Intalnire

Nu te speria.
Va fi atât de simplu totul
Că nici nu vei înţelege
Decât mult mai târziu.
Vei aştepta la început
Şi numai când
Vei începe să crezi
Că nu te mai iubesc
Îţi va fi greu,
Dar atunci voi pune
Un fir de iarbă să crească
În colţul ştiut al grădinii,
Să ajungă la tine
Şi să-ţi şoptească:
Nu vă speriaţi,
Ea este bine
Şi vă aşteaptă
La celălalt capăt al meu.

(Ana Blandiana)

Ganduri...despre femei

"Cand scrii despre femei, trebuie sa-ti inmoi pana in culorile curcubeului si sa presari randurile cu pulberea de pe aripile fluturilor." (Denis Diderot)

"Cu cat o femeie e mai straina de noi, cu atat o iubim mai mult." (Charles Baudelaire)

"Femeia e o mancare pentru zei, gatita de diavoli." (William Shakespeare)

De vorbiti ma fac ca n-aud...

De vorbiţi mă fac că n-aud,
Nu zic ba şi nu vă laud;
Dănţuiţi precum vă vine,
Nici vă şuier, nici v-aplaud;

Dară nime nu m-a face
Să mă iau dup-a lui flaut;
E menirea-mi: adevărul
Numa-n inima-mi să-l caut.

(Mihai Eminescu)

Ioana d'Arc

"Ceea ce nu vedem ne vede. Ceea ce nu simtim ne simte. Ceea ce nu ne lipseste ne apartine."
(Octavian Paler)



Desi nu-mi plac destainuirile publice foarte personale, iar daca totusi le fac acestea se regasesc mai mult inscrise in vers (pentru cei ce cunosc, si ma cunosc), doresc sa va spun un lucru.
Am vazut, zilele trecute, un film fantastic. Pe Hallmark. Un film despre Ioana d'Arc din Domremy. Fascinant nu atat prin distributia sa (actori de calibru - Peter O'Toole...) cat, mai ales, prin jocul actritei care a interpretat eroina, prin simplitatea si forta cadrelor, prin dialogurile din ultimele minute ale peliculei...

Trebuie sa-l vedeti.

Revelatie... Daca este sa va mai fac cunoscut un lucru - ce, poate, nu l-ati descoperit pana acum, citind postarile de pe acest blog - este ca nimic, dar absolut nimic pe lumea asta - si spun aceasta cu si mai multa forta in cuvinte - nu are importanta.

Totul nu-i decat vanare-de-vant...

Totul.

Absolut totul.

Mai putin un lucru.
Esenta acestei lumi. Dumnezeu.

Dupa El, dupa acest cuvant, nu cred ca mai pot scrie ceva, acum. Poate, doar atat. Ca am avut inca o data o...revelatie.

Notam inexplicabilul...
scriam tacerile.

(Arthur Rimbaud)

Venin si farmec...

Venin si farmec port in suflet,
Cu al tau zambet trist ma pierzi,
Caci fermecat sunt de zambirea-ti
Si-nveninat de ochii verzi.

Si nu-ntelegi ca-n al meu suflet
Dureri de moarte tu ai pus —
Cat de frumoasa esti pot spune,
Cat te iubesc nu e de spus!

(Mihai Eminescu)

Coborarea apelor

Din munti batrani si din paduri marete
Se nasc izvoare, ropotind se plimba,
Deprind pe rand oceanica lor limba
Si sunt in codri pustnici cantarete.

Spargand prin stance albia lor stramta,
Se leagan line si fac valuri crete.
In drumul lor ia firea mii de fete-
Aceleasi sunt, desi mereu se schimba.

Dar cu adancul apei se-adanceste
In glasul lor a sunetului scara.
Devine trista- randuri-randuri creste

Pan' ce urnindu-se in marea-amara
-Ca fluviu mandru, ce-ostenit mugeste-
Al tineretei dulce glas de mult uitara.

(Mihai Eminescu)

"Viata este o farsa pe care fiecare trebuie sa o joace." (Arthur Rimbaud)

Prima seara

Era nespus de dezbracata
Si arbori falnici indiscreti,
La geam se-nghesuiau s-o vada
Apropiindu-se sireti.

