provoking rings in water,
a star inside my knee,
a sky inside my shoulder,
and I inside I.
Little by little she became a word,
bundles of soul on the wind,
a dolphin in the clutches of my eyebrows,
a stone provoking rings in water,
a star inside my knee,
a sky inside my shoulder,
and I inside I.
miercuri, 5 august 2009
Binecuvantate fie...
...primavara si vara, toamna si iarna, care sunt totodata anotimpuri ale lumii noastre de aici si ale sufletului nostru impatrit: suflet de primavara si de toamna, de vara si de iarna. Suflet intreg, de nimica lipsit, bogat de arsite si de furtuni, de cerneri si de flori si de zapezi si de vestede frunze, de incoltiri si cresteri, stingeri si innegurari, de curgeri inspumate si incremeniri, belsuguri si pustietati, triumfuri si declinuri, bucurii, extaze si negre intristari, implinindu-ne sub cer.
Fericiri
E frumoasa viata lui in noi. Iar cand nu e in noi, unde sa fie, cum sa fie el trist, senin sau dulce-zambitor ? Si nu traiesc oare in el, clipa cu clipa, amintirea si amintirile tuturor oamenilor in care a trait si care au trait in el ? Si toate fiarele cate au fost si stelele cazute in frunzele lui si maracinii si izvoarele si colbul auriu ?
Si les ans passent...
Si les ans passent comme ils passèrent
Mon amour pour elle augmentera,
Puisque dans sa créature entière
Il y a un «comment» et un «quoi».
M'a-t-elle charmé avec la flamme
Quand on s'est vu au même moment?
Bien qu'elle ne soit qu'une femme
Elle est pourtant «je ne sais comment».
C'est pourquoi il m'est égal aussi
Si elle se tait ou parle bas;
Si sa voix n'est que pure harmonie
Son silence a un «je ne sais quoi».
Ainsi soumis aux mêmes douleurs
Je parcours un chemin bien constant...
Puisque dans son mystère charmeur
Il y'a un «quoi» et un «comment».
(M. Eminescu)
Mon amour pour elle augmentera,
Puisque dans sa créature entière
Il y a un «comment» et un «quoi».
M'a-t-elle charmé avec la flamme
Quand on s'est vu au même moment?
Bien qu'elle ne soit qu'une femme
Elle est pourtant «je ne sais comment».
C'est pourquoi il m'est égal aussi
Si elle se tait ou parle bas;
Si sa voix n'est que pure harmonie
Son silence a un «je ne sais quoi».
Ainsi soumis aux mêmes douleurs
Je parcours un chemin bien constant...
Puisque dans son mystère charmeur
Il y'a un «quoi» et un «comment».
(M. Eminescu)
Time flows by...
Time flows by, and has passed like rivers
Since that hallowed moment we first saw each other,
Yet I'll never forget the love we had together,
You miracle, with large eyes and cold fingers.
Oh, come back! To bring words only you can inspire,
Watch over me so your gaze gently lingers,
Let me marvel at this moment that hungers
For those new words you wring from my lyre.
You're not even aware that when you're near
A great peace descends to quell my agony,
Just like the silence at the rising of a star;
If I could only see you like a child, smiling up at me,
All the suffering of my life would disappear,
My eyes rekindle, my soul grow within me.
(Mihai Eminescu)
Since that hallowed moment we first saw each other,
Yet I'll never forget the love we had together,
You miracle, with large eyes and cold fingers.
Oh, come back! To bring words only you can inspire,
Watch over me so your gaze gently lingers,
Let me marvel at this moment that hungers
For those new words you wring from my lyre.
You're not even aware that when you're near
A great peace descends to quell my agony,
Just like the silence at the rising of a star;
If I could only see you like a child, smiling up at me,
All the suffering of my life would disappear,
My eyes rekindle, my soul grow within me.
(Mihai Eminescu)
marți, 4 august 2009
Ruguri de foc
Asta-noapte dadeau in floare stelele prin vaile inalte ale soartei si jos curgeau in albiile lor rauri tacute si dupa aceea cerul aurorei deveni un mare rubrum, plin de fosnirea racoroasa si uscata a unor spume aurii si-apoi acestea au trecut, margini de nori fierbeau in spume albe si s-a iscat o tulburare si un miros ca de furtuna: ierburi strivite, mosc si praf amar si-apoi din nou, in timp ce orele piereau arzand, ca niste pasari sacre destinate zeilor cenusii, ferocele albastru si albul crud al luminii pe stancile albe si, in toate, o nevazuta indarjire de a fi si tipete de pasari jos si sus tacere: sub cerul de otel cu palpairi liliachii.
luni, 3 august 2009
Se scutura...
...un nor trecator,
cade o moale, scurta, calda ploaie
printre raze de soare
si
aerul
miroase a flori
nevazute.
cade o moale, scurta, calda ploaie
printre raze de soare
si
aerul
miroase a flori
nevazute.
Melancolii...
Vuietul valurilor ascund auzului imensa si vesnica tacere a abisului marin...
Privita din adancuri, marea isi e ei siesi cer, dar vesnic pustie - si de stele si de nori...
Sunt lucruri care vin si trec si-ti fac un semn si tu incerci sa-l spui si spusa ti-e timida ori desarta. Le-ai izgoni dar parca-ti pare rau de ele ca au de patimit o vina care nu e a lor. Dar sovai sa le-arunci printre atatea clipe duse fara urma cand totusi una au lasat, asa cum au putut... E trist ca n-ai stiut sa spui cum urca norii albi sub soarele lui Cuptor, cum, alta data, incercau sa se inalte, greoi, cu aripi ude, cum inspumarea lor se prabusea, bogata si rece, peste meterezul aprig al orizontului, cum vorbe prea frumoase tulburau infatisarea frumoaselor intamplari ale unui amurg; regreti ca n-ai stiut sa spui mai bine ca erau tulburi si cenusii, ca luminile albastre, de otel, taiau intr-un anume fel cerul intunecat si dur, ca nu ai priceput prea bine cum era soarele din vis, ca ai citit gresit in norii unei zile culoarea marii verzi, ca nu este mare lucru sa iti para cateodata cerul ca o muzica ajunsa la tine de mai departe decat cerul insusi...
Privita din adancuri, marea isi e ei siesi cer, dar vesnic pustie - si de stele si de nori...
Sunt lucruri care vin si trec si-ti fac un semn si tu incerci sa-l spui si spusa ti-e timida ori desarta. Le-ai izgoni dar parca-ti pare rau de ele ca au de patimit o vina care nu e a lor. Dar sovai sa le-arunci printre atatea clipe duse fara urma cand totusi una au lasat, asa cum au putut... E trist ca n-ai stiut sa spui cum urca norii albi sub soarele lui Cuptor, cum, alta data, incercau sa se inalte, greoi, cu aripi ude, cum inspumarea lor se prabusea, bogata si rece, peste meterezul aprig al orizontului, cum vorbe prea frumoase tulburau infatisarea frumoaselor intamplari ale unui amurg; regreti ca n-ai stiut sa spui mai bine ca erau tulburi si cenusii, ca luminile albastre, de otel, taiau intr-un anume fel cerul intunecat si dur, ca nu ai priceput prea bine cum era soarele din vis, ca ai citit gresit in norii unei zile culoarea marii verzi, ca nu este mare lucru sa iti para cateodata cerul ca o muzica ajunsa la tine de mai departe decat cerul insusi...
Din noaptea...
Din noaptea vecinicei uitări
În care toate curg,
A vieţii noastre dezmierdări
Şi raze din amurg,
De unde nu mai străbătu
Nimic din ce-au apus -
Aş vrea odată-n viaţă tu
Să te înalţi în sus.
Şi dacă ochii ce-am iubit
N-or fi de raze plini,
Tu mă priveşte liniştit
Cu stinsele lumini.
Şi dacă glasul adorat
N-o spune un cuvânt,
Tot înţeleg că m-ai chemat
Dincolo de mormânt.
(Mihai Eminescu)
În care toate curg,
A vieţii noastre dezmierdări
Şi raze din amurg,
De unde nu mai străbătu
Nimic din ce-au apus -
Aş vrea odată-n viaţă tu
Să te înalţi în sus.
Şi dacă ochii ce-am iubit
N-or fi de raze plini,
Tu mă priveşte liniştit
Cu stinsele lumini.
Şi dacă glasul adorat
N-o spune un cuvânt,
Tot înţeleg că m-ai chemat
Dincolo de mormânt.
(Mihai Eminescu)
vineri, 31 iulie 2009
Sonnet XVII
I do not love you as if you were a salt rose, or topaz
or the arrow of carnations the fire shoots off.
I love you as certain dark things are to be loved,
in secret, between the shadow and the soul.
I love you as the plant that never blooms
but carries in itself the light of hidden flowers;
thanks to your love a certain solid fragrance,
risen from the earth, lives darkly in my body.
I love you without knowing how, or when, or from where.
I love you straightforwardly, without complexities or pride;
So I love you because I know no other way
than this: where I does not exist, nor you,
so close that your hand on my chest is my hand,
so close that your eyes close as I fall asleep.
(Pablo Neruda)
or the arrow of carnations the fire shoots off.
I love you as certain dark things are to be loved,
in secret, between the shadow and the soul.
I love you as the plant that never blooms
but carries in itself the light of hidden flowers;
thanks to your love a certain solid fragrance,
risen from the earth, lives darkly in my body.
I love you without knowing how, or when, or from where.
I love you straightforwardly, without complexities or pride;
So I love you because I know no other way
than this: where I does not exist, nor you,
so close that your hand on my chest is my hand,
so close that your eyes close as I fall asleep.
(Pablo Neruda)
A dream within a dream
Take this kiss upon the brow!
And, in parting from you now,
Thus much let me avow--
You are not wrong, who deem
That my days have been a dream;
Yet if hope has flown away
In a night, or in a day,
In a vision, or in none,
Is it therefore the less gone?
All that we see or seem
Is but a dream within a dream.
I stand amid the roar
Of a surf-tormented shore,
And I hold within my hand
Grains of the golden sand--
How few! yet how they creep
Through my fingers to the deep,
While I weep--while I weep!
O God! can I not grasp
Them with a tighter clasp?
O God! can I not save
One from the pitiless wave?
Is all that we see or seem
But a dream within a dream?
(Edgar Allan Poe)
And, in parting from you now,
Thus much let me avow--
You are not wrong, who deem
That my days have been a dream;
Yet if hope has flown away
In a night, or in a day,
In a vision, or in none,
Is it therefore the less gone?
All that we see or seem
Is but a dream within a dream.
I stand amid the roar
Of a surf-tormented shore,
And I hold within my hand
Grains of the golden sand--
How few! yet how they creep
Through my fingers to the deep,
While I weep--while I weep!
O God! can I not grasp
Them with a tighter clasp?
O God! can I not save
One from the pitiless wave?
Is all that we see or seem
But a dream within a dream?
(Edgar Allan Poe)
La mer
Des vastes mers tableau philosophique,
Tu plais au coeur de chagrins agité :
Quand de ton sein par les vents tourmenté,
Quand des écueils et des grèves antiques
Sortent des bruits, des voix mélancoliques,
L'âme attendrie en ses rêves se perd,
Et, s'égarant de penser en penser,
Comme les flots de murmure en murmure,
Elle se mêle à toute la nature :
Avec les vents, dans le fond des déserts,
Elle gémit le long des bois sauvages,
Sur l'Océan vole avec les orages,
Gronde en la foudre, et tonne dans les mers.
Mais quand le jour sur les vagues tremblantes
S'en va mourir ; quand, souriant encor,
Le vieux soleil glace de pourpre et d'or
Le vert changeant des mers étincelantes,
Dans des lointains fuyants et veloutés,
En enfonçant ma pensée et ma vue,
J'aime à créer des mondes enchantés
Baignés des eaux d'une mer inconnue.
L'ardent désir, des obstacles vainqueur,
Trouve, embellit des rives bocagères,
Des lieux de paix, des îles de bonheur,
Où, transporté par les douces chimères,
Je m'abandonne aux songes de mon coeur.
