Daca ne-am ucide unul pe altul

Dacă ne-am ucide unul pe altul
Privindu-ne în ochi,
În ochii noştri în jurul cărora
Genele stau ca o coroană de spini
Care-ncunună definitiv
Orice privire,
Dacă ne-am ucide, după ce ne-am privit
Cu dragoste fără de ţărm în ochi,
Şi, cunoscându-te, ţi-aş spune:
Mori,Mori, dragul meu,
Va fi atât de bine,
Vei rămâne numai cu mine,
Tu, cel născut din cuvânt,
Vei cunoaşte gust de pământ,
Vei simţi ce frumoase sunt rădăcinile
Împletindu-ţi prin ele mâinile,
Cu nenţeleasa bucurie
De-a nu mai fi pentru vecie...
Şi, mângâindu-mă, mi-ai spune:
Mori, draga mea,
Iubita mea cu frunte de octombrie
Cuprinsă ca-n icoane
De nimb rotund de moarte,
Mori,
Lasă-ţi culorile în flori,
Pletele lungi cărărilor
Şi ochii luciu mărilor,
Să ştii
De unde să le iei,
Când vei veni...
Dac-am muri deodată împreună
Ucigaş fiecare şi victimă,
Salvator şi salvat,
Privindu-ne fără-ncetare-n ochi,
Mult după ce nu vom vedea...


(Ana Blandiana)

Oglinzi

Cât de greu să descoperi,
Ce uşor să invenţi,
Pentru un rege mort
Mii şi mii de regenţi,

Pentru-o singură lună,
Mii de lacuri întinzi;
Îmi e sete de mine
Şi beau numai oglinzi.

Mii de vorbe ţipate
Pentru-un sens care piere;
Îmi e sete de somn,
Îmi e somn de tăcere.

(Ana Blandiana)

Singuratate

Voi care vă întoarceţi acasă
şi după ce-aţi închis uşa
spuneţi “bună seara”
voi nu ştiţi ce-nseamnă
să intri pe uşă tăcînd.

(Octavian Paler)

Sonet XLIX

Veni-va vremea cînd cusururi numai
ai sa-mi gasesti (dar oare va veni?)
iubirea ti se va sfîrsi, dar tu m-ai
deprins ca judecata-ti vei rosti.
Acele timpuri cînd strain vei trece
abia vorbindu-mi. Ochiul tau iubit
peste iubirile se va petrece,
abia miscîndu-si focul potolit.
Ma trag din calea clipelor acele,
launtrica-mi pustietate-o ar,
scot împotriva-mi numai vorbe grele
si-nreptatesc cuvîntul tau amar.
Mi-e data-a despartirii sfîsiere,
de vreme ce iubirea n-o pot cere.

(W. Shakespeare)

Sonet XLIV

Dac-al meu trup de carne ar fi gand
Nedreptei departari ce ne desparte
Nu s-ar impotrivi cer sau pamant
Distante, timpuri, asteptari desarte.
N-ar mai conta ca pasii mei si-ai tai
Alte meleaguri calca-n asta lume,
Caci as putea strabate munti si vai
Cu-a mintii mele forta catre tine.
Dar ma ucide gandul ca nu-s gand,
Mi-e trupul greu de ape si coline,
Pedeapsa departarii o infrunt
De parca mii de leghe-mi curg in vine.
In neputinta carnii-mi aflu chinul
Si-ncerc prin lacrimi sa fortez destinul.


(W. Shakespeare)