luni, 4 mai 2009
Sonet IV
Cînd risipeşti al frumuseţii har
De ce-l reverşi numai asupra ta ?
Nu dă Natura, împrumută, doar,
Şi darnică fiind, la fel te vrea.
Atunci, zgîrcitule, de ce-ţi baţi joc
Din ce-ai primit din plin ca să fii darnic ?
Ce cămătar adună la un loc
Averi, ca să le spulbere zadarnic ?
Făcînd negustorie doar cu tine
Pe tine te înşeli şi-ţi faci rău ţie;
Dar moartea cînd o vei simţi că vine,
Cu ce te vei plăti de datorie ?
Cînd mori şi stearpa-ţi frumuseţe moare;
Dar dîndu-i rost, o laşi moştenitoare.
(W. Shakespeare)
De ce-l reverşi numai asupra ta ?
Nu dă Natura, împrumută, doar,
Şi darnică fiind, la fel te vrea.
Atunci, zgîrcitule, de ce-ţi baţi joc
Din ce-ai primit din plin ca să fii darnic ?
Ce cămătar adună la un loc
Averi, ca să le spulbere zadarnic ?
Făcînd negustorie doar cu tine
Pe tine te înşeli şi-ţi faci rău ţie;
Dar moartea cînd o vei simţi că vine,
Cu ce te vei plăti de datorie ?
Cînd mori şi stearpa-ţi frumuseţe moare;
Dar dîndu-i rost, o laşi moştenitoare.
(W. Shakespeare)
duminică, 3 mai 2009
Moartea cuvintelor
Un chip de nisip
şi mîini de nisip
şi limba în gură mi-e tot de nisip
nu mai pot să spun nimic în apărarea mea
în acest tribunal de nisip
cu lumini de nisip
grefieri de nisip
şi cineva care întoarce clepsidra.
Tot ce-am iubit s-a transformat în nisip
tot ce-am greşit s-a transformat în nisip
şi judecători de nisip
mă judecă
şi mă condamnă la moarte
pe un eşafod de nisip.
(Octavian Paler)
şi mîini de nisip
şi limba în gură mi-e tot de nisip
nu mai pot să spun nimic în apărarea mea
în acest tribunal de nisip
cu lumini de nisip
grefieri de nisip
şi cineva care întoarce clepsidra.
Tot ce-am iubit s-a transformat în nisip
tot ce-am greşit s-a transformat în nisip
şi judecători de nisip
mă judecă
şi mă condamnă la moarte
pe un eşafod de nisip.
(Octavian Paler)
sâmbătă, 2 mai 2009
Frunzele tale
Ca tine, pom cu-atât belşug de frunză,
Aştept un fir de vânt să mă pătrunză.
Frunzele tale sunt simţirea mea
Fremătătoare, ca şi ea.
Un simţământ, o frunză legănată,
Mişcându-se tot pomul dintr-o dată.
Tu câtă frunză ai şi câte crăci
Eu tot atâtea am, însă ascunse,
Când mă frământă îndoiala sunt
Înfiorat, din vârfuri până la pământ,
De unde alte ramuri se-mpereche
Şi caută o lume să iasă-ntr-însa, veche.
(Tudor Arghezi)
Aştept un fir de vânt să mă pătrunză.
Frunzele tale sunt simţirea mea
Fremătătoare, ca şi ea.
Un simţământ, o frunză legănată,
Mişcându-se tot pomul dintr-o dată.
Tu câtă frunză ai şi câte crăci
Eu tot atâtea am, însă ascunse,
Când mă frământă îndoiala sunt
Înfiorat, din vârfuri până la pământ,
De unde alte ramuri se-mpereche
Şi caută o lume să iasă-ntr-însa, veche.
(Tudor Arghezi)
Timpul dulce
Timpul dulce care-a mers
A lăsat în al meu vers
Ce rămâne dupe-o floare,
Urma lui mirositoare !
Astăzi florile-au trecut
Şi chiar frunzele-au căzut,
Dar amorul pe-a lui creacă
Înfloreşte făr’ să treacă !
Este el, — îl recunosc
Cu mirosul său de mosc
Ce condeiul îmi conduce
Până ce-mi va pune cruce !
Timpu-a mers. — Oh ! n-ar fi mers,
Să rămâie-n al meu vers
Numai ce ne las-o floare,
Umbra lui mirositoare !
(Alexandru Macedonski)
A lăsat în al meu vers
Ce rămâne dupe-o floare,
Urma lui mirositoare !
Astăzi florile-au trecut
Şi chiar frunzele-au căzut,
Dar amorul pe-a lui creacă
Înfloreşte făr’ să treacă !
Este el, — îl recunosc
Cu mirosul său de mosc
Ce condeiul îmi conduce
Până ce-mi va pune cruce !
Timpu-a mers. — Oh ! n-ar fi mers,
Să rămâie-n al meu vers
Numai ce ne las-o floare,
Umbra lui mirositoare !
