cuvintele

cuvintele - fiinte cu viata
complexa,
uneori duala,
alteori monotona -
s-au nascut, ca intr-o hora,
fara de-nceput si fara un
sfarsit,
dintr-un Cuvant
atent grait
Samanta ce-a-ncoltit
dintr-o Iubire
ce Viata a dat
si Mantuire
cuvintelor, caci rostul lor
e de-a muri,
nascandu-se din nou,
intr-alta zi,
si sufletelor-n Cuvant,
clipe in spatiu
si in timp,
pe veci,
complexe plasmuiri.

(aleaN, 2009, aprilie, 19)
copyright A. Radut, 2009, Bucuresti

secunda privita

privesc timpul
fir de nisip
ce se scurge, alene si cuminte
in vid.
plasmuind ca-ntr-un joc,
stiut doar de el,
noi matrice de viata
recompuse, mereu.

(aleaN, 2009, aprilie, 18)
Copyright A. Radut, 2009, Bucuresti

verde de Paradis

mugurii - impenetrabili,
la o prima privire,
asemenea fortaretelor bizantine,
s-au lasat cuceriti
doar de pacea Luminii,
si de
caldura sarutului
picaturii de ploaie.
energii
ce au deschis,
ca o cheie magica,
imperiul floral,
paradisul vietii,
miliardele de miliarde
de secunde verzi,
vii,
ce retraiesc
Paradisul pierdut,
dar, mereu,
regasit.

(aleaN, aprilie, 18, 2009)
Copyright Al. Radut - 2009. Poezie din ciclul "Jocul cuvintelor" , 2009, Bucuresti

Prieten sau dusman

O cauza -
E-o lupta dusa pana la final,
cu un castig
sau un esec total.
Dar, pentru ca balanta sa incline
intr-un sens,
Destinul
are partea sa de mers.
Ce bate cu un ceas exact,
Doar o secunda intr-un veac.
Caci cel ce-nclina tasul
clar,
Iti e ori prieten ori dusman.

Prietenie

te pastrez in inima mea,
prietena,
floare de crin,
floare de
nu-ma-uita

sentimente purtate
pentru tine, candva
sunt, azi, ca muscatele
mai intense
si ard

ma alint inca-n vise
cu vorbele-ti dulci
intelepte si aprinse
ca floarea
de ruji

te pastrez, prietena,
in sufletul meu
ca o garoafa aprinsa
ori o tulipa.
Mereu.

(aleaN, aprilie, 16, 2009)

Raspunsuri...

M-a intrebat inima de ce e trista, iar eu i-am raspuns ca nu i-am trimis indeajuns de multa dragoste. Inca nu o gasesc. Dar o caut cu disperare.

M-a intrebat sufletul de ce il doare, iar eu i-am raspuns ca nu l-am invatat suficient ce-i speranta.

Spiritul m-a intrebat cum poate sa renasca mereu, iar raspunsul meu l-a luminat pe deplin: "Intotdeauna, sa dai o speranta, dragostei, si sa crezi, cu adevarat, in ea."

(aleaN, aprilie, 15, 2009)

Dor de Libertate

A tremurat pamantul
de oasele sfintilor,
strabunilor nostri,
caci, cuvintele lor n-au fost intelese, inca.

Ei ne-au vorbit cu sange,
noi le-am raspuns cu lacrimi,
dar ochii nostri
au ramas goi de imagini.

Iti mai aduci aminte, frate,
de un Rovine, de Calugareni, de Plevna
ori Marasesti, Carei,
de Timisoara.

Sunt jertfe care striga
toate
Doar intr-o limba:
Libertate.

(aleaN, aprilie, 14, 2009)
copyright A. Radut, 2009

"Voturile nu trebuie numarate, ci cantarite." (Friedrich von Schiller)

Primavara

Primejdii dulci alcătuind sub gene,
mi te iveşti istovitor de dulce
cu sânii bulbucaţi zvâcnind să culce
pe ei sărutul lutului, alene.

Te stingi încet din mine, iară
sub piept loveşte-n căldărim o minge
şi ziua pe trotuare se prelinge,
lăsând în urmă-i iz de primăvară.

Alături de mocirlele uscate
ies pomii toţi cu trunchiurile-n floare
Hei... zi cu soare-n zare, spune-mi oare
cam câte fete-s astăzi deflorate?

Un orizont pierdut, cu buze roşii
sărută-n creştet noaptea pe hotare
Cocoarele revin din depărtare
şi mor în primăvară ofticoşii...

(Nichita Stanescu)

Tinerii

Se sărută, ah, se sărută, se sărută
tinerii pe străzi, în bistrouri, pe parapete,
se sărută întruna ca şi cum ei însuşi
n-ar fi decât nişte terminaţii
ale sărutului.
Se sărută, ah, se sărută printre maşinile-n goană,
în staţiile de metrou, în cinematografe,
în autobuze, se sărută cu disperare,
cu violenţă, ca şi cum
la capătul sărutului, la sfârşitul sărutului, dupa sărut
n-ar urma decât bătrâneţea proscrisă
şi moartea.
Se sărută, ah, se sărută tinerii subţiri
şi îndrăgostiţi, atât de subţiri, ca şi cum
ar ignora existenţa pâinii pe lume.
Atât de îndrăgostiţi, ca şi cum, ca şi cum
ar ignora existenţa însuşi a lumii.
Se sărută, ah, se sărută ca şi cum ar fi
în întuneric, în întunericul cel mai sigur,
ca şi cum nu i-ar vedea nimeni, ca şi cum
soarele ar urma să răsară
luminos
abia
după ce gurile rupte de sărut şi-nsângerate
n-ar mai fi în stare să se sărute
decât cu dinţii.

(Nichita Stanescu)

Patria romana

Patria ne-a fost pământul
Unde ne-au trăit strămoşii,
Cei ce te-au bătut pe tine,
Baiazide, la Rovine,
Şi la Neajlov te făcură
Fără dinţi, Sinane,-n gură,
Şi punând duşmanii-n juguri
Ei au frământat sub pluguri
Sângele Dumbrăvii-Roşii. -
Asta-i patria română
Unde-au vitejit strămoşii!

Patria ne e pământul
Celor ce suntem în viaţă,
Cei ce ne iubim frăţeşte,
Ne dăm mâna româneşte:
Numai noi cu-acelaşi nume,
Numai noi români pe lume
Toţi de-aceeaşi soartă data,
Suspinând cu toţi odată
Şi-având toţi o bucurie;
Asta-i patria română
Şi ea sfânta să ne fie!

Patria ne-o fi pământul
Unde ne-or trăi nepoţii,
Şi-ntr-o mândră Românie
De-o vrea cerul, în vecie,
S-or lupta să ne păzească
Limba, legea românească
Şi vor face tot mai mare
Tot ce românismul are:
Asta-i patria cea dragă
Şi-i dăm patriei române
Inima şi viaţa-ntreagă.

(George Cosbuc)

• Poezie dedicata fratilor romani din Basarabia

Rezervatie

Cai si poeti,
Frumuseti a unei lumi
Invinse de tehnica,
Fiinte pe care timpul
Le lasa in urma
Incarcerandu-le
In propriile aureole.

Cai si poeti,
Din ce in ce mai rari,
Mai fara de pret,
Mai greu de vandut.
Negri, suri, albi,
Din ce in ce mai albi,
Apoi transparenti, invizibili
Intr-un viitor
Fara ei
Invizibil el insusi.

(Ana Blandiana)

Comparatii

Dragostea mea e o barca-n soapta
Cu batai de vasla visatoare
Catre valuri sumbre-n departare.
Dragostea mea i-o lumina in noapte
Izbucnind prin neagra ei torpoare,
Ca un fulger stinsa, ne-nteleapta.
Dragostea mea e-un copil chemand
Noaptea-n febra mistuit de gand;
Langa pat sta moartea si asteapta.

(Hermann Hesse)

Intrebarea,

de Ana Blandiana

Asemenea fantanilor
Care isi dau drumul
Cu cat le ceri mai multa apa
Si cu cat dau au mai mult de dat,
Am vrut sa fiu,
Am crezut ca sunt.
Pana a aparut intrebarea
Daca ceea ce izvoraste
Atat de limpede
Si de neoprit
Sunt lacrimi,
Cine e ochiul
si, mai ales, ce vede ?

Sa nu uitam niciodata ca suntem romani...

"Am ascultat "Pe-al nostru steag e scris Unire !" Asta-i ! Asta-i ! Asta-mi place ! Bravos, baieti !Asta-i adevarata, si nu "Desteapta-te, romane !" Aia-i tanguitoare, ma, si noi am plans destul pana acuma. Ma, de-acum sa nu mai cantati pe taran cu plete lungi si cu fluierul de cioban la buze. Azi fluiera trenul. Sa-i faceti pe tarani un popor european."

(Ion Luca Caragiale - fragment dintr-un articol publicat in gazeta "Romania Mare")

Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor,
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mîndri aste le nutresc;
Căci rămîne stînca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormîntul
Spada ta de sînge duşman fumegînd,
Şi deasupra idrei fluture cu vîntul
Visul tău de glorii falnic triumfînd,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Cînd s-aprinde sacru candida-i vîlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surîzînd,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Cînd cu lampa-i zboară lumea luminînd,
El pe sînu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strînge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie!
Tînără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţă în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mîndrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc !

(Mihai Eminescu)

Sonet XVIII

Sa te aseman cu o zi de vara ?
Frumusete si balanta ai mai mult.
In mai, ades furtuni muguri doboara,
Iar verile-s prea scurte, si-n tumult.
De multe ori cerescul ochi prea arde,
Sau ceturi auriul chip l-au sters,
Si ce-i frumos din frumusete scade
Intamplator, sau de-al naturii mers.
Dar vesnica ta vara nu se duce,
Minunea chipului tu n-o sa-ti schimbi,
Nu te umbreste moartea-ntre naluce
Cand in eterne versuri cresti in timp.
Cat mai respira-n lume om, cat ochiu-nvata,
Trai-va si acest poem si-ti va da viata.

(William Shakespeare)

Sonet XXXVI,

de W. Shakespeare
Ascultă-mi gândul să rămânem doi,
Deşi iubirea ne e una-n har.
Voi lua asupra-mi bulgări de noroi
Să port ruşinea noastră singur doar.
In dragoste străbatem unic drum,
eşi în viaţă separaţi vom fi,
Va arde dragostea întâiul scrum,
Dar vremea ei curând se va sfârşi.
Nu pot să te mai întâlnesc, ştiind
Ruşinea-n care-am suspina noi doi;
Nici tu cinstire să-mi arăţi, fiind
De al tău nume despărţit apoi.
Dar nu o face; te iubesc şi-aşa,
Al meu fiind, a mea-i şi viaţa ta.

Pentru mai tarziu,

de Sei Ito


Te rog, pastreaza-ti inima calda, o vreme;
Acum nu mai sunt atat de nefericit
Odinioara, cand, luna de luna,
Eram atat de abatut si de singur,
Nu era suflet sa ma aline
Cu-acel cuvant cald ce l-ai rostit.
Te rog, pastreaza-ti inima asa, de dragu-mi,
Asa cum este, pentru mai tarziu.
Nu peste mult voi fi ca-ntotdeauna,
Nefericit,
Sfios, ca-ntotdeauna.
Si tremurand de frig, ca-ntotdeauna.
In ceasu-acela,
Fara sa-astepti privirea-mi rugatoare,
O, nu uita, da-mi iar acel cuvant;
Sa-mi amintesc ca-n tine-a fost mereu
Un adapost fierbinte pentru mine.

Rondelul meu

Când am fost ura am fost mare,
Dar, astazi, cu desavarsire
Sunt mare, ca ma simt iubire,
Sunt mare, caci ma simt uitare.

Esti mare când n-ai indurare,
Dar te ridici mai sus de fire
Când ti-este inima iubire,
Când ti-este sufletul iertare.

Stiu: toate sunt o-ndurerare,
Prin viata trecem în nestire,
Dar mangaierea e-n iubire,
De-ar fi restristea cat de mare,
Si inaltarea e-n iertare.

(Alexandru Macedonski)

Vesnicia

de Jose Eduardo Mendes Camargo
Vreau sa fiu o singura clipa, singur cu tine,
ca dintr-o privire sau un gest
vietile noastre sa se reîntâlneasca.
Voi pune mâna pe ceasul timpului,
Îmi voi tensiona toti muschii trupului,
Voi cauta înauntrul meu cea mai puternica energie.
Pentru a duce fluxul trecutului spre viitor
Va exista numai prezentul,
desi acesta se consuma într-un efort suprem
pentru a tine pe loc trecerea timpului.
Nu vom avea amintiri nici planuri de viitor
doar timpul prezent.
Vom simti cum vraja pluteste în aer
asa cum se-ntâmpla în viata
în unele clipe putine si de neuitat.
Într-un apus de soare suav si melancolic,
într-un râs extaziat al unui copil alergând,
într-o opera de arta perfecta,
în acel sarut furat pe ascuns.
Si când aceasta fiinta,
cu mâinile ei pline de dragoste,
va reusi sa opreasca timpul în loc,
a noastra va fi vesnicia.

