The Corrs - Irrezistible

Sonet XXVIII

Fericea stare cum voi dobandi-o,
norocul somnului cand mi-e furat,
cand noaptea nu-mblanzeste cruda ziua,
cand noapte-zi le stiu cu loc schimbat ?
Desi, ravnind domnia-si sunt rivale,
luptand cu mine, iata, se inteleg
prin truda una, cealalta cu jale,
ca nu-s in preajma ta. Insa ma leg
zilei sa-i spun ca tu o faci frumoasa,
n-o calca norii, daca-n preajma esti,
iar noptii, cea cu oachesa matasa,
ii dau incredintarea c-o slujesti.
Dar ziua-mi trece distiland veninul
si-aduce noaptea dupa chinuri, chinul...

(W. Shakespeare)

Sonet XLVII

Inima, ochi - in pace s-au zidit,
ca buni vecini acum isi fac servicii
cand ochiu-i de vederea ta lihnit
si inima mi-o fulgera suplicii...
Ochiul petrece daca te-o vedea
si inima-i chemata la ospatul
ce-l zugravesc si-apoi e gazda ea,
iar musafirul indragit e vazul.
Iubirea sau icoana ta imi sunt
apropiate chiar de esti departe,
te misti numai cat tine al meu gand
si esti cu mine pana catre moarte.
De-adorm si ele cu trudita raza,
inima, ochi - in locul lor viiaza.

(W. Shakespeare)

Sonet CXVII

Poti sa-mi acuzi zgarcenia, uit oare
sa te despagubesc de tot ce-mi dai,
uit drumul catre tine, drumul care
de pasii mei cu lanturi il legai ?
Bat cai de vis ce mi-s necunoscute
si timpului i-am dat al tau avut
inaltand panze-n vanturile mute
departe sa ma duca de trecut.
Aduna-le, greseli, fatarnicie
tot ce-mpotriva-mi ar putea sa stea,
spranceana ti-o incrunta, dar, vai mie !
Sa nu m-asezi sub, blanda, ura ta...
Ai mila: la-ncercare daca-am pus
iubirea ta statornica nespus !

(W. Shakespeare)

MOZART

Daca ne-am ucide unul pe altul

Dacă ne-am ucide unul pe altul
Privindu-ne în ochi,
În ochii noştri în jurul cărora
Genele stau ca o coroană de spini
Care-ncunună definitiv
Orice privire,
Dacă ne-am ucide, după ce ne-am privit
Cu dragoste fără de ţărm în ochi,
Şi, cunoscându-te, ţi-aş spune:
Mori,Mori, dragul meu,
Va fi atât de bine,
Vei rămâne numai cu mine,
Tu, cel născut din cuvânt,
Vei cunoaşte gust de pământ,
Vei simţi ce frumoase sunt rădăcinile
Împletindu-ţi prin ele mâinile,
Cu nenţeleasa bucurie
De-a nu mai fi pentru vecie...
Şi, mângâindu-mă, mi-ai spune:
Mori, draga mea,
Iubita mea cu frunte de octombrie
Cuprinsă ca-n icoane
De nimb rotund de moarte,
Mori,
Lasă-ţi culorile în flori,
Pletele lungi cărărilor
Şi ochii luciu mărilor,
Să ştii
De unde să le iei,
Când vei veni...
Dac-am muri deodată împreună
Ucigaş fiecare şi victimă,
Salvator şi salvat,
Privindu-ne fără-ncetare-n ochi,
Mult după ce nu vom vedea...


(Ana Blandiana)

Oglinzi

Cât de greu să descoperi,
Ce uşor să invenţi,
Pentru un rege mort
Mii şi mii de regenţi,

Pentru-o singură lună,
Mii de lacuri întinzi;
Îmi e sete de mine
Şi beau numai oglinzi.

Mii de vorbe ţipate
Pentru-un sens care piere;
Îmi e sete de somn,
Îmi e somn de tăcere.

(Ana Blandiana)

Singuratate

Voi care vă întoarceţi acasă
şi după ce-aţi închis uşa
spuneţi “bună seara”
voi nu ştiţi ce-nseamnă
să intri pe uşă tăcînd.

(Octavian Paler)

Sonet XLIX

Veni-va vremea cînd cusururi numai
ai sa-mi gasesti (dar oare va veni?)
iubirea ti se va sfîrsi, dar tu m-ai
deprins ca judecata-ti vei rosti.
Acele timpuri cînd strain vei trece
abia vorbindu-mi. Ochiul tau iubit
peste iubirile se va petrece,
abia miscîndu-si focul potolit.
Ma trag din calea clipelor acele,
launtrica-mi pustietate-o ar,
scot împotriva-mi numai vorbe grele
si-nreptatesc cuvîntul tau amar.
Mi-e data-a despartirii sfîsiere,
de vreme ce iubirea n-o pot cere.