(Alexandru Macedonski)
Mai
Mai! Mai! şi aurora cu lacrimi de topaze,
Mai: albele calicii de crini, dulci flori de-amor,
Şi vocile de frunze, şi raze, şi extaze,
Ş-a traiului uitare, un chin de care mor.
Mai: barca ce se duce pe undele tăcute,
Şi clarul dimineţii, şi veseli lopătari,
Şi luni ce sparg văzduhul pe-azururi renăscute,
Şi bălţi de-argint, şi trestii, şi candizi nenufari.
Ş-oriunde, o natură tot tânără, tot blondă,
Şi-n cer, pe car de flăcări, Apollon, crud şi blând,
Lucind într-o părere de cursă vagabondă,
Jucându-şi caii de-aur şi-n inimi săgetând.
(Alexandru Macedonski)
Mai: albele calicii de crini, dulci flori de-amor,
Şi vocile de frunze, şi raze, şi extaze,
Ş-a traiului uitare, un chin de care mor.
Mai: barca ce se duce pe undele tăcute,
Şi clarul dimineţii, şi veseli lopătari,
Şi luni ce sparg văzduhul pe-azururi renăscute,
Şi bălţi de-argint, şi trestii, şi candizi nenufari.
Ş-oriunde, o natură tot tânără, tot blondă,
Şi-n cer, pe car de flăcări, Apollon, crud şi blând,
Lucind într-o părere de cursă vagabondă,
Jucându-şi caii de-aur şi-n inimi săgetând.
(Alexandru Macedonski)
vineri, 1 mai 2009
Zbor
De boala de care sufăr
Nu se moare,
Ci se trăieşte -
Substanţa ei este chiar eternitatea,
Un fel de cancer al timpului
Înmulţindu-se din sine fără oprire.
E o boală impecabilă,
O suferinţă perpetuă ca o vocală de sticlă
Laminată în văzduhul asurzitor,
O cădere
Căreia, numai pentru că e fără sfârşit,
I se spune zbor.
(Ana Blandiana)
Nu se moare,
Ci se trăieşte -
Substanţa ei este chiar eternitatea,
Un fel de cancer al timpului
Înmulţindu-se din sine fără oprire.
E o boală impecabilă,
O suferinţă perpetuă ca o vocală de sticlă
Laminată în văzduhul asurzitor,
O cădere
Căreia, numai pentru că e fără sfârşit,
I se spune zbor.
(Ana Blandiana)
joi, 30 aprilie 2009
Sonet XXVIII
Fericea stare cum voi dobandi-o,
norocul somnului cand mi-e furat,
cand noaptea nu-mblanzeste cruda ziua,
cand noapte-zi le stiu cu loc schimbat ?
Desi, ravnind domnia-si sunt rivale,
luptand cu mine, iata, se inteleg
prin truda una, cealalta cu jale,
ca nu-s in preajma ta. Insa ma leg
zilei sa-i spun ca tu o faci frumoasa,
n-o calca norii, daca-n preajma esti,
iar noptii, cea cu oachesa matasa,
ii dau incredintarea c-o slujesti.
Dar ziua-mi trece distiland veninul
si-aduce noaptea dupa chinuri, chinul...
(W. Shakespeare)
norocul somnului cand mi-e furat,
cand noaptea nu-mblanzeste cruda ziua,
cand noapte-zi le stiu cu loc schimbat ?
Desi, ravnind domnia-si sunt rivale,
luptand cu mine, iata, se inteleg
prin truda una, cealalta cu jale,
ca nu-s in preajma ta. Insa ma leg
zilei sa-i spun ca tu o faci frumoasa,
n-o calca norii, daca-n preajma esti,
iar noptii, cea cu oachesa matasa,
ii dau incredintarea c-o slujesti.
Dar ziua-mi trece distiland veninul
si-aduce noaptea dupa chinuri, chinul...
(W. Shakespeare)
Sonet XLVII
Inima, ochi - in pace s-au zidit,
ca buni vecini acum isi fac servicii
cand ochiu-i de vederea ta lihnit
si inima mi-o fulgera suplicii...
Ochiul petrece daca te-o vedea
si inima-i chemata la ospatul
ce-l zugravesc si-apoi e gazda ea,
iar musafirul indragit e vazul.
Iubirea sau icoana ta imi sunt
apropiate chiar de esti departe,
te misti numai cat tine al meu gand
si esti cu mine pana catre moarte.
De-adorm si ele cu trudita raza,
inima, ochi - in locul lor viiaza.
(W. Shakespeare)
ca buni vecini acum isi fac servicii
cand ochiu-i de vederea ta lihnit
si inima mi-o fulgera suplicii...
Ochiul petrece daca te-o vedea
si inima-i chemata la ospatul
ce-l zugravesc si-apoi e gazda ea,
iar musafirul indragit e vazul.
Iubirea sau icoana ta imi sunt
apropiate chiar de esti departe,
te misti numai cat tine al meu gand
si esti cu mine pana catre moarte.
De-adorm si ele cu trudita raza,
inima, ochi - in locul lor viiaza.