(Jose Eduardo Mendes Camargo)

Gandurile unei marii poete

Vesnic plecat de acasa, mereu in documentare in propria sa viata, spiritul meu este prea ocupat cu privitul pentru a putea fi cu adevarat infrant sau invingator, si chiar pentru a putea fi.
A fi si a privi devin doua verbe opuse si violent exclusive in lumina unui intreg destin. A fi sau a privi : asta e intrebarea.
In aceasta perspectiva, a astepta nu inseamna a pierde timpul, ci a te impartasi dintr-o psihologie colectiva infinit sugestiva. A fi inselat nu e numai o umilinta, ci si o revelatie; a fi lovit nu e numai o durere, ci si o descoperire. A merge cu autobuzul, a vizita un bolnav, a fi bolnav chiar, a vorbi cu un copil, a face piata, a intalni un prieten, a fi nedreptatit, a fi laudat, a fi iubit, a nu fi iubit devin, din simple intamplari, situatii magice de dezvaluire a lumii, prilejuri de uluitoare surprize in univers. A fi pentru a privi - iata o fascinanta terapeutica, iata o solutie.

(Ana Blandiana)

Cateva puncte

Fericirea este asemenea
Unui tablou pointillist:
Mici puncte colorate
Fara legatura intre ele,
Reusind uneori sa insemne ceva,
Alteori nu,
Reusind sa transmita
Doar fiorul unei intrebari
Incomplete,
Careia nu stii ce sa-i raspunzi
Pentru ca nu intelegi ce intreaba,
Nu intelegi decat intensitatea intrebarii
Careia ii lipsesc cateva puncte...

(Ana Blandiana)

Cred

Eu cred in Cuvant
si Cuvantul traieste
in mine.

Eu cred in Cuvant
si Cuvantul rostuieste
in mine.

Cred. Cred cu tarie-n
Cuvant,
iar Cuvantul
se preschimba in fapta.

Cuvantul e-n tot
in iubire,
in privire,
in soapta.

(aleaN, aprilie, 06, 2009)

Cantec de dragoste

Cum oare sa-mi tin sufletul, incat
de-al tau sa nu-l ating ? Si cum sa-l urc
deasupra ta, spre mai inalta lume ?
Ah, mult as vrea sa-i aflu adapost
in bezna, in ceva pierdut anume
intr-un strain lacas tacut ce nu vibreaza
pe cand adancurile-ti stiu vibrarea cum e.
Dar toate cate ne ating ne leaga
precum arcusu-n trasatura-ntreaga
din doua strune doar un sunet dand.
Ce instrument ne-nstruna si ne-ngana ?
Si ce violonist ne tine-n mana ?
O, dulce cant.

(Rainer Maria Rilke)

Reverie

(candva, intr-un timp, undeva, intr-un colt de rai...)


Priveam cerul si albastrul marii, nesfarsite, lungit pe nisipul inca umed, de atmosfera incarcata de stropi de ploaie. Le cercetam pe amandoua, cer si mare, si ca un zugrav de biserici, priceput in amestecul culorilor, imi inchipuiam, in fractiuni de secunde, tonuri si nuante ce inca nu reusisera sa se formeze pe panza acelei ore de timp.
Se apropia asfintitul si soarele nevazut, incerca sa strapunga norii, cu paleta sa de culori, stiute doar de el. Aproape ca reusise sa razbata cu cateva sageti solare plumburiul cerului, dar lupta sa fu pecetluita de navala cu care se stransesera norii. Pesemne ca ei, norii, erau hotarati sa nu piarda ocazia unei victorii facile.

Priveam uimit natura, in acea primavara dobrogeana, caci fiecare anotimp isi lasa , totdeauna, o amprenta personala, specifica locului, si nu incetam sa sper. La ce oare ? Stiam ca gandurile pot merge orisiunde, pot strabate distante, oricat de mari ar fi, pot fi indraznete sau doar linistite, pot fi implinite ori pot ramane la nivelul sperantelor. Totusi speram...ca visul stelei mele, de a cuceri cu Lumina sa tot universul ce se deschidea inaintea ochilor mei, se va implini. Era doar un gand. Doar atat. Doar o dorinta.

Cum stateam asa lungit, sprijinindu-ma intr-un cot, ametit de mirosul algelor si ierburilor marine, si aproape atipind de zgomotul sacadat facut de valurile ce loveau tarmul, am avut o revelatie. Priveam lupta cerului cu marea si cu soarele si nu-mi puteam inchipui decat un singur deznodamant. Doar unul singur...
Norii, grupati ca o cavalerie, incercau sa opuna rezistenta armatelor solare, avand ca aliati zecile de milioane de soldati-picuri, sustinuti puternic de "Invincibila Armada" a valurilor marine, ce se regrupau, la fiecare bataie a vantului. Dintr-un inceput, se anunta o lupta crancena, iar gandul ca Lumina va castiga, nu-mi iesea deloc din minte. Era ca un tel care trebuia atins, ca o limita care trebuia depasita. La granita dintre vis si realitate in care ma aflam, lumina iesita invingatoare, cucerind picurii de ploaie, dar neuitand sa-si arate bucuria, prin miile de nuante de culori, aproape ca-mi inunda fata si corpul. Aflasem, astfel, pentru a nu stiu cata oara, ca dorintele nu au granite, nu sunt limitate de nimic, de timp ori spatiu, ca pot fi implinite, oricand, doar daca crezi in...Cuvant.

