Sonet XVIII

Sa te aseman cu o zi de vara ?
Frumusete si balanta ai mai mult.
In mai, ades furtuni muguri doboara,
Iar verile-s prea scurte, si-n tumult.
De multe ori cerescul ochi prea arde,
Sau ceturi auriul chip l-au sters,
Si ce-i frumos din frumusete scade
Intamplator, sau de-al naturii mers.
Dar vesnica ta vara nu se duce,
Minunea chipului tu n-o sa-ti schimbi,
Nu te umbreste moartea-ntre naluce
Cand in eterne versuri cresti in timp.
Cat mai respira-n lume om, cat ochiu-nvata,
Trai-va si acest poem si-ti va da viata.

(William Shakespeare)

Sonet XXXVI,

de W. Shakespeare
Ascultă-mi gândul să rămânem doi,
Deşi iubirea ne e una-n har.
Voi lua asupra-mi bulgări de noroi
Să port ruşinea noastră singur doar.
In dragoste străbatem unic drum,
eşi în viaţă separaţi vom fi,
Va arde dragostea întâiul scrum,
Dar vremea ei curând se va sfârşi.
Nu pot să te mai întâlnesc, ştiind
Ruşinea-n care-am suspina noi doi;
Nici tu cinstire să-mi arăţi, fiind
De al tău nume despărţit apoi.
Dar nu o face; te iubesc şi-aşa,
Al meu fiind, a mea-i şi viaţa ta.

Pentru mai tarziu,

de Sei Ito


Te rog, pastreaza-ti inima calda, o vreme;
Acum nu mai sunt atat de nefericit
Odinioara, cand, luna de luna,
Eram atat de abatut si de singur,
Nu era suflet sa ma aline
Cu-acel cuvant cald ce l-ai rostit.
Te rog, pastreaza-ti inima asa, de dragu-mi,
Asa cum este, pentru mai tarziu.
Nu peste mult voi fi ca-ntotdeauna,
Nefericit,
Sfios, ca-ntotdeauna.
Si tremurand de frig, ca-ntotdeauna.
In ceasu-acela,
Fara sa-astepti privirea-mi rugatoare,
O, nu uita, da-mi iar acel cuvant;
Sa-mi amintesc ca-n tine-a fost mereu
Un adapost fierbinte pentru mine.

Rondelul meu

Când am fost ura am fost mare,
Dar, astazi, cu desavarsire
Sunt mare, ca ma simt iubire,
Sunt mare, caci ma simt uitare.

Esti mare când n-ai indurare,
Dar te ridici mai sus de fire
Când ti-este inima iubire,
Când ti-este sufletul iertare.

Stiu: toate sunt o-ndurerare,
Prin viata trecem în nestire,
Dar mangaierea e-n iubire,
De-ar fi restristea cat de mare,
Si inaltarea e-n iertare.

(Alexandru Macedonski)

Vesnicia

de Jose Eduardo Mendes Camargo
Vreau sa fiu o singura clipa, singur cu tine,
ca dintr-o privire sau un gest
vietile noastre sa se reîntâlneasca.
Voi pune mâna pe ceasul timpului,
Îmi voi tensiona toti muschii trupului,
Voi cauta înauntrul meu cea mai puternica energie.
Pentru a duce fluxul trecutului spre viitor
Va exista numai prezentul,
desi acesta se consuma într-un efort suprem
pentru a tine pe loc trecerea timpului.
Nu vom avea amintiri nici planuri de viitor
doar timpul prezent.
Vom simti cum vraja pluteste în aer
asa cum se-ntâmpla în viata
în unele clipe putine si de neuitat.
Într-un apus de soare suav si melancolic,
într-un râs extaziat al unui copil alergând,
într-o opera de arta perfecta,
în acel sarut furat pe ascuns.
Si când aceasta fiinta,
cu mâinile ei pline de dragoste,
va reusi sa opreasca timpul în loc,
a noastra va fi vesnicia.

(Jose Eduardo Mendes Camargo)