sâmbătă, 10 octombrie 2009

Suficienta mie

pentru D.

Suficienta mie nu mi-am fost niciodata,
Atarnand mereu ca un fruct de o creanga in vant,
Ca de un arc incordat, o sageata,
Ca de propria sa etimologie, un cuvant.

Ce-am insemnat inainte de-a fi fost pe pamant,
Ce sens visat de demult devenit speranta uitata
Ma strabate sarind peste rand
Si facandu-si din mine dovada

Si veriga a unui mister amanat
Ca sa continue diferit insa viu,
Platind cu dobanda acelasi pacat

Pe care ti-l las mostenire tarziu,
Ca sa-l intelegi si sa-l porti mai bogat,
Numai tu, cititor nenascut, ca un fiu...


(Ana Blandiana)