"Acest desen mi-a luat cinci minute, dar mi-au trebuit saizeci de ani ca sa ajung sa-l fac."
(Auguste Renoir)
vineri, 30 ianuarie 2009
Nod 13,
de Nichita Stanescu
N-am să ştiu niciodată
când am trăit,
de ce am trăit am să uit
cum uită ochiul spart, lumina.
Ţin încă în mână unciob de amforă
al cărei vin l-am băut chiar eu
şi al cărei lut e chiar mâna mea.
Văd un vulture marin,
dar poate
că eu sunt văzut de el, -
poate că el vede un vultur marin.
N-am să ştiu niciodată
când am trăit,
de ce am trăit am să uit
cum uită ochiul spart, lumina.
Ţin încă în mână unciob de amforă
al cărei vin l-am băut chiar eu
şi al cărei lut e chiar mâna mea.
Văd un vulture marin,
dar poate
că eu sunt văzut de el, -
poate că el vede un vultur marin.
Contratimp
Mă uit în trecut şi nu înţeleg
Urmele paşilor mei.
Privesc îngheţata zăpadă
Prin care picioarele mele desculţe,
Îmi amintesc, s-au rănit,
Dar urmele lor închipuie semne
În alfabetul unei limbi dispărute.
Ieri ce voiam să spun
Şi mâine cum voi mai citi
Durerea mersului de-acum,
Când clipele obeze
Par ani şi anii epoci
Nehotărâte şi fără sfârşit?
Nici un răspuns nu se naşte
Decât când nimeni nu mai are
Nevoie de el
Şi întrebarea care-l aştepta
A murit.
(Ana Blandiana)
Urmele paşilor mei.
Privesc îngheţata zăpadă
Prin care picioarele mele desculţe,
Îmi amintesc, s-au rănit,
Dar urmele lor închipuie semne
În alfabetul unei limbi dispărute.
Ieri ce voiam să spun
Şi mâine cum voi mai citi
Durerea mersului de-acum,
Când clipele obeze
Par ani şi anii epoci
Nehotărâte şi fără sfârşit?
Nici un răspuns nu se naşte
Decât când nimeni nu mai are
Nevoie de el
Şi întrebarea care-l aştepta
A murit.
(Ana Blandiana)
Am crescut ?
Am crescut? Suntem oameni maturi?
Câte mii de nuanţe putrezesc o culoare...
Dragi şi ridicole, departe sunt zilele
Când lumea o-mpărţeam în buni şi răi.
Am devenit puternici scăldându-ne-n derută
Precum în apa Stixului Ahil,
Dar de călcâiul vulnerabil încă
Atârnă soarta universului întreg.
E totul grav. Şi înţelegem totul.
De-acum va trece timpul neschimbat.
Ne dă de gol adolescenţi doar lipsa
Înţeleptei spaime de moarte.
(Ana Blandiana)
Câte mii de nuanţe putrezesc o culoare...
Dragi şi ridicole, departe sunt zilele
Când lumea o-mpărţeam în buni şi răi.
Am devenit puternici scăldându-ne-n derută
Precum în apa Stixului Ahil,
Dar de călcâiul vulnerabil încă
Atârnă soarta universului întreg.
E totul grav. Şi înţelegem totul.
De-acum va trece timpul neschimbat.
Ne dă de gol adolescenţi doar lipsa
Înţeleptei spaime de moarte.
(Ana Blandiana)
Dans in ploaie
Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze de la tâmple până la glezne,
Iubiţii mei, priviţi dansul acesta nou, nou, nou,
Noaptea-şi ascunde ca pe-o patimă vântul în bezne,
Dansului meu i-e vântul ecou.
De frânghiile ploii mă caţăr, mă leg, mă apuc
Să fac legătura-ntre voi şi-ntre stele.
Ştiu, voi iubiţi părul meu grav şi năuc,
Vouă vă plac flăcările tâmplelor mele.
Priviţi până o să vi se atingă privirea de vânt
Braţele mele ca nişte fulgere vii, jucăuşe -
Ochii mei n-au cătat niciodată-n pământ,
Gleznele mele n-au purtat niciodată cătuşe!
Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze şi destrame-mă vântul,
lubiţi-mi liberul dans fluturat peste voi -
Genunchii mei n-au sărutat niciodată pământul,
Părul meu nu s-a zbătut niciodată-n noroi!
(Ana Blandiana)
Iubiţii mei, priviţi dansul acesta nou, nou, nou,
Noaptea-şi ascunde ca pe-o patimă vântul în bezne,
Dansului meu i-e vântul ecou.
De frânghiile ploii mă caţăr, mă leg, mă apuc
Să fac legătura-ntre voi şi-ntre stele.
Ştiu, voi iubiţi părul meu grav şi năuc,
Vouă vă plac flăcările tâmplelor mele.
Priviţi până o să vi se atingă privirea de vânt
Braţele mele ca nişte fulgere vii, jucăuşe -
Ochii mei n-au cătat niciodată-n pământ,
Gleznele mele n-au purtat niciodată cătuşe!
Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze şi destrame-mă vântul,
lubiţi-mi liberul dans fluturat peste voi -
Genunchii mei n-au sărutat niciodată pământul,
Părul meu nu s-a zbătut niciodată-n noroi!
(Ana Blandiana)
joi, 29 ianuarie 2009
Let's talk about ....love (II)
Negand cunoasterea intram in adancimea iubirii. Ceea ce in cunoastere este uniform, in iubire devine absolut. Astfel, iubim doar in masura in care negam cunoasterea si ne lasam abandonati, absorbiti catre cineva intr-un mod total, absolut, facand-o si pe aceea persoana absoluta. Cunoastem cu adevarat doar in momentele in care nu vibram, nu ardem in sinele nostru, cand nu ajungem la un nivel inalt al constiintei. Intre cunoastere si iubire nu poate exista un semn de "egalitate", ci o multitudine de "diferente", de minusuri.
Cand ajungi sa iubesti pe cineva, momentele de adevarata cunoastere sunt rezultatul unui minus de iubire.
Exista un paradox in toata aceasta insiruire a lucrurilor.Un paradox extraordinar: iubirea absoluta este de fapt o desprindere de adevar! O fiinta iubita o cunoastem realmente numai dupa ce n-o mai iubim.
Singura realitate efectiva este iubirea existenta in noi. Iubim iubirea din noi. Iubim o femeie fiindca ne este scumpa iubirea noastra. Acesta este si motivul pentru care iubirea este cu atat mai profunda, mai intensa, cu cat distantele care ne despart de persoana iubita sunt mai mari. Doar atunci iubirea creste. Doar atunci iubirea este in puritatea ei.
Oare de ce iubim, de ce cautam mereu iubirea ?
Existam in iubire. Fiintam prin iubire. Ne-o dorim, ne-o daruim, pentru a fugi de cunoasterea noastra.
Cand ajungi sa iubesti pe cineva, momentele de adevarata cunoastere sunt rezultatul unui minus de iubire.
Exista un paradox in toata aceasta insiruire a lucrurilor.Un paradox extraordinar: iubirea absoluta este de fapt o desprindere de adevar! O fiinta iubita o cunoastem realmente numai dupa ce n-o mai iubim.
Singura realitate efectiva este iubirea existenta in noi. Iubim iubirea din noi. Iubim o femeie fiindca ne este scumpa iubirea noastra. Acesta este si motivul pentru care iubirea este cu atat mai profunda, mai intensa, cu cat distantele care ne despart de persoana iubita sunt mai mari. Doar atunci iubirea creste. Doar atunci iubirea este in puritatea ei.
Oare de ce iubim, de ce cautam mereu iubirea ?
Existam in iubire. Fiintam prin iubire. Ne-o dorim, ne-o daruim, pentru a fugi de cunoasterea noastra.
Cugetari...
"Dintre toate roadele pamantului, omul este singurul care nu se coace niciodata. Nu exista maturitate; doar tinerete."
"Nu esti, daca nu iti supravietuiesti: sadind un pom, lasand un gand."
"Cunoasterea e ridicarea mintii la intreg. Creatia, a lucrului la sensul de intreg."
"Limba ta nu e o limba: e gandire, constiinta, orizont. E spontaneitate si creativitate neincetata.
De aceea nu se poate lingvistica decat pe limbile altora. - Cu limba ta esti."
(C. Noica)
"Nefericirea n-are loc in universul cuvintelor."
"Melancolia: timpul devenit afectivitate."
"Singuratatea nu te-nvata ca esti singur, ci singurul."
"Luciditatea: o toamna a instinctelor."
"Fara tristete ne-am da noi seama, in aceeasi vreme, de trup si de duh ? Fiziologia si cunoasterea se intalnesc in ambiguitatea ei constitutiva, incat nu esti mai prezent tie insuti si mai solidar cu tine ca-n clipele de tristete.
....A lua lucrurile in serios inseamna a le cantari fara a participa; a le lua in tragic - a te angaja in soarta lor."
(E. Cioran)
"Nu esti, daca nu iti supravietuiesti: sadind un pom, lasand un gand."
"Cunoasterea e ridicarea mintii la intreg. Creatia, a lucrului la sensul de intreg."
"Limba ta nu e o limba: e gandire, constiinta, orizont. E spontaneitate si creativitate neincetata.
De aceea nu se poate lingvistica decat pe limbile altora. - Cu limba ta esti."
(C. Noica)
"Nefericirea n-are loc in universul cuvintelor."
