Aer de toamna

Ma curenta privirea ta
intamplatoare.
Frunza tristetii de pe chip
deodata mi-o smulgeai,
si stam in soare,
cu chipul nemiscat si-ndragostit.

Ma curenta privirea ta
intamplatoare,
somnul cu vise mi-l smulgea.
O, si lasa deasupra mea, in soare
doar ramuri de copaci
si pasari rotitoare.

Ma curenta privirea ta
intamplatoare,
si totul devenea in jurul meu
amanuntit.
Si imi parea
c-a fost asa de totdeauna
si soarele-l uitam, pe bolta-ntepenit.

(Nichita Stanescu, 1964)