(W. Shakespeare)
Sonet CXVII
Poti sa-mi acuzi zgarcenia, uit oare
sa te despagubesc de tot ce-mi dai,
uit drumul catre tine, drumul care
de pasii mei cu lanturi il legai ?
Bat cai de vis ce mi-s necunoscute
si timpului i-am dat al tau avut
inaltand panze-n vanturile mute
departe sa ma duca de trecut.
Aduna-le, greseli, fatarnicie
tot ce-mpotriva-mi ar putea sa stea,
spranceana ti-o incrunta, dar, vai mie !
Sa nu m-asezi sub, blanda, ura ta...
Ai mila: la-ncercare daca-am pus
iubirea ta statornica nespus !
(W. Shakespeare)
sa te despagubesc de tot ce-mi dai,
uit drumul catre tine, drumul care
de pasii mei cu lanturi il legai ?
Bat cai de vis ce mi-s necunoscute
si timpului i-am dat al tau avut
inaltand panze-n vanturile mute
departe sa ma duca de trecut.
Aduna-le, greseli, fatarnicie
tot ce-mpotriva-mi ar putea sa stea,
spranceana ti-o incrunta, dar, vai mie !
Sa nu m-asezi sub, blanda, ura ta...
Ai mila: la-ncercare daca-am pus
iubirea ta statornica nespus !
(W. Shakespeare)
miercuri, 29 aprilie 2009
Daca ne-am ucide unul pe altul
Dacă ne-am ucide unul pe altul
Privindu-ne în ochi,
În ochii noştri în jurul cărora
Genele stau ca o coroană de spini
Care-ncunună definitiv
Orice privire,
Dacă ne-am ucide, după ce ne-am privit
Cu dragoste fără de ţărm în ochi,
Şi, cunoscându-te, ţi-aş spune:
Mori,Mori, dragul meu,
Va fi atât de bine,
Vei rămâne numai cu mine,
Tu, cel născut din cuvânt,
Vei cunoaşte gust de pământ,
Vei simţi ce frumoase sunt rădăcinile
Împletindu-ţi prin ele mâinile,
Cu nenţeleasa bucurie
De-a nu mai fi pentru vecie...
Şi, mângâindu-mă, mi-ai spune:
Mori, draga mea,
Iubita mea cu frunte de octombrie
Cuprinsă ca-n icoane
De nimb rotund de moarte,
Mori,
Lasă-ţi culorile în flori,
Pletele lungi cărărilor
Şi ochii luciu mărilor,
Să ştii
De unde să le iei,
Când vei veni...
Dac-am muri deodată împreună
Ucigaş fiecare şi victimă,
Salvator şi salvat,
Privindu-ne fără-ncetare-n ochi,
Mult după ce nu vom vedea...
(Ana Blandiana)
Privindu-ne în ochi,
În ochii noştri în jurul cărora
Genele stau ca o coroană de spini
Care-ncunună definitiv
Orice privire,
Dacă ne-am ucide, după ce ne-am privit
Cu dragoste fără de ţărm în ochi,
Şi, cunoscându-te, ţi-aş spune:
Mori,Mori, dragul meu,
Va fi atât de bine,
Vei rămâne numai cu mine,
Tu, cel născut din cuvânt,
Vei cunoaşte gust de pământ,
Vei simţi ce frumoase sunt rădăcinile
Împletindu-ţi prin ele mâinile,
Cu nenţeleasa bucurie
De-a nu mai fi pentru vecie...
Şi, mângâindu-mă, mi-ai spune:
Mori, draga mea,
Iubita mea cu frunte de octombrie
Cuprinsă ca-n icoane
De nimb rotund de moarte,
Mori,
Lasă-ţi culorile în flori,
Pletele lungi cărărilor
Şi ochii luciu mărilor,
Să ştii
De unde să le iei,
Când vei veni...
Dac-am muri deodată împreună
Ucigaş fiecare şi victimă,
Salvator şi salvat,
Privindu-ne fără-ncetare-n ochi,
Mult după ce nu vom vedea...
(Ana Blandiana)
Oglinzi
Singuratate
Sonet XLIX
Veni-va vremea cînd cusururi numai
ai sa-mi gasesti (dar oare va veni?)
iubirea ti se va sfîrsi, dar tu m-ai
deprins ca judecata-ti vei rosti.
Acele timpuri cînd strain vei trece
abia vorbindu-mi. Ochiul tau iubit
peste iubirile se va petrece,
abia miscîndu-si focul potolit.
Ma trag din calea clipelor acele,
launtrica-mi pustietate-o ar,
scot împotriva-mi numai vorbe grele
si-nreptatesc cuvîntul tau amar.
Mi-e data-a despartirii sfîsiere,
de vreme ce iubirea n-o pot cere.
(W. Shakespeare)
ai sa-mi gasesti (dar oare va veni?)
iubirea ti se va sfîrsi, dar tu m-ai
deprins ca judecata-ti vei rosti.
Acele timpuri cînd strain vei trece
abia vorbindu-mi. Ochiul tau iubit
peste iubirile se va petrece,
abia miscîndu-si focul potolit.