"Melancolia: timpul devenit afectivitate."
"Singuratatea nu te-nvata ca esti singur, ci singurul."
"Luciditatea: o toamna a instinctelor."
"Fara tristete ne-am da noi seama, in aceeasi vreme, de trup si de duh ? Fiziologia si cunoasterea se intalnesc in ambiguitatea ei constitutiva, incat nu esti mai prezent tie insuti si mai solidar cu tine ca-n clipele de tristete.
....A lua lucrurile in serios inseamna a le cantari fara a participa; a le lua in tragic - a te angaja in soarta lor."
(E. Cioran)
miercuri, 28 ianuarie 2009
Ganduri printre...picuri
am zarit intr-o zi
un fluture de roua
si-am descoperit
ce-i lacrima sperantei...
un fluture de roua
si-am descoperit
ce-i lacrima sperantei...
Suflete-perechi
Am invatat sa-ti iubesc
clipele
si sperantele si visele
Am invatat sa-ti iubesc
cuvintele
si dorurile ascunse
Am invatat sa-ti iubesc
notele sufletului
si...nu incetez sa ma descopar
pe mine
aleaN
(2009, Ianuarie, 28)
clipele
si sperantele si visele
Am invatat sa-ti iubesc
cuvintele
si dorurile ascunse
Am invatat sa-ti iubesc
notele sufletului
si...nu incetez sa ma descopar
pe mine
aleaN
(2009, Ianuarie, 28)
marți, 27 ianuarie 2009
Let's talk about ....love (I)
..."L'amore e un appetito di bellezza", spunea odata Laurentiu Magnificul. Sa vorbim, asadar, despre iubire, si sa facem distinctia delicata dintre aceasta si dorinta.
Din iubire se nasc dorinte, dar iubirea in sine nu e dorinta. Iubirea noastra e anterioara acestor dorinte, care se nasc din ea ca planta din samanta.
A dori ceva este, in realitate, vrerea de a poseda acel ceva, in care caz posesia inseamna ca lucrul dorit sa intre in orbita noastra si sa ajunga oarecum a face parte din noi. Din acest motiv, dorinta moare automat odata cu dobandirea, dispare odata cu satisfacerea. Iubirea insa este vesnic nesatisfacuta. Dorinta, comparativ cu iubirea, are un caracter pasiv. Ceea ce se doreste este doar ca obiectul sa intre in posesia doritorului. Pe cand in iubire totul semnifica actiune. Si in loc de a accepta ca lucrul dorit sa vina la mine, eu sunt cel care ma duc la el si ma stabilesc in el.
In iubire, persoana iese din sine. Nu graviteaza altceva catre mine, ci eu catre acel ceva.
Sfantul Augustin care a cugetat profund asupra temei iubirii spune: "Iubirea mea e greutatea mea, prin ea merg oriunde merg." Iata deci, iubirea ca o gravitatie catre obiectul dorit.
Benedictus de Spinoza, renumitul filozof olandez, a cautat sa gaseasca o explicatie impresionabila, afectiva sentimentului de iubire, dar dupa cum vom vedea s-a inselat. Dupa el iubirea este bucurie unita cu cunoastere. A iubi pe cineva inseamna sa fii bucuros si sa-ti dai seama ca aceasta bucurie vine de la acel cineva.
Nu este insa mai putin adevarat ca adevarata iubire se simte mai bine pe ea insasi si se "masoara" pe sine in suferinta si durerea de care e capabila.
Stendhal si-a petrecut o parte importanta din viata cuceririi femeii, stabilind o intreaga filozofie. Rezultatul a fost zero, Stendhal nereusind sa fie iubit cu adevarat de nici o femeie. Lucru care poate parea surprinzator. Dar, de fapt, nu e, cea mai mare parte dintre barbati indurand o soarta similara. Similaritate care poate fi extrapolata si domeniului artei. Marea majoritate a oamenilor mor fara a fi simtit vreodata o emotie artistica adevarata.
Chateaubriand, dimpotriva, si-a gasit mereu iubirea "pregatita". Nu trebuia sa se osteneasca asemenea lui Stendhal. Femeia trecea pe langa el si, brusc, se simtea incarcata de o electricitate magica si se daruia numaidecat si total. Si asta nu pentru ca Chateaubriand ar fi fost un barbat frumos. Dimpotriva era un tip scund si adus de spate. Raspunsul la aceasta dilema sta chiar in filozofia lui Stendhal, in sensul ca acest tip de iubire, in care o fiinta ramane atasata o data pentru totdeauna si total altei fiinte, era ideea lipsa. Esentiala pentru o iubire - credea el - e consumarea ei, in timp ce adevarul era tocmai contrariul. O dragoste deplina, care s-a nascut in adancul unei persoane, nu poate sa moara, ramanand grefata metafizic vesnic in suflet.
Acesta e semnul suprem al adevaratei iubiri: a fi alaturi de cineva iubit, intr-un contact si o apropiere mai profunde decat cele spatiale.
Din iubire se nasc dorinte, dar iubirea in sine nu e dorinta. Iubirea noastra e anterioara acestor dorinte, care se nasc din ea ca planta din samanta.
A dori ceva este, in realitate, vrerea de a poseda acel ceva, in care caz posesia inseamna ca lucrul dorit sa intre in orbita noastra si sa ajunga oarecum a face parte din noi. Din acest motiv, dorinta moare automat odata cu dobandirea, dispare odata cu satisfacerea. Iubirea insa este vesnic nesatisfacuta. Dorinta, comparativ cu iubirea, are un caracter pasiv. Ceea ce se doreste este doar ca obiectul sa intre in posesia doritorului. Pe cand in iubire totul semnifica actiune. Si in loc de a accepta ca lucrul dorit sa vina la mine, eu sunt cel care ma duc la el si ma stabilesc in el.
In iubire, persoana iese din sine. Nu graviteaza altceva catre mine, ci eu catre acel ceva.
Sfantul Augustin care a cugetat profund asupra temei iubirii spune: "Iubirea mea e greutatea mea, prin ea merg oriunde merg." Iata deci, iubirea ca o gravitatie catre obiectul dorit.
Benedictus de Spinoza, renumitul filozof olandez, a cautat sa gaseasca o explicatie impresionabila, afectiva sentimentului de iubire, dar dupa cum vom vedea s-a inselat. Dupa el iubirea este bucurie unita cu cunoastere. A iubi pe cineva inseamna sa fii bucuros si sa-ti dai seama ca aceasta bucurie vine de la acel cineva.
Nu este insa mai putin adevarat ca adevarata iubire se simte mai bine pe ea insasi si se "masoara" pe sine in suferinta si durerea de care e capabila.
Stendhal si-a petrecut o parte importanta din viata cuceririi femeii, stabilind o intreaga filozofie. Rezultatul a fost zero, Stendhal nereusind sa fie iubit cu adevarat de nici o femeie. Lucru care poate parea surprinzator. Dar, de fapt, nu e, cea mai mare parte dintre barbati indurand o soarta similara. Similaritate care poate fi extrapolata si domeniului artei. Marea majoritate a oamenilor mor fara a fi simtit vreodata o emotie artistica adevarata.
Chateaubriand, dimpotriva, si-a gasit mereu iubirea "pregatita". Nu trebuia sa se osteneasca asemenea lui Stendhal. Femeia trecea pe langa el si, brusc, se simtea incarcata de o electricitate magica si se daruia numaidecat si total. Si asta nu pentru ca Chateaubriand ar fi fost un barbat frumos. Dimpotriva era un tip scund si adus de spate. Raspunsul la aceasta dilema sta chiar in filozofia lui Stendhal, in sensul ca acest tip de iubire, in care o fiinta ramane atasata o data pentru totdeauna si total altei fiinte, era ideea lipsa. Esentiala pentru o iubire - credea el - e consumarea ei, in timp ce adevarul era tocmai contrariul. O dragoste deplina, care s-a nascut in adancul unei persoane, nu poate sa moara, ramanand grefata metafizic vesnic in suflet.
Acesta e semnul suprem al adevaratei iubiri: a fi alaturi de cineva iubit, intr-un contact si o apropiere mai profunde decat cele spatiale.
luni, 26 ianuarie 2009
Cantec fara raspuns
De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,mereu fragedă,
mereu unduitoare?
De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă
ca firul de iarbă ce taie în două
luna văratecă, azvârlind-o în ape,
despărţită de ea însăşi
ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare?...
De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare căprui răsărindu-mi peste umăr,
trăgând după el un cer de miresme
cu nouri subţiri fără umbră?
De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
care-n loc de sunete
goneşte-n jurul inimii mele
o herghelie de mânji cu coame rebele?
De ce te-oi fi iubind atâta, iubire,
vârtej de-anotimpuri colorând un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger.
(N.Stanescu)
care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,mereu fragedă,
mereu unduitoare?
De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă
ca firul de iarbă ce taie în două
luna văratecă, azvârlind-o în ape,
despărţită de ea însăşi
ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare?...
De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare căprui răsărindu-mi peste umăr,
trăgând după el un cer de miresme
cu nouri subţiri fără umbră?
De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
care-n loc de sunete
goneşte-n jurul inimii mele
o herghelie de mânji cu coame rebele?
De ce te-oi fi iubind atâta, iubire,
vârtej de-anotimpuri colorând un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger.
(N.Stanescu)
Dimineata marina
O dungă roşie-n zări se iscase
şi plopii, trezindu-se brusc, dinadins
cu umbrele lor melodioase
umerii încă dormind, mi i-au atins.
