marți, 2 decembrie 2008

Dragostea - singurul lucru care conteaza

Chiar daca vi s-ar parea banal acest titlu, ori desuet, poate lipsit de esenta pentru unii sau inutil de comentat, el este plin de intelesuri, profund si cat se poate de actual. Traim intr-o lume interesanta si, totodata, interesata. De fel de fel de lucruri... Fiecare dintre noi, calator pe drumurile vietii, primeste un ticket, pentru acest voiaj unic, impanzit cu numeroase statii de tranzit, fascinant si plin de mistere si situatii, mai mult sau mai putin, anticipate. Am spus ca suntem niste calatori, pentru ca de cand ne nastem, calatorim spre destinatii, unele cunoscute, devenite aproape familiare, altele abia asteptand sa fie descoperite si cucerite, de spiritele noastre, aflate mereu in starea initiala, caracteristica novicilor, de descoperire si de invatare. Pentru ca, toata viata asta facem, descoperim si invatam. In calatoria aceasta, ne petrecem trecerile pana la statia ultima alaturi de alti calatori, iar pentru ca voiajul, sa fie cat mai interesant si plin de invataminte si farmec, nu il putem realiza solitari de cei de langa noi. Daca o facem in acest fel ne vom simti si mai singuri decat am fost.
"Liantul" care ne conecteaza unii de altii, care leaga un spirit de celalalt este dragostea. Ea este singurul lucru care conteaza. Putem avea in viata multe cuceriri, putem atinge piscuri, putem modela destine, putem strabate aceasta lume dintr-un colt in altul, dar daca o vom face solitar, fara a ne uita in jurul nostru, fara a pune pasiune si dragoste in inimile care se apropie de noi, care se deschid noua, totul nu este decat un palmares, poate greu de atins de catre unii dintre noi, dar doar atat...Un palmares si nimic mai mult !
Dragostea, sentimentul ce uneste inimi, cladeste si uneste destine, este unicul lucru care conteaza in voiajul nostru. Restul este un amalgam de amanunte lipsite de importanta. Esenta Vietii este Dragostea. Puterea ei sta nu in farmec personal, nu in suprematii aberante, ci in simplitate. Da, ati citit bine, in simplitate. Dragostea nu poate fi complicata, nu se acopera de subterfugii, de platose, de glorii trecatoare. E simpla, doar atat !
Cel mai frumos lucru, in calatoria noastra, este de a impartasi acest sentiment si celor din jurul tau, de a-i invata la randul lor s-o imparta cu altii, caci ea se doreste cunoscuta tuturor fiintelor umane. Dragostea din noi poate prinde contur sub diverse forme, si-si arata puterea sa, in fapt, prin "amanunte" esentiale, de la un simplu gest, la un suras ori o vorba inteleapta.
Dragostea de aproapele nu costa nimic, e imuna in a acumula "putere", caci ea, in sine, este o forta, o stare launtrica ce poate "misca munti", doar printr-un simplu gest, o simpla intindere de mana...
Nopti fracturate,
de aleaN


Noptile-mi sunt reci
si tulburi
Suflet fara de pereche
Cautand cu disperare
Neintelesuri vechi de-un secol
Ecuatii fara numar,
in reactii nanometre
Doruri prinse si-mplinite
sau atomi fara pereche...


(Bucuresti, Dec. 02, 2008)
Pentru Iko,

Gand...,
de aleaN


Pe un Rimbaud, l-am invatat
doar in particular.
Pe tine, te-am citit, in viata.
Scriai si...scrii sentimental.


(Bucuresti, Dec. 02, 2008)

Fir de poveste...(finished)

Motto: "Omul a devenit pacatos cautandu-se pe sine si a devenit nefericit gasindu-se." (O. Paler, Mitologii subiective).

...precum firul Ariadnei care-si deapana rostul si intelesul lui, asa m-am gandit si eu, sa va spun o poveste. Dar nu o poveste oarecare, ci una destinata oamenilor mari. Desi povestile sunt adresate mai ales celor mici si sunt creatii in care abunda elemente specifice imaginarului, fantasticului, fabulosului, nici aceasta poveste nu va fi lipsita de ele, cu unele mici rezerve. Povestea mea este, totusi, o istorisire reala, vie, in care personajele ei, chiar daca au nume fictive, sunt fapturi umane reale, nu printi ori printese, Feti-Frumosi ori balauri cu puteri supraomenesti. Personajele sunt oameni...Oameni cu vise, cu sperante si cu suflete pline de Dragoste. Atat de pline de ea incat sunt sigur ca povestea pe care o voi spune va va umple inimile, spiritele, casele si...toate lucrurile care va-nconjoara. Si, mai mult decat atat, va va invata ceva. Sa descoperiti toate "fatetele" acestui "giuvaer" care este Dragostea. Am sa va spun un secret - si, astfel, veti intelege de ce firul dragostei, firul de poveste... nu se va putea rupe niciodata. Acest giuvaer nu este unul oarecare, ci unul foarte special, fiindca fiecare dintre noi este o fiinta speciala. Fatetele lui sunt precum petalele fine ale rozelor, parfumate, in al caror parfum se aduna dorinte, sperante, intelepciune, loialitate, prietenie, daruire, curaj, credinta. Dar, mai ales, loialitate. E un parfum in care esentele sunt perfect dozate, un parfum a carui formula este ideala, si pentru a carei aflare s-ar bate toti Kenzo-(i), Ungari sau Coco-Chanell(i) din lume... Dar, paradoxul face ca acest giuvaer cu a sa structura chimica neobisnuita, nedescoperita inca, nu trebuie cautat foarte departe. Mai mult decat atat, el nu are pret, nu e de vanzare, se afla in cantitate nelimitata si...aproape pentru toata lumea. Trebuie doar descoperit in ...noi.
Dar sa reinnod firul....memoriei si sa incepem povestea...
A fost odata...pentru ca, trebuie sa fi fost, ca sa va povestesc... o frumoasa femeie cu un nume plin de mister, un nume dulce-aromat care tradus inseamna mere coapte, cu iz de scortisoara si miere de albine. Michiko, caci despre ea este vorba, era cunoscuta si alintata de toti simplu, Iko. Se nascuse intr-un mic orasel aflat la poalele muntelui Agatayo, intr-un taram de vis, mai exact, intr-o vale inconjurata, de paduri seculare de artar, de pin si de brad, ca intr-o fortareata. Oraselul gazduia oameni cu suflet primitor si cald ce-si construira casele ca stalurile dintr-o sala de concert, unele langa altele, de-a lungul drumului care lega cei doi versanti muntosi, si care continua serpuitor spre zonele mai populate, aflate de partea cealalta a muntilor.
Iko era de o frumusete aproape nepamanteana, serafica. Ochii mari, stelari, de culoarea lemnului de nuc, cu reflexii de caramiziu si ocru, ca frunzele-n apus de toamna, se pierdeau mai tot timpul inspre inaltul crestelor si azuriul cerului. Erau doi ochi calzi, gingasi, ce nu se sfiau sa descopere lumea, oamenii, culorile, formele, viata in toata splendoarea ei. Frumusetea si distinctia chipului erau intregite de sprancenele ample, frumos arcuite, de fruntea inalta, mereu ganditoare, de nasul drept si gura cu buze seducatoare, ca doua petale de trandafir. Parul, in culoarea carbunelui aprins, i se incolacea suav pe gatul fin, coborandu-i pe umeri, ca doua suvoaie repezi de munte.
Desi matura, Iko nu-si pierduse din inocenta specifica tinerilor, fiind mai mereu curioasa si dornica sa-si dezvolte calitatile, dar si sa se redescopera pe sine mai bine.
Intr-o frumoasa zi a lui florar, cand tot universul parca isi programase sa deschida inimile oamenilor micului orasel, pentru a se bucura de coloritul, formele si parfumul vegetatiei, Iko statea in pridvorul casei, plin cu muscate, nemiscata si ingandurata. Descoperise ca era trista.
