marți, 27 ianuarie 2009

Let's talk about ....love (I)

..."L'amore e un appetito di bellezza", spunea odata Laurentiu Magnificul. Sa vorbim, asadar, despre iubire, si sa facem distinctia delicata dintre aceasta si dorinta.


Din iubire se nasc dorinte, dar iubirea in sine nu e dorinta. Iubirea noastra e anterioara acestor dorinte, care se nasc din ea ca planta din samanta.

A dori ceva este, in realitate, vrerea de a poseda acel ceva, in care caz posesia inseamna ca lucrul dorit sa intre in orbita noastra si sa ajunga oarecum a face parte din noi. Din acest motiv, dorinta moare automat odata cu dobandirea, dispare odata cu satisfacerea. Iubirea insa este vesnic nesatisfacuta. Dorinta, comparativ cu iubirea, are un caracter pasiv. Ceea ce se doreste este doar ca obiectul sa intre in posesia doritorului. Pe cand in iubire totul semnifica actiune. Si in loc de a accepta ca lucrul dorit sa vina la mine, eu sunt cel care ma duc la el si ma stabilesc in el.


In iubire, persoana iese din sine. Nu graviteaza altceva catre mine, ci eu catre acel ceva.
Sfantul Augustin care a cugetat profund asupra temei iubirii spune: "Iubirea mea e greutatea mea, prin ea merg oriunde merg." Iata deci, iubirea ca o gravitatie catre obiectul dorit.

Benedictus de Spinoza, renumitul filozof olandez, a cautat sa gaseasca o explicatie impresionabila, afectiva sentimentului de iubire, dar dupa cum vom vedea s-a inselat. Dupa el iubirea este bucurie unita cu cunoastere. A iubi pe cineva inseamna sa fii bucuros si sa-ti dai seama ca aceasta bucurie vine de la acel cineva.
Nu este insa mai putin adevarat ca adevarata iubire se simte mai bine pe ea insasi si se "masoara" pe sine in suferinta si durerea de care e capabila.


Stendhal si-a petrecut o parte importanta din viata cuceririi femeii, stabilind o intreaga filozofie. Rezultatul a fost zero, Stendhal nereusind sa fie iubit cu adevarat de nici o femeie. Lucru care poate parea surprinzator. Dar, de fapt, nu e, cea mai mare parte dintre barbati indurand o soarta similara. Similaritate care poate fi extrapolata si domeniului artei. Marea majoritate a oamenilor mor fara a fi simtit vreodata o emotie artistica adevarata.

Chateaubriand, dimpotriva, si-a gasit mereu iubirea "pregatita". Nu trebuia sa se osteneasca asemenea lui Stendhal. Femeia trecea pe langa el si, brusc, se simtea incarcata de o electricitate magica si se daruia numaidecat si total. Si asta nu pentru ca Chateaubriand ar fi fost un barbat frumos. Dimpotriva era un tip scund si adus de spate. Raspunsul la aceasta dilema sta chiar in filozofia lui Stendhal, in sensul ca acest tip de iubire, in care o fiinta ramane atasata o data pentru totdeauna si total altei fiinte, era ideea lipsa. Esentiala pentru o iubire - credea el - e consumarea ei, in timp ce adevarul era tocmai contrariul. O dragoste deplina, care s-a nascut in adancul unei persoane, nu poate sa moara, ramanand grefata metafizic vesnic in suflet.
Acesta e semnul suprem al adevaratei iubiri: a fi alaturi de cineva iubit, intr-un contact si o apropiere mai profunde decat cele spatiale.

Niciun comentariu:

A apărut o eroare în acest obiect gadget