(Francoise-Rene de Chateaubriand)
Tu plais au coeur de chagrins agité :
Quand de ton sein par les vents tourmenté,
Quand des écueils et des grèves antiques
Sortent des bruits, des voix mélancoliques,
L'âme attendrie en ses rêves se perd,
Et, s'égarant de penser en penser,
Comme les flots de murmure en murmure,
Elle se mêle à toute la nature :
Avec les vents, dans le fond des déserts,
Elle gémit le long des bois sauvages,
Sur l'Océan vole avec les orages,
Gronde en la foudre, et tonne dans les mers.
Mais quand le jour sur les vagues tremblantes
S'en va mourir ; quand, souriant encor,
Le vieux soleil glace de pourpre et d'or
Le vert changeant des mers étincelantes,
Dans des lointains fuyants et veloutés,
En enfonçant ma pensée et ma vue,
J'aime à créer des mondes enchantés
Baignés des eaux d'une mer inconnue.
L'ardent désir, des obstacles vainqueur,
Trouve, embellit des rives bocagères,
Des lieux de paix, des îles de bonheur,
Où, transporté par les douces chimères,
Je m'abandonne aux songes de mon coeur.
(Francoise-Rene de Chateaubriand)
luni, 27 iulie 2009
"Insa...
...atata timp cat nu vei sti
ce-nseamna: "mori ca sa devi",
o umbra tulbure vei fi
pe-acest pamant al durerii."
(Johann Wolfgang von Goethe)
ce-nseamna: "mori ca sa devi",
o umbra tulbure vei fi
pe-acest pamant al durerii."
(Johann Wolfgang von Goethe)
duminică, 26 iulie 2009
sâmbătă, 25 iulie 2009
Mi-e dor
mi-e dor
mi-e tare dor
de ea
de cerul sarutat candva
ce-a zamislit adanc
o stea
A. Radut, 2009,
Nice, France
mi-e tare dor
de ea
de cerul sarutat candva
ce-a zamislit adanc
o stea
A. Radut, 2009,
Nice, France
vineri, 24 iulie 2009
"Ce este...
...o calatorie daca nu o incercare de a vedea cum, in alte conditii, sufletul nostru ramane acelasi ?"
(Ana Blandiana)
(Ana Blandiana)
marți, 30 iunie 2009
Intalnire
Nu te speria.
Va fi atât de simplu totul
Că nici nu vei înţelege
Decât mult mai târziu.
Vei aştepta la început
Şi numai când
Vei începe să crezi
Că nu te mai iubesc
Îţi va fi greu,
Dar atunci voi pune
Un fir de iarbă să crească
În colţul ştiut al grădinii,
Să ajungă la tine
Şi să-ţi şoptească:
Nu vă speriaţi,
Ea este bine
Şi vă aşteaptă
La celălalt capăt al meu.
(Ana Blandiana)
Va fi atât de simplu totul
Că nici nu vei înţelege
Decât mult mai târziu.
Vei aştepta la început
Şi numai când
Vei începe să crezi
Că nu te mai iubesc
Îţi va fi greu,
Dar atunci voi pune
Un fir de iarbă să crească
În colţul ştiut al grădinii,
Să ajungă la tine
Şi să-ţi şoptească:
Nu vă speriaţi,
Ea este bine
Şi vă aşteaptă
La celălalt capăt al meu.
(Ana Blandiana)
Ganduri...despre femei
"Cand scrii despre femei, trebuie sa-ti inmoi pana in culorile curcubeului si sa presari randurile cu pulberea de pe aripile fluturilor." (Denis Diderot)
"Cu cat o femeie e mai straina de noi, cu atat o iubim mai mult." (Charles Baudelaire)
"Femeia e o mancare pentru zei, gatita de diavoli." (William Shakespeare)
"Cu cat o femeie e mai straina de noi, cu atat o iubim mai mult." (Charles Baudelaire)
"Femeia e o mancare pentru zei, gatita de diavoli." (William Shakespeare)
De vorbiti ma fac ca n-aud...
De vorbiţi mă fac că n-aud,
Nu zic ba şi nu vă laud;
Dănţuiţi precum vă vine,
Nici vă şuier, nici v-aplaud;
Dară nime nu m-a face
Să mă iau dup-a lui flaut;
E menirea-mi: adevărul
Numa-n inima-mi să-l caut.
(Mihai Eminescu)
Nu zic ba şi nu vă laud;
Dănţuiţi precum vă vine,
Nici vă şuier, nici v-aplaud;
Dară nime nu m-a face
Să mă iau dup-a lui flaut;
E menirea-mi: adevărul
Numa-n inima-mi să-l caut.
(Mihai Eminescu)
Ioana d'Arc
"Ceea ce nu vedem ne vede. Ceea ce nu simtim ne simte. Ceea ce nu ne lipseste ne apartine."
(Octavian Paler)
Desi nu-mi plac destainuirile publice foarte personale, iar daca totusi le fac acestea se regasesc mai mult inscrise in vers (pentru cei ce cunosc, si ma cunosc), doresc sa va spun un lucru.
Am vazut, zilele trecute, un film fantastic. Pe Hallmark. Un film despre Ioana d'Arc din Domremy. Fascinant nu atat prin distributia sa (actori de calibru - Peter O'Toole...) cat, mai ales, prin jocul actritei care a interpretat eroina, prin simplitatea si forta cadrelor, prin dialogurile din ultimele minute ale peliculei...
Trebuie sa-l vedeti.
Revelatie... Daca este sa va mai fac cunoscut un lucru - ce, poate, nu l-ati descoperit pana acum, citind postarile de pe acest blog - este ca nimic, dar absolut nimic pe lumea asta - si spun aceasta cu si mai multa forta in cuvinte - nu are importanta.
Totul nu-i decat vanare-de-vant...
Totul.
Absolut totul.
Mai putin un lucru.
Esenta acestei lumi. Dumnezeu.
Dupa El, dupa acest cuvant, nu cred ca mai pot scrie ceva, acum. Poate, doar atat. Ca am avut inca o data o...revelatie.
(Octavian Paler)
Desi nu-mi plac destainuirile publice foarte personale, iar daca totusi le fac acestea se regasesc mai mult inscrise in vers (pentru cei ce cunosc, si ma cunosc), doresc sa va spun un lucru.
Am vazut, zilele trecute, un film fantastic. Pe Hallmark. Un film despre Ioana d'Arc din Domremy. Fascinant nu atat prin distributia sa (actori de calibru - Peter O'Toole...) cat, mai ales, prin jocul actritei care a interpretat eroina, prin simplitatea si forta cadrelor, prin dialogurile din ultimele minute ale peliculei...
Trebuie sa-l vedeti.
Revelatie... Daca este sa va mai fac cunoscut un lucru - ce, poate, nu l-ati descoperit pana acum, citind postarile de pe acest blog - este ca nimic, dar absolut nimic pe lumea asta - si spun aceasta cu si mai multa forta in cuvinte - nu are importanta.
Totul nu-i decat vanare-de-vant...
Totul.
Absolut totul.
Mai putin un lucru.
Esenta acestei lumi. Dumnezeu.
Dupa El, dupa acest cuvant, nu cred ca mai pot scrie ceva, acum. Poate, doar atat. Ca am avut inca o data o...revelatie.
sâmbătă, 27 iunie 2009
Venin si farmec...
Venin si farmec port in suflet,
Cu al tau zambet trist ma pierzi,
Caci fermecat sunt de zambirea-ti
Si-nveninat de ochii verzi.
Si nu-ntelegi ca-n al meu suflet
Dureri de moarte tu ai pus —
Cat de frumoasa esti pot spune,
Cat te iubesc nu e de spus!
(Mihai Eminescu)
Cu al tau zambet trist ma pierzi,
Caci fermecat sunt de zambirea-ti
Si-nveninat de ochii verzi.
Si nu-ntelegi ca-n al meu suflet
Dureri de moarte tu ai pus —
Cat de frumoasa esti pot spune,
Cat te iubesc nu e de spus!
(Mihai Eminescu)
vineri, 26 iunie 2009
Coborarea apelor
Din munti batrani si din paduri marete
Se nasc izvoare, ropotind se plimba,
Deprind pe rand oceanica lor limba
Si sunt in codri pustnici cantarete.
Spargand prin stance albia lor stramta,
Se leagan line si fac valuri crete.
In drumul lor ia firea mii de fete-
Aceleasi sunt, desi mereu se schimba.
Dar cu adancul apei se-adanceste
In glasul lor a sunetului scara.
Devine trista- randuri-randuri creste
Pan' ce urnindu-se in marea-amara
-Ca fluviu mandru, ce-ostenit mugeste-
Al tineretei dulce glas de mult uitara.
(Mihai Eminescu)
Se nasc izvoare, ropotind se plimba,
Deprind pe rand oceanica lor limba
Si sunt in codri pustnici cantarete.
Spargand prin stance albia lor stramta,
Se leagan line si fac valuri crete.
In drumul lor ia firea mii de fete-
Aceleasi sunt, desi mereu se schimba.
Dar cu adancul apei se-adanceste
In glasul lor a sunetului scara.
Devine trista- randuri-randuri creste
Pan' ce urnindu-se in marea-amara
-Ca fluviu mandru, ce-ostenit mugeste-
Al tineretei dulce glas de mult uitara.
(Mihai Eminescu)
miercuri, 24 iunie 2009
Prima seara
Era nespus de dezbracata
Si arbori falnici indiscreti,
La geam se-nghesuiau s-o vada
Apropiindu-se sireti.
Sedea in jilt aproape goala
Cu mainile pe piept..arici
Si-i frematau pe pardoseala
Picioarele-i atat de mici.
Ii sarutai subtirea-i glezna.
Ea rase-atunci.Un ras brutal
Cu triluri limpezi care-n bezna
Sunau matanii de cristal.
Ea piciorusele-si retrase.
"Te rog sa incetezi "-rosti
Iar rasul care-ncurajase
Parea acum a pedepsi.
Cu buzele infrigurate
O sarutai pe ochi, discret
Ea , capul dundu-si-l pe spate
Imi zise-atuncea "Mai incet !"
"As vrea sa-ti spun doua cuvinte..."
Restul in san i-am azvarlit
Cu sarutarea mea fierbinte,
Iar , ea a ras si s-anblanzit.
Era nespus de dezbracata
Si falnici arbori indiscreti,
La geam se-nghesuiau s-o vada
Apropiindu-se sireti.
(Arthur Rimbaud)
Si arbori falnici indiscreti,
La geam se-nghesuiau s-o vada
Apropiindu-se sireti.
Sedea in jilt aproape goala
Cu mainile pe piept..arici
Si-i frematau pe pardoseala
Picioarele-i atat de mici.
Ii sarutai subtirea-i glezna.
Ea rase-atunci.Un ras brutal
Cu triluri limpezi care-n bezna
Sunau matanii de cristal.
Ea piciorusele-si retrase.
"Te rog sa incetezi "-rosti
Iar rasul care-ncurajase
Parea acum a pedepsi.
Cu buzele infrigurate
O sarutai pe ochi, discret
Ea , capul dundu-si-l pe spate
Imi zise-atuncea "Mai incet !"
"As vrea sa-ti spun doua cuvinte..."
Restul in san i-am azvarlit
Cu sarutarea mea fierbinte,
Iar , ea a ras si s-anblanzit.
Era nespus de dezbracata
Si falnici arbori indiscreti,
La geam se-nghesuiau s-o vada
Apropiindu-se sireti.
(Arthur Rimbaud)
Ganduri...de William Blake
"Always be ready to speak your mind and a base man will avoid you."
"Fii intotdeauna pregatit sa spui ce gandesti, si omul de rand te va ocoli."
"When thou seest an eagle, thou seest a portion of genius; lift up thy head !"
"Cand vezi un vultur, vezi o parte a geniului; ridica-ti fruntea !"
"No bird soars too high, if he soars with his own wings."
"Nicio pasare nu se avanta prea sus daca zboara cu propriile aripi."