Mă ridicam din somn ca din mare,
scuturându-mi şuviţele căzute pe frunte, visele,
sprâncenele cristalizate de sare,
abisele.
Va fi o dimineaţă neobişnuit de lungă,
urcând un soare neobişnuit.
Adânc, lumina-n ape o să-mpungă:
din ochii noştri se va-ntoarce înmiit!
Mă ridicam, scuturându-mi lin undele.
Apele se retrăgeau tăcute, geloase.
Plopii mi-atingeau umerii, tâmplele
cu umbrele lor melodioase.
(N.Stanescu)
şi plopii, trezindu-se brusc, dinadins
cu umbrele lor melodioase
umerii încă dormind, mi i-au atins.
Mă ridicam din somn ca din mare,
scuturându-mi şuviţele căzute pe frunte, visele,
sprâncenele cristalizate de sare,
abisele.
Va fi o dimineaţă neobişnuit de lungă,
urcând un soare neobişnuit.
Adânc, lumina-n ape o să-mpungă:
din ochii noştri se va-ntoarce înmiit!
Mă ridicam, scuturându-mi lin undele.
Apele se retrăgeau tăcute, geloase.
Plopii mi-atingeau umerii, tâmplele
cu umbrele lor melodioase.
(N.Stanescu)
vineri, 23 ianuarie 2009
Lumina
Lumina ce-o simt
navalindu-mi in piept cand te vad
oare nu e un strop din lumina
creata in ziua dintai,
din lumina aceea-nsetata adanc de viata?
Nimicul zacea-n agonie,
cand singur plutea-n intuneric si dat-a
un semn Nepatrunsul:
"Sa fie lumina!"
O mare
si-un vifor nebun de lumina
facutu-s-a-n clipa:
o sete era de pacate, de doruri, de-avanturi, de patimi,
o sete de lume si soare.
Dar unde-a pierit orbitoarea
lumina de-atunci -- cine stie?
Lumina ce-o simt navalindu-mi
in piept cand te vad -- minunato,
e poate ca ultimul strop
din lumina creata in ziua dintai.
(Lucian Blaga)
navalindu-mi in piept cand te vad
oare nu e un strop din lumina
creata in ziua dintai,
din lumina aceea-nsetata adanc de viata?
Nimicul zacea-n agonie,
cand singur plutea-n intuneric si dat-a
un semn Nepatrunsul:
"Sa fie lumina!"
O mare
si-un vifor nebun de lumina
facutu-s-a-n clipa:
o sete era de pacate, de doruri, de-avanturi, de patimi,
o sete de lume si soare.
Dar unde-a pierit orbitoarea
lumina de-atunci -- cine stie?
Lumina ce-o simt navalindu-mi
in piept cand te vad -- minunato,
e poate ca ultimul strop
din lumina creata in ziua dintai.
(Lucian Blaga)
Asfintit marin
Piere in jocul luminilor
saltul de-amurg al delfinilor.
Valul acopere numele
scrise-n nisipuri, si urmele.
Soarele, lacrima Domnului,
cade in marile somnului.
Ziua se curma, si vestile.
Umbra mareste povestile.
Steaua te-atinge cu genele.
Mult talmacesti toate semnele.
Ah, pentru tine sunt largile
vremi? Pentru tine catargele?
O, aventura, si apele!
Inima, strange pleoapele!
(L. Blaga)
saltul de-amurg al delfinilor.
Valul acopere numele
scrise-n nisipuri, si urmele.
Soarele, lacrima Domnului,
cade in marile somnului.
Ziua se curma, si vestile.
Umbra mareste povestile.
Steaua te-atinge cu genele.
Mult talmacesti toate semnele.
Ah, pentru tine sunt largile
vremi? Pentru tine catargele?
O, aventura, si apele!
Inima, strange pleoapele!
(L. Blaga)
Nu-mi presimti ?
Nu-mi presimti tu nebunia cand auzi
cum murmura viata-n mine
ca un izvor
navalnic intr-o pestera rasunatoare?
Nu-mi presimti vapaia cand in brate
imi tremuri ca un picur
de roua-imbratisat
de raze de lumina?
Nu-mi presimti iubirea cand privesc
cu patima-n prapastia din tine
si-ti zic:
O, niciodata n-am vazut pe Dumnezeu
mai mare!?
(Lucian Blaga)
cum murmura viata-n mine
ca un izvor
navalnic intr-o pestera rasunatoare?
Nu-mi presimti vapaia cand in brate
imi tremuri ca un picur
de roua-imbratisat
de raze de lumina?
Nu-mi presimti iubirea cand privesc
cu patima-n prapastia din tine
si-ti zic:
O, niciodata n-am vazut pe Dumnezeu
mai mare!?
(Lucian Blaga)
joi, 22 ianuarie 2009
Venus din Milo
"Undeva în urma noastră trebuie să fie o insulă
unde păsările ţipă ca la începutul lumii şi
oamenii învaţă primele cuvinte, unde o femeie
descoperă arta desenînd cu degetul pe nisip
conturul umbrei iubitului ei. Undeva în urma noastră
trebuie să existe, înaintea cuvintelor şi înaintea tuturor
rănilor, trebuie să existe un cuvînt cu care am putea
mărturisi totul, sau trebuie să existe o tăcere egală
cu toate cuvintele. Trebuie să existe o apă limpede
care nu se umple de sînge cînd ţipă o pasăre sau
ne aducem aminte, trebuie să existe o apă limpede
de care să nu mă mai tem să mă spăl cu ea pe mîini
şi pe faţă şi pe urmă să mă privesc liniştit,
fără tristeţe şi fără să fiu nevoit să surîd,
uitînd ceea ce ne-a făcut vinovaţi faţă de noi înşine
şi faţă de alţii. Dar unde este această insulă,
domnule Gauguin, dacă dumneavoastră în Tahiti
n-aţi aflat decît că “a spera înseamnă aproape a trăi”?
Unde este această insulă dacă nu în noi înşine?
“Le péché c’est le Grec”, ziceaţi dumneavoastră
înainte de asta. Adică vina noastră este aceea
de a fi construit Parthenonul? De a fi sculptat
şi admirat pe Venus din Milo? Nu, domnule Gauguin,
povestea dumneavoastră mă călăuzeşte de fapt
spre concluzia că după atîtea secole şi atîtea greşeli,
după atîtea speranţe şi atîtea amînări, nu mai trebuie
să căutăm fericirea decît lîngă mîinile noastre.
Nu-i putem cere artei să se întoarcă înaintea cuvintelor
şi dacă într-o dimineaţă păsările vor trece pe ţărm
ameţite de soare şi nimeni nu va mai spune despre ele
decît că sunt nişte păsări ameţite de soare
şi dacă într-o zi valurile vor lăsa pe nisip nişte urme
ciudate şi nimeni nu va mai spune altceva despre ele
decît că valurile au lăsat pe nisip nişte urme ciudate,
atunci uitaţi-vă bine la trupul Tehurei,
poate veţi descoperi în flacăra arămie o zeiţă de marmură
recăpătîndu-şi din cele două braţe pierdute un braţ
pentru a desena, imitîndu-i pe oameni,
conturul umbrei iubitului ei,
chiar fără să ştie ce-i arta."
(Octavian Paler)
miercuri, 21 ianuarie 2009
Muzica...o posibila solutie...
Am sentimentul ca muzica e o cale ce trebuie strabatuta de oameni pentru a-si cunoaste si imbogati sufletele.
Muzica este neintreruptul joc al materiei. Este, daca vreti, acea miscare browniana, ce nu-si gaseste niciodata linistea, in viul materiei.
E lesne de inteles ca, in orice colt al spatiului si in orice timp exista miscare, exista prefaceri, exista schimbare si devenire, iar toate aceste lucruri, care se intampla sau se vor intampla, au ca rezultat nu doar aparitii ale unor noi forme sau structuri ale materiei ori irumperi de culori, ci si o adevarata simfonie a.....sunetelor.
Totul pe acest pamant este nascut in lumina, culoare si sunet. Totul capata un sens, numai in aceasta ecuatie bine determinata, in acest trinom. Inchipuiti-va un vulcan in eruptie, care-si descatuseaza fortele, aruncand in atmosfera lava incandescenta ce-a zacut in pantecele sale, ca un spectacol de lumina, sunete si culori.
Muzica prefacerii materiei, al acestui haos initial ce-si va implini ulterior pacea, se regaseste peste tot in viata. Se regaseste si in noi, in structura noastra. Astfel, haosul din noi si din prejurul nostru il vom intelege mai bine poate prin intermediul muzicii - aceasta forma de arta universala, ce transcende spatiul, timpul si materia, si devine astfel una din posibilele...solutii mult asteptate, mult cautate in conflictele interioare ale sufletelor noastre ori in cele interpersonale.
Muzica este neintreruptul joc al materiei. Este, daca vreti, acea miscare browniana, ce nu-si gaseste niciodata linistea, in viul materiei.
E lesne de inteles ca, in orice colt al spatiului si in orice timp exista miscare, exista prefaceri, exista schimbare si devenire, iar toate aceste lucruri, care se intampla sau se vor intampla, au ca rezultat nu doar aparitii ale unor noi forme sau structuri ale materiei ori irumperi de culori, ci si o adevarata simfonie a.....sunetelor.