Sedea in jilt aproape goala
Cu mainile pe piept..arici
Si-i frematau pe pardoseala
Picioarele-i atat de mici.

Ii sarutai subtirea-i glezna.
Ea rase-atunci.Un ras brutal
Cu triluri limpezi care-n bezna
Sunau matanii de cristal.

Ea piciorusele-si retrase.
"Te rog sa incetezi "-rosti
Iar rasul care-ncurajase
Parea acum a pedepsi.

Cu buzele infrigurate
O sarutai pe ochi, discret
Ea , capul dundu-si-l pe spate
Imi zise-atuncea "Mai incet !"

"As vrea sa-ti spun doua cuvinte..."
Restul in san i-am azvarlit
Cu sarutarea mea fierbinte,
Iar , ea a ras si s-anblanzit.

Era nespus de dezbracata
Si falnici arbori indiscreti,
La geam se-nghesuiau s-o vada
Apropiindu-se sireti.

(Arthur Rimbaud)

Ganduri...de William Blake

"Always be ready to speak your mind and a base man will avoid you."
"Fii intotdeauna pregatit sa spui ce gandesti, si omul de rand te va ocoli."

"When thou seest an eagle, thou seest a portion of genius; lift up thy head !"
"Cand vezi un vultur, vezi o parte a geniului; ridica-ti fruntea !"

"No bird soars too high, if he soars with his own wings."
"Nicio pasare nu se avanta prea sus daca zboara cu propriile aripi."

"You never know what is enough unless you know what is more than enough."
"Niciodata nu inveti ce e suficient pana cand nu inveti ce este prea mult."

haiku

Luna in deplinatatea ei -
varfurile copacilor
stavilesc ploaia

(Matsuo Basho)

Tandrete

Trandafirul alb
tresalta cand fluturele
il atinse cu un sarut

(A. Radut)

Dimineata frumoasa...

Nicio frunza nu misca
stejarul respira
o data cu pasarile


Pasii mei pe drum;
cerul de vara
asculta...

Diamantele cerului...

Noapte de vara
taraitul greierilor
tine treze stelele.

Sarut...natural

Un fluture distrat
s-a asezat pe buza mea
am devenit floare

(aleaN, 2009, Campina)

copyright 2009

Iubire...de vara

Intre nori
o spartura de soare
inima mea se strecoara prin ea.

Pe munte...

Am fugit din Bucurestiul prafuit si agitat, pentru cateva zile, spre munte... Nimic (cu o singura exceptie...hmmm:)) nu ma poate relaxa mai mult decat privirea cerului albastru, catarat pe o creasta, aiurea, inconjurat de "prietenii" mei verzi (a se citi brazii).

Hei,
ne vom reintalni, peste cateva ore, "savurand" esente japoneze...
daca va plac.

Speranta...

Primavara
lumea nu mai este
decat flori de cires.

(Yamamoto Eizo)

Despre...noi, oamenii

"Opposition is true friendship."


"Prietenia adevarata este opozitia."

(William Blake)

E se...

E se sui vetri bussan fronde
E tremano i pioppi,
Onde ti abbia nella mente
E piano ti accosti.

E se sul lago vibran stelle,
Lustrandogli il profondo,
Onde appaghi il mio dolore
Col lume del pensiero.

E se le grosse nubi vanno
Che s'alza in ciel la luna,
Onde io abbia o ricordare
Solo di te per sempre.

(Mihai Eminescu)

Si daca...

Şi dacă ramuri bat în geam
Şi se cutremur plopii,
E ca în minte să te am
Şi-ncet să te apropii.

Şi dacă stele bat în lac
Adâncu-i luminându-l,
E ca durerea mea s-o-mpac
Înseninându-mi gândul.

Şi dacă norii deşi se duc
De iese-n luciu luna,
E ca aminte să-mi aduc
De tine-ntotdeauna.

(Mihai Eminescu)

"One...

...thought fills immensity."

"Un singur gand umple imensitatea."

(William Blake)

haiku

Tobu hotaru
areto yuwan mo
hitori kana.

Iata licuricii
as vrea sa spun cuiva
dar sunt singur.