(W. Shakespeare)

Sonet XLIV

Dac-al meu trup de carne ar fi gand
Nedreptei departari ce ne desparte
Nu s-ar impotrivi cer sau pamant
Distante, timpuri, asteptari desarte.
N-ar mai conta ca pasii mei si-ai tai
Alte meleaguri calca-n asta lume,
Caci as putea strabate munti si vai
Cu-a mintii mele forta catre tine.
Dar ma ucide gandul ca nu-s gand,
Mi-e trupul greu de ape si coline,
Pedeapsa departarii o infrunt
De parca mii de leghe-mi curg in vine.
In neputinta carnii-mi aflu chinul
Si-ncerc prin lacrimi sa fortez destinul.


(W. Shakespeare)

Doua stiinte

Să trăieşti se-nvaţă greu,
Să trăieşti e o ştiinţă…
S-o pricepi depui silinţă,
Ş-amăgit rămâi mereu.

Dar ce poate-adeseori
Ca ştiinţă mai adâncă
Să se-nveţe mai greu încă
Este ca să ştii să mori.

(Alexandru Macedonski)

Balanta cu un singur talger

Sunt vinovată numai pentru ceea ce n-am făcut.
Păduri tropicale crescute printre coloanele
Unor temple în care nu m-am închinat,
Oceane de frunze
În care nu m-am lăsat îngropată,
Duşmani pe care nu i-am urât,
Săbii pe care am refuzat să le mânui,
Cuvinte pe care n-am învăţat să le ţip,
Trupuri pe care nu le-am iubit,
Fiare pe care nu le-am ucis,
Fluvii în care nu m-am înecat,
Răsărituri pe care n-am apucat să le văd,
Piscuri pe care n-am apucat să le urc,
Muzee amenajate în corola unor crini
Pe care nu i-am mirosit niciodată!
Toate vor avea dreptul să mă acuze.
Şi faptele mele, oricât de bune,
Nu vor reuşi să menţină un echilibru
Oricât de instabil,
Pentru că nu între bine şi rău
Va fi balanţa din urmă,
Ci între a fi fost şi a nu fi fost.


(Ana Blandiana)

suflet - clepsidra

ochii nostrii -
oglinzile clare ale sufletului,
ne privesc interiorul
mereu,
si ne reamintesc
viitorul,
dar noi nu-l intelegem decat
in trecut -
Univers de secunde inlacrimate
ce transforma o clepsidra
intr-o balanta de ape.

(aleaN, 2009, aprilie, 28)
copyright - A. Radut, 2009, Bucuresti

Dannii Minogue - Perfection

C(uvinte)...OM(ise)...PROMIS


ma aflu intr-un vartej
al cuvintelor.
am alunecat
in abisul lor
si nu mai stiu iesii...
am gasit totusi un limbaj
cu care pot comunica tuturor pasarilor:
ca te iubesc
enorm.
vantul si marile,
si toti muntii
li s-au alaturat lor,
iar mesajul meu poate ajunge
la tine,
orisiunde te-ai afla.
toate florile pamantului
vor inflori pentru tine,
doar
daca le vei vorbi despre iubirea noastra;
ele imi vor transmite,
astfel,
gandurile tale,
caci limbajul lor este simplu.
furtuna din noi poate fi
invinsa
si fara cuvinte.
departarile noastre pot fi trecute
impreuna
doar privindu-ne sufletele...
vom descoperi toate florile pamantului
inflorite
si toti muntii, si toate marile,
si pasarile
si vantul,
si atunci vom intelege
ca ele pot vorbi
in limba noastra -
fara cuvinte,
pentru noi.

(aleaN, 2009, aprilie, 28)
copyright A. Radut, 2009, Bucuresti

Sub stele

În noaptea naltă
Ce s-a lăsat peste natură
Se-ntrezăresc prin frunzătură
Stelare-adâncuri ce tresaltă.

Întregi sisteme
De nebuloase siderale
Răsar din lumile spectrale
Ca ofilite crizanteme.

În sus spre ele
A gândului mitraliare
C-o uriaşă cutezare
Străbate ţintă printre stele,

Dar noaptea naltă,
Ce stăpâneşte neclintită,
Se duce vecinic negrăbită
De la o lume la cealaltă.

(Alexandru Macedonski)

Facand lumina in mine

Făcând lumină în mine
Se-ntunecă în jur,
Când se apropie zorii,
La mine se-nserează
Nu pot vedea şi-n afară
Şi-nlăuntru în acelaşi timp.
Fructele, florile, fiarele
Le pot inventa numai când nu le găsesc.
Nimic din ce ascund nu trăieşte
Dincolo de hotarele mele.
Niciodată, niciodată nu se va sparge
Echilibrul perfect
Care doarme-ntre lume
Şi sufletul meu?
Numai pentru că nu există-n afară
Îl văd în mine-atât de limpede pe Dumnezeu?

(Ana Blandiana)

S-astept ?