"You never know what is enough unless you know what is more than enough."
"Niciodata nu inveti ce e suficient pana cand nu inveti ce este prea mult."
"Fii intotdeauna pregatit sa spui ce gandesti, si omul de rand te va ocoli."
"When thou seest an eagle, thou seest a portion of genius; lift up thy head !"
"Cand vezi un vultur, vezi o parte a geniului; ridica-ti fruntea !"
"No bird soars too high, if he soars with his own wings."
"Nicio pasare nu se avanta prea sus daca zboara cu propriile aripi."
"You never know what is enough unless you know what is more than enough."
"Niciodata nu inveti ce e suficient pana cand nu inveti ce este prea mult."
marți, 23 iunie 2009
luni, 22 iunie 2009
duminică, 21 iunie 2009
Dimineata frumoasa...
Nicio frunza nu misca
stejarul respira
o data cu pasarile
Pasii mei pe drum;
cerul de vara
asculta...
stejarul respira
o data cu pasarile
Pasii mei pe drum;
cerul de vara
asculta...
sâmbătă, 20 iunie 2009
Sarut...natural
Un fluture distrat
s-a asezat pe buza mea
am devenit floare
(aleaN, 2009, Campina)
copyright 2009
s-a asezat pe buza mea
am devenit floare
(aleaN, 2009, Campina)
copyright 2009
Pe munte...
Am fugit din Bucurestiul prafuit si agitat, pentru cateva zile, spre munte... Nimic (cu o singura exceptie...hmmm:)) nu ma poate relaxa mai mult decat privirea cerului albastru, catarat pe o creasta, aiurea, inconjurat de "prietenii" mei verzi (a se citi brazii).
Hei,
ne vom reintalni, peste cateva ore, "savurand" esente japoneze...
daca va plac.
Hei,
ne vom reintalni, peste cateva ore, "savurand" esente japoneze...
daca va plac.
vineri, 19 iunie 2009
Despre...noi, oamenii
"Opposition is true friendship."
"Prietenia adevarata este opozitia."
(William Blake)
"Prietenia adevarata este opozitia."
(William Blake)
joi, 18 iunie 2009
E se...
E se sui vetri bussan fronde
E tremano i pioppi,
Onde ti abbia nella mente
E piano ti accosti.
E se sul lago vibran stelle,
Lustrandogli il profondo,
Onde appaghi il mio dolore
Col lume del pensiero.
E se le grosse nubi vanno
Che s'alza in ciel la luna,
Onde io abbia o ricordare
Solo di te per sempre.
(Mihai Eminescu)
E tremano i pioppi,
Onde ti abbia nella mente
E piano ti accosti.
E se sul lago vibran stelle,
Lustrandogli il profondo,
Onde appaghi il mio dolore
Col lume del pensiero.
E se le grosse nubi vanno
Che s'alza in ciel la luna,
Onde io abbia o ricordare
Solo di te per sempre.
(Mihai Eminescu)
Si daca...
Şi dacă ramuri bat în geam
Şi se cutremur plopii,
E ca în minte să te am
Şi-ncet să te apropii.
Şi dacă stele bat în lac
Adâncu-i luminându-l,
E ca durerea mea s-o-mpac
Înseninându-mi gândul.
Şi dacă norii deşi se duc
De iese-n luciu luna,
E ca aminte să-mi aduc
De tine-ntotdeauna.
(Mihai Eminescu)
Şi se cutremur plopii,
E ca în minte să te am
Şi-ncet să te apropii.
Şi dacă stele bat în lac
Adâncu-i luminându-l,
E ca durerea mea s-o-mpac
Înseninându-mi gândul.
Şi dacă norii deşi se duc
De iese-n luciu luna,
E ca aminte să-mi aduc
De tine-ntotdeauna.
(Mihai Eminescu)
miercuri, 17 iunie 2009
haiku
Tobu hotaru
areto yuwan mo
hitori kana.
Iata licuricii
as vrea sa spun cuiva
dar sunt singur.
(Taigi Tan)
areto yuwan mo
hitori kana.
Iata licuricii
as vrea sa spun cuiva
dar sunt singur.
(Taigi Tan)
marți, 16 iunie 2009
Over the tree tops
Over the tree tops glides the moon,
Woods are dancing in the breeze,
Through the boughs of alders trees
Plays the horn a woeful tune.
Ever farther, far away,
Ever fainter is its breath,
But it salves with thirst for death
My sad soul, forlorn for aye.
Why should you keep silent when
My witched heart for you is bound?
Gentle horn, are you to sound
For my solace once again?
(Mihai Eminescu)
Woods are dancing in the breeze,
Through the boughs of alders trees
Plays the horn a woeful tune.
Ever farther, far away,
Ever fainter is its breath,
But it salves with thirst for death
My sad soul, forlorn for aye.
Why should you keep silent when
My witched heart for you is bound?
Gentle horn, are you to sound
For my solace once again?
(Mihai Eminescu)
Peste varfuri
Peste vârfuri trece lună,
Codru-şi bate frunza lin,
Dintre ramuri de arin
Melancolic cornul sună.
Mai departe, mai departe,
Mai încet, tot mai încet,
Sufletu-mi nemângâiet
Îndulcind cu dor de moarte.
De ce taci, când fermecată
Inima-mi spre tine-ntorn?
Mai suna-vei, dulce corn,
Pentru mine vre odată?
(Mihai Eminescu)
Codru-şi bate frunza lin,
Dintre ramuri de arin
Melancolic cornul sună.
Mai departe, mai departe,
Mai încet, tot mai încet,
Sufletu-mi nemângâiet
Îndulcind cu dor de moarte.
De ce taci, când fermecată
Inima-mi spre tine-ntorn?
Mai suna-vei, dulce corn,
Pentru mine vre odată?
(Mihai Eminescu)
To the star
Up to the star that's just appeared
The journey's long, and so
For thousand years its light careered
To reach us here, below.
It may have faded on its way
Of old, in blue spheres bright
Though only now its shining ray
Unfolds to this our sight.
The image of the star that died
Comes slowly to the fore:
It used to be when it would hide -
We see what is no more.
And likewise, while our yearning dove
Died in the deepest night,
The light of the extinguished love
Still follows us in flight.
(Mihai Eminescu)
traducere: Andrei Bantas
The journey's long, and so
For thousand years its light careered
To reach us here, below.
It may have faded on its way
Of old, in blue spheres bright
Though only now its shining ray
Unfolds to this our sight.
The image of the star that died
Comes slowly to the fore:
It used to be when it would hide -
We see what is no more.
And likewise, while our yearning dove
Died in the deepest night,
The light of the extinguished love
Still follows us in flight.
(Mihai Eminescu)
traducere: Andrei Bantas
La steaua
La steaua care-a rasarit
E-o cale-atat de lunga,
Ca mii de ani i-au trebuit
Luminii sa ne-ajunga.
Poate de mult s-a stins in drum
In departari albastre
Iar raza ei abia acum
Luci privirii noastre.
Icoana stelei ce-a murit
Incet pe bolta suie:
Era pe cand nu s-a zarit,
Azi o vedem, si nu e.
Tot astfel cand al nostru dor
Pieri in noapte-adanca,
Lumina stinsului amor
Ne urmareste inca.
(Mihai Eminescu)
E-o cale-atat de lunga,
Ca mii de ani i-au trebuit
Luminii sa ne-ajunga.
Poate de mult s-a stins in drum
In departari albastre
Iar raza ei abia acum
Luci privirii noastre.
Icoana stelei ce-a murit
Incet pe bolta suie:
Era pe cand nu s-a zarit,
Azi o vedem, si nu e.
Tot astfel cand al nostru dor
Pieri in noapte-adanca,
Lumina stinsului amor
Ne urmareste inca.
(Mihai Eminescu)
luni, 15 iunie 2009
Misterele noptii,
de Mihai Eminescu
Când din stele auroase
Noaptea vine-ncetişor,
Cu-a ei umbre suspinânde,
Cu-a ei silfe şopotinde
Cu-a ei vise de amor;
Câte inimi în plăcere
Îi resaltă uşurel!
Dar pe câte dureroase
Cântu-i mistic le apasă,
Cântu-i blând, încetinel.
Două umbre, albicioase
Ca şi fulgii de ninsori,
Razele din alba lună
Mi le torc, mi le-mpreună
Pentru-ntregul viitor;
Iar doi îngeri cântă-n plângeri,
Plâng în noapte dureros,
Şi se sting ca două stele,
Care-n nuntă, uşurele,
Se cunun căzânde jos.
Într-un cuib de turturele
Ca şi fluturii de-uşor
Saltă Eros nebuneşte,
Îl desmiardă, l-încălzeşte
Cu un vis de tainic dor;
Iar în norul de profume
Două suflete de flori
Le desparte-al nopţii mire
Cu fantastica-i şoptire,
Le resfiră, până mor.
Când pe stele aurie
Noaptea doarme uşurel,
Câte inime râzânde,
Dar pe câte suspinânde
Le delasă-ncetinel!
Dar aşa ne e destinul,
Vitreg prea adeseori,
Unui lumea i-acordează,
Iar pe altul îl botează
Cu-a lui rouă de plânsori.
Când din stele auroase
Noaptea vine-ncetişor,
Cu-a ei umbre suspinânde,
Cu-a ei silfe şopotinde
Cu-a ei vise de amor;
Câte inimi în plăcere
Îi resaltă uşurel!
Dar pe câte dureroase
Cântu-i mistic le apasă,
Cântu-i blând, încetinel.
Două umbre, albicioase
Ca şi fulgii de ninsori,
Razele din alba lună
Mi le torc, mi le-mpreună
Pentru-ntregul viitor;
Iar doi îngeri cântă-n plângeri,
Plâng în noapte dureros,
Şi se sting ca două stele,
Care-n nuntă, uşurele,
Se cunun căzânde jos.
Într-un cuib de turturele
Ca şi fluturii de-uşor
Saltă Eros nebuneşte,
Îl desmiardă, l-încălzeşte
Cu un vis de tainic dor;
Iar în norul de profume
Două suflete de flori
Le desparte-al nopţii mire
Cu fantastica-i şoptire,
Le resfiră, până mor.
Când pe stele aurie
Noaptea doarme uşurel,
Câte inime râzânde,
Dar pe câte suspinânde
Le delasă-ncetinel!
Dar aşa ne e destinul,
Vitreg prea adeseori,
Unui lumea i-acordează,
Iar pe altul îl botează
Cu-a lui rouă de plânsori.
Despartire,
de Mihai Eminescu
Să cer un semn, iubito, spre-a nu te mai uita?
Te-aş cere doar pe tine, dar nu mai eşti a ta;
Nu floarea vestejită din părul tău bălai,
Căci singura mea rugă-i uitării să mă dai.
La ce simţirea crudă a stinsului noroc
Să nu se sting-asemeni, ci-n veci să stea pe loc?
Tot alte unde-i sună aceluiaşi pârău:
La ce statornicia părerilor de rău,
Când prin această lume să trecem ne e scris
Ca visul unei umbre şi umbra unui vis?
La ce de-acu-nainte tu grija mea s-o porţi?
La ce să măsuri anii ce zboară peste morţi?
Totuna-i dacă astăzi sau mâine o să mor,
Când voi să-mi piară urma în mintea tuturor,
Când voi să uiţi norocul visat de amândoi.
Trezindu-te, iubito, cu anii înapoi,
Să fie neagră umbra în care-oi fi pierit,
Ca şi când niciodată noi nu ne-am fi găsit,
Ca şi când anii mândri de dor ar fi deşerţi -
Că te-am iubit atâta putea-vei tu să ierţi?
Cu faţa spre perete, mă lasă prin străini,
Să-ngheţe sub pleoape a ochilor lumini,
Şi când se va întoarce pământul în pământ,
Au cine o să ştie de unde-s, cine sunt?
Cântări tânguitoare prin zidurile reci
Cerşi-vor pentru mine repaosul de veci;
Ci eu aş vrea ca unul, venind de mine-aproape,
Să-mi spuie al tău nume pe-nchisele-mi pleoape,
Apoi - de vor - m-arunce în margine de drum…
Tot îmi va fi mai bine ca-n ceasul de acum.