(Taigi Tan)

haiku

Ploaia se opreste,
un trandafir rosu
inalta firav capul.

(A. Radut)

Over the tree tops

Over the tree tops glides the moon,
Woods are dancing in the breeze,
Through the boughs of alders trees
Plays the horn a woeful tune.

Ever farther, far away,
Ever fainter is its breath,
But it salves with thirst for death
My sad soul, forlorn for aye.

Why should you keep silent when
My witched heart for you is bound?
Gentle horn, are you to sound
For my solace once again?

(Mihai Eminescu)

Peste varfuri

Peste vârfuri trece lună,
Codru-şi bate frunza lin,
Dintre ramuri de arin
Melancolic cornul sună.

Mai departe, mai departe,
Mai încet, tot mai încet,
Sufletu-mi nemângâiet
Îndulcind cu dor de moarte.

De ce taci, când fermecată
Inima-mi spre tine-ntorn?
Mai suna-vei, dulce corn,
Pentru mine vre odată?

(Mihai Eminescu)

To the star

Up to the star that's just appeared
The journey's long, and so
For thousand years its light careered
To reach us here, below.

It may have faded on its way
Of old, in blue spheres bright
Though only now its shining ray
Unfolds to this our sight.

The image of the star that died
Comes slowly to the fore:
It used to be when it would hide -
We see what is no more.

And likewise, while our yearning dove
Died in the deepest night,
The light of the extinguished love
Still follows us in flight.

(Mihai Eminescu)
traducere: Andrei Bantas

La steaua

La steaua care-a rasarit
E-o cale-atat de lunga,
Ca mii de ani i-au trebuit
Luminii sa ne-ajunga.

Poate de mult s-a stins in drum
In departari albastre
Iar raza ei abia acum
Luci privirii noastre.

Icoana stelei ce-a murit
Incet pe bolta suie:
Era pe cand nu s-a zarit,
Azi o vedem, si nu e.

Tot astfel cand al nostru dor
Pieri in noapte-adanca,
Lumina stinsului amor
Ne urmareste inca.

(Mihai Eminescu)

Misterele noptii,

de Mihai Eminescu

Când din stele auroase
Noaptea vine-ncetişor,
Cu-a ei umbre suspinânde,
Cu-a ei silfe şopotinde
Cu-a ei vise de amor;

Câte inimi în plăcere
Îi resaltă uşurel!
Dar pe câte dureroase
Cântu-i mistic le apasă,
Cântu-i blând, încetinel.

Două umbre, albicioase
Ca şi fulgii de ninsori,
Razele din alba lună
Mi le torc, mi le-mpreună
Pentru-ntregul viitor;

Iar doi îngeri cântă-n plângeri,
Plâng în noapte dureros,
Şi se sting ca două stele,
Care-n nuntă, uşurele,
Se cunun căzânde jos.

Într-un cuib de turturele
Ca şi fluturii de-uşor
Saltă Eros nebuneşte,
Îl desmiardă, l-încălzeşte
Cu un vis de tainic dor;

Iar în norul de profume
Două suflete de flori
Le desparte-al nopţii mire
Cu fantastica-i şoptire,
Le resfiră, până mor.

Când pe stele aurie
Noaptea doarme uşurel,
Câte inime râzânde,
Dar pe câte suspinânde
Le delasă-ncetinel!

Dar aşa ne e destinul,
Vitreg prea adeseori,
Unui lumea i-acordează,
Iar pe altul îl botează
Cu-a lui rouă de plânsori.

Despartire,

de Mihai Eminescu

Să cer un semn, iubito, spre-a nu te mai uita?
Te-aş cere doar pe tine, dar nu mai eşti a ta;
Nu floarea vestejită din părul tău bălai,
Căci singura mea rugă-i uitării să mă dai.
La ce simţirea crudă a stinsului noroc
Să nu se sting-asemeni, ci-n veci să stea pe loc?

Tot alte unde-i sună aceluiaşi pârău:
La ce statornicia părerilor de rău,
Când prin această lume să trecem ne e scris
Ca visul unei umbre şi umbra unui vis?
La ce de-acu-nainte tu grija mea s-o porţi?
La ce să măsuri anii ce zboară peste morţi?

Totuna-i dacă astăzi sau mâine o să mor,
Când voi să-mi piară urma în mintea tuturor,
Când voi să uiţi norocul visat de amândoi.
Trezindu-te, iubito, cu anii înapoi,
Să fie neagră umbra în care-oi fi pierit,
Ca şi când niciodată noi nu ne-am fi găsit,

Ca şi când anii mândri de dor ar fi deşerţi -
Că te-am iubit atâta putea-vei tu să ierţi?
Cu faţa spre perete, mă lasă prin străini,
Să-ngheţe sub pleoape a ochilor lumini,
Şi când se va întoarce pământul în pământ,
Au cine o să ştie de unde-s, cine sunt?

Cântări tânguitoare prin zidurile reci
Cerşi-vor pentru mine repaosul de veci;
Ci eu aş vrea ca unul, venind de mine-aproape,
Să-mi spuie al tău nume pe-nchisele-mi pleoape,
Apoi - de vor - m-arunce în margine de drum…
Tot îmi va fi mai bine ca-n ceasul de acum.

Din zare depărtată răsar-un stol de corbi,
Să-ntunece tot cerul pe ochii mei cei orbi,
Răsar-o vijelie din margini de pământ,
Dând pulberea-mi ţărânii şi inima-mi la vânt…

Ci tu rămâi în floare ca luna lui april,
Cu ochii mari şi umezi, cu zâmbet de copil,
Din cât eşti de copilă să-ntinereşti mereu,
Şi nu mai şti de mine, că nu m-oi şti nici eu.

Un farmec trist si nenteles,

de Mihai Eminescu

Un farmec trist şi nenţeles
Puterea mea o leagă,
Şi cu nimic nu m-am ales
Din viaţa mea întreagă.

E un luceafăr răsărit
Din negura uitării,
Dând orizon nemărginit
Singurătăţii mării.

Îngălbenit rămâne-n veci
Şi-i e aproape stinsul,
Când ale apei valuri reci
Călătoresc cu dânsul.

Cu-atâtea tainici rugăminţi,
Cu-atâtea calde şoapte,
Cu-atâtea lacrime fierbinţi,
Vărsate zi şi noapte,

I te-ai rugat: dorul nespus
Din suflet să-ţi alunge,
Dar el se-nalţă tot mai sus
Ca să nu-l poţi ajunge.

Va rămânea necunoscut
Şi va luci departe
Căci luminează din trecut
Iubirii celei moarte

Şi se aprinde pe-orizon
Pustiu de mări şi stepe
Şi a lui farmec monoton
M-a-nvins făr-a-l pricepe.

Parea c-asteapta...

Părea c-aşteaptă s-o cuprind în braţă
Şi faţa mea cu mânile-i s-o ieie,
Ca să mă pierd în ochi-i de femeie,
Citind în ei întreaga mea viaţă.

Dar când s-o prind, ea n-a voit să steie
Ci într-o parte-ntoarse dulcea-i faţă;
Pândind, cu ochii mă-ntreba isteaţă:
Să-mi dea o gură, ori să nu-mi mai deie?

De-astfel de toane vecinic nu te saturi,
Oricât o rogi, ea tot se dă în laturi
Ş-abia la urmă parcă tot se-ndură.

Împrotiviri duioase-a frumuseţii
În lupte dulci disfac urâtul vieţii,
Ce n-au amar, fiindcă au măsură.


(Mihai Eminescu)

Lacul

Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă;
Tresărind în cercuri albe
El cutremură o barcă.

Şi eu trec de-a lung de maluri,
Parc-ascult şi parc-aştept
Ea din trestii să răsară
Şi să-mi cadă lin pe piept;

Să sărim în luntrea mică,
Îngânaţi de glas de ape,
Şi să scap din mână cârma,
Şi lopeţile să-mi scape;

Să plutim cuprinşi de farmec
Sub lumina blândei lune -
Vântu-n trestii lin foşnească,
Unduioasa apă sune!

Dar nu vine... Singuratic
În zadar suspin şi sufăr
Lângă lacul cel albastru
Încărcat cu flori de nufăr.

(Mihai Eminescu)

Lasa-ti lumea...