S-aştept să vie viaţa cu coşurile pline
Şi să-mi aştearnă daruri din zări pînă la mine?
S-aştept în noaptea goală s-aud suind un pas
De prieten fără nume, străin şi fără glas?
Cu aripi adormite în dimineaţa lunii
S-aştept să mi se-ntoarcă în streaşină lăstunii?
S-aştept poate-amintirea să-şi mai încerce cheia
La poarta dintre dafini, s-aştept cumva scînteia
Luminilor pierdute în pulbere şi scrum?
La mine nu mai urcă de-a dreptul nici-un drum;
De-abia o cărăruie, o dîră ca de fum.
Nu intră nici o uşă, n-am prag, n-am pălimar,
Doar stelele se-ngînă cu noaptea-ntr-un arţar.
Ce să aştept să vie şi ce să înţeleg,
Când peste mine timpul se prăbuşeşte-ntreg?

(Tudor Arghezi)

Ah ! Du-te...

Ah ! du-te, tu suspinul meu,
Departe să te duci mereu;

Şi de-a mea jale nimănui
Pe unde-i trece să nu spui.

Pe lume să nu te opreşti,
În vânt să nu te risipeşti;

Te du-n întinsul nesfârşit
De dorul meu călăuzit

Şi acolo rămâi pierdut
În lume de nimeni ştiut.

(Veronica Micle)

Celine Dion -Taking chances LIVE

Enigma

Katie Melua - Spider\'s Web

Oare vei stii...

Ce stii tu, ce-i iubirea ?
Oare, vei stii vreodata ?
Cand nopti intregi
gandit-am,
cum de mi-ai fost curtata.

Vei stii, ce este dorul ?
Vei intelege soapta ?
Sau sufletu-mi,
fiorul,
cand ochii ti-am privit.

(aleaN, 2009, aprilie, 25)
copyright A. Radut, 2009, Bucuresti

Take That - Rule The World

Suflete-perechi

visam ca iubesc doar marea,
iar albastrele ei luciri erau chiar
ochii tai

visam ca iubesc doar cerul,
iar din sarutarea norilor am simtit fiorul
buzelor tale

visam ca iubesc doar padurea,
iar ocrul din frunzele coapte era chiar
parul tau

visam ca iubesc doar vantul,
iar dulcea lui simfonie erau chiar
soaptele tale

dar cand m-am trezit
in tine,
tu traiai in mine

erai in sufletul meu.

respiram impreuna,
sorbind aromele toamnei.


(aleaN, 2009, aprilie, 25)
copyright A. Radut, 2009, Bucuresti

"Iubirea...

...fiind ea insasi o opera, s-ar crede ca nu mai cere (si nici nu se poate) sa cladim ceva deasupra ei. Si totusi pasarea Phoenix...

Renastere...

Singura ei posibilitate de a iubi e sa moara, arzand si prefacandu-se in cenusa. Jertfa si creatie ! Caci ceea ce parea un triumf este un sacrificiu. Opera ei, a pasarii Phoenix, este iubirea si nasterea altei pasari Phoenix. Aceasta opera ii cere sa moara.

Speranta pe care ne-o daruie pasarea Phoenix este dragostea. Ea stie sa moara. Pasarea Phoenix a luat timpul de la zei si dragostea de la oameni, purificandu-le in aceeasi flacara care se ridica pentru a spune ca timpul fara dragoste e gol."

(Octavian Paler)

Ganduri...de Friedrich von Hardenberg

"Poetul intelege natura mai bine decat savantul."

"Poezia dispune neingradit, dupa bunul ei plac, de suferinta."

"Orice iubesti este in centrul unui paradis."

Cand n-or mai fi cifre si figuri

"Cand n-or mai fi cifre si figuri
cheile-oricaror creaturi,
cand cei ce canta s-ar iubi
mai mult ca inteleptii or sti,
cand lumea se va-ntoarce-n lume
si-n viata libera anume,
cand prin lumini si umbre toate
se vor reface-n claritate
si cand legende si poeme
istoria lumii-or sa se cheme,
atunci la tainica strigare
fiinta-ntoarsa o sa zboare."

(Friedrich von Hardenberg)

Mircea Baniciu

Sonet IV,

Cînd risipeşti al frumuseţii har

De ce-l reverşi numai asupra ta ?

Nu dă Natura, împrumută, doar,

Şi darnică fiind, la fel te vrea.

Atunci, zgîrcitule, de ce-ţi baţi joc

Din ce-ai primit din plin ca să fii darnic ?

Ce cămătar adună la un loc

Averi, ca să le spulbere zadarnic ?

Făcînd negustorie doar cu tine

Pe tine te înşeli şi-ţi faci rău ţie ;

Dar moartea cînd o vei simţi că vine,

Cu ce te vei plăti de datorie ?

Cînd mori şi stearpa-ţi frumuseţe moare ;

Dar dîndu-i rost, o laşi moştenitoare.

