Melodia povestita

de Nichita Stanescu

Dragostea pe care ţi-o purtam pe-atunci
făcea din mine un bărbat aproape frumos.
Mă gândeam până la orizont
şi chiar
izbutisem să mă gândesc până la soare.

Erai atât de subţire, şi coama neagră
ţi-o lăsai fluturată, pe umeri.
Când vorbeai, glasul tău ucidea fantome
şi bătaia inimii mele îţi dădea ocol
ca o planetă ce-ntârzie...

Acum,când întâmplarea binecuvântată
mi te-a adus în cale,
soarele meu se întunecă,
şi cerul şi-arată stelele sticloase,
ca să mă gândesc încordat până la stele!