Din zare depărtată răsar-un stol de corbi,
Să-ntunece tot cerul pe ochii mei cei orbi,
Răsar-o vijelie din margini de pământ,
Dând pulberea-mi ţărânii şi inima-mi la vânt…
Ci tu rămâi în floare ca luna lui april,
Cu ochii mari şi umezi, cu zâmbet de copil,
Din cât eşti de copilă să-ntinereşti mereu,
Şi nu mai şti de mine, că nu m-oi şti nici eu.
Să cer un semn, iubito, spre-a nu te mai uita?
Te-aş cere doar pe tine, dar nu mai eşti a ta;
Nu floarea vestejită din părul tău bălai,
Căci singura mea rugă-i uitării să mă dai.
La ce simţirea crudă a stinsului noroc
Să nu se sting-asemeni, ci-n veci să stea pe loc?
Tot alte unde-i sună aceluiaşi pârău:
La ce statornicia părerilor de rău,
Când prin această lume să trecem ne e scris
Ca visul unei umbre şi umbra unui vis?
La ce de-acu-nainte tu grija mea s-o porţi?
La ce să măsuri anii ce zboară peste morţi?
Totuna-i dacă astăzi sau mâine o să mor,
Când voi să-mi piară urma în mintea tuturor,
Când voi să uiţi norocul visat de amândoi.
Trezindu-te, iubito, cu anii înapoi,
Să fie neagră umbra în care-oi fi pierit,
Ca şi când niciodată noi nu ne-am fi găsit,
Ca şi când anii mândri de dor ar fi deşerţi -
Că te-am iubit atâta putea-vei tu să ierţi?
Cu faţa spre perete, mă lasă prin străini,
Să-ngheţe sub pleoape a ochilor lumini,
Şi când se va întoarce pământul în pământ,
Au cine o să ştie de unde-s, cine sunt?
Cântări tânguitoare prin zidurile reci
Cerşi-vor pentru mine repaosul de veci;
Ci eu aş vrea ca unul, venind de mine-aproape,
Să-mi spuie al tău nume pe-nchisele-mi pleoape,
Apoi - de vor - m-arunce în margine de drum…
Tot îmi va fi mai bine ca-n ceasul de acum.
Din zare depărtată răsar-un stol de corbi,
Să-ntunece tot cerul pe ochii mei cei orbi,
Răsar-o vijelie din margini de pământ,
Dând pulberea-mi ţărânii şi inima-mi la vânt…
Ci tu rămâi în floare ca luna lui april,
Cu ochii mari şi umezi, cu zâmbet de copil,
Din cât eşti de copilă să-ntinereşti mereu,
Şi nu mai şti de mine, că nu m-oi şti nici eu.
Un farmec trist si nenteles,
de Mihai Eminescu
Un farmec trist şi nenţeles
Puterea mea o leagă,
Şi cu nimic nu m-am ales
Din viaţa mea întreagă.
E un luceafăr răsărit
Din negura uitării,
Dând orizon nemărginit
Singurătăţii mării.
Îngălbenit rămâne-n veci
Şi-i e aproape stinsul,
Când ale apei valuri reci
Călătoresc cu dânsul.
Cu-atâtea tainici rugăminţi,
Cu-atâtea calde şoapte,
Cu-atâtea lacrime fierbinţi,
Vărsate zi şi noapte,
I te-ai rugat: dorul nespus
Din suflet să-ţi alunge,
Dar el se-nalţă tot mai sus
Ca să nu-l poţi ajunge.
Va rămânea necunoscut
Şi va luci departe
Căci luminează din trecut
Iubirii celei moarte
Şi se aprinde pe-orizon
Pustiu de mări şi stepe
Şi a lui farmec monoton
M-a-nvins făr-a-l pricepe.
Un farmec trist şi nenţeles
Puterea mea o leagă,
Şi cu nimic nu m-am ales
Din viaţa mea întreagă.
E un luceafăr răsărit
Din negura uitării,
Dând orizon nemărginit
Singurătăţii mării.
Îngălbenit rămâne-n veci
Şi-i e aproape stinsul,
Când ale apei valuri reci
Călătoresc cu dânsul.
Cu-atâtea tainici rugăminţi,
Cu-atâtea calde şoapte,
Cu-atâtea lacrime fierbinţi,
Vărsate zi şi noapte,
I te-ai rugat: dorul nespus
Din suflet să-ţi alunge,
Dar el se-nalţă tot mai sus
Ca să nu-l poţi ajunge.
Va rămânea necunoscut
Şi va luci departe
Căci luminează din trecut
Iubirii celei moarte
Şi se aprinde pe-orizon
Pustiu de mări şi stepe
Şi a lui farmec monoton
M-a-nvins făr-a-l pricepe.
Parea c-asteapta...
Părea c-aşteaptă s-o cuprind în braţă
Şi faţa mea cu mânile-i s-o ieie,
Ca să mă pierd în ochi-i de femeie,
Citind în ei întreaga mea viaţă.
Dar când s-o prind, ea n-a voit să steie
Ci într-o parte-ntoarse dulcea-i faţă;
Pândind, cu ochii mă-ntreba isteaţă:
Să-mi dea o gură, ori să nu-mi mai deie?
De-astfel de toane vecinic nu te saturi,
Oricât o rogi, ea tot se dă în laturi
Ş-abia la urmă parcă tot se-ndură.
Împrotiviri duioase-a frumuseţii
În lupte dulci disfac urâtul vieţii,
Ce n-au amar, fiindcă au măsură.
(Mihai Eminescu)
Şi faţa mea cu mânile-i s-o ieie,
Ca să mă pierd în ochi-i de femeie,
Citind în ei întreaga mea viaţă.
Dar când s-o prind, ea n-a voit să steie
Ci într-o parte-ntoarse dulcea-i faţă;
Pândind, cu ochii mă-ntreba isteaţă:
Să-mi dea o gură, ori să nu-mi mai deie?
De-astfel de toane vecinic nu te saturi,
Oricât o rogi, ea tot se dă în laturi
Ş-abia la urmă parcă tot se-ndură.
Împrotiviri duioase-a frumuseţii
În lupte dulci disfac urâtul vieţii,
Ce n-au amar, fiindcă au măsură.
(Mihai Eminescu)
Lacul
Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă;
Tresărind în cercuri albe
El cutremură o barcă.
Şi eu trec de-a lung de maluri,
Parc-ascult şi parc-aştept
Ea din trestii să răsară
Şi să-mi cadă lin pe piept;
Să sărim în luntrea mică,
Îngânaţi de glas de ape,
Şi să scap din mână cârma,
Şi lopeţile să-mi scape;
Să plutim cuprinşi de farmec
Sub lumina blândei lune -
Vântu-n trestii lin foşnească,
Unduioasa apă sune!
Dar nu vine... Singuratic
În zadar suspin şi sufăr
Lângă lacul cel albastru
Încărcat cu flori de nufăr.
(Mihai Eminescu)
Nuferi galbeni îl încarcă;
Tresărind în cercuri albe
El cutremură o barcă.
Şi eu trec de-a lung de maluri,
Parc-ascult şi parc-aştept
Ea din trestii să răsară
Şi să-mi cadă lin pe piept;
Să sărim în luntrea mică,
Îngânaţi de glas de ape,
Şi să scap din mână cârma,
Şi lopeţile să-mi scape;
Să plutim cuprinşi de farmec
Sub lumina blândei lune -
Vântu-n trestii lin foşnească,
Unduioasa apă sune!
Dar nu vine... Singuratic
În zadar suspin şi sufăr
Lângă lacul cel albastru
Încărcat cu flori de nufăr.
(Mihai Eminescu)
vineri, 12 iunie 2009
Lasa-ti lumea...
Lasa-ti lumea ta uitata,
Mi te da cu totul mie,
De ti-ai da viata toata,
Nime-n lume nu ne stie.
Vin’ cu mine, rataceste
Pe carari cu cotituri,
Unde noaptea se trezeste
Glasul vechilor paduri.
Printre crengi scanteie stele,
Farmec dand cararii stramte,
Si afara doar de ele
Nime-n lume nu ne simte.
Parul tau ti se desprinde
Si frumos ti se mai sede,
Nu zi ba de te-oi cuprinde,
Nime-n lume nu ne vede.
Tanguiosul bucium suna,
L-ascultam cu-atata drag,
Pe cand iese dulcea luna
Dintr-o rariste de fag.
Ii raspunde codrul verde
Fermecat si dureros,
Iara sufletu-mi se pierde
Dupa chipul tau frumos.
Te desfac c-o dulce sila,
Mai nu vrei si mai te lasi,
Ochii tai sunt plini de mila,
Chip de inger dragalas.
Iata lacul. Luna plina,
Poleindu-l, il strabate;
El, aprins de-a ei lumina,
Simte-a lui singuratate.
Tremurand cu unde-n spume,
Intre trestie le farma
Si visand o-ntreaga lume
Tot nu poate sa adoarma.
De-al tau chip el se patrunde,
Ca oglinda il alege —
Ce privesti zambind in unde?
Esti frumoasa, se-ntelege.
Inaltimile albastre
Pleaca zarea lor pe dealuri,
Aratand privirii noastre
Stele-n ceruri, stele-n valuri.
E-un miros de tei in cranguri.
Dulce-i umbra de rachiti
Si suntem atat de singuri!
Si atat de fericiti!
Numai luna printre ceata
Varsa apelor vapaie,
Si te afla stransa-n brate
Dulce dragoste balaie.
(Mihai Eminescu)
Mi te da cu totul mie,
De ti-ai da viata toata,
Nime-n lume nu ne stie.
Vin’ cu mine, rataceste
Pe carari cu cotituri,
Unde noaptea se trezeste
Glasul vechilor paduri.
Printre crengi scanteie stele,
Farmec dand cararii stramte,
Si afara doar de ele
Nime-n lume nu ne simte.
Parul tau ti se desprinde
Si frumos ti se mai sede,
Nu zi ba de te-oi cuprinde,
Nime-n lume nu ne vede.
Tanguiosul bucium suna,
L-ascultam cu-atata drag,
Pe cand iese dulcea luna
Dintr-o rariste de fag.
Ii raspunde codrul verde
Fermecat si dureros,
Iara sufletu-mi se pierde
Dupa chipul tau frumos.
Te desfac c-o dulce sila,
Mai nu vrei si mai te lasi,
Ochii tai sunt plini de mila,
Chip de inger dragalas.
Iata lacul. Luna plina,
Poleindu-l, il strabate;
El, aprins de-a ei lumina,
Simte-a lui singuratate.
Tremurand cu unde-n spume,
Intre trestie le farma
Si visand o-ntreaga lume
Tot nu poate sa adoarma.
De-al tau chip el se patrunde,
Ca oglinda il alege —
Ce privesti zambind in unde?
Esti frumoasa, se-ntelege.
Inaltimile albastre
Pleaca zarea lor pe dealuri,
Aratand privirii noastre
Stele-n ceruri, stele-n valuri.
E-un miros de tei in cranguri.
Dulce-i umbra de rachiti
Si suntem atat de singuri!
Si atat de fericiti!
Numai luna printre ceata
Varsa apelor vapaie,
Si te afla stransa-n brate
Dulce dragoste balaie.
(Mihai Eminescu)
miercuri, 10 iunie 2009
Un luceafar
Un luceafăr, un luceafăr înzestrat cu mii de raze
În viaţa-mi de-ntuneric a făcut ca să se vază.
Eu privind acea lumină ca din visuri mă deştept
Şi cu braţele-amândouă cătră dânsa mă îndrept.
Ca o zână din poveste ea e naltă şi uşoară,
E subţire şi gingaşă şi din ochi revarsă pară,
Iar la faţă e bălâie, părul galben cade creţ,
Trandafiri pe faţă are şi cu zâmbetul isteţ.
(Mihai Eminescu)
În viaţa-mi de-ntuneric a făcut ca să se vază.