(W. Shakespeare)

Sonet LXXIX,

de William Shakespeare


Când te visam, ştiam că scrisul
din harul tău îşi trage-al lui noroc
dar azi în vers port toamna şi plictisul
şi muza altora le lasă loc.
Cred că-nteleg iubite, vrednic este
de pene mai vestite al tău har,
poetul ce în vers te povesteşte
ce-ţi pradă, îţi oferă-apoi în dar.
Virtute-ţi dă, el ce virtute fură,
şi doar a ta e frumuseţea lui,
cum ţi-a luat-o de pe faţa pură,
nimic nu-ţi dă mai mult ce-n tine nu-i!
Se cade să nu-i mulţumeşti de fel.
Eşti platnicul, datornicul e el!

Sonet LIII

Din ce plămadă eşti, de la picioare
Ţi se aştern mulţimi de neguri sumbre?
O umbră poartă-n spate fiecare
Şi te nutreşti, răpindu-le, cu umbre.
Descrie-l pe Adonis - niciodată,
Imaginea-i nu-ţi fi-va pe măsură;
Şi-Elena-n pânză chipul de-şi arată,
Tu-ai fost modelul nou pentru pictură.
Cum primavara, umbrele din rugul
Încins al frumuseţii, se coboară
Şi-n toamnă greutatea ţi-e belşugul,
Pe orice lucru umbra-ţi e usoară.
Ca tine graţioasă nimeni nu-i,
Dar nu eşti credincioasă nimănui.

(William Shakespeare)

Daca iti merge rau...

Daca iti merge rau, sa-l iei tot ca bun rost;
Caci daca-l iei in rau, iti merge si mai prost.
De te-a ranit prietenul, iarta-l si-ntelege:
N-ar fi facut-o daca si lui i-ar merge-n lege.
De te-a ranit iubirea, imbold sa-ti fie-n timp:
Caci-ti apartine roza pricepi doar dupa ghimpi.

(Friedrich Ruckert)

Cugetari...

"Fiecare corp este singur, sufletul - niciodata." (Hermann Hesse)

Gand...

"Daca tu vrei sa comunici cu un copac, ar trebui ca un brat al tau sa se faca ramura cu frunze si o ramura a copacului sa se faca brat cu degete. Ar trebui sa mori putin ca om si sa invii ca planta, iar planta sa moara intrucatva si sa devina intr-o parte a ei om."

(Nichita Stanescu)

Evocare,

de Nichita Stanescu


Ea era frumoasă ca umbra unei idei, -
a piele de copil mirosea spinarea ei,
a piatră proaspăt spartă
a strigăt dintr-o limbă moartă.

Ea nu avea greutate, ca respirarea.
Râzândă şi plângândă cu lacrimi mari
era sărată ca sarea
slăvită la ospeţe de barbari.

Ea era frumoasă ca umbra unui gând.
Între ape, numai ea era pământ.

Green

Si iata fructe, flori, si ramuri, si o frunza,
Mai e si inima-mi ce pentru tine bate,
Umilului meu dar sa cati sa-i afli-o scuza,
Sa nu îl farmi cu mâna alba si curata.

Vin, rasbatut de picaturi de roua dese,
De vântul diminetii înghetând pe frunte.
Îngaduie-oboselii reculese
Ca sa viseze-odihnitoare clipe scumpe.

Pe sânul tânar zbuciumul mi-aduna
Rasuna ca-ntr-o scoica ultimul sarut:
Vrea fruntea-mi pace, de trecu furtuna buna,
Sa dorm si eu, de te-odihnesti în asternut.

(Paul Verlaine)

Gand...

"Nu exista in viata unui om mai mare noroc decat sa gaseasca un suflet-pereche si sa ramana impreuna." (Ana Blandiana)

cuvintele

cuvintele - fiinte cu viata
complexa,
uneori duala,
alteori monotona -
s-au nascut, ca intr-o hora,
fara de-nceput si fara un
sfarsit,
dintr-un Cuvant
atent grait
Samanta ce-a-ncoltit
dintr-o Iubire
ce Viata a dat
si Mantuire
cuvintelor, caci rostul lor
e de-a muri,
nascandu-se din nou,
intr-alta zi,
si sufletelor-n Cuvant,
clipe in spatiu
si in timp,
pe veci,
complexe plasmuiri.

(aleaN, 2009, aprilie, 19)
copyright A. Radut, 2009, Bucuresti

secunda privita

privesc timpul
fir de nisip
ce se scurge, alene si cuminte
in vid.
plasmuind ca-ntr-un joc,
stiut doar de el,
noi matrice de viata
recompuse, mereu.