Lumina si vorbele

Mare fara alge,
Fara pesti,
Fara pescarusi,
Atat de frumoasa
Incat frumusetea ii ajunge in sine,
Suficienta sa ascunda sirenele
De soarele cu nume de zeu
Responsabil cu lumina si vorbele
Pe care,
Intr-o baie de sange,
Le stinge
In fiecare seara
Cu greu.

(Ana Blandiana)

Te simt

simt ca existi
undeva.
esti mereu,
esti aici,
langa inima mea

prezenta ta
in secunda din timp,
imi inunda inima
cu petale de trandafir

ai aparut.
esti aici.
ti-am mai spus,
cat de frumoasa esti ?
acum,
nici nu mai stiu sa compun,
nici sa scriu

stiu doar sa te iubesc...,

si simt.
te simt...

(aleaN, aprilie, 03, 2009)

Cotropirea frunzelor

Smulgem frunzele şi facem
pat din osul pomilor
paştem iarba şi o toarcem
prin burta flămânzilor.
Ne uităm în sus, la stele,
neştiind că-s mai departe
frunzele din pom, acele
scuturând în toamnă moarte.
Nu-ntre oameni e cuţitul
duşmănia, sfântă milă
ci-ntre sânge, vai, şi verdea
neânvinsa clorofilă.

(Nichita Stanescu)

Rau de frumusete

Nu spun că a fost un noroc
că te-am născut.
Spun numai că a fost o minune.

Caută să nu mori iubita mea,
Încearcă să nu mori dacă poţi.

Mie mi s-a dus viaţa,
ţie ţi s-a dus norocul.

Nu spun decât atâta,
că noi doi am trăit
pe globul pământesc.

(Nichita Stanescu)

Albastru de la Iubire

Azi,
am deschis fereastra
ochilor tai
albastri,
si inima-mi
s-a invaluit
de surasul tau
primavaratec

Iubito,

tu esti.
Doar tu.
Doar tu poti fi
si vis,
si dorinta,
si speranta,
si iubire,
deopotriva,
si toate laolalta

Iti privesc ochii...
Ochii tai albastri
Si simt cum pot strabate,
acum,
tot continentul sufletului tau,
doar spunandu-ti
cat
te iubesc

Am descoperit pasul catre
albastrul tau si,
tu,
ai fost
cadenta mea.

Iubito,
ce minunata esti.

Esti.
Esti, intr-adevar.

(aleaN, 2009, martie, 31)

Sarutul tau

Florile inimii ce-ti sarutau
privirea,
mi le-ai trimis
intr-o primavara
si,
toate,
si-au deschis petalele
in
Iubire.

Laudatio

Barbatul blond
cu ochi albastri,
cu vocea apasata,
cu surasul sagalnic
si cu inima de copil,
a iubit limba romana,
a nascocit cuvinte
doar de el stiute,
dar indragite de toti,
a iubit Omul,
si spatiul,
si timpul,
si pasarea,
si oul,
si tot Universul
cu lume cu tot.
Si ne-a invatat sa iubim
cuvintele din Cuvant
si
Lumina din ele.
El,
Barbatul blond
cu ochi albastri,
cu vocea apasata,
cu surasul sagalnic
si cu inima de copil.

(Asa l-am cunoscut pe Nichita, atunci, demult, nu foarte demult,
si l-am pastrat, asa, in sufletul meu.)

Vesnicia

Vreau sa fiu o singura clipa, singur cu tine,
ca dintr-o privire sau un gest
vietile noastre sa se reîntâlneasca.
Voi pune mâna pe ceasul timpului,
Îmi voi tensiona toti muschii trupului,
Voi cauta înauntrul meu cea mai puternica energie.
Pentru a duce fluxul trecutului spre viitor
Va exista numai prezentul,
desi acesta se consuma într-un efort suprem
pentru a tine pe loc trecerea timpului.
Nu vom avea amintiri nici planuri de viitor
doar timpul prezent.
Vom simti cum vraja pluteste în aer
asa cum se-ntâmpla în viata
în unele clipe putine si de neuitat.
Într-un apus de soare suav si melancolic,
într-un râs extaziat al unui copil alergând,
într-o opera de arta perfecta,
în acel sarut furat pe ascuns.
Si când aceasta fiinta,
cu mâinile ei pline de dragoste,
va reusi sa opreasca timpul în loc,
a noastra va fi vesnicia.