Eu privind acea lumină ca din visuri mă deştept
Şi cu braţele-amândouă cătră dânsa mă îndrept.
Ca o zână din poveste ea e naltă şi uşoară,
E subţire şi gingaşă şi din ochi revarsă pară,
Iar la faţă e bălâie, părul galben cade creţ,
Trandafiri pe faţă are şi cu zâmbetul isteţ.
(Mihai Eminescu)
marți, 9 iunie 2009
Sonet III
Când însuşi glasul gândurilor tace,
Mă-ngână cântul unei dulci evlavii -
Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei?
Din neguri reci plutind te vei desface?
Puterea nopţii blând însenina-vei
Cu ochii mari şi purtători de pace?
Răsai din umbra vremilor încoace,
Ca să te văd venind - ca-n vis, aşa vii!
Cobori încet... aproape, mai aproape,
Te pleacă iar zâmbind peste-a mea faţă,
A ta iubire c-un suspin arat-o,
Cu geana ta m-atinge pe pleoape,
Să simt fiorii strângerii în braţe -
Pe veci pierduto, vecinic adorato!
(Mihai Eminescu)
Mă-ngână cântul unei dulci evlavii -
Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei?
Din neguri reci plutind te vei desface?
Puterea nopţii blând însenina-vei
Cu ochii mari şi purtători de pace?
Răsai din umbra vremilor încoace,
Ca să te văd venind - ca-n vis, aşa vii!
Cobori încet... aproape, mai aproape,
Te pleacă iar zâmbind peste-a mea faţă,
A ta iubire c-un suspin arat-o,
Cu geana ta m-atinge pe pleoape,
Să simt fiorii strângerii în braţe -
Pe veci pierduto, vecinic adorato!
(Mihai Eminescu)
sâmbătă, 6 iunie 2009
De-as avea
De-aş avea şi eu o floare
Mândră, dulce, răpitoare,
Ca şi florile din mai,
Fiice dulce-a unui plai,
Plai râzând cu iarbă verde,
Ce se leagănă, se pierde,
Undoind încetişor,
Şoptind şoapte de amor;
De-aş avea o floricică
Gingaşă şi tinerică,
Ca şi floarea crinului,
Alb ca neaua sânului,
Amalgam de-o roz-albie
Şi de una purpurie,
Cântând vesel şi uşor,
Şoptind şoapte de amor;
De-aş avea o porumbiţă
Cu chip alb de copiliţă,
Copiliţă blândişoară
Ca o zi de primăvară,
Câtu-ţi ţine ziuliţa
I-aş cânta doina, doiniţa,
I-aş cânta-o-ncetişor,
Şoptind şoapte de amor.
(Mihai Eminescu)
Mândră, dulce, răpitoare,
Ca şi florile din mai,
Fiice dulce-a unui plai,
Plai râzând cu iarbă verde,
Ce se leagănă, se pierde,
Undoind încetişor,
Şoptind şoapte de amor;
De-aş avea o floricică
Gingaşă şi tinerică,
Ca şi floarea crinului,
Alb ca neaua sânului,
Amalgam de-o roz-albie
Şi de una purpurie,
Cântând vesel şi uşor,
Şoptind şoapte de amor;
De-aş avea o porumbiţă
Cu chip alb de copiliţă,
Copiliţă blândişoară
Ca o zi de primăvară,
Câtu-ţi ţine ziuliţa
I-aş cânta doina, doiniţa,
I-aş cânta-o-ncetişor,
Şoptind şoapte de amor.
(Mihai Eminescu)
vineri, 5 iunie 2009
Sonet II
Sunt ani la mijloc şi-ncă mulţi vor trece
Din ceasul sfânt în care ne-ntâlnirăm,
Dar tot mereu gândesc cum ne iubirăm,
Minune cu ochi mari şi mână rece.
O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi,
Privirea ta asupra mea se plece,
Sub raza ei mă lasă a petrece
Şi cânturi nouă smulge tu din liră-mi.
Tu nici nu ştii a ta apropiere
Cum inima-mi de-adânc o linişteşte,
Ca răsărirea stelei în tăcere;
Iar când te văd zâmbind copilăreşte,
Se stinge-atunci o viaţă de durere,
Privirea-mi arde, sufletul îmi creşte.
(Mihai Eminescu)
Din ceasul sfânt în care ne-ntâlnirăm,
Dar tot mereu gândesc cum ne iubirăm,
Minune cu ochi mari şi mână rece.
O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi,
Privirea ta asupra mea se plece,
Sub raza ei mă lasă a petrece
Şi cânturi nouă smulge tu din liră-mi.
Tu nici nu ştii a ta apropiere
Cum inima-mi de-adânc o linişteşte,
Ca răsărirea stelei în tăcere;
Iar când te văd zâmbind copilăreşte,
Se stinge-atunci o viaţă de durere,
Privirea-mi arde, sufletul îmi creşte.
(Mihai Eminescu)
joi, 4 iunie 2009
Prin nopti tacute
Prin nopti tacute,
Prin lunce mute,
Prin vantul iute,
Aud un glas;
Din nor ce trece,
Din luna rece,
Din visuri sece,
Vad un obraz.
Lumea senina,
Luna cea plina,
Si marea lina
Icoana-i sunt;
Ochiu-mi o cata
In lumea lata.
Cu mintea beata
Eu plang si cânt.
(Mihai Eminescu)
Prin lunce mute,
Prin vantul iute,
Aud un glas;
Din nor ce trece,
Din luna rece,
Din visuri sece,
Vad un obraz.
Lumea senina,
Luna cea plina,
Si marea lina
Icoana-i sunt;
Ochiu-mi o cata
In lumea lata.
Cu mintea beata
Eu plang si cânt.
(Mihai Eminescu)
marți, 2 iunie 2009
Spirit, prietenie, durere, iubire, femeie
M-am gandit astazi sa scriu despre toate aceste cuvinte, insa nu ascund ca sunt emotionat. Emotionat si...atat. Pur si simplu, nu reusesc sa scriu nimic. Cred, insa, ca singurul care poate lega toate aceste cuvinte intr-un frumos "buchet de flori varatice", dandu-le un "parfum" cu totul special este acelasi Antoine de Saint-Exupery. Cititi si veti intelege vorbele sale pline de intelepciune. Iata:
"Spiritul omului este asemenea unui urcus in munti: vezi culmea, ti se pare ca esti pe cale sa o atingi, apoi descoperi alte culmi, alte prapastii, alte povarnisuri.
Durerea unui singur ins face cat durerea lumii intregi, iar Dragostea pentru o singura femeie trage in balanta mai mult decat Calea Lactee cu toate stelele ei.
A avea un prieten nu este ceva cu care oricine se poate lauda.
Pentru a exista un copac inflorit, trebuie mai intai sa existe un copac, iar pentru a exista un om fericit, trebuie inainte de toate sa fie un om.
Limpede nu vezi decat cu inima. Miezul lucrurilor nu poate fi vazut cu ochii.
Nu iubi primavara, ci infatisarea unei anumite flori in care primavara s-a inchis; nu iubi dragostea, ci pe cel in care dragostea se intruchipeaza."
(citate din "Citadela" si " Micul Print", de Antoine de Saint-Exupery)
"Spiritul omului este asemenea unui urcus in munti: vezi culmea, ti se pare ca esti pe cale sa o atingi, apoi descoperi alte culmi, alte prapastii, alte povarnisuri.
Durerea unui singur ins face cat durerea lumii intregi, iar Dragostea pentru o singura femeie trage in balanta mai mult decat Calea Lactee cu toate stelele ei.
A avea un prieten nu este ceva cu care oricine se poate lauda.
Pentru a exista un copac inflorit, trebuie mai intai sa existe un copac, iar pentru a exista un om fericit, trebuie inainte de toate sa fie un om.
Limpede nu vezi decat cu inima. Miezul lucrurilor nu poate fi vazut cu ochii.
Nu iubi primavara, ci infatisarea unei anumite flori in care primavara s-a inchis; nu iubi dragostea, ci pe cel in care dragostea se intruchipeaza."
(citate din "Citadela" si " Micul Print", de Antoine de Saint-Exupery)
Copilarie
Din oglinda ma privea un trup firav
Cu claviatura coastelor distincta,
Inima-apasa pe clape grav
Si-ncerca sa-apara în oglinda.
N-am vazut-o niciodata, dar stiam,
Ca-ntr-un joc de-a baba-oarba, ca-i ascunsa
(Precum inima salcâmului din geam
Cosul pieptului de crengi o face frunza).
Ma-ntrebam de unde l-a-nvatat si daca
E aievea cântu-i uniform,
Si ca nu cumva în somn sa taca,
Mi-era frica seara sa adorm.
(Ana Blandiana)
Cu claviatura coastelor distincta,
Inima-apasa pe clape grav
Si-ncerca sa-apara în oglinda.
N-am vazut-o niciodata, dar stiam,
Ca-ntr-un joc de-a baba-oarba, ca-i ascunsa
(Precum inima salcâmului din geam
Cosul pieptului de crengi o face frunza).
Ma-ntrebam de unde l-a-nvatat si daca
E aievea cântu-i uniform,
Si ca nu cumva în somn sa taca,
Mi-era frica seara sa adorm.
(Ana Blandiana)
De ce nu m-as intoarce printre pomi
De ce nu m-as intoarce printre pomi,
Printre arborii chirciti de vantul fierbinte,
Printre stolurile de frunze
Care tipa ca pasarile,
Printre frunzele aproape nebune,
Amestecate in hoardele pescarusilor
Si pornite la prada;
De ce nu m-as intoarce
Pe plaja rascolita de vant,
Printre icre uscate si putrede alge,
Unde ma pot rostogoli plangand
Frunzelor, pasarilor, pestilor,
Predandu-ma hohotitoare,
Sub soarele aspru,
Prin zapada sarata,
Unde ma vezi si ma lasi.
O, mare,
Trupul meu poate sa-si nasca urmasi,
Sufletul meu niciodata.
(Ana Blandiana)
Printre arborii chirciti de vantul fierbinte,
Printre stolurile de frunze
Care tipa ca pasarile,
Printre frunzele aproape nebune,
Amestecate in hoardele pescarusilor
Si pornite la prada;
De ce nu m-as intoarce
Pe plaja rascolita de vant,
Printre icre uscate si putrede alge,
Unde ma pot rostogoli plangand
Frunzelor, pasarilor, pestilor,
Predandu-ma hohotitoare,
Sub soarele aspru,
Prin zapada sarata,
Unde ma vezi si ma lasi.
O, mare,
Trupul meu poate sa-si nasca urmasi,
Sufletul meu niciodata.
(Ana Blandiana)
Dans in ploaie
Lasati ploaia sa ma îmbratiseze de la tâmple pâna la glezne,
Iubitii mei, priviti dansul acesta nou, nou, nou,
Noaptea-si ascunde ca pe-o patima vântul în bezne,
Dansului meu i-e vântul ecou.
De frânghiile ploii ma catar, ma leg, ma apuc
Sa fac legatura-ntre voi si-ntre stele.
Stiu, voi iubiti parul meu grav si nauc,
Voua va plac flacarile tâmplelor mele.
Priviti pâna o sa vi se atinga privirea de vânt
Bratele mele ca niste fulgere vii, jucause -
Ochii mei n-au catat niciodata-n pamânt,
Gleznele mele n-au purtat niciodata catuse!
Lasati ploaia sa ma îmbratiseze si destrame-ma vântul,
lubiti-mi liberul dans fluturat peste voi -
Genunchii mei n-au sarutat niciodata pamântul,
Parul meu nu s-a zbatut niciodata-n noroi!
(Ana Blandiana)
Iubitii mei, priviti dansul acesta nou, nou, nou,
Noaptea-si ascunde ca pe-o patima vântul în bezne,
Dansului meu i-e vântul ecou.
De frânghiile ploii ma catar, ma leg, ma apuc
Sa fac legatura-ntre voi si-ntre stele.
