Discutam intr-una din serile trecute, la o veche terasa din Bucuresti, cu o buna colega de facultate sosita din Franta, despre prietenie. Subiectul aparuse firesc in dialogul nostru ca o consecinta a anilor care ne leaga si a proiectelor la care am participat si am lucrat impreuna.
Prieteniile pot fi diverse, la fel si prietenii pe seama carora acestea se construiesc. Caci, o relatie de amicitie se edifica pas cu pas, in timp, si e alimentata, cel mai adesea, de existenta unor teluri comune.
Nu mai trebuie sa fac referire la semnificatia terminologica a cuvantului prietenie, dar voi trasa, totusi, niste conexiuni cu acesta, pentru vizitatorii mai tineri ai acestui blog -- ca si cum eu as fi mai in varsta ! :) --, care-mi confirma neancetat prezenta lor prin e-mail-urile pe care le primesc.
Cand spui prietenie, te gandesti la ceva pus in comun (fie ca sunt sentimente, idei, puncte de vedere etc.), te gandesti la o comuniune in care , prin comunicare, sunt induse dialoguri, unele pline de substanta, creative, altele, dimpotriva, seci, vagi, lipsite de concretete, neproductive in idei, functie de partenerul ori prietenul de conversatie.
Iata, deci, relatiile formate:
prietenie -- comuniune -- comunicare (dialog)
Totul, insa, porneste de la baza relatiei de amicitie, de la valoarea interlocutorilor, de la calitatea umana si morala a acestora, caci, asa cum spuneam, unii prieteni pot fi adevarati, de complezenta, de nedespartit, prieteni de o viata, in care poti avea incredere, si cu care poti comunica eficient, iar altii pot fi "prieteni" de plictis le-as spune (cand se regasesc in aceasta stare), scurti si seci, in vorbe, egocentrici, emfatici, dar ambigui si dificil de inteles, neincrezatori, aparent echilibrati in tot ce realizeaza, aparent vii. (*) Totul nu-i decat aparenta. Totul nu-i decat un "caleidoscop", un joc al mastilor ce se schimba in functie de contextul situatiilor date. Acest corolar al "calitatilor" pe care le poseda, nu justifica accederea lor la statutul de prieteni reali, adevarati.
Daca traiesti, asta nu inseamna ca esti viu.
Insa, cred ca cel mai bine a spus-o, in cuvintele sale pline de intelepciune, Parintele Prof. Dumitru Staniloae:
"Marturia fata de Evanghelie sta in calitatea umanitatii noastre. Daca cineva poate gasi in mine un om adevarat, acest lucru il poate misca, incuraja, si ii poate da speranta ca exista un Dumnezeu Care-l iubeste. Prin umanitate ajungem la Dumnezeu. Apostolii si ucenicii au vazut mai intai umanitatea lui Hristos, inainte de a-L fi vazut ca Dumnezeu.
In caz de nepasare parem ca ne iubim pe noi. Dar pana la urma ne scarbim si de noi, cei aflati in golul acestei singuratati. "
Spre luare-aminte,
cu ganduri bune,
aleaN
(*) Descrierea nu-i nici de departe exhaustiva, ci s-a vrut a fi doar o sumara caracterizare tipologica.
! Daca unii dintre prietenii mei se regasesc in tipologia descrisa, dreptul la replica le apartine in totalitate :)
! Neavizat anonimilor.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Indraznesc sa intervin, desi nu stiu daca intru in prezentarile de mai sus...macar nu-s anonima:)
Revenind la prietenie, imi place tare mult ce spunea Nichita..."Prietenii mei nu sunt multi, dar sunt nenumarati"
Cu aplecari de cap,
Dana
Buna Dana,
Frumoase vorbele lui Nichita...Oh, Doamne, si cat de adevarate !
Am sa-ti raspund, tot cu vorbele poetului. Astazi, nu pot altfel...
"Fiindca nici eu nu-ntelegeam nimic
si nici tu
am crezut ca suntem de-o seama.
Ne-am marturisit unul altuia
cel mai tainic secret -,
acela ca existam...
Dar era noapte si, vai, dimineata,
cumplita vedere,
m-am trezit cu tampla pe tine
galbenule, snopule, graule.
Si m-am gandit - Doamne,
ce fel de paine voi mai fi fiind
si eu,
si pentru cine ?"
Cu plecaciune,
acelasi prieten
Trimiteți un comentariu