Ma trag din calea clipelor acele,
launtrica-mi pustietate-o ar,
scot împotriva-mi numai vorbe grele
si-nreptatesc cuvîntul tau amar.
Mi-e data-a despartirii sfîsiere,
de vreme ce iubirea n-o pot cere.
(W. Shakespeare)
Sonet XLIV
Dac-al meu trup de carne ar fi gand
Nedreptei departari ce ne desparte
Nu s-ar impotrivi cer sau pamant
Distante, timpuri, asteptari desarte.
N-ar mai conta ca pasii mei si-ai tai
Alte meleaguri calca-n asta lume,
Caci as putea strabate munti si vai
Cu-a mintii mele forta catre tine.
Dar ma ucide gandul ca nu-s gand,
Mi-e trupul greu de ape si coline,
Pedeapsa departarii o infrunt
De parca mii de leghe-mi curg in vine.
In neputinta carnii-mi aflu chinul
Si-ncerc prin lacrimi sa fortez destinul.
(W. Shakespeare)
Nedreptei departari ce ne desparte
Nu s-ar impotrivi cer sau pamant
Distante, timpuri, asteptari desarte.
N-ar mai conta ca pasii mei si-ai tai
Alte meleaguri calca-n asta lume,
Caci as putea strabate munti si vai
Cu-a mintii mele forta catre tine.
Dar ma ucide gandul ca nu-s gand,
Mi-e trupul greu de ape si coline,
Pedeapsa departarii o infrunt
De parca mii de leghe-mi curg in vine.
In neputinta carnii-mi aflu chinul
Si-ncerc prin lacrimi sa fortez destinul.
(W. Shakespeare)
marți, 28 aprilie 2009
Doua stiinte
Să trăieşti se-nvaţă greu,
Să trăieşti e o ştiinţă…
S-o pricepi depui silinţă,
Ş-amăgit rămâi mereu.
Dar ce poate-adeseori
Ca ştiinţă mai adâncă
Să se-nveţe mai greu încă
Este ca să ştii să mori.
(Alexandru Macedonski)
Să trăieşti e o ştiinţă…
S-o pricepi depui silinţă,
Ş-amăgit rămâi mereu.
Dar ce poate-adeseori
Ca ştiinţă mai adâncă
Să se-nveţe mai greu încă
Este ca să ştii să mori.
(Alexandru Macedonski)
Balanta cu un singur talger
Sunt vinovată numai pentru ceea ce n-am făcut.
Păduri tropicale crescute printre coloanele
Unor temple în care nu m-am închinat,
Oceane de frunze
În care nu m-am lăsat îngropată,
Duşmani pe care nu i-am urât,
Săbii pe care am refuzat să le mânui,
Cuvinte pe care n-am învăţat să le ţip,
Trupuri pe care nu le-am iubit,
Fiare pe care nu le-am ucis,
Fluvii în care nu m-am înecat,
Răsărituri pe care n-am apucat să le văd,
Piscuri pe care n-am apucat să le urc,
Muzee amenajate în corola unor crini
Pe care nu i-am mirosit niciodată!
Toate vor avea dreptul să mă acuze.
Şi faptele mele, oricât de bune,
Nu vor reuşi să menţină un echilibru
Oricât de instabil,
Pentru că nu între bine şi rău
Va fi balanţa din urmă,
Ci între a fi fost şi a nu fi fost.
(Ana Blandiana)
Păduri tropicale crescute printre coloanele
Unor temple în care nu m-am închinat,
Oceane de frunze
În care nu m-am lăsat îngropată,
Duşmani pe care nu i-am urât,
Săbii pe care am refuzat să le mânui,
Cuvinte pe care n-am învăţat să le ţip,
Trupuri pe care nu le-am iubit,
Fiare pe care nu le-am ucis,
Fluvii în care nu m-am înecat,
Răsărituri pe care n-am apucat să le văd,
Piscuri pe care n-am apucat să le urc,
Muzee amenajate în corola unor crini
Pe care nu i-am mirosit niciodată!
Toate vor avea dreptul să mă acuze.
Şi faptele mele, oricât de bune,
Nu vor reuşi să menţină un echilibru
Oricât de instabil,
Pentru că nu între bine şi rău
Va fi balanţa din urmă,
Ci între a fi fost şi a nu fi fost.
(Ana Blandiana)
suflet - clepsidra
ochii nostrii -
oglinzile clare ale sufletului,
ne privesc interiorul
mereu,
si ne reamintesc
viitorul,
dar noi nu-l intelegem decat
in trecut -
Univers de secunde inlacrimate
ce transforma o clepsidra
intr-o balanta de ape.
(aleaN, 2009, aprilie, 28)
copyright - A. Radut, 2009, Bucuresti
oglinzile clare ale sufletului,
ne privesc interiorul
mereu,
si ne reamintesc
viitorul,
dar noi nu-l intelegem decat
in trecut -
Univers de secunde inlacrimate
ce transforma o clepsidra
intr-o balanta de ape.