Totul pe acest pamant este nascut in lumina, culoare si sunet. Totul capata un sens, numai in aceasta ecuatie bine determinata, in acest trinom. Inchipuiti-va un vulcan in eruptie, care-si descatuseaza fortele, aruncand in atmosfera lava incandescenta ce-a zacut in pantecele sale, ca un spectacol de lumina, sunete si culori.
Muzica prefacerii materiei, al acestui haos initial ce-si va implini ulterior pacea, se regaseste peste tot in viata. Se regaseste si in noi, in structura noastra. Astfel, haosul din noi si din prejurul nostru il vom intelege mai bine poate prin intermediul muzicii - aceasta forma de arta universala, ce transcende spatiul, timpul si materia, si devine astfel una din posibilele...solutii mult asteptate, mult cautate in conflictele interioare ale sufletelor noastre ori in cele interpersonale.
marți, 20 ianuarie 2009
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie
de Mihai Eminescu
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge duşman fumegând,
Şi deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!
de Mihai Eminescu
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge duşman fumegând,
Şi deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!
Basarabie cu jale,
de Grigore Vieru
În mine a lovit străinul
De Paşti sau Denii.
Dar încolţitu-m-au bezmetici
Şi moldovenii.
Că nu suntem români străinul
Pe-a lui o ţine.
Şi-ai mei mai tare-l cred pe dînsul
Decît pe mine.
Basarabie cu jale,
Basarabie,
De pe deal şi de pe vale,
Basarabie!
„Încîlcită-ţi este viaţa“,
Basarabie!
„Ca grîul ce-l bate gheaţa“,
Basarabie!
În mine-au dat şi moldovenii
Necreştineşte.
Ci-s fericit că-n ei românul
Tot mai trăieşte.
Ei spun că nu-s români, ci lacrimi
În piept frămîntă
Cînd un Fărcaş sau Vicoveanca
Sau Gheorghe cîntă.
Basarabie cu jale,
Basarabie,
De pe deal şi de pe vale,
Basarabie!
„Încîlcită-ţi este viaţa“,
Basarabie,
„Ca grîul ce-l bate gheaţa“,
Basarabie!
de Grigore Vieru
În mine a lovit străinul
De Paşti sau Denii.
Dar încolţitu-m-au bezmetici
Şi moldovenii.
Că nu suntem români străinul
Pe-a lui o ţine.
Şi-ai mei mai tare-l cred pe dînsul
Decît pe mine.
Basarabie cu jale,
Basarabie,
De pe deal şi de pe vale,
Basarabie!
„Încîlcită-ţi este viaţa“,
Basarabie!
„Ca grîul ce-l bate gheaţa“,
Basarabie!
În mine-au dat şi moldovenii
Necreştineşte.
Ci-s fericit că-n ei românul
Tot mai trăieşte.
Ei spun că nu-s români, ci lacrimi
În piept frămîntă
Cînd un Fărcaş sau Vicoveanca
Sau Gheorghe cîntă.
Basarabie cu jale,
Basarabie,
De pe deal şi de pe vale,
Basarabie!
„Încîlcită-ţi este viaţa“,
Basarabie,
„Ca grîul ce-l bate gheaţa“,
Basarabie!
In memoriam
Trei culori,
de Grigore Vieru
Straine pofte ne-au rapit
Cand via dulce, cand ogorul,
Dar nimeni nu a izbutit
Din piept sa smulga Tricolorul.
Fusese vremea mult prea crunta,
Si-atat ne-a ars de dansul dorul,
Ca azi ne strangem si la nunta
Si la botez cu Tricolorul.
Trei culori si-o singura iubire
Romaneasca,
Trei culori si-o singura vorbire
Romaneasca!
Trei culori si-o singura credinta
Romaneasca,
Trei culori si-o singura fiinta
Romaneasca!
Atat de minunat scanteie,
De crezi ca de pe bolti albastre
L-a rupt Hristos din curcubeie
Si l-a dat romanimii noastre.
E cald sub el ca sub o rana
Ce-a chinuit Mantuitorul,
E cald in Tara cea Stefana,
Ne incalzeste Tricolorul.
Trei culori si-o singura iubire
Romaneasca,
Trei culori si-o singura vorbire
Romaneasca!
Trei culori si-o singura credinta
Romaneasca,
Trei culori si-o singura fiinta
Romaneasca!
de Grigore Vieru
Straine pofte ne-au rapit
Cand via dulce, cand ogorul,
Dar nimeni nu a izbutit
Din piept sa smulga Tricolorul.
Fusese vremea mult prea crunta,
Si-atat ne-a ars de dansul dorul,
Ca azi ne strangem si la nunta
Si la botez cu Tricolorul.
Trei culori si-o singura iubire
Romaneasca,
Trei culori si-o singura vorbire
Romaneasca!
Trei culori si-o singura credinta
Romaneasca,
Trei culori si-o singura fiinta
Romaneasca!
Atat de minunat scanteie,
De crezi ca de pe bolti albastre
L-a rupt Hristos din curcubeie
Si l-a dat romanimii noastre.
E cald sub el ca sub o rana
Ce-a chinuit Mantuitorul,
E cald in Tara cea Stefana,
Ne incalzeste Tricolorul.
Trei culori si-o singura iubire
Romaneasca,
Trei culori si-o singura vorbire
Romaneasca!
Trei culori si-o singura credinta
Romaneasca,
Trei culori si-o singura fiinta
Romaneasca!
Cateva vorbe spuse de...Grigore Vieru
* România este o ţară plină de câmpii, munţi, ape, cântece, istorie şi graniţe.
* Dacă n-ar fi iubirea, m-aş teme de viaţă.
* Patria este ca un copil: dacă uiţi de ea, poate să plece de acasă.
* S-ar putea crede că întreaga natură a ostenit la zidirea Limbii Române.
* Eu n-am trecut Prutul, l-am sărit.
* Românul nici pe al său pământ nu a umblat destul, nu că să calce moşia altora.
* Degeaba a venit libertatea dacă fraţii nu se cunosc între ei.
* România este o ţară plină de câmpii, munţi, ape, cântece, istorie şi graniţe.
* Dacă n-ar fi iubirea, m-aş teme de viaţă.
* Patria este ca un copil: dacă uiţi de ea, poate să plece de acasă.
* S-ar putea crede că întreaga natură a ostenit la zidirea Limbii Române.
* Eu n-am trecut Prutul, l-am sărit.
* Românul nici pe al său pământ nu a umblat destul, nu că să calce moşia altora.
* Degeaba a venit libertatea dacă fraţii nu se cunosc între ei.
Doina,
de Mihai Eminescu
De la Nistru pân' la Tissa
Tot românul plânsu-mi-s-a,
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin şi pân' la mare
Vin muscalii de-a călare,
De la mare la Hotin
Mereu calea ne-o aţin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii,
Şi străinul te tot paşte
De nu te mai poţi cunoaşte.
Sus la munte, jos pe vale
Şi-au făcut duşmanii cale,
Din Sătmar pân' în Săcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet român săracul!
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se-ndeamnă,
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vară vara lui,
Şi-i străin în ţara lui.
De la Turnu-n Dorohoi
Curg duşmanii în puhoi
Şi s-aşează pe la noi;
Şi cum vin cu drum de fier
Toate cântecele pier,
Zboară păsările toate
De neagra străinătate;
Numai umbra spinului
La uşa creştinului.
Îşi dezbracă ţara sânul,
Codrul - frate cu românul -
De secure se tot pleacă
Şi izvoarele îi seacă -
Sărac în ţară săracă!
Cine-au îndrăgit străinii,
Mâncă-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia,
Şi neamul nemernicia!
Ştefane, Măria ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las' arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija sfinţilor
În sama părinţilor,
Clopotele să le tragă
Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,
Doar s-a-ndura Dumnezeu,
Ca să-ţi mântui neamul tău!
Tu te-nalţă din mormânt,
Să te-aud din corn sunând
Şi Moldova adunând.
De-i suna din corn o dată,
Ai s-aduni Moldova toată,
De-i suna de două ori,
Îţi vin codri-n ajutor,
De-i suna a treia oară
Toţi duşmanii or să piară
Din hotară în hotară -
Îndrăgi-i-ar ciorile
Şi spânzurătorile!
de Mihai Eminescu
De la Nistru pân' la Tissa
Tot românul plânsu-mi-s-a,
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin şi pân' la mare
Vin muscalii de-a călare,
De la mare la Hotin
Mereu calea ne-o aţin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii,
Şi străinul te tot paşte
De nu te mai poţi cunoaşte.
Sus la munte, jos pe vale
Şi-au făcut duşmanii cale,
Din Sătmar pân' în Săcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet român săracul!
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se-ndeamnă,
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vară vara lui,
Şi-i străin în ţara lui.
De la Turnu-n Dorohoi
Curg duşmanii în puhoi
Şi s-aşează pe la noi;
Şi cum vin cu drum de fier
Toate cântecele pier,
Zboară păsările toate
De neagra străinătate;
Numai umbra spinului
La uşa creştinului.
Îşi dezbracă ţara sânul,
Codrul - frate cu românul -
De secure se tot pleacă
Şi izvoarele îi seacă -
Sărac în ţară săracă!
Cine-au îndrăgit străinii,
Mâncă-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia,
Şi neamul nemernicia!
Ştefane, Măria ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las' arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija sfinţilor
În sama părinţilor,
Clopotele să le tragă
Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,
Doar s-a-ndura Dumnezeu,
Ca să-ţi mântui neamul tău!
Tu te-nalţă din mormânt,
Să te-aud din corn sunând
Şi Moldova adunând.
De-i suna din corn o dată,
Ai s-aduni Moldova toată,
De-i suna de două ori,
Îţi vin codri-n ajutor,
De-i suna a treia oară
Toţi duşmanii or să piară
Din hotară în hotară -
Îndrăgi-i-ar ciorile
Şi spânzurătorile!
luni, 19 ianuarie 2009
Rugaciune,
de Mihai Eminescu
Craiasa alegandu-te
Ingenunchem rugandu-te,
Inalta-ne, ne mantuie
Din valul ce ne bantuie;
Fii scut de intarire
Si zid de mantuire,
Privirea-ti adorata
Asupra-ne coboara,
O, Maica prea curata
Si pururea Fecioara,
Marie!
Noi, ce din mila Sfantului
Umbra facem pamantului,
Rugamu-ne-ndurarilor,
Luceafarului marilor;
Asculta-a noastre plangeri,
Regina peste ingeri,
Din neguri te arata,
Lumina dulce clara,
O, Maica prea curata
Si pururea Fecioara,
Marie!
de Mihai Eminescu
Craiasa alegandu-te
Ingenunchem rugandu-te,
Inalta-ne, ne mantuie
Din valul ce ne bantuie;
Fii scut de intarire
Si zid de mantuire,
Privirea-ti adorata
Asupra-ne coboara,
O, Maica prea curata
Si pururea Fecioara,
Marie!
Noi, ce din mila Sfantului
Umbra facem pamantului,
Rugamu-ne-ndurarilor,
Luceafarului marilor;
Asculta-a noastre plangeri,
Regina peste ingeri,
Din neguri te arata,
Lumina dulce clara,
O, Maica prea curata
Si pururea Fecioara,
Marie!
vineri, 16 ianuarie 2009
Sonet II,
de Mihai Eminescu
Sunt ani la mijloc şi-ncă mulţi vor trece
Din ceasul sfânt în care ne-ntâlnirăm,
Dar tot mereu gândesc cum ne iubirăm,
Minune cu ochi mari şi mână rece.
O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi,
Privirea ta asupra mea se plece,
Sub raza ei mă lasă a petrece
Şi cânturi nouă smulge tu din liră-mi.
Tu nici nu ştii a ta apropiere
Cum inima-mi de-adânc o linişteşte,
Ca răsărirea stelei în tăcere;
Iar când te văd zâmbind copilăreşte,
Se stinge-atunci o viaţă de durere,
Privirea-mi arde, sufletul îmi creşte.
de Mihai Eminescu
Sunt ani la mijloc şi-ncă mulţi vor trece
Din ceasul sfânt în care ne-ntâlnirăm,
Dar tot mereu gândesc cum ne iubirăm,
Minune cu ochi mari şi mână rece.
O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi,
Privirea ta asupra mea se plece,
Sub raza ei mă lasă a petrece
Şi cânturi nouă smulge tu din liră-mi.
Tu nici nu ştii a ta apropiere
Cum inima-mi de-adânc o linişteşte,
Ca răsărirea stelei în tăcere;
Iar când te văd zâmbind copilăreşte,
Se stinge-atunci o viaţă de durere,
Privirea-mi arde, sufletul îmi creşte.
Peste vârfuri,
de Mihai Eminescu
Peste vârfuri trece lună,
Codru-şi bate frunza lin,
Dintre ramuri de arin
Melancolic cornul sună.
Mai departe, mai departe,
Mai încet, tot mai încet,
Sufletu-mi nemângâiet
Îndulcind cu dor de moarte.
De ce taci, când fermecată
Inima-mi spre tine-ntorn?
Mai suna-vei, dulce corn,
Pentru mine vre odată?
de Mihai Eminescu
Peste vârfuri trece lună,
Codru-şi bate frunza lin,
Dintre ramuri de arin
Melancolic cornul sună.
Mai departe, mai departe,
Mai încet, tot mai încet,
Sufletu-mi nemângâiet
Îndulcind cu dor de moarte.
De ce taci, când fermecată
Inima-mi spre tine-ntorn?
Mai suna-vei, dulce corn,
Pentru mine vre odată?
Din noaptea...
Din noaptea vecinicei uitări
În care toate curg,
A vieţii noastre dezmierdări
Şi raze din amurg,
De unde nu mai străbătu
Nimic din ce-au apus -
Aş vrea odată-n viaţă tu
Să te înalţi în sus.
Şi dacă ochii ce-am iubit
N-or fi de raze plini,
Tu mă priveşte liniştit
Cu stinsele lumini.
Şi dacă glasul adorat
N-o spune un cuvânt,
Tot înţeleg că m-ai chemat
Dincolo de mormânt.
(Mihai Eminescu)
Din noaptea vecinicei uitări
În care toate curg,
A vieţii noastre dezmierdări
Şi raze din amurg,
De unde nu mai străbătu
Nimic din ce-au apus -
Aş vrea odată-n viaţă tu
Să te înalţi în sus.
Şi dacă ochii ce-am iubit
N-or fi de raze plini,
Tu mă priveşte liniştit
Cu stinsele lumini.
Şi dacă glasul adorat
N-o spune un cuvânt,
Tot înţeleg că m-ai chemat
Dincolo de mormânt.
(Mihai Eminescu)
joi, 15 ianuarie 2009
Dorinţa,
de Mihai Eminescu
Vino-n codru la izvorul
Care tremură pe prund,
Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund.
Şi în braţele-mi întinse
Să alergi, pe piept să-mi cazi,
Să-ţi desprind din creştet vălul,
Să-l ridic de pe obraz.
Pe genunchii mei şedea-vei,
Vom fi singuri-singurei,
Iar în păr înfiorate
Or să-ţi cadă flori de tei.
Fruntea albă-n părul galben
Pe-al meu braţ încet s-o culci,
Lăsând pradă gurii mele
Ale tale buze dulci...
Vom visa un vis ferice,
Ingâna-ne-vor c-un cânt
Singuratece izvoare,
Blânda batere de vânt;
Adormind de armonia
Codrului bătut de gânduri,
Flori de tei deasupra noastră
Or să cadă rânduri-rânduri.
de Mihai Eminescu
Vino-n codru la izvorul
Care tremură pe prund,
Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund.
Şi în braţele-mi întinse
Să alergi, pe piept să-mi cazi,
Să-ţi desprind din creştet vălul,
Să-l ridic de pe obraz.
Pe genunchii mei şedea-vei,
Vom fi singuri-singurei,
Iar în păr înfiorate
Or să-ţi cadă flori de tei.
Fruntea albă-n părul galben
Pe-al meu braţ încet s-o culci,
Lăsând pradă gurii mele
Ale tale buze dulci...
Vom visa un vis ferice,
Ingâna-ne-vor c-un cânt
Singuratece izvoare,
Blânda batere de vânt;
Adormind de armonia
Codrului bătut de gânduri,
Flori de tei deasupra noastră
Or să cadă rânduri-rânduri.
miercuri, 14 ianuarie 2009
marți, 13 ianuarie 2009
There's a place
There is a place,
Where I can go,
When I feel low,
When I feel blue.
And it's my mind,
And there's no time when I'm alone.
I think of you,
And things you do,
Go 'round my head,
The things you said,
Like "I love only you."
In my mind there's no sorrow,
Don't you know that it's so.
There'll be no sad tomorrow,
Don't you know that it's so.
There is a place,
Where I can go,
When I feel low,
When I feel blue.
And it's my mind,
And there's no time when I'm alone.
There's a place...
Writer: John Lennon
There is a place,
Where I can go,
When I feel low,
When I feel blue.
And it's my mind,
And there's no time when I'm alone.
I think of you,
And things you do,
Go 'round my head,
The things you said,
Like "I love only you."
In my mind there's no sorrow,
Don't you know that it's so.
There'll be no sad tomorrow,
Don't you know that it's so.
There is a place,
Where I can go,
When I feel low,
When I feel blue.
And it's my mind,
And there's no time when I'm alone.
There's a place...
Writer: John Lennon
40 years back
Yellow Submarine
In the town where I was born
Lived a man who sailed to sea
And he told us of his life
In the land of submarines
So we sailed up to the sun
Till we found the sea of green
And we lived beneath the waves
In our yellow submarine
We all live in our yellow submarine,
Yellow submarine, yellow submarine
We all live in our yellow submarine,
Yellow submarine, yellow submarine
And our friends are all on board
Many more of them live next door
And the band begins to play
We all live in our yellow submarine,
Yellow submarine, yellow submarine
We all live in our yellow submarine,
Yellow submarine, yellow submarine
As we live a life of ease
Everyone of us has all we need
Sky of blue and sea of green
In our yellow submarine.
We all live in our yellow submarine,
Yellow submarine, yellow submarine
We all live in our yellow submarine,
Yellow submarine, yellow submarine.
We all live in our yellow submarine,
Yellow submarine, yellow submarine
We all live in our yellow submarine,
Yellow submarine, yellow submarine.
(writers: J.Lennon, P. McCartney; lead vocal: R. Starr
1969, 13 January)
Yellow Submarine
In the town where I was born
Lived a man who sailed to sea
And he told us of his life
In the land of submarines
So we sailed up to the sun
Till we found the sea of green
And we lived beneath the waves
In our yellow submarine
We all live in our yellow submarine,
Yellow submarine, yellow submarine
We all live in our yellow submarine,
Yellow submarine, yellow submarine
And our friends are all on board
Many more of them live next door
And the band begins to play
We all live in our yellow submarine,
Yellow submarine, yellow submarine
We all live in our yellow submarine,
Yellow submarine, yellow submarine
As we live a life of ease
Everyone of us has all we need
Sky of blue and sea of green
In our yellow submarine.