(aleaN, 2009, aprilie, 18)
Copyright A. Radut, 2009, Bucuresti

verde de Paradis

mugurii - impenetrabili,
la o prima privire,
asemenea fortaretelor bizantine,
s-au lasat cuceriti
doar de pacea Luminii,
si de
caldura sarutului
picaturii de ploaie.
energii
ce au deschis,
ca o cheie magica,
imperiul floral,
paradisul vietii,
miliardele de miliarde
de secunde verzi,
vii,
ce retraiesc
Paradisul pierdut,
dar, mereu,
regasit.

(aleaN, aprilie, 18, 2009)
Copyright Al. Radut - 2009. Poezie din ciclul "Jocul cuvintelor" , 2009, Bucuresti

Prieten sau dusman

O cauza -
E-o lupta dusa pana la final,
cu un castig
sau un esec total.
Dar, pentru ca balanta sa incline
intr-un sens,
Destinul
are partea sa de mers.
Ce bate cu un ceas exact,
Doar o secunda intr-un veac.
Caci cel ce-nclina tasul
clar,
Iti e ori prieten ori dusman.

Prietenie

te pastrez in inima mea,
prietena,
floare de crin,
floare de
nu-ma-uita

sentimente purtate
pentru tine, candva
sunt, azi, ca muscatele
mai intense
si ard

ma alint inca-n vise
cu vorbele-ti dulci
intelepte si aprinse
ca floarea
de ruji

te pastrez, prietena,
in sufletul meu
ca o garoafa aprinsa
ori o tulipa.
Mereu.

(aleaN, aprilie, 16, 2009)

Raspunsuri...

M-a intrebat inima de ce e trista, iar eu i-am raspuns ca nu i-am trimis indeajuns de multa dragoste. Inca nu o gasesc. Dar o caut cu disperare.

M-a intrebat sufletul de ce il doare, iar eu i-am raspuns ca nu l-am invatat suficient ce-i speranta.

Spiritul m-a intrebat cum poate sa renasca mereu, iar raspunsul meu l-a luminat pe deplin: "Intotdeauna, sa dai o speranta, dragostei, si sa crezi, cu adevarat, in ea."

(aleaN, aprilie, 15, 2009)

Dor de Libertate

A tremurat pamantul
de oasele sfintilor,
strabunilor nostri,
caci, cuvintele lor n-au fost intelese, inca.

Ei ne-au vorbit cu sange,
noi le-am raspuns cu lacrimi,
dar ochii nostri
au ramas goi de imagini.

Iti mai aduci aminte, frate,
de un Rovine, de Calugareni, de Plevna
ori Marasesti, Carei,
de Timisoara.

Sunt jertfe care striga
toate
Doar intr-o limba:
Libertate.

(aleaN, aprilie, 14, 2009)
copyright A. Radut, 2009

"Voturile nu trebuie numarate, ci cantarite." (Friedrich von Schiller)

Primavara

Primejdii dulci alcătuind sub gene,
mi te iveşti istovitor de dulce
cu sânii bulbucaţi zvâcnind să culce
pe ei sărutul lutului, alene.

Te stingi încet din mine, iară
sub piept loveşte-n căldărim o minge
şi ziua pe trotuare se prelinge,
lăsând în urmă-i iz de primăvară.

Alături de mocirlele uscate
ies pomii toţi cu trunchiurile-n floare
Hei... zi cu soare-n zare, spune-mi oare
cam câte fete-s astăzi deflorate?

Un orizont pierdut, cu buze roşii
sărută-n creştet noaptea pe hotare
Cocoarele revin din depărtare
şi mor în primăvară ofticoşii...

(Nichita Stanescu)

Tinerii

Se sărută, ah, se sărută, se sărută
tinerii pe străzi, în bistrouri, pe parapete,
se sărută întruna ca şi cum ei însuşi
n-ar fi decât nişte terminaţii
ale sărutului.
Se sărută, ah, se sărută printre maşinile-n goană,
în staţiile de metrou, în cinematografe,
în autobuze, se sărută cu disperare,
cu violenţă, ca şi cum
la capătul sărutului, la sfârşitul sărutului, dupa sărut
n-ar urma decât bătrâneţea proscrisă
şi moartea.
Se sărută, ah, se sărută tinerii subţiri
şi îndrăgostiţi, atât de subţiri, ca şi cum
ar ignora existenţa pâinii pe lume.
Atât de îndrăgostiţi, ca şi cum, ca şi cum
ar ignora existenţa însuşi a lumii.
Se sărută, ah, se sărută ca şi cum ar fi
în întuneric, în întunericul cel mai sigur,
ca şi cum nu i-ar vedea nimeni, ca şi cum
soarele ar urma să răsară
luminos
abia
după ce gurile rupte de sărut şi-nsângerate
n-ar mai fi în stare să se sărute
decât cu dinţii.

(Nichita Stanescu)

Patria romana

Patria ne-a fost pământul
Unde ne-au trăit strămoşii,
Cei ce te-au bătut pe tine,
Baiazide, la Rovine,
Şi la Neajlov te făcură
Fără dinţi, Sinane,-n gură,
Şi punând duşmanii-n juguri
Ei au frământat sub pluguri
Sângele Dumbrăvii-Roşii. -
Asta-i patria română
Unde-au vitejit strămoşii!

Patria ne e pământul
Celor ce suntem în viaţă,
Cei ce ne iubim frăţeşte,
Ne dăm mâna româneşte:
Numai noi cu-acelaşi nume,
Numai noi români pe lume
Toţi de-aceeaşi soartă data,
Suspinând cu toţi odată
Şi-având toţi o bucurie;
Asta-i patria română
Şi ea sfânta să ne fie!

Patria ne-o fi pământul
Unde ne-or trăi nepoţii,
Şi-ntr-o mândră Românie
De-o vrea cerul, în vecie,
S-or lupta să ne păzească
Limba, legea românească
Şi vor face tot mai mare
Tot ce românismul are:
Asta-i patria cea dragă
Şi-i dăm patriei române
Inima şi viaţa-ntreagă.

(George Cosbuc)

• Poezie dedicata fratilor romani din Basarabia

Rezervatie

Cai si poeti,
Frumuseti a unei lumi
Invinse de tehnica,
Fiinte pe care timpul
Le lasa in urma
Incarcerandu-le
In propriile aureole.

Cai si poeti,
Din ce in ce mai rari,
Mai fara de pret,
Mai greu de vandut.
Negri, suri, albi,
Din ce in ce mai albi,
Apoi transparenti, invizibili
Intr-un viitor
Fara ei
Invizibil el insusi.

(Ana Blandiana)

Comparatii

Dragostea mea e o barca-n soapta
Cu batai de vasla visatoare
Catre valuri sumbre-n departare.
Dragostea mea i-o lumina in noapte
Izbucnind prin neagra ei torpoare,
Ca un fulger stinsa, ne-nteleapta.
Dragostea mea e-un copil chemand
Noaptea-n febra mistuit de gand;
Langa pat sta moartea si asteapta.

(Hermann Hesse)

Intrebarea,

de Ana Blandiana

Asemenea fantanilor
Care isi dau drumul
Cu cat le ceri mai multa apa
Si cu cat dau au mai mult de dat,
Am vrut sa fiu,
Am crezut ca sunt.
Pana a aparut intrebarea
Daca ceea ce izvoraste
Atat de limpede
Si de neoprit
Sunt lacrimi,
Cine e ochiul
si, mai ales, ce vede ?

Sa nu uitam niciodata ca suntem romani...

"Am ascultat "Pe-al nostru steag e scris Unire !" Asta-i ! Asta-i ! Asta-mi place ! Bravos, baieti !Asta-i adevarata, si nu "Desteapta-te, romane !" Aia-i tanguitoare, ma, si noi am plans destul pana acuma. Ma, de-acum sa nu mai cantati pe taran cu plete lungi si cu fluierul de cioban la buze. Azi fluiera trenul. Sa-i faceti pe tarani un popor european."

(Ion Luca Caragiale - fragment dintr-un articol publicat in gazeta "Romania Mare")

Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor,
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mîndri aste le nutresc;
Căci rămîne stînca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormîntul
Spada ta de sînge duşman fumegînd,
Şi deasupra idrei fluture cu vîntul
Visul tău de glorii falnic triumfînd,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Cînd s-aprinde sacru candida-i vîlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surîzînd,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Cînd cu lampa-i zboară lumea luminînd,
El pe sînu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strînge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie!
Tînără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţă în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mîndrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc !

(Mihai Eminescu)

Sonet XVIII

Sa te aseman cu o zi de vara ?
Frumusete si balanta ai mai mult.
In mai, ades furtuni muguri doboara,
Iar verile-s prea scurte, si-n tumult.
De multe ori cerescul ochi prea arde,
Sau ceturi auriul chip l-au sters,
Si ce-i frumos din frumusete scade
Intamplator, sau de-al naturii mers.
Dar vesnica ta vara nu se duce,
Minunea chipului tu n-o sa-ti schimbi,
Nu te umbreste moartea-ntre naluce
Cand in eterne versuri cresti in timp.
Cat mai respira-n lume om, cat ochiu-nvata,
Trai-va si acest poem si-ti va da viata.

(William Shakespeare)

Sonet XXXVI,

de W. Shakespeare
Ascultă-mi gândul să rămânem doi,
Deşi iubirea ne e una-n har.
Voi lua asupra-mi bulgări de noroi
Să port ruşinea noastră singur doar.
In dragoste străbatem unic drum,
eşi în viaţă separaţi vom fi,
Va arde dragostea întâiul scrum,
Dar vremea ei curând se va sfârşi.
Nu pot să te mai întâlnesc, ştiind
Ruşinea-n care-am suspina noi doi;
Nici tu cinstire să-mi arăţi, fiind
De al tău nume despărţit apoi.
Dar nu o face; te iubesc şi-aşa,
Al meu fiind, a mea-i şi viaţa ta.

