Albastru de la Iubire

Azi,
am deschis fereastra
ochilor tai
albastri,
si inima-mi
s-a invaluit
de surasul tau
primavaratec

Iubito,

tu esti.
Doar tu.
Doar tu poti fi
si vis,
si dorinta,
si speranta,
si iubire,
deopotriva,
si toate laolalta

Iti privesc ochii...
Ochii tai albastri
Si simt cum pot strabate,
acum,
tot continentul sufletului tau,
doar spunandu-ti
cat
te iubesc

Am descoperit pasul catre
albastrul tau si,
tu,
ai fost
cadenta mea.

Iubito,
ce minunata esti.

Esti.
Esti, intr-adevar.

(aleaN, 2009, martie, 31)

Sarutul tau

Florile inimii ce-ti sarutau
privirea,
mi le-ai trimis
intr-o primavara
si,
toate,
si-au deschis petalele
in
Iubire.

Laudatio

Barbatul blond
cu ochi albastri,
cu vocea apasata,
cu surasul sagalnic
si cu inima de copil,
a iubit limba romana,
a nascocit cuvinte
doar de el stiute,
dar indragite de toti,
a iubit Omul,
si spatiul,
si timpul,
si pasarea,
si oul,
si tot Universul
cu lume cu tot.
Si ne-a invatat sa iubim
cuvintele din Cuvant
si
Lumina din ele.
El,
Barbatul blond
cu ochi albastri,
cu vocea apasata,
cu surasul sagalnic
si cu inima de copil.

(Asa l-am cunoscut pe Nichita, atunci, demult, nu foarte demult,
si l-am pastrat, asa, in sufletul meu.)