Lasa-ti lumea ta uitata,
Mi te da cu totul mie,
De ti-ai da viata toata,
Nime-n lume nu ne stie.

Vin’ cu mine, rataceste
Pe carari cu cotituri,
Unde noaptea se trezeste
Glasul vechilor paduri.

Printre crengi scanteie stele,
Farmec dand cararii stramte,
Si afara doar de ele
Nime-n lume nu ne simte.

Parul tau ti se desprinde
Si frumos ti se mai sede,
Nu zi ba de te-oi cuprinde,
Nime-n lume nu ne vede.

Tanguiosul bucium suna,
L-ascultam cu-atata drag,
Pe cand iese dulcea luna
Dintr-o rariste de fag.

Ii raspunde codrul verde
Fermecat si dureros,
Iara sufletu-mi se pierde
Dupa chipul tau frumos.

Te desfac c-o dulce sila,
Mai nu vrei si mai te lasi,
Ochii tai sunt plini de mila,
Chip de inger dragalas.

Iata lacul. Luna plina,
Poleindu-l, il strabate;
El, aprins de-a ei lumina,
Simte-a lui singuratate.

Tremurand cu unde-n spume,
Intre trestie le farma
Si visand o-ntreaga lume
Tot nu poate sa adoarma.

De-al tau chip el se patrunde,
Ca oglinda il alege —
Ce privesti zambind in unde?
Esti frumoasa, se-ntelege.

Inaltimile albastre
Pleaca zarea lor pe dealuri,
Aratand privirii noastre
Stele-n ceruri, stele-n valuri.

E-un miros de tei in cranguri.
Dulce-i umbra de rachiti
Si suntem atat de singuri!
Si atat de fericiti!

Numai luna printre ceata
Varsa apelor vapaie,
Si te afla stransa-n brate
Dulce dragoste balaie.

(Mihai Eminescu)

Un luceafar

Un luceafăr, un luceafăr înzestrat cu mii de raze
În viaţa-mi de-ntuneric a făcut ca să se vază.
Eu privind acea lumină ca din visuri mă deştept
Şi cu braţele-amândouă cătră dânsa mă îndrept.

Ca o zână din poveste ea e naltă şi uşoară,
E subţire şi gingaşă şi din ochi revarsă pară,
Iar la faţă e bălâie, părul galben cade creţ,
Trandafiri pe faţă are şi cu zâmbetul isteţ.

(Mihai Eminescu)

Sonet III

Când însuşi glasul gândurilor tace,
Mă-ngână cântul unei dulci evlavii -
Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei?
Din neguri reci plutind te vei desface?

Puterea nopţii blând însenina-vei
Cu ochii mari şi purtători de pace?
Răsai din umbra vremilor încoace,
Ca să te văd venind - ca-n vis, aşa vii!

Cobori încet... aproape, mai aproape,
Te pleacă iar zâmbind peste-a mea faţă,
A ta iubire c-un suspin arat-o,

Cu geana ta m-atinge pe pleoape,
Să simt fiorii strângerii în braţe -
Pe veci pierduto, vecinic adorato!

(Mihai Eminescu)

De-as avea

De-aş avea şi eu o floare
Mândră, dulce, răpitoare,
Ca şi florile din mai,
Fiice dulce-a unui plai,
Plai râzând cu iarbă verde,
Ce se leagănă, se pierde,
Undoind încetişor,
Şoptind şoapte de amor;

De-aş avea o floricică
Gingaşă şi tinerică,
Ca şi floarea crinului,
Alb ca neaua sânului,
Amalgam de-o roz-albie
Şi de una purpurie,
Cântând vesel şi uşor,
Şoptind şoapte de amor;

De-aş avea o porumbiţă
Cu chip alb de copiliţă,
Copiliţă blândişoară
Ca o zi de primăvară,
Câtu-ţi ţine ziuliţa
I-aş cânta doina, doiniţa,
I-aş cânta-o-ncetişor,
Şoptind şoapte de amor.

(Mihai Eminescu)

Sonet II

Sunt ani la mijloc şi-ncă mulţi vor trece
Din ceasul sfânt în care ne-ntâlnirăm,
Dar tot mereu gândesc cum ne iubirăm,
Minune cu ochi mari şi mână rece.