(Jose Eduardo Mendes Camargo)

Cine esti tu, femeie ?

pentru D.

Esti vrajitoarea care-mi citeste gandurile
si-mi ghiceste sentimentele
Sau prietena care ma insoteste pe pamant
sa intrezaresc orizonturi?

Esti femeia care exprima gratie
si ma face s-o doresc nebuneste
Sau esti copila spontana, jucandu-se
cu focul si apa, pentru a fascina?

Esti felina care-mi exploreaza trupul
si-mi devoreaza sufletul
Sau nebuna fara destin si salas
care traieste din dragoste, hranindu-se cu aer?

Care-mi sporeste pasiunea
invitandu-ma sa o caut
cu ardoare, cu dragoste
gratia-i divina, viata ta.

Cine esti tu, draga mea?

(J. M. Camargo)

Exista...

...timp pentru toate lucrurile, in aceasta viata,
Exista, insa, si momente cand trebuie sa te desparti de unele dintre ele,
cand trebuie sa mergi mai departe,
cand trebuie sa depasesti anumite limite,
ori sa-ti impui altele.

A sosit timpul sa opresc ceasul...poetic al acestui blog,
nu inainte de a multumi celor care, sper, si-au "hranit" si, in acelasi timp, bucurat sufletul, citind poeziile si gandurile autorilor acestora.

"Doar Dumnezeu exista, restul tot nu-i decat ipoteza." (Nicolae Steinhardt)

Calatorie

Umblu prin mine
Ca printr-un oraş străin
În care nu cunosc pe nimeni.
Seara mi-e teamă pe străzi
Şi-n după-amieze ploioase
Mi-e frig şi urât.
Nici o dorinţă de-a călători,
Când şi numai trecerea drumului
E aventură,
Nici o amintire din alte vieţi
Întrebării
"De ce-am fost adusă aici?"...

(Ana Blandiana)

Dans in ploaie

Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze de la tâmple până la glezne,
Iubiţii mei, priviţi dansul acesta nou, nou, nou,
Noaptea-şi ascunde ca pe-o patimă vântul în bezne,
Dansului meu i-e vântul ecou.

De frânghiile ploii mă caţăr, mă leg, mă apuc
Să fac legătura-ntre voi şi-ntre stele.
Ştiu, voi iubiţi părul meu grav şi năuc,
Vouă vă plac flăcările tâmplelor mele.

Priviţi până o să vi se atingă privirea de vânt
Braţele mele ca nişte fulgere vii, jucăuşe -
Ochii mei n-au cătat niciodată-n pământ,
Gleznele mele n-au purtat niciodată cătuşe!

Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze şi destrame-mă vântul,
lubiţi-mi liberul dans fluturat peste voi -
Genunchii mei n-au sărutat niciodată pământul,
Părul meu nu s-a zbătut niciodată-n noroi!

(Ana Blandiana)

Poate ca ma viseaza cineva

Poate că mă visează cineva -
De aceea gesturile
Îmi sunt atât de moi
Şi de neterminate,
Cu scopul uitat
La jumătatea mişcării,
Grotesc,
De aceea contururile mi se şterg
Secundă cu secundă
Şi faptele mi se topesc...
Şi poate cel ce mă visează
E smuls din când în când
Din somn,
Trezit,
Purtat cu sila-n viaţa lui
Adevărată,
De aceea mă-ntunec
Suspendată uneori
Ca de-un fir care se topeşte de nea,
Fără să ştiu
Dacă va mai adormi vreodată
Ca să mi se mai întâmple
Ceva.

(Ana Blandiana)

Amintindu-ne de....Garabet Ibraileanu (23 mai 1871 - 12 martie 1936)

Criză. Paroxismul crizei. Simptomele nu lasă nici o îndoială: o lovitură ca de pumn în inimă când apare. Paralizia inteligenţei când mă atinge din nebăgare de seamă. Senzaţia căldurii ei fizice de la distanţă. Nevoia inexorabilă, care îmi oprimă respiraţia, de pulsaţia vieţii ei.

.....Convingerea că numai o femeie înaltă, cu părul galben, cu o uşoară asimetrie a gurii când zâmbeşte poate da fericirea. Fiorul pe care mi-l dă cuvantul :"Adela."

