Sonet IV,

Cînd risipeşti al frumuseţii har

De ce-l reverşi numai asupra ta ?

Nu dă Natura, împrumută, doar,

Şi darnică fiind, la fel te vrea.

Atunci, zgîrcitule, de ce-ţi baţi joc

Din ce-ai primit din plin ca să fii darnic ?

Ce cămătar adună la un loc

Averi, ca să le spulbere zadarnic ?

Făcînd negustorie doar cu tine

Pe tine te înşeli şi-ţi faci rău ţie ;

Dar moartea cînd o vei simţi că vine,

Cu ce te vei plăti de datorie ?

Cînd mori şi stearpa-ţi frumuseţe moare ;

Dar dîndu-i rost, o laşi moştenitoare.

(W. Shakespeare)

Sonet LXXIX,

de William Shakespeare


Când te visam, ştiam că scrisul
din harul tău îşi trage-al lui noroc
dar azi în vers port toamna şi plictisul
şi muza altora le lasă loc.
Cred că-nteleg iubite, vrednic este
de pene mai vestite al tău har,
poetul ce în vers te povesteşte
ce-ţi pradă, îţi oferă-apoi în dar.
Virtute-ţi dă, el ce virtute fură,
şi doar a ta e frumuseţea lui,
cum ţi-a luat-o de pe faţa pură,
nimic nu-ţi dă mai mult ce-n tine nu-i!
Se cade să nu-i mulţumeşti de fel.
Eşti platnicul, datornicul e el!

Sonet LIII

Din ce plămadă eşti, de la picioare
Ţi se aştern mulţimi de neguri sumbre?
O umbră poartă-n spate fiecare
Şi te nutreşti, răpindu-le, cu umbre.
Descrie-l pe Adonis - niciodată,
Imaginea-i nu-ţi fi-va pe măsură;
Şi-Elena-n pânză chipul de-şi arată,
Tu-ai fost modelul nou pentru pictură.
Cum primavara, umbrele din rugul
Încins al frumuseţii, se coboară
Şi-n toamnă greutatea ţi-e belşugul,
Pe orice lucru umbra-ţi e usoară.
Ca tine graţioasă nimeni nu-i,
Dar nu eşti credincioasă nimănui.

(William Shakespeare)

Daca iti merge rau...

Daca iti merge rau, sa-l iei tot ca bun rost;
Caci daca-l iei in rau, iti merge si mai prost.
De te-a ranit prietenul, iarta-l si-ntelege:
N-ar fi facut-o daca si lui i-ar merge-n lege.
De te-a ranit iubirea, imbold sa-ti fie-n timp:
Caci-ti apartine roza pricepi doar dupa ghimpi.

(Friedrich Ruckert)

Cugetari...

"Fiecare corp este singur, sufletul - niciodata." (Hermann Hesse)

Gand...

"Daca tu vrei sa comunici cu un copac, ar trebui ca un brat al tau sa se faca ramura cu frunze si o ramura a copacului sa se faca brat cu degete. Ar trebui sa mori putin ca om si sa invii ca planta, iar planta sa moara intrucatva si sa devina intr-o parte a ei om."

(Nichita Stanescu)

Evocare,

de Nichita Stanescu


Ea era frumoasă ca umbra unei idei, -
a piele de copil mirosea spinarea ei,
a piatră proaspăt spartă
a strigăt dintr-o limbă moartă.

Ea nu avea greutate, ca respirarea.
Râzândă şi plângândă cu lacrimi mari
era sărată ca sarea
slăvită la ospeţe de barbari.

Ea era frumoasă ca umbra unui gând.
Între ape, numai ea era pământ.