O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi,
Privirea ta asupra mea se plece,
Sub raza ei mă lasă a petrece
Şi cânturi nouă smulge tu din liră-mi.

Tu nici nu ştii a ta apropiere
Cum inima-mi de-adânc o linişteşte,
Ca răsărirea stelei în tăcere;

Iar când te văd zâmbind copilăreşte,
Se stinge-atunci o viaţă de durere,
Privirea-mi arde, sufletul îmi creşte.

(Mihai Eminescu)

Prin nopti tacute

Prin nopti tacute,
Prin lunce mute,
Prin vantul iute,
Aud un glas;
Din nor ce trece,
Din luna rece,
Din visuri sece,
Vad un obraz.

Lumea senina,
Luna cea plina,
Si marea lina
Icoana-i sunt;
Ochiu-mi o cata
In lumea lata.
Cu mintea beata
Eu plang si cânt.

(Mihai Eminescu)

Spirit, prietenie, durere, iubire, femeie

M-am gandit astazi sa scriu despre toate aceste cuvinte, insa nu ascund ca sunt emotionat. Emotionat si...atat. Pur si simplu, nu reusesc sa scriu nimic. Cred, insa, ca singurul care poate lega toate aceste cuvinte intr-un frumos "buchet de flori varatice", dandu-le un "parfum" cu totul special este acelasi Antoine de Saint-Exupery. Cititi si veti intelege vorbele sale pline de intelepciune. Iata:

"Spiritul omului este asemenea unui urcus in munti: vezi culmea, ti se pare ca esti pe cale sa o atingi, apoi descoperi alte culmi, alte prapastii, alte povarnisuri.

Durerea unui singur ins face cat durerea lumii intregi, iar Dragostea pentru o singura femeie trage in balanta mai mult decat Calea Lactee cu toate stelele ei.

A avea un prieten nu este ceva cu care oricine se poate lauda.

Pentru a exista un copac inflorit, trebuie mai intai sa existe un copac, iar pentru a exista un om fericit, trebuie inainte de toate sa fie un om.

Limpede nu vezi decat cu inima. Miezul lucrurilor nu poate fi vazut cu ochii.

Nu iubi primavara, ci infatisarea unei anumite flori in care primavara s-a inchis; nu iubi dragostea, ci pe cel in care dragostea se intruchipeaza."

(citate din "Citadela" si " Micul Print", de Antoine de Saint-Exupery)

Copilarie

Din oglinda ma privea un trup firav
Cu claviatura coastelor distincta,
Inima-apasa pe clape grav
Si-ncerca sa-apara în oglinda.

N-am vazut-o niciodata, dar stiam,
Ca-ntr-un joc de-a baba-oarba, ca-i ascunsa
(Precum inima salcâmului din geam
Cosul pieptului de crengi o face frunza).

Ma-ntrebam de unde l-a-nvatat si daca
E aievea cântu-i uniform,
Si ca nu cumva în somn sa taca,
Mi-era frica seara sa adorm.

(Ana Blandiana)

De ce nu m-as intoarce printre pomi

De ce nu m-as intoarce printre pomi,
Printre arborii chirciti de vantul fierbinte,
Printre stolurile de frunze
Care tipa ca pasarile,
Printre frunzele aproape nebune,
Amestecate in hoardele pescarusilor
Si pornite la prada;
De ce nu m-as intoarce
Pe plaja rascolita de vant,
Printre icre uscate si putrede alge,
Unde ma pot rostogoli plangand
Frunzelor, pasarilor, pestilor,
Predandu-ma hohotitoare,
Sub soarele aspru,
Prin zapada sarata,

Unde ma vezi si ma lasi.
O, mare,
Trupul meu poate sa-si nasca urmasi,
Sufletul meu niciodata.

(Ana Blandiana)

Dans in ploaie

Lasati ploaia sa ma îmbratiseze de la tâmple pâna la glezne,
Iubitii mei, priviti dansul acesta nou, nou, nou,
Noaptea-si ascunde ca pe-o patima vântul în bezne,
Dansului meu i-e vântul ecou.