(aleaN, 2009, aprilie, 28)
copyright - A. Radut, 2009, Bucuresti
C(uvinte)...OM(ise)...PROMIS
ma aflu intr-un vartej
al cuvintelor.
am alunecat
in abisul lor
si nu mai stiu iesii...
am gasit totusi un limbaj
cu care pot comunica tuturor pasarilor:
ca te iubesc
enorm.
vantul si marile,
si toti muntii
li s-au alaturat lor,
iar mesajul meu poate ajunge
la tine,
orisiunde te-ai afla.
toate florile pamantului
vor inflori pentru tine,
doar
daca le vei vorbi despre iubirea noastra;
ele imi vor transmite,
astfel,
gandurile tale,
caci limbajul lor este simplu.
furtuna din noi poate fi
invinsa
si fara cuvinte.
departarile noastre pot fi trecute
impreuna
doar privindu-ne sufletele...
vom descoperi toate florile pamantului
inflorite
si toti muntii, si toate marile,
si pasarile
si vantul,
si atunci vom intelege
ca ele pot vorbi
in limba noastra -
fara cuvinte,
pentru noi.
(aleaN, 2009, aprilie, 28)
copyright A. Radut, 2009, Bucuresti
ma aflu intr-un vartej
al cuvintelor.
am alunecat
in abisul lor
si nu mai stiu iesii...
am gasit totusi un limbaj
cu care pot comunica tuturor pasarilor:
ca te iubesc
enorm.
vantul si marile,
si toti muntii
li s-au alaturat lor,
iar mesajul meu poate ajunge
la tine,
orisiunde te-ai afla.
toate florile pamantului
vor inflori pentru tine,
doar
daca le vei vorbi despre iubirea noastra;
ele imi vor transmite,
astfel,
gandurile tale,
caci limbajul lor este simplu.
furtuna din noi poate fi
invinsa
si fara cuvinte.
departarile noastre pot fi trecute
impreuna
doar privindu-ne sufletele...
vom descoperi toate florile pamantului
inflorite
si toti muntii, si toate marile,
si pasarile
si vantul,
si atunci vom intelege
ca ele pot vorbi
in limba noastra -
fara cuvinte,
pentru noi.
(aleaN, 2009, aprilie, 28)
copyright A. Radut, 2009, Bucuresti
luni, 27 aprilie 2009
Sub stele
În noaptea naltă
Ce s-a lăsat peste natură
Se-ntrezăresc prin frunzătură
Stelare-adâncuri ce tresaltă.
Întregi sisteme
De nebuloase siderale
Răsar din lumile spectrale
Ca ofilite crizanteme.
În sus spre ele
A gândului mitraliare
C-o uriaşă cutezare
Străbate ţintă printre stele,
Dar noaptea naltă,
Ce stăpâneşte neclintită,
Se duce vecinic negrăbită
De la o lume la cealaltă.
(Alexandru Macedonski)
Ce s-a lăsat peste natură
Se-ntrezăresc prin frunzătură
Stelare-adâncuri ce tresaltă.
Întregi sisteme
De nebuloase siderale
Răsar din lumile spectrale
Ca ofilite crizanteme.
În sus spre ele
A gândului mitraliare
C-o uriaşă cutezare
Străbate ţintă printre stele,
Dar noaptea naltă,
Ce stăpâneşte neclintită,
Se duce vecinic negrăbită
De la o lume la cealaltă.
(Alexandru Macedonski)
Facand lumina in mine
Făcând lumină în mine
Se-ntunecă în jur,
Când se apropie zorii,
La mine se-nserează
Nu pot vedea şi-n afară
Şi-nlăuntru în acelaşi timp.
Fructele, florile, fiarele
Le pot inventa numai când nu le găsesc.
Nimic din ce ascund nu trăieşte
Dincolo de hotarele mele.
Niciodată, niciodată nu se va sparge
Echilibrul perfect
Care doarme-ntre lume
Şi sufletul meu?
Numai pentru că nu există-n afară
Îl văd în mine-atât de limpede pe Dumnezeu?
(Ana Blandiana)
Se-ntunecă în jur,
Când se apropie zorii,
La mine se-nserează
Nu pot vedea şi-n afară
Şi-nlăuntru în acelaşi timp.
Fructele, florile, fiarele
Le pot inventa numai când nu le găsesc.
Nimic din ce ascund nu trăieşte
Dincolo de hotarele mele.
Niciodată, niciodată nu se va sparge
Echilibrul perfect
Care doarme-ntre lume
Şi sufletul meu?
Numai pentru că nu există-n afară
Îl văd în mine-atât de limpede pe Dumnezeu?
(Ana Blandiana)
S-astept ?
S-aştept să vie viaţa cu coşurile pline
Şi să-mi aştearnă daruri din zări pînă la mine?
S-aştept în noaptea goală s-aud suind un pas
De prieten fără nume, străin şi fără glas?
Cu aripi adormite în dimineaţa lunii
S-aştept să mi se-ntoarcă în streaşină lăstunii?