Devenise, brusc, constienta de starea ei. Isi privi sufletul, ca si cum ar fi privit in ochiul lucitor de apa de pe fundul fantanii, si descoperi ca e gol. Desi, afisa o mina fericita, atunci cand se afla la bratul sotului ei, Ashito, la seratele ori intalnirile cu diferiti designeri, se simtea totusi straniu. Acum, aflase. Cu toate ca nu-si putea explica ce se intamplase cu ea, brusc, in acea zi de mai, descoperi cauza starilor ei sufletesti prin care trecuse de cateva luni. Se gandi ca dragostea o parasise, ca nu avea altceva de facut, decat sa caute sa o regaseasca. Dar, unde ? Ca designer avea o sumedenie de relatii, de prieteni. Isi putea chiar intreba colegele de suflet. Trebuia, neaparat, sa gaseasca o solutie. Nu-si putea, nicicand, inchipui ca nu o va gasi. Ea, Iko, creatorul de frumos, creatorul in esenta, femeia-corticala, gandea acum analitic. Crezuse, pana nu demult, ca totul e o gluma, un lucru care nu i se putea intampla ei. Crezuse ca-i doar o iluzie. O stare trecatoare de apatie sentimentala, cand cauti cu disperare sa-ti creezi o oaza in care sa te retragi, doar pentru tine, doar tu cu eul tau, facand abstractie de partenerul de viata, de cel care cu siguranta te va intelege, daca-i vei vorbi. Iko uitase acest aspect sau poate il ignorase voit. Esenta dragostei ei ii scapase din inima. Simti cum parfumul dragostei de Ashito se evapora cu fiecare zi ce trecea, departe de el. Cauta dragostea si nu o gasea...Inca. Isi reciti sufletul, ca si cand ar fi savurat paginile romanului de dragoste preferat, si observa ca dragostea putea fi castagata. Nu dorea sa o cerseasca. Dar putea sa o castige, daruind-o. Intr-o fractiune de secunda isi aminti de Amatoshi, cel mai celebru arhitect al momentului, dar si unul dintre prietenii ei. Este adevarat, nu dintre cei foarte apropiati. Se cunoscusera in urma cu patru ani la o bienala de arhitectura, la Venetia, si de atunci, nu-si mai vorbisera, decat foarte rar. Nu-si inchipui ca gandul si, apoi, reactia sub impulsul emotiei, o va indrepta spre o fundatura. Gresi, din nou. Dragostea trebuia daruita, dar nu oricum si oricui, ci cui ii era necesara....
Se gandi sa-l sune si sa-i vorbeasca. Pentru moment ezita. Nu-si aduse aminte foarte bine cum arata si nici daca-si schimbase vocea, cu toate ca discutase cu el, de cateva ori, in toti acesti ani. Il suna. La capatul celalalt al firului ii raspunse o voce calda, masculina, aproape cunoscuta. Era el ! Isi reaminti pentru ce dorise sa-l sune si-si continua jocul, pe care-l inchipuise mai demult.
In urmatoarele luni, Amatoshi ii devenise lui Iko aproape familiar si reusi, in scurt timp, sa-i sadeasca in inima samburii dorintei. In acest timp, arhitectul nu aflase mai nimic despre intentiile ei, insa foarte atras de Iko, intr-o frumoasa zi de inceput de iarna, ii ceru un raspuns explicit la o intrebare care-l macinase in interiorul sufletului. Intui ca ceva nu e in regula ! Se intreba, era oare casatorita? Jocul seductiei mai continua cateva zile, perioada care pentru Amatashi insemna ani...
Intr-o seara, pe cand se afla la plansa de lucru, schitand pantecele unui yacht, arhitectul simti ca tremura. Simti, din instinct, ca ceva o sa se intample, dar nu stia ce ! Iesi brusc din starea de visare care-l cuprinse, la auzul soneriei mobilului. Dupa cateva replici cu Iko, aflase. Cazu deprimat pe un scaun. Jocul luase sfarsit.
..........
Fiindca nu-i statea in fire sa nu reactioneze in vreun fel, Amatoshi se gandi sa vorbeasca din nou cu Iko. Lua telefonul, forma numarul si astepta glasul ei in receptor... O iubea prea mult pentru a nu o face sa inteleaga unde gresise... O saruta din nou in gand, asa cum obisnuia mereu, si se simti fericit... Reusise sa o faca sa iubeasca din nou, era din nou ea, cea care il fascinase de la inceput. Era, realmente, fericit...
Avertisment !!
Personajele istorisirii au nume fictive, orice posibila asemanare cu realitatea fiind o simpla coincidenta. Relatarea cuprinde un amestec de ipostaze si situatii reale si imaginare.
@copyright Alexandru Radut ( Bucuresti, 2008, Nov. 29). Toate drepturile legale privind publicarea, copierea, redactarea acestui material apartin in totalitate autorului. Incalcarea lor atrage dupa sine rigorile legii.

Ruga

Astept ninsoarea ca pe-o binecuvantare,
Sa imi hraneasca toata zbaterea sufletului.
Fulgii albi - miliarde de clipe
preschimbate-n izvoare,
Sa se-adune in Dunarea inimii
secata de soare.

Sigur vor veni si apele Doftanei, si ale Telegai,
si ale Prahovei
Sa ma vindece de absurduri.

aleaN
(Buc., Dec.02, 2008, 15:56)


copyright 2008
A apărut o eroare în acest obiect gadget