Stiu, voi iubiti parul meu grav si nauc,
Voua va plac flacarile tâmplelor mele.
Priviti pâna o sa vi se atinga privirea de vânt
Bratele mele ca niste fulgere vii, jucause -
Ochii mei n-au catat niciodata-n pamânt,
Gleznele mele n-au purtat niciodata catuse!
Lasati ploaia sa ma îmbratiseze si destrame-ma vântul,
lubiti-mi liberul dans fluturat peste voi -
Genunchii mei n-au sarutat niciodata pamântul,
Parul meu nu s-a zbatut niciodata-n noroi!
(Ana Blandiana)
luni, 1 iunie 2009
Face oricine ce vrea
("fantasticilor" din clasa a-VIa C,
dar nu numai lor)
In gradina mea, sirete,
Piersicile-s violete,
Iar prunele, si mai si,
S-au facut portocalii;
Catarati cu mult dichis,
Strugurii cresc in cais;
Castravetii, cum sa spun,
Au pornit sa urce-n prun;
Pe-o tulpina de marar,
Se roseste-un gogosar;
Sub o frunza de macris,
Creste-o floare pe furis;
Sub o tufa de urzici,
Ziua doarme-un licurici;
Sub un fir de caprifoi,
Sta si toarce-un pisoi;
La umbra de patrunjel,
Doarme dus si un catel;
Profitand ca nu-s un zbir,
A crescut si-un fir de pir;
Si, vazand ca-i sloboda,
Creste-n voie-o loboda;
Ba, ceea ce-i prea de tot,
Se intinde si-un troscot;
Iar un dovlecel grabit,
Sare gardul ilicit;
Ce sa fac ? Tot ce se poate
Ca-i prea multa libertate.
Mi-a spus mie o furnica:
Multa libertate strica.
Iar o viespe rea de gura
Mi-a spus ca-i harababura.
Dar nu vreau sa schimb nimic,
De aceea si eu zic:
Uite ca-n gradina mea
Face oricine ce vrea.
(Ana Blandiana - "Intamplari din gradina mea")
dar nu numai lor)
In gradina mea, sirete,
Piersicile-s violete,
Iar prunele, si mai si,
S-au facut portocalii;
Catarati cu mult dichis,
Strugurii cresc in cais;
Castravetii, cum sa spun,
Au pornit sa urce-n prun;
Pe-o tulpina de marar,
Se roseste-un gogosar;
Sub o frunza de macris,
Creste-o floare pe furis;
Sub o tufa de urzici,
Ziua doarme-un licurici;
Sub un fir de caprifoi,
Sta si toarce-un pisoi;
La umbra de patrunjel,
Doarme dus si un catel;
Profitand ca nu-s un zbir,
A crescut si-un fir de pir;
Si, vazand ca-i sloboda,
Creste-n voie-o loboda;
Ba, ceea ce-i prea de tot,
Se intinde si-un troscot;
Iar un dovlecel grabit,
Sare gardul ilicit;
Ce sa fac ? Tot ce se poate
Ca-i prea multa libertate.
Mi-a spus mie o furnica:
Multa libertate strica.
Iar o viespe rea de gura
Mi-a spus ca-i harababura.
Dar nu vreau sa schimb nimic,
De aceea si eu zic:
Uite ca-n gradina mea
Face oricine ce vrea.
(Ana Blandiana - "Intamplari din gradina mea")
Impreuna putem face...minuni
De dimineata, cand m-am trezit, am deschis, ca de obicei, radioul. Muzica de trezire...vremea...stiri banale, insa printre ele o...chemare care m-a facut sa realizez, inca o data, cat de importanta este...sanatatea. Pentru noi toti. Fiecare dintre noi stie acest lucru, dar in niciun moment din viata nu constientizezi mai bine, decat atunci cand, poate, esti pe cale de a o pierde. Acest lucru important il putem intelege pe deplin noi, oamenii maturi, insa pentru un suflet de copil poate sa para doar o lupta cu ...zmeul cel rau (a se citi, maladia) ce trebuie invins numaidecat.
Stiu, astazi este 1 iunie. Si, mai stiu ca toti copii de pe acest pamant ar trebui sa zambeasca, ar trebui sa viseze, sa se bucure de copilarie. Insa, pentru unii dintre ei aceste lucruri nu se intampla. Inca. Cred cu tarie ca impreuna putem sa facem ca aceste lucruri sa se implineasca.
Maria are nevoie de noi. Ne putem bucura alaturi de ea, putem sa-i redam sanatatea si, odata cu ea, visele, doar daca vom face un minim de efort, trimitandu-i un mesaj de incurajare la numarul 848 (Serviciul este oferit gratuit de Vodafone, Orange si Cosmote).
Pentru mai multe informatii puteti accesa site-ul http://www.europafm.ro/
Stiu, astazi este 1 iunie. Si, mai stiu ca toti copii de pe acest pamant ar trebui sa zambeasca, ar trebui sa viseze, sa se bucure de copilarie. Insa, pentru unii dintre ei aceste lucruri nu se intampla. Inca. Cred cu tarie ca impreuna putem sa facem ca aceste lucruri sa se implineasca.
Maria are nevoie de noi. Ne putem bucura alaturi de ea, putem sa-i redam sanatatea si, odata cu ea, visele, doar daca vom face un minim de efort, trimitandu-i un mesaj de incurajare la numarul 848 (Serviciul este oferit gratuit de Vodafone, Orange si Cosmote).
Pentru mai multe informatii puteti accesa site-ul http://www.europafm.ro/
"Oamenilor mari le plac numerele. Cand le vorbiti de un nou prieten, nu va intreaba niciodata ceea ce este cu adevarat important. Nu va intreaba niciodata: "Cum suna vocea lui ? Ce jocuri ii plac ? Colectioneaza fluturi ?"Ei va intreaba: "Cati ani are ? Cati frati are ? Cat cantareste ? Cati castiga tatal sau ?" Numai atunci ei vor crede ca l-au cunoscut."
(Antoine de Saint Exupery - "Micul Print")
(Antoine de Saint Exupery - "Micul Print")
Un gand de...
...Antoine de Saint-Exupery
"Toti oamenii mari au fost candva copii dar putini dintre ei isi mai aduc aminte."
"Toti oamenii mari au fost candva copii dar putini dintre ei isi mai aduc aminte."
vineri, 29 mai 2009
Delir
Purtam fiecare o dragoste-n noi,
dar eu pentru tine si tu pentru alta
si focul ne mistuie surd pe-amîndoi,
eu ard pentru tine, tu arzi pentru alta.
Astept un cuvînt, astepti un cuvînt,
dar eu de la tine si tu de la alta
si bratul în somn ti-l vad mîngîind,
dar tu în visare nu vezi decît alta.
Si ce ne ramîne sa facem atunci
cînd soarta nu stie decît sa dezbine?
Traim amîndoi, traim doar iubind,
desi eu pe tine, tu totusi pe alta.
(Ana Blandiana)
dar eu pentru tine si tu pentru alta
si focul ne mistuie surd pe-amîndoi,
eu ard pentru tine, tu arzi pentru alta.
Astept un cuvînt, astepti un cuvînt,
dar eu de la tine si tu de la alta
si bratul în somn ti-l vad mîngîind,
dar tu în visare nu vezi decît alta.
Si ce ne ramîne sa facem atunci
cînd soarta nu stie decît sa dezbine?
Traim amîndoi, traim doar iubind,
desi eu pe tine, tu totusi pe alta.
(Ana Blandiana)
Cine dintre noi
Cand pleci
Nu stiu care dintre noi doi a plecat,
Cand intind mana
Nu stiu daca nu ma caut
Pe mine,
Cand iti spun: te iubesc,
Nu stiu daca nu mie imi spun
Si mi se face rusine.
Odinioara
Stiam cum arati,
Erai
Nespus de inalt si de subtire,
Stiam de unde-ncepi
Si unde ma sfarsesc,
Iti gaseam usor
Buzele, gatul,
Clavicula dulce,
Umarul copilaresc.
De mult, imi amintesc,
Eram doi,
tin minte cum ne tineam de mana...
Cine-a fost infrant dintre noi?
Cine-a putut sa ramana?
Singurul trup este al tau
Sau al meu?
Si mi-e atat de dor
De cine?
Numai tacand,
Cu ochii-nchisi, cu dintii stransi,
Mai pot sa te distrug
Cu greu
In mine.
(Ana Blandiana)
Nu stiu care dintre noi doi a plecat,
Cand intind mana
Nu stiu daca nu ma caut
Pe mine,
Cand iti spun: te iubesc,
Nu stiu daca nu mie imi spun
Si mi se face rusine.
Odinioara
Stiam cum arati,
Erai
Nespus de inalt si de subtire,
Stiam de unde-ncepi
Si unde ma sfarsesc,
Iti gaseam usor
Buzele, gatul,
Clavicula dulce,
Umarul copilaresc.
De mult, imi amintesc,
Eram doi,
tin minte cum ne tineam de mana...
Cine-a fost infrant dintre noi?
Cine-a putut sa ramana?
Singurul trup este al tau
Sau al meu?
Si mi-e atat de dor
De cine?
Numai tacand,
Cu ochii-nchisi, cu dintii stransi,
Mai pot sa te distrug
Cu greu
In mine.
(Ana Blandiana)
Aud
Aud cum paseste cineva dupa mine în luna
Si pune seminte de flori în urmele talpilor mele,
Un pas întelept - albastrele,
Un pas gresit - matraguna.
Aud cum paseste cineva dupa mine în soare
Si pune oua de pasari în urmele talpilor mele,
Un pas întelept - turturele,
Un pas gresit - cîntatoare.
Aud cum paseste cineva dupa mine-n vecie
Si pune cuvinte în urmele talpilor mele,
Un pas întelept - ghilimele,
Un pas gresit - poezie.
(Ana Blandiana)
Si pune seminte de flori în urmele talpilor mele,
Un pas întelept - albastrele,
Un pas gresit - matraguna.
Aud cum paseste cineva dupa mine în soare
Si pune oua de pasari în urmele talpilor mele,
Un pas întelept - turturele,
Un pas gresit - cîntatoare.
Aud cum paseste cineva dupa mine-n vecie
Si pune cuvinte în urmele talpilor mele,
Un pas întelept - ghilimele,
Un pas gresit - poezie.
(Ana Blandiana)
Un gand...
...pentru talentata D.
"Toti avem talent, dar talentul nu este decat un mijloc de tractiune cu care unii transporta diamant, altii carbune, si atat de multi materiale sintetice."
(Ana Blandiana)
"Toti avem talent, dar talentul nu este decat un mijloc de tractiune cu care unii transporta diamant, altii carbune, si atat de multi materiale sintetice."
(Ana Blandiana)
Impudice fructe
Impudice fructe crăpate
Arătându-şi sâmburul gol
Înalţă-n văzduhul pierdut
Aburi miraţi de alcool;
Miros vegetal de iubire
Sub soarele picotitor
În care plante de aur
Răsar, dorm o vară şi mor;
Lene fierbinte şi-adâncă
Unde se-opresc şi albinele,
Lumină atât de puternică,
Încât stinge răul şi binele
Într-o beatitudine
Uimită ea însăşi de sine;
Fructe senzuale cu viermi
În cărnile dulci de ruşine…
(Ana Blandiana)
Arătându-şi sâmburul gol
Înalţă-n văzduhul pierdut
Aburi miraţi de alcool;
Miros vegetal de iubire
Sub soarele picotitor
În care plante de aur
Răsar, dorm o vară şi mor;
Lene fierbinte şi-adâncă
Unde se-opresc şi albinele,
Lumină atât de puternică,
Încât stinge răul şi binele
Într-o beatitudine
Uimită ea însăşi de sine;
Fructe senzuale cu viermi
În cărnile dulci de ruşine…
(Ana Blandiana)
joi, 28 mai 2009
Cat timp vorbesc
Cu dintii stransi intre vecii,
Orice cuvânt e o încredere
Pe linia frântă între cer şi mine -
Vorbindu-ţi, trebuie să fii.