.....Ce este ea? Îmi pare că astăzi mi-a vorbit de noi când îmi răspundea la indigestele mele pedanterii, în care toate cuvintele strigau: ,,Te ador!" Mi-a spus că nu am sufletul simplu, că există în viaţă fericiri posibile... Pentru mine? Ori pentru mine cu ea? (Dar acel ,,Şi" ... început şi neterminat? Nu cumva însemna: ,,Şi ar fi putut urma şi alte zile frumoase?")
Vibrează în ea ceva pentru mine în adevăr? Dar pentru ce glumeşte mereu? Iubirea nu glumeşte, e gravă.
...Întotdeauna dibuieşti ca un orb! Gravă e pasiunea, ori adoraţia pierdută. Dar femeile nu devin pasionate decât după ce se întâmplă ceea ce trebuie să se întâmple pentru ca un bărbat şi o femeie să-şi spună ,,tu". Până atunci ele sunt în defensivă, au spiritul mai liber decât oricând, cochetează, în deosebire de bărbat, care e pasionat şi idiot întotdeauna înainte de acel eveniment capital şi ridicol, dar care după aceea îşi recapătă libertatea de spirit, pentru că, în stricta economie a speciei, şi-a îndeplinit tot rolul.

.....Iubirea, nebunia fiziologiei, nu se poate spune, toată, decât prin muzică, fiindcă durerea se exprimă prin ţipete, şi muzica e ţipătul perfecţionat. Pictura şi sculptura sunt arte inferioare: ele pot reprezenta iubirea, dar nu o pot exprima. Poezia ţine mijlocul, pentru că abia o poate exprima. Pictura şi sculptura sunt frumoase pentru că se adresează, prin forme, creierului. Muzica se adresează, prin creier, fiziologiei. Muzică frumoasă nu există: ea nu este
,,reprezentare". Muzica ori nu e nimic, ori ţine de sublim, ca tot ce zguduie adâncurile insondabile ale fiinţei noastre, ca tot ce exagerează durerea de a trăi. De aceea orice muzică, chiar şi un vals, dacă mişcă profund, e tristă...


.....Uimită la început şi entuziasmată mai pe urmă, pierzând probabil sentimentul realităţii şi deci şi al tacticii dictate de duelul dintre pasiunea mea mută şi instinctul ei defensiv, în mijlocul acestei lumi ireale, unde rătăceam ca pe o altă planetă, Adela (acum stăteam unul lângă altul pe trunchiul unui copac căzut de pe marginea drumului) îmi luă o mână între mâinile ei, pe care şi le puse pe genunchi. Gestul era anormal, străin raporturilor dintre noi... Dar în mediul acesta din alte lumi, gestul anormal era cel normal. Gândurile, simţirile şi faptele se ajustează mereu la împrejurări, inconştient.


.....Apoi, fără tranziţie, m-a întrebat de ce natură e sentimentul meu pentru ea.
Mi-am dat bine seama că momentul e decisiv. Dar n-am avut nici slăbiciunea de caracter de a-i spune că o iubesc, nici tăria de a-i spune: prietenie. Alunecând pe panta sufletului, i-am răspuns, cu ezitările unui om care caută conştiincios, şi nu găseşte încă, formula exactă, că ceea ce simt pentru ea e ,,un sentiment foarte curios".
Imediat mi-a replicat, aproape ofensată: -- Adică bun de pus la muzeu? Strâns astfel de aproape şi puţin biciuit în mândria mea, dar înconjurând cuvântul teribil, i-am definit sentimentul meu ,,curios": ,,O nesfârşită prietenie pasionată". (Cuvântul ,,prietenie" avea rolul să slăbească efectul celuilalt, ca eterul care insensibilizează şi face suportabilă înţepătura).


.....Dar... nimic nu e adevărat şi totul e posibil. În cazul acesta, nu m-am purtat mai bine decât în celălalt. Nu i-am răspuns clar că o iubesc, deşi, cu deplină conştiinţă sau nu, ea a făcut tot ce putea ca să-mi provoace destăinuirea; m-am ferit în mod lamentabil: mi-am trădat voinţa de a nu-i spune că o iubesc; am cedat, silit parcă de provocarea ei, debitându-i ridicola mixtură ,,prietenie pasionată", după şi mai ridicolul ,,sentiment curios"; nu am întrebat-o nimic, nu i-am cerut nimic, nu i-am propus nimic, nu i-am făgăduit nimic. Aşadar, din motive de înalt ordin moral şi sentimental -- imposibilitatea de a crede că o femeie ca ea mă poate iubi, frica de a nu o putea face fericită chiar dacă m-ar iubi, care deghizează poate o laşitate, -- m-am comportat, mai rezervat doară, ca orice bărbat care prinde într-un colţ mai întunecat pe o femeie cu care flirtează şi pe care o crede destul de accesibilă!