We all live in our yellow submarine,
Yellow submarine, yellow submarine
We all live in our yellow submarine,
Yellow submarine, yellow submarine.
We all live in our yellow submarine,
Yellow submarine, yellow submarine
We all live in our yellow submarine,
Yellow submarine, yellow submarine.
(writers: J.Lennon, P. McCartney; lead vocal: R. Starr
1969, 13 January)
luni, 12 ianuarie 2009
Când amintirile...
Când amintirile-n trecut
Încearcă să mă cheme,
Pe drumul lung şi cunoscut
Mai trec din vreme-n vreme.
Deasupra casei tale ies
Şi azi aceleaşi stele,
Ce-au luminat atât de des
Înduioşării mele.
Şi peste arbori răsfiraţi
Răsare blânda lună,
Ce ne găsea îmbrăţişaţi
Şoptindu-ne-mpreună.
A noastre inimi îşi jurau
Credinţă pe toţi vecii,
Când pe cărări se scuturau
De floare liliecii.
Putut-au oare-atâta dor
În noapte să se stângă,
Când valurile de izvor
N-au încetat să plângă,
Când luna trece prin stejari
Urmând mereu în cale-şi,
Când ochii tăi, tot încă mari,
Se uită dulci şi galeşi?
(Mihai Eminescu)
Când amintirile-n trecut
Încearcă să mă cheme,
Pe drumul lung şi cunoscut
Mai trec din vreme-n vreme.
Deasupra casei tale ies
Şi azi aceleaşi stele,
Ce-au luminat atât de des
Înduioşării mele.
Şi peste arbori răsfiraţi
Răsare blânda lună,
Ce ne găsea îmbrăţişaţi
Şoptindu-ne-mpreună.
A noastre inimi îşi jurau
Credinţă pe toţi vecii,
Când pe cărări se scuturau
De floare liliecii.
Putut-au oare-atâta dor
În noapte să se stângă,
Când valurile de izvor
N-au încetat să plângă,
Când luna trece prin stejari
Urmând mereu în cale-şi,
Când ochii tăi, tot încă mari,
Se uită dulci şi galeşi?
(Mihai Eminescu)
Freamat de codru,
de Mihai Eminescu
Tresarind scanteie lacul
Si se leagana sub soare;
Eu, privindu-l din padure,
Las aleanul sa ma fure
Si ascult de la racoare
Pitpalacul.
Din izvoare si din garle
Apa suna somnoroasa;
Unde soarele patrunde
Printre ramuri a ei unde,
Ea in valuri sperioase
Se azvarle.
Cucul canta, mierle, presuri —
Cine stie sa le-asculte?
Ale pasarilor neamuri
Ciripesc pitite-n ramuri
Si vorbesc cu-atat de multe
Intelesuri.
Cucu-ntreaba: — Unde-i sora
Viselor noastre de vara?
Mladioasa si iubita,
Cu privirea ostenita,
Ca o zana sa rasara
Tuturora.
Teiul vechi un ram intins-a,
Ea sa poata sa-l indoaie,
Ramul tanar vant sa-si deie
Si de brate-n sus s-o ieie,
Iara florile sa ploaie
Peste dansa.
Se intreaba trist izvorul:
— Unde mi-i craiasa oare?
Parul moale despletindu-si,
Fata-n apa mea privindu-si,
Sa m-atinga visatoare
Cu piciorul ?
Am raspuns: — Padure draga,
Ea nu vine, nu mai vine!
Singuri, voi, stejari, ramaneti
De visati la ochii vineti,
Ce lucira pentru mine
Vara-ntreaga.
Ce frumos era in cranguri,
Cand cu ea m-am prins tovaras!
O poveste incantata
Care azi e-ntunecata...
De-unde esti revino iarasi,
Sa fim singuri!
de Mihai Eminescu
Tresarind scanteie lacul
Si se leagana sub soare;
Eu, privindu-l din padure,
Las aleanul sa ma fure
Si ascult de la racoare
Pitpalacul.
Din izvoare si din garle
Apa suna somnoroasa;
Unde soarele patrunde
Printre ramuri a ei unde,
Ea in valuri sperioase
Se azvarle.
Cucul canta, mierle, presuri —
Cine stie sa le-asculte?
Ale pasarilor neamuri
Ciripesc pitite-n ramuri
Si vorbesc cu-atat de multe
Intelesuri.
Cucu-ntreaba: — Unde-i sora
Viselor noastre de vara?
Mladioasa si iubita,
Cu privirea ostenita,
Ca o zana sa rasara
Tuturora.
Teiul vechi un ram intins-a,
Ea sa poata sa-l indoaie,
Ramul tanar vant sa-si deie
Si de brate-n sus s-o ieie,
Iara florile sa ploaie
Peste dansa.
Se intreaba trist izvorul:
— Unde mi-i craiasa oare?
Parul moale despletindu-si,
Fata-n apa mea privindu-si,
Sa m-atinga visatoare
Cu piciorul ?
Am raspuns: — Padure draga,
Ea nu vine, nu mai vine!
Singuri, voi, stejari, ramaneti
De visati la ochii vineti,
Ce lucira pentru mine
Vara-ntreaga.
Ce frumos era in cranguri,
Cand cu ea m-am prins tovaras!
O poveste incantata
Care azi e-ntunecata...
De-unde esti revino iarasi,
Sa fim singuri!
sâmbătă, 10 ianuarie 2009
Crucify
Every finger in the room
is pointing at me
I wanna spit in their faces
Then I get afraid of what that could bring
I got a bowling ball in my stomach
I got a desert in my mouth
Figures that my courage would choose to sell our now
I've been looking for a savior in these dirty streets
looking for a savior beneath these dirty sheets
I've been raising up my hands
Drive another nail in
Just what God needs
One more victim
Why do we
Crucify ourselves
Every day
I crucify myself
Nothing I do is good enough for you
Crucify myself
Every day
And my heart is sick of being in chains
Got a kick for a dog
Beggin' for Love
I gotta have my suffering
So that I can have my cross
I know a cat named Easter
He says will you ever learn
You're just an empty cage girl
If you kill the bird
I've been looking for a savior in these dirty streets
looking for a savior beneath these dirty sheets
I've been raising up my hands
Drive another nail in
Got enough guilt to start
my own religion
Please be
Save me
I cry
Why do we
Crucify ourselves
Every day
I crucify myself
Nothing I do is good enough for you
Crucify myself
Every day
And my heart is sick of being in chains
(lyrics: Tori Amos)
joi, 8 ianuarie 2009
2009 - Anul Joseph Haydn
Orchestra Simfonica a Filarmonicii "George Enescu"
Dir.: Cristian Mandeal
Solista: Mihaela Ursuleasa
impreuna cu Corul Filarmonicii "George Enescu" (Dir.: I.I. Prunner) prezinta:
Audienta: 09-10 ianuarie 2009, ora 19.00
Orchestra Simfonica a Filarmonicii "George Enescu"
Dir.: Cristian Mandeal
Solista: Mihaela Ursuleasa
impreuna cu Corul Filarmonicii "George Enescu" (Dir.: I.I. Prunner) prezinta:
- Simfonia nr.23 - Joseph Haydn
- Concertul nr. 1 pentru pian si orchestra - Franz Liszt
- Te Deum - Anton Bruckner
Audienta: 09-10 ianuarie 2009, ora 19.00
Think for Yourself
I've got a word or two
To say about the things that you do
You're telling all those lies
About the good things that we can have
If we close our eyes
Do what you want to do
And go where you're going to
Think for yourself
'Cause I won't be there with you
I left you far behind
The ruins of the life
that you had in mind
And though you still can't see
I know your mind's made up
You're gonna cause more misery
Do what you want to do
And go where you're going to
Think for yourself
'Cause I won't be there with you
Although your mind's opaque
Try thinking more if just
for your own sake
The future still looks good
And you've got time to rectify
All the things that you should
Do what you want to do
And go where you're going to
Think for yourself
'Cause I won't be there with you
Do what you want to do
And go where you're going to
Think for yourself
'Cause I won't be there with you
Think for yourself
'Cause I won't be there with you
(The Beatles)
I've got a word or two
To say about the things that you do
You're telling all those lies
About the good things that we can have
If we close our eyes
Do what you want to do
And go where you're going to
Think for yourself
'Cause I won't be there with you
I left you far behind
The ruins of the life
that you had in mind
And though you still can't see
I know your mind's made up
You're gonna cause more misery
Do what you want to do
And go where you're going to
Think for yourself
'Cause I won't be there with you
Although your mind's opaque
Try thinking more if just
for your own sake
The future still looks good
And you've got time to rectify
All the things that you should
Do what you want to do
And go where you're going to
Think for yourself
'Cause I won't be there with you
Do what you want to do
And go where you're going to
Think for yourself
'Cause I won't be there with you
Think for yourself
'Cause I won't be there with you
(The Beatles)
miercuri, 7 ianuarie 2009
Poveste scurtă,
de Ion Minulescu
Pe când iubeam -
C-am suferit şi eu de-această boală -
Iubeam o fată care mă-nşela
Exact ca-n poezia mea:
Romanţa celei care-nşeală,
A cărei eroină era ea!...
