Desigur, ea e o bratara
Purtata la mîna de un zeu.
Ea e mai nelinistita spre seara,
Desi este nelinistita mereu.
Ea zîmbeste toata în luna
Cînd zeul ridica bratul, zîmbind
O lebada bruna,
Cu plisc de argint.
Zeul e invizibil, nu se vede
Decît ea la glezna mîinii lui!
Batînd în cerul negru si verde
Vederea mea ca un cui!
(Nichita Stanescu)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu