marți, 7 aprilie 2009

Sonet XXXVI,

de W. Shakespeare
Ascultă-mi gândul să rămânem doi,
Deşi iubirea ne e una-n har.
Voi lua asupra-mi bulgări de noroi
Să port ruşinea noastră singur doar.
In dragoste străbatem unic drum,
eşi în viaţă separaţi vom fi,
Va arde dragostea întâiul scrum,
Dar vremea ei curând se va sfârşi.
Nu pot să te mai întâlnesc, ştiind
Ruşinea-n care-am suspina noi doi;
Nici tu cinstire să-mi arăţi, fiind
De al tău nume despărţit apoi.
Dar nu o face; te iubesc şi-aşa,
Al meu fiind, a mea-i şi viaţa ta.

Niciun comentariu:

A apărut o eroare în acest obiect gadget