S-aştept poate-amintirea să-şi mai încerce cheia
La poarta dintre dafini, s-aştept cumva scînteia
Luminilor pierdute în pulbere şi scrum?
La mine nu mai urcă de-a dreptul nici-un drum;
De-abia o cărăruie, o dîră ca de fum.
Nu intră nici o uşă, n-am prag, n-am pălimar,
Doar stelele se-ngînă cu noaptea-ntr-un arţar.
Ce să aştept să vie şi ce să înţeleg,
Când peste mine timpul se prăbuşeşte-ntreg?
(Tudor Arghezi)
Şi să-mi aştearnă daruri din zări pînă la mine?
S-aştept în noaptea goală s-aud suind un pas
De prieten fără nume, străin şi fără glas?
Cu aripi adormite în dimineaţa lunii
S-aştept să mi se-ntoarcă în streaşină lăstunii?
S-aştept poate-amintirea să-şi mai încerce cheia
La poarta dintre dafini, s-aştept cumva scînteia
Luminilor pierdute în pulbere şi scrum?
La mine nu mai urcă de-a dreptul nici-un drum;
De-abia o cărăruie, o dîră ca de fum.
Nu intră nici o uşă, n-am prag, n-am pălimar,
Doar stelele se-ngînă cu noaptea-ntr-un arţar.
Ce să aştept să vie şi ce să înţeleg,
Când peste mine timpul se prăbuşeşte-ntreg?
(Tudor Arghezi)
Ah ! Du-te...
sâmbătă, 25 aprilie 2009
Oare vei stii...
Ce stii tu, ce-i iubirea ?
Oare, vei stii vreodata ?
Cand nopti intregi
gandit-am,
cum de mi-ai fost curtata.
Vei stii, ce este dorul ?
Vei intelege soapta ?
Sau sufletu-mi,
fiorul,
cand ochii ti-am privit.
(aleaN, 2009, aprilie, 25)
copyright A. Radut, 2009, Bucuresti
Oare, vei stii vreodata ?
Cand nopti intregi
gandit-am,
cum de mi-ai fost curtata.
Vei stii, ce este dorul ?
Vei intelege soapta ?
Sau sufletu-mi,
fiorul,
cand ochii ti-am privit.
(aleaN, 2009, aprilie, 25)
copyright A. Radut, 2009, Bucuresti
Suflete-perechi
visam ca iubesc doar marea,
iar albastrele ei luciri erau chiar
ochii tai
visam ca iubesc doar cerul,
iar din sarutarea norilor am simtit fiorul
buzelor tale
visam ca iubesc doar padurea,
iar ocrul din frunzele coapte era chiar
parul tau
visam ca iubesc doar vantul,
iar dulcea lui simfonie erau chiar
soaptele tale
dar cand m-am trezit
in tine,
tu traiai in mine
erai in sufletul meu.
respiram impreuna,
sorbind aromele toamnei.
(aleaN, 2009, aprilie, 25)
copyright A. Radut, 2009, Bucuresti
iar albastrele ei luciri erau chiar
ochii tai
visam ca iubesc doar cerul,
iar din sarutarea norilor am simtit fiorul
buzelor tale
visam ca iubesc doar padurea,
iar ocrul din frunzele coapte era chiar
parul tau
visam ca iubesc doar vantul,
iar dulcea lui simfonie erau chiar
soaptele tale
dar cand m-am trezit
in tine,
tu traiai in mine
erai in sufletul meu.
respiram impreuna,
sorbind aromele toamnei.
(aleaN, 2009, aprilie, 25)
copyright A. Radut, 2009, Bucuresti
vineri, 24 aprilie 2009
"Iubirea...
...fiind ea insasi o opera, s-ar crede ca nu mai cere (si nici nu se poate) sa cladim ceva deasupra ei. Si totusi pasarea Phoenix...
Renastere...
Singura ei posibilitate de a iubi e sa moara, arzand si prefacandu-se in cenusa. Jertfa si creatie ! Caci ceea ce parea un triumf este un sacrificiu. Opera ei, a pasarii Phoenix, este iubirea si nasterea altei pasari Phoenix. Aceasta opera ii cere sa moara.
Speranta pe care ne-o daruie pasarea Phoenix este dragostea. Ea stie sa moara. Pasarea Phoenix a luat timpul de la zei si dragostea de la oameni, purificandu-le in aceeasi flacara care se ridica pentru a spune ca timpul fara dragoste e gol."
(Octavian Paler)
Renastere...
Singura ei posibilitate de a iubi e sa moara, arzand si prefacandu-se in cenusa. Jertfa si creatie ! Caci ceea ce parea un triumf este un sacrificiu. Opera ei, a pasarii Phoenix, este iubirea si nasterea altei pasari Phoenix. Aceasta opera ii cere sa moara.
Speranta pe care ne-o daruie pasarea Phoenix este dragostea. Ea stie sa moara. Pasarea Phoenix a luat timpul de la zei si dragostea de la oameni, purificandu-le in aceeasi flacara care se ridica pentru a spune ca timpul fara dragoste e gol."
(Octavian Paler)
Ganduri...de Friedrich von Hardenberg
"Poetul intelege natura mai bine decat savantul."
"Poezia dispune neingradit, dupa bunul ei plac, de suferinta."
"Orice iubesti este in centrul unui paradis."
"Poezia dispune neingradit, dupa bunul ei plac, de suferinta."
"Orice iubesti este in centrul unui paradis."
Cand n-or mai fi cifre si figuri
"Cand n-or mai fi cifre si figuri
cheile-oricaror creaturi,
cand cei ce canta s-ar iubi
mai mult ca inteleptii or sti,
cand lumea se va-ntoarce-n lume
si-n viata libera anume,
cand prin lumini si umbre toate
se vor reface-n claritate
si cand legende si poeme
istoria lumii-or sa se cheme,
atunci la tainica strigare
fiinta-ntoarsa o sa zboare."
(Friedrich von Hardenberg)
cheile-oricaror creaturi,
cand cei ce canta s-ar iubi
mai mult ca inteleptii or sti,
cand lumea se va-ntoarce-n lume
si-n viata libera anume,
cand prin lumini si umbre toate
se vor reface-n claritate
si cand legende si poeme
istoria lumii-or sa se cheme,
atunci la tainica strigare
fiinta-ntoarsa o sa zboare."
(Friedrich von Hardenberg)
joi, 23 aprilie 2009
Sonet IV,
Cînd risipeşti al frumuseţii har
De ce-l reverşi numai asupra ta ?
Nu dă Natura, împrumută, doar,
Şi darnică fiind, la fel te vrea.
Atunci, zgîrcitule, de ce-ţi baţi joc
Din ce-ai primit din plin ca să fii darnic ?
Ce cămătar adună la un loc
Averi, ca să le spulbere zadarnic ?
Făcînd negustorie doar cu tine
Pe tine te înşeli şi-ţi faci rău ţie ;
Dar moartea cînd o vei simţi că vine,
Cu ce te vei plăti de datorie ?
Cînd mori şi stearpa-ţi frumuseţe moare ;
Dar dîndu-i rost, o laşi moştenitoare.
(W. Shakespeare)
Sonet LXXIX,
de William Shakespeare
Când te visam, ştiam că scrisul
din harul tău îşi trage-al lui noroc
dar azi în vers port toamna şi plictisul
şi muza altora le lasă loc.
Cred că-nteleg iubite, vrednic este
de pene mai vestite al tău har,
poetul ce în vers te povesteşte
ce-ţi pradă, îţi oferă-apoi în dar.
Virtute-ţi dă, el ce virtute fură,
şi doar a ta e frumuseţea lui,
cum ţi-a luat-o de pe faţa pură,
nimic nu-ţi dă mai mult ce-n tine nu-i!
Se cade să nu-i mulţumeşti de fel.
Eşti platnicul, datornicul e el!
Când te visam, ştiam că scrisul
din harul tău îşi trage-al lui noroc
dar azi în vers port toamna şi plictisul
şi muza altora le lasă loc.
Cred că-nteleg iubite, vrednic este
de pene mai vestite al tău har,
poetul ce în vers te povesteşte
ce-ţi pradă, îţi oferă-apoi în dar.
Virtute-ţi dă, el ce virtute fură,
şi doar a ta e frumuseţea lui,
cum ţi-a luat-o de pe faţa pură,
nimic nu-ţi dă mai mult ce-n tine nu-i!
Se cade să nu-i mulţumeşti de fel.
Eşti platnicul, datornicul e el!
Sonet LIII
Din ce plămadă eşti, de la picioare
Ţi se aştern mulţimi de neguri sumbre?
O umbră poartă-n spate fiecare
Şi te nutreşti, răpindu-le, cu umbre.
Descrie-l pe Adonis - niciodată,
Imaginea-i nu-ţi fi-va pe măsură;
Şi-Elena-n pânză chipul de-şi arată,
Tu-ai fost modelul nou pentru pictură.
Cum primavara, umbrele din rugul
Încins al frumuseţii, se coboară
Şi-n toamnă greutatea ţi-e belşugul,
Pe orice lucru umbra-ţi e usoară.
Ca tine graţioasă nimeni nu-i,
Dar nu eşti credincioasă nimănui.
(William Shakespeare)
Ţi se aştern mulţimi de neguri sumbre?
O umbră poartă-n spate fiecare
Şi te nutreşti, răpindu-le, cu umbre.
Descrie-l pe Adonis - niciodată,
Imaginea-i nu-ţi fi-va pe măsură;
Şi-Elena-n pânză chipul de-şi arată,
Tu-ai fost modelul nou pentru pictură.
Cum primavara, umbrele din rugul
Încins al frumuseţii, se coboară
Şi-n toamnă greutatea ţi-e belşugul,
Pe orice lucru umbra-ţi e usoară.
Ca tine graţioasă nimeni nu-i,
Dar nu eşti credincioasă nimănui.