Dar într-o noapte eroina mea
Mă părăsea - de daruri încărcată -
Şi, luându-şi martori stelele şi luna,
Jura că pleacă pentru totdeauna
Şi n-are să mai vină niciodată -
Mărturisire, vai... adevărată!...
Şi iată cum iubita mea,
În noaptea când mă părăsea,
N-avea să-mi lase la plecare
Decât un pat pe trei picioare
Iar în dulapul din sufragerie
Un sfert de cozonac cu nucă
Şi-o scobitoare-nfiptă-n el -
Simbolul sufletului ei rebel,
Cu care dorul ei de ducă
Teatraliza eterna tragedie
A-nşelătoarelor ce mor
Neplânse de-nşelaţii lor -
Exact ca-n poezia mea
A cărei eroină era... Ea!...
de Ion Minulescu
Pe când iubeam -
C-am suferit şi eu de-această boală -
Iubeam o fată care mă-nşela
Exact ca-n poezia mea:
Romanţa celei care-nşeală,
A cărei eroină era ea!...
Dar într-o noapte eroina mea
Mă părăsea - de daruri încărcată -
Şi, luându-şi martori stelele şi luna,
Jura că pleacă pentru totdeauna
Şi n-are să mai vină niciodată -
Mărturisire, vai... adevărată!...
Şi iată cum iubita mea,
În noaptea când mă părăsea,
N-avea să-mi lase la plecare
Decât un pat pe trei picioare
Iar în dulapul din sufragerie
Un sfert de cozonac cu nucă
Şi-o scobitoare-nfiptă-n el -
Simbolul sufletului ei rebel,
Cu care dorul ei de ducă
Teatraliza eterna tragedie
A-nşelătoarelor ce mor
Neplânse de-nşelaţii lor -
Exact ca-n poezia mea
A cărei eroină era... Ea!...
De vorbă cu iarna ,
de Ion Minulescu
M-am întâlnit cu Iarna la Predeal...
Era-mbrăcată ca şi-acum un an,
Cu aceeaşi albă rochie de bal,
Păstrată vara sus, pe Caraiman...
Călătoream spre ţara unde cresc
Smochine, portocale şi lămâi...
Eram într-un compartiment de clasa I,
Cu geamul mat, pietrificat de ger,
Şi canapeaua roşie de pluş,
Sub care fredona-n calorifer,
Sensibil ca o coardă sub arcuş,
Un vag susur de samovar rusesc...
Şi-am coborât în gară, pe peron,
Să schimb cu Iarna câteva cuvinte...
Venea din Nord,Venea din Rosmersholm -
Din patria lui Ibsen şi Björnson,
De-acolo unde,-n loc de soare
Şi căldură,
Înfriguraţii cer... Literatură...
Şi m-a convins c-acolo-i mult mai bine
Decât în ţara unde cresc smochine,
Curmale, portocale şi lămâi,
Şi din compartimentul meu de clasa I
M-am coborât ca un copil cuminte
Şi m-am întors cu Iarna-n Bucureşti...
O! Tu, sfătuitoarea mea de azi-nainte,
Ce mare eşti,
Ce bună eşti,
Ce caldă eşti!...
de Ion Minulescu
M-am întâlnit cu Iarna la Predeal...
Era-mbrăcată ca şi-acum un an,
Cu aceeaşi albă rochie de bal,
Păstrată vara sus, pe Caraiman...
Călătoream spre ţara unde cresc
Smochine, portocale şi lămâi...
Eram într-un compartiment de clasa I,
Cu geamul mat, pietrificat de ger,
Şi canapeaua roşie de pluş,
Sub care fredona-n calorifer,
Sensibil ca o coardă sub arcuş,
Un vag susur de samovar rusesc...
Şi-am coborât în gară, pe peron,
Să schimb cu Iarna câteva cuvinte...
Venea din Nord,Venea din Rosmersholm -
Din patria lui Ibsen şi Björnson,
De-acolo unde,-n loc de soare
Şi căldură,
Înfriguraţii cer... Literatură...
Şi m-a convins c-acolo-i mult mai bine
Decât în ţara unde cresc smochine,
Curmale, portocale şi lămâi,
Şi din compartimentul meu de clasa I
M-am coborât ca un copil cuminte
Şi m-am întors cu Iarna-n Bucureşti...
O! Tu, sfătuitoarea mea de azi-nainte,
Ce mare eşti,
Ce bună eşti,
Ce caldă eşti!...
marți, 6 ianuarie 2009
Ascultandu-l pe...Steinhardt
"Doar Dumnezeu exista, restul tot nu-i decat ipoteza." (Nicolae Steinhardt - Daruind vei dobandi)
"Vrem sa fim iertati dar nu suntem dispusi sa iertam si noi. Vrem sa ni se acorde atentie si sa ne fie luate in seama toate drepturile, dorintele, de nu si capriciile, luam insa foarte grabit si imprastiat aminte la nevoile, doleantele si solicitarile celorlalti. Ceilalti ! Ei ne apar undeva, departe, un soi de fantome pierdute in ceata. Ni se pare de fapt, ca toti cei din jurul nostru au obligatii fata de noi, iar noi fata de nimeni, niciodata. Toate ni se cuvin, tot ce facem e bun si indreptatit, numai noi avem intotdeauna dreptate." (N. Steinhardt - Daruind vei dobandi)
"Prieten se numeste omul care te ajuta fara ca verbul sa fie urmat de un complement circumstantial de timp sau de loc sau de mod." (N. Steinhardt - Jurnalul fericirii)
"Doar Dumnezeu exista, restul tot nu-i decat ipoteza." (Nicolae Steinhardt - Daruind vei dobandi)
"Vrem sa fim iertati dar nu suntem dispusi sa iertam si noi. Vrem sa ni se acorde atentie si sa ne fie luate in seama toate drepturile, dorintele, de nu si capriciile, luam insa foarte grabit si imprastiat aminte la nevoile, doleantele si solicitarile celorlalti. Ceilalti ! Ei ne apar undeva, departe, un soi de fantome pierdute in ceata. Ni se pare de fapt, ca toti cei din jurul nostru au obligatii fata de noi, iar noi fata de nimeni, niciodata. Toate ni se cuvin, tot ce facem e bun si indreptatit, numai noi avem intotdeauna dreptate." (N. Steinhardt - Daruind vei dobandi)
"Prieten se numeste omul care te ajuta fara ca verbul sa fie urmat de un complement circumstantial de timp sau de loc sau de mod." (N. Steinhardt - Jurnalul fericirii)
luni, 5 ianuarie 2009
Noi inceputuri
La fiecare inceput de an, ne uram unii altora numai de bine, ne facem fiecare planuri, ne stabilim tinte precise, gandindu-ne cum sa le atingem, trasandu-ne, astfel, noi directii in vietile noastre. Toate inceputurile le privim cu speranta, toate inceputurile le abordam cu incredere, si fiecare pas ni-l proiectam in viitor cu mare atentie, fiind constienti de faptul ca timpul - unul dintre cele mai importante "capitaluri" ale omului, pe langa sanatate - este pretul ce trebuie platit pentru realizarile sau insuccesele noastre, de-a lungul vietii.
Ne gandim mereu la timp (cum sa-l valorizam mai bine), ne gandim mereu la cei apropiati noua (de la care am asteptat sa primim si, la randul nostru, sa daruim, urarile obisnuite facute la inceput de An Nou). "Spatiul nostru interior" devine astfel limitat intre aceste coordonate: rude-familie-prieteni. Si asta, nu doar in momentele de sarbatoare pe care abia le-am petrecut. Ci, aproape tot timpul. Poate ca, pe unii dintre voi, inceputul acestui text, v-a pus in starea de meditatie, pentru altii, el fiind inca confuz si, poate, enervant. Insa n-am dorit sa intru brutal in subiect, fiind decis sa-l atac mai subtil si mai usor, ca orice lucru care, la inceput, necesita o astfel de maniera de abordare.
Ca sa revin la idee, unii dintre noi devin, cu timpul, egocentrici. Se gandesc doar la propria persoana, ori doar la cei apropiati lor, uitand total de comunitatea in care traiesc, de oamenii pe care, chiar daca nu-i cunosc, impart acelasi timp cu ei. Este adevarat, e vorba numai de unii dintre noi, insa, din pacate, acesti "unii", au devenit din ce in ce mai multi.
Desi, paradoxal, ne dorim sa traim mai bine si mai normal, nu facem nimic in acest sens ori poate putin, prea putin. Uitam, mai totdeauna, sa ne privim in oglinda si sa ne intrebam franc de ce ne inchidem sufletele, de ce ne invartim doar in cercul acesta "vicios" al cunostintelor si stim sa aruncam doar priviri rauvoitoare celor de langa noi, necunoscutilor? Ori facem gesturi firesti, dar intr-o rutina nefireasca, lipsite fiind de lucrul cel mai important care ar fi trebuit sa le insoteasca - iubirea. Fara iubire, orice gest isi pierde din valoare, oricat de bine intentionat ar fi fost, initial. Dar daca totul nu este doar de fatada, pentru a impresiona asistenta din jur, daca gestul facut (oricare ar fi el) este implinit cu iubire, veti simti cum inima voastra se umple de bucurie, de o bucurie care irumpe in ambele sensuri, atat in inima celui care primeste, cat si in cea a celui care daruieste. Bucuria creste, astfel, exponential ! Daruiti, deci, si nu o faceti doar de Sarbatori sau doar in momentele voastre speciale. Deoarece, cu momente speciale ne putem intalni in orice clipa. Trebuie doar sa le simtim cu inimile noastre si sa le...implinim.