......Am apucat drumul muntelui, pe unde fusesem de atâtea ori cu ea. Trunchiul răsturnat, pe care am stat în noaptea aceea de altădată cu mâna în mâinile ei, acum era ud, trist, părăsit... I-am chemat imaginea, dar imaginea n-a venit. Aveam în ochi, şi din ochi proiectată în suflet, expresia figurii ei, dar imaginea era rebelă. Impresiile, senzaţiile, dorinţele provocate de ea în totul şi de fiecare farmec al ei în parte îi întunecau claritatea imaginii.

(fragmente de text din romanul "Adela", de Garabet Ibraileanu)

E totul randuit sa se intample...

Cum sa traiesti frumos fara iubire,
Cum sa visezi,sa umbli,ori sa zbori,
Cum sa cuprinzi nelinistea din zori
Si pacea din amurg dintr-o privire?

Cum sa inoti prin marile de flori,
Cum sa te bucuri de intreaga fire
Si viata ta sa-si afle implinire
Fara minunea care da fiori?

E totul randuit sa se intample-
Cu simplitatea unei adieri-
Cand de lumina sufletul se umple,

Dar daca-n schimbul sterpei mangaieri
Ghetarii urii se ivesc la tample,
Nu-ti vei afla iertarea nicaieri.

(G. Tarnea)

Frumoasa-i...

În lacul cel verde şi lin
Răsfrânge-se cerul senin,
Cu norii cei albi de argint,
Cu soarele nori sfâşiind.

Dumbrava cea verde pe mal
S-oglindă în umedul val,
O stâncă stârpită de ger
Înalţ-a ei frunte spre cer.

Pe stânca sfărmată mă sui,
Gândirilor aripi le pui;
De-acolo cu ochiul uimit
Eu caut colo-n răsărit

Şi caut cu sufletul dus
La cerul pierdut în apus.

Cobor apoi stânca în jos,
Mă culc între flori cu miros,
Ascult la a valului cânt,
La geamătul dulce din vânt.

Natura, de jur împrejur,
Pe sus e o boltă de-azur,
Pe jos e un verde covor,
Ţesut cu mii tinere flori.

Văd apa ce tremură lin
Cum vântul o-ncruntă-n suspin,
Simt zefiri cu-aripi de fiori
Muiate în miros de flori,

Văd lebede, barcă de vânt,
Prin unde din aripe dând,
Văd fluturi albaştri, uşori,
Roind şi bând miere din flori.

De ce nu am aripi să zbor!
M-aş face un flutur uşor,
Un flutur uşor şi gentil
Cu suflet voios de copil,

M-aş pune pe-o floare de crin,
Să-i beau sufleţelul din sân,
Căci am eu pe-o floare necaz:
Frumoasă-i ca ziua de azi!

(Mihai Eminescu)

Cine din mine,

de Ana Blandiana

Cine din mine ţi se închină
E vinovat în faţa mea,
Cine din mine nu ţi se-nchină
E alungat din faţa mea.

Cum să mă-mbun şi cum să m-astâmpur,
Ca în fragede foi învelită-n eresuri?
Cu gânduri şi frunze, cu şoapte şi sâmburi,
Ironice înger, zadarnic mă-mpresuri.

Zadarnic în ornice mi se termină
Timpul ca apa dintr-o ulcea.
Cine din mine ţi se închină
E vinovat în faţa mea.

Cu scârbă-l alung şi cu mare mirare
Pe cine din mine nu ţi se prosternă,
Sub bezna cea limpede şi cântătoare
A ochiului stins de pleoapa eternă.

Cine din mine ţi se închină
E vinovat în faţa mea,
Cine din mine nu ţi se-nchină
E alungat din faţa mea.

Să cad într-un somn ca-ntr-un fund de ocean
Fără ieşire şi fără plângere,
Unde visându-te o dată pe an
Mult să mă mir de viaţa mea, îngere.

Oscar 2009

Pentru iubitorii celei de-a saptea arte, dar nu numai, Ceremonia de decernare a premiilor Academiei Americane de Film, care a avut loc la Teatrul Kodak din Hollywood, nu a fost lipsita nici anul acesta de...surprize. Unele placute, altele mai putin placute.

Filme interesante, roluri pe masura, actori / actrite care au "intrat" bine in...personaje, imagini senzationale, efecte speciale nelipsite, partituri regizorale complexe etc. etc. Toate aceste lucruri pentru castigarea mult ravnitului Oscar.

Chiar daca castigatorii deja se cunosc, pentru cei care nu au reusit sa urmareasca "in direct" evenimentele, va invit sa le (re)descoperiti intrand pe www.oscar.com

Vizionare placuta.

Celine Dion - Think Twice