(William Shakespeare)
Daca iti merge rau...
Daca iti merge rau, sa-l iei tot ca bun rost;
Caci daca-l iei in rau, iti merge si mai prost.
De te-a ranit prietenul, iarta-l si-ntelege:
N-ar fi facut-o daca si lui i-ar merge-n lege.
De te-a ranit iubirea, imbold sa-ti fie-n timp:
Caci-ti apartine roza pricepi doar dupa ghimpi.
(Friedrich Ruckert)
Caci daca-l iei in rau, iti merge si mai prost.
De te-a ranit prietenul, iarta-l si-ntelege:
N-ar fi facut-o daca si lui i-ar merge-n lege.
De te-a ranit iubirea, imbold sa-ti fie-n timp:
Caci-ti apartine roza pricepi doar dupa ghimpi.
(Friedrich Ruckert)
Gand...
"Daca tu vrei sa comunici cu un copac, ar trebui ca un brat al tau sa se faca ramura cu frunze si o ramura a copacului sa se faca brat cu degete. Ar trebui sa mori putin ca om si sa invii ca planta, iar planta sa moara intrucatva si sa devina intr-o parte a ei om."
(Nichita Stanescu)
(Nichita Stanescu)
Evocare,
de Nichita Stanescu
Ea era frumoasă ca umbra unei idei, -
a piele de copil mirosea spinarea ei,
a piatră proaspăt spartă
a strigăt dintr-o limbă moartă.
Ea nu avea greutate, ca respirarea.
Râzândă şi plângândă cu lacrimi mari
era sărată ca sarea
slăvită la ospeţe de barbari.
Ea era frumoasă ca umbra unui gând.
Între ape, numai ea era pământ.
Ea era frumoasă ca umbra unei idei, -
a piele de copil mirosea spinarea ei,
a piatră proaspăt spartă
a strigăt dintr-o limbă moartă.
Ea nu avea greutate, ca respirarea.
Râzândă şi plângândă cu lacrimi mari
era sărată ca sarea
slăvită la ospeţe de barbari.
Ea era frumoasă ca umbra unui gând.
Între ape, numai ea era pământ.
miercuri, 22 aprilie 2009
Green
Si iata fructe, flori, si ramuri, si o frunza,
Mai e si inima-mi ce pentru tine bate,
Umilului meu dar sa cati sa-i afli-o scuza,
Sa nu îl farmi cu mâna alba si curata.
Vin, rasbatut de picaturi de roua dese,
De vântul diminetii înghetând pe frunte.
Îngaduie-oboselii reculese
Ca sa viseze-odihnitoare clipe scumpe.
Pe sânul tânar zbuciumul mi-aduna
Rasuna ca-ntr-o scoica ultimul sarut:
Vrea fruntea-mi pace, de trecu furtuna buna,
Sa dorm si eu, de te-odihnesti în asternut.
(Paul Verlaine)
Mai e si inima-mi ce pentru tine bate,
Umilului meu dar sa cati sa-i afli-o scuza,
Sa nu îl farmi cu mâna alba si curata.
Vin, rasbatut de picaturi de roua dese,
De vântul diminetii înghetând pe frunte.
Îngaduie-oboselii reculese
Ca sa viseze-odihnitoare clipe scumpe.
Pe sânul tânar zbuciumul mi-aduna
Rasuna ca-ntr-o scoica ultimul sarut:
Vrea fruntea-mi pace, de trecu furtuna buna,
Sa dorm si eu, de te-odihnesti în asternut.
(Paul Verlaine)
Gand...
"Nu exista in viata unui om mai mare noroc decat sa gaseasca un suflet-pereche si sa ramana impreuna." (Ana Blandiana)
duminică, 19 aprilie 2009
cuvintele
cuvintele - fiinte cu viata
complexa,
uneori duala,
alteori monotona -
s-au nascut, ca intr-o hora,
fara de-nceput si fara un
sfarsit,
dintr-un Cuvant
atent grait
Samanta ce-a-ncoltit
dintr-o Iubire
ce Viata a dat
si Mantuire
cuvintelor, caci rostul lor
e de-a muri,
nascandu-se din nou,
intr-alta zi,
si sufletelor-n Cuvant,
clipe in spatiu
si in timp,
pe veci,
complexe plasmuiri.
(aleaN, 2009, aprilie, 19)
copyright A. Radut, 2009, Bucuresti
complexa,
uneori duala,
alteori monotona -
s-au nascut, ca intr-o hora,
fara de-nceput si fara un
sfarsit,
dintr-un Cuvant
atent grait
Samanta ce-a-ncoltit
dintr-o Iubire
ce Viata a dat
si Mantuire
cuvintelor, caci rostul lor
e de-a muri,
nascandu-se din nou,
intr-alta zi,
si sufletelor-n Cuvant,
clipe in spatiu
si in timp,
pe veci,
complexe plasmuiri.
(aleaN, 2009, aprilie, 19)
copyright A. Radut, 2009, Bucuresti
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