Acolo-n munţi, unde şi brazii
Se prostern, jnepeni, pe pământ,
Şi norii se preling pe piatră,
Bate-n vârtejuri un cuvânt.
Cu siguranţă că al tău e
Tiranul sunet şi afund,
Vacarmul sângelui mi-l pierde,
Dar brazii, norii îl aud.
Iubitul meu pe care nimeni
Nu l-a văzut decât în somn,
Tată cuvintelor din mine
Şi peste nerostire domn,
Nesigur fiu
Născut din ruga
Pe care ţi-o înalţ,
Am obosit de-atâta cânt,
De-atâtea gânduri fără şir,
De-atâtea vorbe îngereşti.
Eşti fără milă,
Nu te văd, n-aud -
Cât timp vorbesc cu tine,
Eşti.
(Ana Blandiana)
Orice cuvânt e o încredere
Pe linia frântă între cer şi mine -
Vorbindu-ţi, trebuie să fii.
Acolo-n munţi, unde şi brazii
Se prostern, jnepeni, pe pământ,
Şi norii se preling pe piatră,
Bate-n vârtejuri un cuvânt.
Cu siguranţă că al tău e
Tiranul sunet şi afund,
Vacarmul sângelui mi-l pierde,
Dar brazii, norii îl aud.
Iubitul meu pe care nimeni
Nu l-a văzut decât în somn,
Tată cuvintelor din mine
Şi peste nerostire domn,
Nesigur fiu
Născut din ruga
Pe care ţi-o înalţ,
Am obosit de-atâta cânt,
De-atâtea gânduri fără şir,
De-atâtea vorbe îngereşti.
Eşti fără milă,
Nu te văd, n-aud -
Cât timp vorbesc cu tine,
Eşti.
(Ana Blandiana)
joi, 7 mai 2009
Primavara din ochii tai
primavara din ochii tai
atunci cand te-am privit
iubito
nimeni nu mi-o poate lua
nici cerul
nici dragostea altcuiva
fiecare cuvant nerostit
ori soapta nespusa
imi sfasaie sufletul
coplesit
de tacerea
trecuta
dar stiu ca in viata uneori
destinul
in valuri ne poarta
iar singura clipa ferice mereu
esti tu...
primavara
(aleaN - 2009, mai, 07)
copyright - A. Radut, 2009, Bucuresti
atunci cand te-am privit
iubito
nimeni nu mi-o poate lua
nici cerul
nici dragostea altcuiva
fiecare cuvant nerostit
ori soapta nespusa
imi sfasaie sufletul
coplesit
de tacerea
trecuta
dar stiu ca in viata uneori
destinul
in valuri ne poarta
iar singura clipa ferice mereu
esti tu...
primavara
(aleaN - 2009, mai, 07)
copyright - A. Radut, 2009, Bucuresti
Sa ne amintim de Octavian Paler...
"Ma doare tot ce iubesc acum, pentru ca presimt in orice frumusete sfarsitul, dar poate ca asa arata adevarata iubire. Bucura-te de acest dar vremelnic, striga o voce in mine. Caci nu exista decat daruri vremelnice."
"Lasitate inseamna nu numai sa eviti sau sa fugi, tot lasitate e si daca nu-ti pasa. "
"Nimic durabil nu se poate intemeia pe indiferenta."
"Nu in putine cazuri, femeia si barbatul nu stiu sa se desparta la vreme. Asteapta sa dispara tot ce i-a apropiat si legat, pana ajung sa le fie sila de ei. "
"Sa nu uiti ca orice asteptare e provizorie chiar daca dureaza toata viata."
"Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten, oricum te va rani din cand in cand... Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta. "
"Iubirea trebuie invatata, incercata si experimentata...prima atingere nu reprezinta niciodata expresia ei desavarsita..."
"Invatati sa lasati pe chipul vostru sa infloreasca un zambet, este darul pe care-l oferiti aproapelui, este darul pe care-l oferiti intregului Univers !"
"Exista intrebari pe care ni le punem nu pentru a da un raspuns, ci pentru a auzi intrebarea."
"Defectele mele sunt principala mea calitate."
(Octavian Paler)
"Lasitate inseamna nu numai sa eviti sau sa fugi, tot lasitate e si daca nu-ti pasa. "
"Nimic durabil nu se poate intemeia pe indiferenta."
"Nu in putine cazuri, femeia si barbatul nu stiu sa se desparta la vreme. Asteapta sa dispara tot ce i-a apropiat si legat, pana ajung sa le fie sila de ei. "
"Sa nu uiti ca orice asteptare e provizorie chiar daca dureaza toata viata."
"Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten, oricum te va rani din cand in cand... Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta. "
"Iubirea trebuie invatata, incercata si experimentata...prima atingere nu reprezinta niciodata expresia ei desavarsita..."
"Invatati sa lasati pe chipul vostru sa infloreasca un zambet, este darul pe care-l oferiti aproapelui, este darul pe care-l oferiti intregului Univers !"
"Exista intrebari pe care ni le punem nu pentru a da un raspuns, ci pentru a auzi intrebarea."
"Defectele mele sunt principala mea calitate."
(Octavian Paler)
miercuri, 6 mai 2009
Cadran
Mai intai dispar cifrele,
In timp ce limbile pipaie
Greoaie si oarbe cadranul,
Nevenindu-le sa creada
Ca nu mai au ce cauta.
Ceea ce nu-nseamna nici pe departe
Ca timpul nu mai exista,
Dimpotriva,
Ca vartejul trecerii lui a spulberat
Masurile,
Puhoiul nu mai poate fi impartit
In secunde, minute, ore, milenii,
Ci matura tot, clepsidre, clopotnite, orologii
Pe cand, disperate, aratatoarele
Vaslesc haotic prin aer
Nereusind sa arate nici macar
Sfarsitul lumii.
(Ana Blandiana - Refluxul sensurilor)
In timp ce limbile pipaie
Greoaie si oarbe cadranul,
Nevenindu-le sa creada
Ca nu mai au ce cauta.
Ceea ce nu-nseamna nici pe departe
Ca timpul nu mai exista,
Dimpotriva,
Ca vartejul trecerii lui a spulberat
Masurile,
Puhoiul nu mai poate fi impartit
In secunde, minute, ore, milenii,
Ci matura tot, clepsidre, clopotnite, orologii
Pe cand, disperate, aratatoarele
Vaslesc haotic prin aer
Nereusind sa arate nici macar
Sfarsitul lumii.
(Ana Blandiana - Refluxul sensurilor)
Calatorul
Timpul calatoriei mele este lung;
calea pe care o am de strabatut este fara sfarsit.
Am iesit pe aripile primei raze de lumina
si mi-am urmat drumul prin singuratatile lumilor,
lasand urma mea pe atatea stele.
Calea cea mai lunga ma aproprie cel mai mult de tine
si modularea cea mai intortocheata este tocmai cea care duce
la perfecta simplitate a acordului
Calatorul trebuie sa bata la toate portile inainte
de a ajunge la a sa.Trebuie sa ratacim prin toate lumile din afara
pentru a ajunge in sfarsit la templul cel mai launtric.
Lasat-am ochii sa rataceasca departe , inainte
de ai inchide si de a spune: Tu esti aici.
Aceasta intrebare , aceasta asteptare
se topeste in lacrimile a o mie de fluvii si cufunda lumea
sub valul acestei certitudini: Eu sunt.
(Rabindranath Tagore)
calea pe care o am de strabatut este fara sfarsit.
Am iesit pe aripile primei raze de lumina
si mi-am urmat drumul prin singuratatile lumilor,
lasand urma mea pe atatea stele.
Calea cea mai lunga ma aproprie cel mai mult de tine
si modularea cea mai intortocheata este tocmai cea care duce
la perfecta simplitate a acordului
Calatorul trebuie sa bata la toate portile inainte
de a ajunge la a sa.Trebuie sa ratacim prin toate lumile din afara
pentru a ajunge in sfarsit la templul cel mai launtric.
Lasat-am ochii sa rataceasca departe , inainte
de ai inchide si de a spune: Tu esti aici.
Aceasta intrebare , aceasta asteptare
se topeste in lacrimile a o mie de fluvii si cufunda lumea
sub valul acestei certitudini: Eu sunt.
(Rabindranath Tagore)
Anul 1400
Cine esti tu care citesti poemul meu
de-acum într-un veac?
Si ce dorinta te-a mânat oare?
Nici un strop din bucuria acestei primaveri,
nici o floare, nici un tril de pasare,
nici purpuriul norilor de pe cer,
nimic din ce înduiosez cu iubirea mea,
n-am sa pot sa va trimit
voua, cititorilor mei, de-acum într-un veac.
Gânduri de bucurie ale acestei primaveri
îi trimit poetului tau.
Fie ca, pentru o clipa macar,
cântecul primaverii mele
sa rasune-ntr-a ta primavara!
Sa-si afle ecoul în freamat de frunze,
în zumzet de albine
si-n bataile inimii tale,
O, cititoarea mea de-acum într-un veac!
(Rabindranath Tagore)
de-acum într-un veac?
Si ce dorinta te-a mânat oare?
Nici un strop din bucuria acestei primaveri,
nici o floare, nici un tril de pasare,
nici purpuriul norilor de pe cer,
nimic din ce înduiosez cu iubirea mea,
n-am sa pot sa va trimit
voua, cititorilor mei, de-acum într-un veac.
Gânduri de bucurie ale acestei primaveri
îi trimit poetului tau.
Fie ca, pentru o clipa macar,
cântecul primaverii mele
sa rasune-ntr-a ta primavara!
Sa-si afle ecoul în freamat de frunze,
în zumzet de albine
si-n bataile inimii tale,
O, cititoarea mea de-acum într-un veac!
(Rabindranath Tagore)
Ganduri ale unei mari poete
"A fi bun nu este o calitate, ci un talent care trebuie exersat si piere in lipsa de antrenament."
"Un cuvant, un vers, poate sa insemne totul sau nimic in functie de starea sufleteasca, de linistea mentala a celui care citeste. Acest adevar sta la baza perceperii poeziei si a artei in general. Indiferent in ce stare l-ai privi, un mar este un mar, un surub este un surub. Nu este sublim, nu este ridicol, pur si simplu exista. Citit intr-o stare "nepoetica", cel mai mare poet este ridicol, fara rost. Aici sta maretia si extrema fragilitate a artei."
"Viata se intemeiaza pe ingaduinta reciproca si toleranta, in timp ce arta, pe intransigenta si absolut."
"Sunt lucruri atat de serioase, incat nu pot fi spuse decat in gluma."
"Lumea vazuta la microscop este mai fantastica si, in acelasi timp, mai adevarata decat lumea vazuta cu ochiul liber; ceea ce pare a fi o descompunere a realitatii, nu este decat o descoperire mai exacta a ei. Iata un adevar care a trecut fara nicio modificare din stiinta in literatura."
(Ana Blandiana - Refluxul sensurilor)
"Un cuvant, un vers, poate sa insemne totul sau nimic in functie de starea sufleteasca, de linistea mentala a celui care citeste. Acest adevar sta la baza perceperii poeziei si a artei in general. Indiferent in ce stare l-ai privi, un mar este un mar, un surub este un surub. Nu este sublim, nu este ridicol, pur si simplu exista. Citit intr-o stare "nepoetica", cel mai mare poet este ridicol, fara rost. Aici sta maretia si extrema fragilitate a artei."
"Viata se intemeiaza pe ingaduinta reciproca si toleranta, in timp ce arta, pe intransigenta si absolut."
"Sunt lucruri atat de serioase, incat nu pot fi spuse decat in gluma."
"Lumea vazuta la microscop este mai fantastica si, in acelasi timp, mai adevarata decat lumea vazuta cu ochiul liber; ceea ce pare a fi o descompunere a realitatii, nu este decat o descoperire mai exacta a ei. Iata un adevar care a trecut fara nicio modificare din stiinta in literatura."
(Ana Blandiana - Refluxul sensurilor)
Samanta
M-am gandit la ea relativ des
Si la varste diferite,
Fara spaima, fara mandrie,
Fara rusine,
Nici eroism, nici pacat
Apropiere brusca
De o lumina
Atat de greu de definit
Pentru ca singura exista
Fara inceput si fara sfarsit.
Si totul se naste din ea,
Pentru ca numai ea, cea eterna,
Stie sa pastreze eterna samanta
Semanandu-ma,
Intinzandu-ma de bunavoie
In pamant.
(Ana Blandiana - Refluxul sensurilor)
Si la varste diferite,
Fara spaima, fara mandrie,
Fara rusine,
Nici eroism, nici pacat
Apropiere brusca
De o lumina
Atat de greu de definit
Pentru ca singura exista
Fara inceput si fara sfarsit.
Si totul se naste din ea,
Pentru ca numai ea, cea eterna,
Stie sa pastreze eterna samanta
Semanandu-ma,
Intinzandu-ma de bunavoie
In pamant.
(Ana Blandiana - Refluxul sensurilor)
marți, 5 mai 2009
Secolul nostru
"Secolul nostru este secolul trecut,
Noi suntem propria noastra istorie,
Ce stranie senzatie a destinului incheiat
Pe cand continum sa fim !
Materie prima a schimbarilor
Care se vor pune pe seama mileniului nou,
Victime ale unor inundatii,
Cutremure si revolutii
Care nu ne mai sunt destinate,
Suntem pusi in fata faptului implinit
Cum e pusa samanta in pamant
Stiindu-se totul: ce planta va creste,
Ce fructe va da,
Dar nu si cand se va hotari
Sa moara."
(Ana Blandiana - Refluxul sensurilor)
Noi suntem propria noastra istorie,
Ce stranie senzatie a destinului incheiat
Pe cand continum sa fim !
Materie prima a schimbarilor
Care se vor pune pe seama mileniului nou,
Victime ale unor inundatii,
Cutremure si revolutii
Care nu ne mai sunt destinate,
Suntem pusi in fata faptului implinit
Cum e pusa samanta in pamant
Stiindu-se totul: ce planta va creste,
Ce fructe va da,
Dar nu si cand se va hotari
Sa moara."
(Ana Blandiana - Refluxul sensurilor)
"A fi prieten inseamna infinit mai mult decat a avea prieteni; a fi drept este, evident, superior lui a avea dreptate; a fi liber este mai important decat a avea libertate. Cateva farame aruncate intr-un talger al balantei care de la facerea lumii incearca sa echilibreze cele doua verbe." (Ana Blandiana)
La fel
Sa impingi mai departe
Hotarele intunericului
Sa maresti macar cu un milimetru
Locul gol luminos
Care te orbeste, impiedicandu-te,
Asemenea beznei, sa vezi.
De fapt
Te sperie la fel
Si ceea ce intelegi
Si ceea ce nu intelegi,
Si ceea ce vezi
Si ceea ce nu poti patrunde:
La fel de infranta de orice secunde,
La fel de oarba in orice amiezi.
(Ana Blandiana - Refluxul sensurilor)
Hotarele intunericului
Sa maresti macar cu un milimetru
Locul gol luminos
Care te orbeste, impiedicandu-te,
Asemenea beznei, sa vezi.
De fapt
Te sperie la fel
Si ceea ce intelegi
Si ceea ce nu intelegi,
Si ceea ce vezi
Si ceea ce nu poti patrunde:
La fel de infranta de orice secunde,
La fel de oarba in orice amiezi.
(Ana Blandiana - Refluxul sensurilor)
Intelesurile
Intelesurile
Ca niste pietre acoperite de-o mare
Diferit colorata
De orele zilei, de orele veacului
Trecatoare.
Intelesurile neclintite,
Ingropate pe jumatate in nisip
Doar apa le luneca liniile,
Le rotunjeste,
Le frange,
Le da un chip
Mereu schimbator,
Incat eu nu vad decat
Fluxul si refluxul unor sensuri
Reverberate de valul falsificator
Vesnic crud
La dus si la-ntors
Peste pietrele - afunde,
Flux si reflux al unor sensuri
Care aud
Intrebarile, dar nu si
Cine si ce le raspunde.
(Ana Blandiana - Refluxul sensurilor)
Ca niste pietre acoperite de-o mare
Diferit colorata
De orele zilei, de orele veacului
Trecatoare.
Intelesurile neclintite,
Ingropate pe jumatate in nisip
Doar apa le luneca liniile,
Le rotunjeste,
Le frange,
Le da un chip
Mereu schimbator,
Incat eu nu vad decat
Fluxul si refluxul unor sensuri
Reverberate de valul falsificator
Vesnic crud
La dus si la-ntors
Peste pietrele - afunde,
Flux si reflux al unor sensuri
Care aud
Intrebarile, dar nu si
Cine si ce le raspunde.
(Ana Blandiana - Refluxul sensurilor)
luni, 4 mai 2009
Sonet IV
Cînd risipeşti al frumuseţii har
De ce-l reverşi numai asupra ta ?
Nu dă Natura, împrumută, doar,
Şi darnică fiind, la fel te vrea.
Atunci, zgîrcitule, de ce-ţi baţi joc
Din ce-ai primit din plin ca să fii darnic ?
Ce cămătar adună la un loc
Averi, ca să le spulbere zadarnic ?
Făcînd negustorie doar cu tine
Pe tine te înşeli şi-ţi faci rău ţie;
Dar moartea cînd o vei simţi că vine,
Cu ce te vei plăti de datorie ?
Cînd mori şi stearpa-ţi frumuseţe moare;
Dar dîndu-i rost, o laşi moştenitoare.
(W. Shakespeare)
De ce-l reverşi numai asupra ta ?
Nu dă Natura, împrumută, doar,
Şi darnică fiind, la fel te vrea.
Atunci, zgîrcitule, de ce-ţi baţi joc
Din ce-ai primit din plin ca să fii darnic ?
Ce cămătar adună la un loc
Averi, ca să le spulbere zadarnic ?
Făcînd negustorie doar cu tine
Pe tine te înşeli şi-ţi faci rău ţie;
Dar moartea cînd o vei simţi că vine,
Cu ce te vei plăti de datorie ?
Cînd mori şi stearpa-ţi frumuseţe moare;
Dar dîndu-i rost, o laşi moştenitoare.
(W. Shakespeare)
duminică, 3 mai 2009
Moartea cuvintelor
Un chip de nisip
şi mîini de nisip
şi limba în gură mi-e tot de nisip
nu mai pot să spun nimic în apărarea mea
în acest tribunal de nisip
cu lumini de nisip
grefieri de nisip
şi cineva care întoarce clepsidra.
Tot ce-am iubit s-a transformat în nisip
tot ce-am greşit s-a transformat în nisip
şi judecători de nisip
mă judecă
şi mă condamnă la moarte
pe un eşafod de nisip.
(Octavian Paler)
şi mîini de nisip
şi limba în gură mi-e tot de nisip
nu mai pot să spun nimic în apărarea mea
în acest tribunal de nisip
cu lumini de nisip
grefieri de nisip
şi cineva care întoarce clepsidra.
Tot ce-am iubit s-a transformat în nisip
tot ce-am greşit s-a transformat în nisip
şi judecători de nisip
mă judecă
şi mă condamnă la moarte
pe un eşafod de nisip.
(Octavian Paler)
sâmbătă, 2 mai 2009
Frunzele tale
Ca tine, pom cu-atât belşug de frunză,
Aştept un fir de vânt să mă pătrunză.
Frunzele tale sunt simţirea mea
Fremătătoare, ca şi ea.
Un simţământ, o frunză legănată,
Mişcându-se tot pomul dintr-o dată.
Tu câtă frunză ai şi câte crăci
Eu tot atâtea am, însă ascunse,
Când mă frământă îndoiala sunt
Înfiorat, din vârfuri până la pământ,
De unde alte ramuri se-mpereche
Şi caută o lume să iasă-ntr-însa, veche.
(Tudor Arghezi)
Aştept un fir de vânt să mă pătrunză.
Frunzele tale sunt simţirea mea
Fremătătoare, ca şi ea.
Un simţământ, o frunză legănată,
Mişcându-se tot pomul dintr-o dată.
Tu câtă frunză ai şi câte crăci
Eu tot atâtea am, însă ascunse,
Când mă frământă îndoiala sunt
Înfiorat, din vârfuri până la pământ,
De unde alte ramuri se-mpereche
Şi caută o lume să iasă-ntr-însa, veche.
(Tudor Arghezi)
Timpul dulce
Timpul dulce care-a mers
A lăsat în al meu vers
Ce rămâne dupe-o floare,
Urma lui mirositoare !
Astăzi florile-au trecut
Şi chiar frunzele-au căzut,
Dar amorul pe-a lui creacă
Înfloreşte făr’ să treacă !
Este el, — îl recunosc
Cu mirosul său de mosc
Ce condeiul îmi conduce
Până ce-mi va pune cruce !
Timpu-a mers. — Oh ! n-ar fi mers,
Să rămâie-n al meu vers
Numai ce ne las-o floare,
Umbra lui mirositoare !
(Alexandru Macedonski)
A lăsat în al meu vers
Ce rămâne dupe-o floare,
Urma lui mirositoare !
Astăzi florile-au trecut
Şi chiar frunzele-au căzut,
Dar amorul pe-a lui creacă
Înfloreşte făr’ să treacă !
Este el, — îl recunosc
Cu mirosul său de mosc
Ce condeiul îmi conduce
Până ce-mi va pune cruce !
Timpu-a mers. — Oh ! n-ar fi mers,
Să rămâie-n al meu vers
Numai ce ne las-o floare,
Umbra lui mirositoare !
(Alexandru Macedonski)
Mai
Mai! Mai! şi aurora cu lacrimi de topaze,
Mai: albele calicii de crini, dulci flori de-amor,
Şi vocile de frunze, şi raze, şi extaze,
Ş-a traiului uitare, un chin de care mor.
Mai: barca ce se duce pe undele tăcute,
Şi clarul dimineţii, şi veseli lopătari,
Şi luni ce sparg văzduhul pe-azururi renăscute,
Şi bălţi de-argint, şi trestii, şi candizi nenufari.
Ş-oriunde, o natură tot tânără, tot blondă,
Şi-n cer, pe car de flăcări, Apollon, crud şi blând,
Lucind într-o părere de cursă vagabondă,
Jucându-şi caii de-aur şi-n inimi săgetând.
(Alexandru Macedonski)
Mai: albele calicii de crini, dulci flori de-amor,
Şi vocile de frunze, şi raze, şi extaze,
Ş-a traiului uitare, un chin de care mor.
Mai: barca ce se duce pe undele tăcute,
Şi clarul dimineţii, şi veseli lopătari,
Şi luni ce sparg văzduhul pe-azururi renăscute,
Şi bălţi de-argint, şi trestii, şi candizi nenufari.
Ş-oriunde, o natură tot tânără, tot blondă,
Şi-n cer, pe car de flăcări, Apollon, crud şi blând,
Lucind într-o părere de cursă vagabondă,
Jucându-şi caii de-aur şi-n inimi săgetând.
(Alexandru Macedonski)
vineri, 1 mai 2009
Zbor
De boala de care sufăr
Nu se moare,
Ci se trăieşte -
Substanţa ei este chiar eternitatea,
Un fel de cancer al timpului
Înmulţindu-se din sine fără oprire.
E o boală impecabilă,
O suferinţă perpetuă ca o vocală de sticlă
Laminată în văzduhul asurzitor,
O cădere
Căreia, numai pentru că e fără sfârşit,
I se spune zbor.
(Ana Blandiana)
Nu se moare,
Ci se trăieşte -
Substanţa ei este chiar eternitatea,
Un fel de cancer al timpului
Înmulţindu-se din sine fără oprire.
E o boală impecabilă,
O suferinţă perpetuă ca o vocală de sticlă
Laminată în văzduhul asurzitor,
O cădere
Căreia, numai pentru că e fără sfârşit,
I se spune zbor.
(Ana Blandiana)
joi, 30 aprilie 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