Pentru mai tarziu,

de Sei Ito


Te rog, pastreaza-ti inima calda, o vreme;
Acum nu mai sunt atat de nefericit
Odinioara, cand, luna de luna,
Eram atat de abatut si de singur,
Nu era suflet sa ma aline
Cu-acel cuvant cald ce l-ai rostit.
Te rog, pastreaza-ti inima asa, de dragu-mi,
Asa cum este, pentru mai tarziu.
Nu peste mult voi fi ca-ntotdeauna,
Nefericit,
Sfios, ca-ntotdeauna.
Si tremurand de frig, ca-ntotdeauna.
In ceasu-acela,
Fara sa-astepti privirea-mi rugatoare,
O, nu uita, da-mi iar acel cuvant;
Sa-mi amintesc ca-n tine-a fost mereu
Un adapost fierbinte pentru mine.

Rondelul meu

Când am fost ura am fost mare,
Dar, astazi, cu desavarsire
Sunt mare, ca ma simt iubire,
Sunt mare, caci ma simt uitare.

Esti mare când n-ai indurare,
Dar te ridici mai sus de fire
Când ti-este inima iubire,
Când ti-este sufletul iertare.

Stiu: toate sunt o-ndurerare,
Prin viata trecem în nestire,
Dar mangaierea e-n iubire,
De-ar fi restristea cat de mare,
Si inaltarea e-n iertare.

(Alexandru Macedonski)

Vesnicia

de Jose Eduardo Mendes Camargo
Vreau sa fiu o singura clipa, singur cu tine,
ca dintr-o privire sau un gest
vietile noastre sa se reîntâlneasca.
Voi pune mâna pe ceasul timpului,
Îmi voi tensiona toti muschii trupului,
Voi cauta înauntrul meu cea mai puternica energie.
Pentru a duce fluxul trecutului spre viitor
Va exista numai prezentul,
desi acesta se consuma într-un efort suprem
pentru a tine pe loc trecerea timpului.
Nu vom avea amintiri nici planuri de viitor
doar timpul prezent.
Vom simti cum vraja pluteste în aer
asa cum se-ntâmpla în viata
în unele clipe putine si de neuitat.
Într-un apus de soare suav si melancolic,
într-un râs extaziat al unui copil alergând,
într-o opera de arta perfecta,
în acel sarut furat pe ascuns.
Si când aceasta fiinta,
cu mâinile ei pline de dragoste,
va reusi sa opreasca timpul în loc,
a noastra va fi vesnicia.

(Jose Eduardo Mendes Camargo)

Gandurile unei marii poete

Vesnic plecat de acasa, mereu in documentare in propria sa viata, spiritul meu este prea ocupat cu privitul pentru a putea fi cu adevarat infrant sau invingator, si chiar pentru a putea fi.
A fi si a privi devin doua verbe opuse si violent exclusive in lumina unui intreg destin. A fi sau a privi : asta e intrebarea.
In aceasta perspectiva, a astepta nu inseamna a pierde timpul, ci a te impartasi dintr-o psihologie colectiva infinit sugestiva. A fi inselat nu e numai o umilinta, ci si o revelatie; a fi lovit nu e numai o durere, ci si o descoperire. A merge cu autobuzul, a vizita un bolnav, a fi bolnav chiar, a vorbi cu un copil, a face piata, a intalni un prieten, a fi nedreptatit, a fi laudat, a fi iubit, a nu fi iubit devin, din simple intamplari, situatii magice de dezvaluire a lumii, prilejuri de uluitoare surprize in univers. A fi pentru a privi - iata o fascinanta terapeutica, iata o solutie.

(Ana Blandiana)

Cateva puncte

Fericirea este asemenea
Unui tablou pointillist:
Mici puncte colorate
Fara legatura intre ele,
Reusind uneori sa insemne ceva,
Alteori nu,
Reusind sa transmita
Doar fiorul unei intrebari
Incomplete,
Careia nu stii ce sa-i raspunzi
Pentru ca nu intelegi ce intreaba,
Nu intelegi decat intensitatea intrebarii
Careia ii lipsesc cateva puncte...

(Ana Blandiana)

Cred

Eu cred in Cuvant
si Cuvantul traieste
in mine.

Eu cred in Cuvant
si Cuvantul rostuieste
in mine.

Cred. Cred cu tarie-n
Cuvant,
iar Cuvantul
se preschimba in fapta.

Cuvantul e-n tot
in iubire,
in privire,
in soapta.

