"Existenta, tu, care-mi dai numai iluzia
ca ma repet cazand cu tampla peste plite
incinse pana la alb cand toamna
alearga cu ochii scosi din orbite.
Frig nu-mi e decat la cuvinte,
trupul l-as fi vrut un chivot
lasat in pastrare de mai dinainte
de altii cu infatisarea lui cu tot.
El nu e nici macar asa,
ci ca un caine zadarat sa latre
isi zbate sinele in sine,
in lucruri pan'la jumatate.
Si in cuvinte pan'la sfert
si-n necuvinte nici atata,
dar iert, n-am incotro, deci iert
viata mea in lucruri, sluta.
Si dat ma dau si nimeni nu-i
ca sa ma ia in gheara lui."
(Nichita Stanescu)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu