marți, 2 iunie 2009

Spirit, prietenie, durere, iubire, femeie

M-am gandit astazi sa scriu despre toate aceste cuvinte, insa nu ascund ca sunt emotionat. Emotionat si...atat. Pur si simplu, nu reusesc sa scriu nimic. Cred, insa, ca singurul care poate lega toate aceste cuvinte intr-un frumos "buchet de flori varatice", dandu-le un "parfum" cu totul special este acelasi Antoine de Saint-Exupery. Cititi si veti intelege vorbele sale pline de intelepciune. Iata:

"Spiritul omului este asemenea unui urcus in munti: vezi culmea, ti se pare ca esti pe cale sa o atingi, apoi descoperi alte culmi, alte prapastii, alte povarnisuri.

Durerea unui singur ins face cat durerea lumii intregi, iar Dragostea pentru o singura femeie trage in balanta mai mult decat Calea Lactee cu toate stelele ei.

A avea un prieten nu este ceva cu care oricine se poate lauda.

Pentru a exista un copac inflorit, trebuie mai intai sa existe un copac, iar pentru a exista un om fericit, trebuie inainte de toate sa fie un om.

Limpede nu vezi decat cu inima. Miezul lucrurilor nu poate fi vazut cu ochii.

Nu iubi primavara, ci infatisarea unei anumite flori in care primavara s-a inchis; nu iubi dragostea, ci pe cel in care dragostea se intruchipeaza."

(citate din "Citadela" si " Micul Print", de Antoine de Saint-Exupery)

Copilarie

Din oglinda ma privea un trup firav
Cu claviatura coastelor distincta,
Inima-apasa pe clape grav
Si-ncerca sa-apara în oglinda.

N-am vazut-o niciodata, dar stiam,
Ca-ntr-un joc de-a baba-oarba, ca-i ascunsa
(Precum inima salcâmului din geam
Cosul pieptului de crengi o face frunza).

Ma-ntrebam de unde l-a-nvatat si daca
E aievea cântu-i uniform,
Si ca nu cumva în somn sa taca,
Mi-era frica seara sa adorm.

(Ana Blandiana)

De ce nu m-as intoarce printre pomi

De ce nu m-as intoarce printre pomi,
Printre arborii chirciti de vantul fierbinte,
Printre stolurile de frunze
Care tipa ca pasarile,
Printre frunzele aproape nebune,
Amestecate in hoardele pescarusilor
Si pornite la prada;
De ce nu m-as intoarce
Pe plaja rascolita de vant,
Printre icre uscate si putrede alge,
Unde ma pot rostogoli plangand
Frunzelor, pasarilor, pestilor,
Predandu-ma hohotitoare,
Sub soarele aspru,
Prin zapada sarata,

Unde ma vezi si ma lasi.
O, mare,
Trupul meu poate sa-si nasca urmasi,
Sufletul meu niciodata.

(Ana Blandiana)

Dans in ploaie

Lasati ploaia sa ma îmbratiseze de la tâmple pâna la glezne,
Iubitii mei, priviti dansul acesta nou, nou, nou,
Noaptea-si ascunde ca pe-o patima vântul în bezne,
Dansului meu i-e vântul ecou.

De frânghiile ploii ma catar, ma leg, ma apuc
Sa fac legatura-ntre voi si-ntre stele.
Stiu, voi iubiti parul meu grav si nauc,
Voua va plac flacarile tâmplelor mele.

Priviti pâna o sa vi se atinga privirea de vânt
Bratele mele ca niste fulgere vii, jucause -
Ochii mei n-au catat niciodata-n pamânt,
Gleznele mele n-au purtat niciodata catuse!

Lasati ploaia sa ma îmbratiseze si destrame-ma vântul,
lubiti-mi liberul dans fluturat peste voi -
Genunchii mei n-au sarutat niciodata pamântul,
Parul meu nu s-a zbatut niciodata-n noroi!

(Ana Blandiana)
A apărut o eroare în acest obiect gadget