(aleaN, aprilie, 06, 2009)

Cantec de dragoste

Cum oare sa-mi tin sufletul, incat
de-al tau sa nu-l ating ? Si cum sa-l urc
deasupra ta, spre mai inalta lume ?
Ah, mult as vrea sa-i aflu adapost
in bezna, in ceva pierdut anume
intr-un strain lacas tacut ce nu vibreaza
pe cand adancurile-ti stiu vibrarea cum e.
Dar toate cate ne ating ne leaga
precum arcusu-n trasatura-ntreaga
din doua strune doar un sunet dand.
Ce instrument ne-nstruna si ne-ngana ?
Si ce violonist ne tine-n mana ?
O, dulce cant.

(Rainer Maria Rilke)

Reverie

(candva, intr-un timp, undeva, intr-un colt de rai...)


Priveam cerul si albastrul marii, nesfarsite, lungit pe nisipul inca umed, de atmosfera incarcata de stropi de ploaie. Le cercetam pe amandoua, cer si mare, si ca un zugrav de biserici, priceput in amestecul culorilor, imi inchipuiam, in fractiuni de secunde, tonuri si nuante ce inca nu reusisera sa se formeze pe panza acelei ore de timp.
Se apropia asfintitul si soarele nevazut, incerca sa strapunga norii, cu paleta sa de culori, stiute doar de el. Aproape ca reusise sa razbata cu cateva sageti solare plumburiul cerului, dar lupta sa fu pecetluita de navala cu care se stransesera norii. Pesemne ca ei, norii, erau hotarati sa nu piarda ocazia unei victorii facile.

Priveam uimit natura, in acea primavara dobrogeana, caci fiecare anotimp isi lasa , totdeauna, o amprenta personala, specifica locului, si nu incetam sa sper. La ce oare ? Stiam ca gandurile pot merge orisiunde, pot strabate distante, oricat de mari ar fi, pot fi indraznete sau doar linistite, pot fi implinite ori pot ramane la nivelul sperantelor. Totusi speram...ca visul stelei mele, de a cuceri cu Lumina sa tot universul ce se deschidea inaintea ochilor mei, se va implini. Era doar un gand. Doar atat. Doar o dorinta.

Cum stateam asa lungit, sprijinindu-ma intr-un cot, ametit de mirosul algelor si ierburilor marine, si aproape atipind de zgomotul sacadat facut de valurile ce loveau tarmul, am avut o revelatie. Priveam lupta cerului cu marea si cu soarele si nu-mi puteam inchipui decat un singur deznodamant. Doar unul singur...
Norii, grupati ca o cavalerie, incercau sa opuna rezistenta armatelor solare, avand ca aliati zecile de milioane de soldati-picuri, sustinuti puternic de "Invincibila Armada" a valurilor marine, ce se regrupau, la fiecare bataie a vantului. Dintr-un inceput, se anunta o lupta crancena, iar gandul ca Lumina va castiga, nu-mi iesea deloc din minte. Era ca un tel care trebuia atins, ca o limita care trebuia depasita. La granita dintre vis si realitate in care ma aflam, lumina iesita invingatoare, cucerind picurii de ploaie, dar neuitand sa-si arate bucuria, prin miile de nuante de culori, aproape ca-mi inunda fata si corpul. Aflasem, astfel, pentru a nu stiu cata oara, ca dorintele nu au granite, nu sunt limitate de nimic, de timp ori spatiu, ca pot fi implinite, oricand, doar daca crezi in...Cuvant.

Lumina si vorbele

Mare fara alge,
Fara pesti,
Fara pescarusi,
Atat de frumoasa
Incat frumusetea ii ajunge in sine,
Suficienta sa ascunda sirenele
De soarele cu nume de zeu
Responsabil cu lumina si vorbele
Pe care,
Intr-o baie de sange,
Le stinge
In fiecare seara
Cu greu.

(Ana Blandiana)

Te simt

simt ca existi
undeva.
esti mereu,
esti aici,
langa inima mea

prezenta ta
in secunda din timp,
imi inunda inima
cu petale de trandafir

ai aparut.
esti aici.
ti-am mai spus,
cat de frumoasa esti ?
acum,
nici nu mai stiu sa compun,
nici sa scriu

stiu doar sa te iubesc...,

si simt.
te simt...

(aleaN, aprilie, 03, 2009)

Cotropirea frunzelor

Smulgem frunzele şi facem
pat din osul pomilor
paştem iarba şi o toarcem
prin burta flămânzilor.
Ne uităm în sus, la stele,
neştiind că-s mai departe
frunzele din pom, acele
scuturând în toamnă moarte.
Nu-ntre oameni e cuţitul
duşmănia, sfântă milă
ci-ntre sânge, vai, şi verdea
neânvinsa clorofilă.

(Nichita Stanescu)

Rau de frumusete

Nu spun că a fost un noroc
că te-am născut.
Spun numai că a fost o minune.

Caută să nu mori iubita mea,
Încearcă să nu mori dacă poţi.

Mie mi s-a dus viaţa,
ţie ţi s-a dus norocul.

Nu spun decât atâta,
că noi doi am trăit
pe globul pământesc.

(Nichita Stanescu)