De ce sa ne baricadam in turnurile de fides ale propriilor suflete si sa uitam ca nu doar noi avem nevoi...obisnuite sau mai putin obisnuite, extravagante...uneori ? Nu doar noi avem vise firesti sau "nebunesti", ci si semenii de langa noi, cei pe care nu-i stim, care au nevoi si vise asemeni noua, dar sunt lipsiti , de cele mai multe ori, de sansa pe care o avem noi, ori nu-si pot implini dorintele din cauza lipsurilor materiale.
Prin aceste ganduri nu am vrut sa va stric ziua (atunci cand veti citi aceste randuri), si nici inceputul de an, ci am dorit sa va zdruncin, putin, sufletele. Am vrut doar sa aduc aminte vorbele Mantuitorului nostru, Iisus Christos, care ne indeamna sa fim mai apropiati unii cu altii, ajutandu-ne la nevoie. Cuvintele Sale, relatate de apostolii Luca si Matei, spun totul:
"Oricui iti cere da-i, si de la cel care ia lucrurile tale, nu cere inapoi." (Luca 6, 30)
"Fiti milostivi, precum si Tatal vostru este milostiv." (Luca 6, 36)
"Si precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi asemenea." (Luca 6, 31)
"Ca oricine cere ia, cel care cauta afla, si celui care bate i se va deschide."(Matei 7, 8)
Ce folos, spune Iisus, daca ne dorim binele doar noua insine ? "Caci daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata veti avea ? Au nu fac si vamesii acelasi lucru ? (Matei 5, 46)
Cu alte cuvinte, sa alegem sa fim mai buni in fiecare zi, in fiece moment al vietii noastre sa realizam, pe cat putem, si o parte din visele altora, ori doar sa participam la implinirea lor. Si va asigur ca putem sa venim in sprijinul semenilor nostri, daca dorim cu adevarat, si vom reusi impreuna sa ne bucuram de sansa care ni s-a acordat. Si, fiindca de sanse nu ducem lipsa, multi dintre noi, iar primii pasi facuti, vor continua sa fie facuti, si de aici incolo, alaturi de cei in nevoie, m-am gandit, la inceput de An, sa va fac partasi bucuriei mele, de a participa la o campanie,
lansata de Organizatia Internationala Unicef, in sprijinirea copiilor lipsiti de suficiente resurse materiale pentru a-si putea continua studiile.
Toate detaliile legate de aceasta campanie a Unicef pot fi gasite la toate sucursalele bancii BRD-GSG sau pe site-ul acestei banci, insa pentru a va usura cautarile va las cateva contacte si contul UNICEF-BRD-GSG unde puteti sa donati orice suma doriti in RON.
"Sta in puterea ta sa faci o lume mai buna pentru copii !"
Iata contactele : E-mail: lpetculet@unicef.org
Tel.: 021- 201.78.65
Cont bancar: RO 10 BRDE 450 SV434 6556 4500
(Puteti dona in orice sucursala BRD doar mentionand contul UNICEF si codul 10)
Cu fiecare donatie primita suntem mai aproape de a schimba viata unui copil.
In finalul acestui text, dorindu-va un An 2009 senzational, cu sanatate si vise implinite, am speranta ca nu vom ramane singulari in actiunea aceasta, si ca vom darui Iubire, si de acum incolo, cu atat cu cat ne-o si dorim.
"La Multi Ani !"
Ne gandim mereu la timp (cum sa-l valorizam mai bine), ne gandim mereu la cei apropiati noua (de la care am asteptat sa primim si, la randul nostru, sa daruim, urarile obisnuite facute la inceput de An Nou). "Spatiul nostru interior" devine astfel limitat intre aceste coordonate: rude-familie-prieteni. Si asta, nu doar in momentele de sarbatoare pe care abia le-am petrecut. Ci, aproape tot timpul. Poate ca, pe unii dintre voi, inceputul acestui text, v-a pus in starea de meditatie, pentru altii, el fiind inca confuz si, poate, enervant. Insa n-am dorit sa intru brutal in subiect, fiind decis sa-l atac mai subtil si mai usor, ca orice lucru care, la inceput, necesita o astfel de maniera de abordare.
Ca sa revin la idee, unii dintre noi devin, cu timpul, egocentrici. Se gandesc doar la propria persoana, ori doar la cei apropiati lor, uitand total de comunitatea in care traiesc, de oamenii pe care, chiar daca nu-i cunosc, impart acelasi timp cu ei. Este adevarat, e vorba numai de unii dintre noi, insa, din pacate, acesti "unii", au devenit din ce in ce mai multi.
Desi, paradoxal, ne dorim sa traim mai bine si mai normal, nu facem nimic in acest sens ori poate putin, prea putin. Uitam, mai totdeauna, sa ne privim in oglinda si sa ne intrebam franc de ce ne inchidem sufletele, de ce ne invartim doar in cercul acesta "vicios" al cunostintelor si stim sa aruncam doar priviri rauvoitoare celor de langa noi, necunoscutilor? Ori facem gesturi firesti, dar intr-o rutina nefireasca, lipsite fiind de lucrul cel mai important care ar fi trebuit sa le insoteasca - iubirea. Fara iubire, orice gest isi pierde din valoare, oricat de bine intentionat ar fi fost, initial. Dar daca totul nu este doar de fatada, pentru a impresiona asistenta din jur, daca gestul facut (oricare ar fi el) este implinit cu iubire, veti simti cum inima voastra se umple de bucurie, de o bucurie care irumpe in ambele sensuri, atat in inima celui care primeste, cat si in cea a celui care daruieste. Bucuria creste, astfel, exponential ! Daruiti, deci, si nu o faceti doar de Sarbatori sau doar in momentele voastre speciale. Deoarece, cu momente speciale ne putem intalni in orice clipa. Trebuie doar sa le simtim cu inimile noastre si sa le...implinim.
De ce sa ne baricadam in turnurile de fides ale propriilor suflete si sa uitam ca nu doar noi avem nevoi...obisnuite sau mai putin obisnuite, extravagante...uneori ? Nu doar noi avem vise firesti sau "nebunesti", ci si semenii de langa noi, cei pe care nu-i stim, care au nevoi si vise asemeni noua, dar sunt lipsiti , de cele mai multe ori, de sansa pe care o avem noi, ori nu-si pot implini dorintele din cauza lipsurilor materiale.
Prin aceste ganduri nu am vrut sa va stric ziua (atunci cand veti citi aceste randuri), si nici inceputul de an, ci am dorit sa va zdruncin, putin, sufletele. Am vrut doar sa aduc aminte vorbele Mantuitorului nostru, Iisus Christos, care ne indeamna sa fim mai apropiati unii cu altii, ajutandu-ne la nevoie. Cuvintele Sale, relatate de apostolii Luca si Matei, spun totul:
"Oricui iti cere da-i, si de la cel care ia lucrurile tale, nu cere inapoi." (Luca 6, 30)
"Fiti milostivi, precum si Tatal vostru este milostiv." (Luca 6, 36)
"Si precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi asemenea." (Luca 6, 31)
"Ca oricine cere ia, cel care cauta afla, si celui care bate i se va deschide."(Matei 7, 8)
Ce folos, spune Iisus, daca ne dorim binele doar noua insine ? "Caci daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata veti avea ? Au nu fac si vamesii acelasi lucru ? (Matei 5, 46)
Cu alte cuvinte, sa alegem sa fim mai buni in fiecare zi, in fiece moment al vietii noastre sa realizam, pe cat putem, si o parte din visele altora, ori doar sa participam la implinirea lor. Si va asigur ca putem sa venim in sprijinul semenilor nostri, daca dorim cu adevarat, si vom reusi impreuna sa ne bucuram de sansa care ni s-a acordat. Si, fiindca de sanse nu ducem lipsa, multi dintre noi, iar primii pasi facuti, vor continua sa fie facuti, si de aici incolo, alaturi de cei in nevoie, m-am gandit, la inceput de An, sa va fac partasi bucuriei mele, de a participa la o campanie,
lansata de Organizatia Internationala Unicef, in sprijinirea copiilor lipsiti de suficiente resurse materiale pentru a-si putea continua studiile.
Toate detaliile legate de aceasta campanie a Unicef pot fi gasite la toate sucursalele bancii BRD-GSG sau pe site-ul acestei banci, insa pentru a va usura cautarile va las cateva contacte si contul UNICEF-BRD-GSG unde puteti sa donati orice suma doriti in RON.
"Sta in puterea ta sa faci o lume mai buna pentru copii !"
Iata contactele : E-mail: lpetculet@unicef.org
Tel.: 021- 201.78.65
Cont bancar: RO 10 BRDE 450 SV434 6556 4500
(Puteti dona in orice sucursala BRD doar mentionand contul UNICEF si codul 10)
Cu fiecare donatie primita suntem mai aproape de a schimba viata unui copil.
In finalul acestui text, dorindu-va un An 2009 senzational, cu sanatate si vise implinite, am speranta ca nu vom ramane singulari in actiunea aceasta, si ca vom darui Iubire, si de acum incolo, cu atat cu cat ne-o si dorim.
"La Multi Ani !"
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