De frânghiile ploii ma catar, ma leg, ma apuc
Sa fac legatura-ntre voi si-ntre stele.
Stiu, voi iubiti parul meu grav si nauc,
Voua va plac flacarile tâmplelor mele.

Priviti pâna o sa vi se atinga privirea de vânt
Bratele mele ca niste fulgere vii, jucause -
Ochii mei n-au catat niciodata-n pamânt,
Gleznele mele n-au purtat niciodata catuse!

Lasati ploaia sa ma îmbratiseze si destrame-ma vântul,
lubiti-mi liberul dans fluturat peste voi -
Genunchii mei n-au sarutat niciodata pamântul,
Parul meu nu s-a zbatut niciodata-n noroi!

(Ana Blandiana)

Face oricine ce vrea

("fantasticilor" din clasa a-VIa C,
dar nu numai lor)

In gradina mea, sirete,
Piersicile-s violete,

Iar prunele, si mai si,
S-au facut portocalii;

Catarati cu mult dichis,
Strugurii cresc in cais;

Castravetii, cum sa spun,
Au pornit sa urce-n prun;

Pe-o tulpina de marar,
Se roseste-un gogosar;

Sub o frunza de macris,
Creste-o floare pe furis;

Sub o tufa de urzici,
Ziua doarme-un licurici;

Sub un fir de caprifoi,
Sta si toarce-un pisoi;

La umbra de patrunjel,
Doarme dus si un catel;

Profitand ca nu-s un zbir,
A crescut si-un fir de pir;

Si, vazand ca-i sloboda,
Creste-n voie-o loboda;

Ba, ceea ce-i prea de tot,
Se intinde si-un troscot;

Iar un dovlecel grabit,
Sare gardul ilicit;

Ce sa fac ? Tot ce se poate
Ca-i prea multa libertate.

Mi-a spus mie o furnica:
Multa libertate strica.

Iar o viespe rea de gura
Mi-a spus ca-i harababura.

Dar nu vreau sa schimb nimic,
De aceea si eu zic:

Uite ca-n gradina mea
Face oricine ce vrea.

(Ana Blandiana - "Intamplari din gradina mea")

Impreuna putem face...minuni

De dimineata, cand m-am trezit, am deschis, ca de obicei, radioul. Muzica de trezire...vremea...stiri banale, insa printre ele o...chemare care m-a facut sa realizez, inca o data, cat de importanta este...sanatatea. Pentru noi toti. Fiecare dintre noi stie acest lucru, dar in niciun moment din viata nu constientizezi mai bine, decat atunci cand, poate, esti pe cale de a o pierde. Acest lucru important il putem intelege pe deplin noi, oamenii maturi, insa pentru un suflet de copil poate sa para doar o lupta cu ...zmeul cel rau (a se citi, maladia) ce trebuie invins numaidecat.

Stiu, astazi este 1 iunie. Si, mai stiu ca toti copii de pe acest pamant ar trebui sa zambeasca, ar trebui sa viseze, sa se bucure de copilarie. Insa, pentru unii dintre ei aceste lucruri nu se intampla. Inca. Cred cu tarie ca impreuna putem sa facem ca aceste lucruri sa se implineasca.

Maria are nevoie de noi. Ne putem bucura alaturi de ea, putem sa-i redam sanatatea si, odata cu ea, visele, doar daca vom face un minim de efort, trimitandu-i un mesaj de incurajare la numarul 848 (Serviciul este oferit gratuit de Vodafone, Orange si Cosmote).

Pentru mai multe informatii puteti accesa site-ul http://www.europafm.ro/

"Oamenilor mari le plac numerele. Cand le vorbiti de un nou prieten, nu va intreaba niciodata ceea ce este cu adevarat important. Nu va intreaba niciodata: "Cum suna vocea lui ? Ce jocuri ii plac ? Colectioneaza fluturi ?"Ei va intreaba: "Cati ani are ? Cati frati are ? Cat cantareste ? Cati castiga tatal sau ?" Numai atunci ei vor crede ca l-au cunoscut."
(Antoine de Saint Exupery - "Micul Print")

Un gand de...

...Antoine de Saint-Exupery

"Toti oamenii mari au fost candva copii dar putini dintre ei isi mai aduc aminte."