"Niciodata toamna nu fu mai frumoasa
Sufletului nostru bucuros de moarte.
Palid asternut e sesul cu matasa,
Norilor copacii le urzesc brocarte.
Casele-adunate, ca niste urcioare
Cu vin ingrosat in fundul lor de lut,
Stau in tarmu-albastru-al raului de soare,
Din mocirla carui aur am baut.
Pasarile negre suie in apus
Ca frunza bolnav-a carpenului sur
Ce se desfrunzeste, scuturand in sus
Foile-n azur.
Cine vrea sa planga, cine sa jeleasca
Vie sa asculte-ndemnul nenteles,
Si cu ochii-n facla plopilor cereasca
Sa-si ingroape umbra-n umbra lor, in ses."
(Tudor Arghezi)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu