Atotputernicul...

...Invatator, atunci cand a asezat principiile stiintei in structura universului, l-a chemat pe om la studiu si la urmarea cailor Sale. Este ca si cum El le-ar fi spus locuitorilor globului pe care il numim "al nostru": "Eu am facut pamantul pentru ca omul sa salasluiasca pe fata lui si am cladit cerurile instelate si usor de vazut, toate acestea pentru a-l invata pe om stiinta si artele. Acum el se poate ingriji de starea lui si poate invata din bunatatea Mea fata de toate creaturile ca trebuie sa fie intelegator cu semenii sai." (Thomas Paine - "Epoca ratiunii", 1794)

Sa ne amintim de...Emanoil Bucuta

"Ca un vrej de lumina, pe dupa viata cartii se impleteste si viata cercetatorului ei..."

(Emanoil Bucuta - biolog roman si scriitor, membru corespondent al Academiei Romane)

• citeste pe adresa: www.balciclove.topcities.com/EB.html o frumoasa pagina scrisa de acest scriitor roman.

Edgar Allan Poe si...poezia lui fantastica

Tu mi-erai totul, dragoste,
Al sufletului har,
Un verde ostrov in mare, dragoste,
Fantana si altar,
Incins cu poame dulci si flori,
Flori ale mele doar.


Vis prea frumos spre-a fi putut
Sa stea -
Ah, limpede minune !
Ai rasarit si te-am pierdut !
Un glas din viitor imi spune:
"Treci, treci", dar peste Trecut
Sufletul meu ca pe-o genune
Pluteste-amar, apatic, mut.


("Regret", de Edgar Allan Poe)

"Nu in...

...stiinta sta fericirea, ci in dobandirea ei." (Edgar Allan Poe)

Heaven on...

...Earth.
We need it now.
I'm sick of
all of this
Hanging around.
Sick of sorrow. Sick of the pain.

I'm sick of hearing
again and again
That there's gonna be
Peace on Earth.

PEACE ON EARTH.
Hear it every Christmas time
But hope and history
Won't rhyme.
So that's it worth ?
THIS PEACE ON EARTH.

"Peace on Earth" U2

E timpul pentru a te implica. Pentru tine, pentru noi, pentru...Pamant

Kofi Annan, fostul secretar general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), a mobilizat aproximativ 60 de artişti, care s-au reunit la sfârşitul săptămânii trecute pentru a lansa o „petiţie muzicală mondială“ împotriva schimbărilor climatice.

Numeroase personalităţi, printre care Yannick Noah, grupul Scorpions, Marion Cotillard sau Duran Duran, lansează un apel pentru ca un nou acord de „justiţie climatică“ să fie adoptat la summit-ul internaţional pentru climă ce va avea loc la Copenhaga, începând cu 7 decembrie 2009. Kofi Annan a fost cel care a avut iniţiativa acestei „petiţii muzicale mondiale“.

„Noi putem şi trebuie să ne facem auzită vocea “, a declarat fostul secretar general al ONU cu ocazia lansării acestei campanii, la Universitatea Descartes din Paris. Melodia poate fi ascultată în deplină legalitate pe www.timeforclimatejustice.org, iar fiecare accesare devine o semnătură în favoarea unui acord internaţional just şi ambiţios în ceea ce priveşte clima.

„Încălzirea globală reprezintă cea mai mare ameninţare la adresa umanităţii“ a spus Kofi Annan, înainte de a sublinia că „ţările sărace şi cele în curs de dezvoltare sunt cel mai grav afectate de fenomenul schimbărilor climatice“.

Sursa: Ziarul "Adevarul"
Autor: Francisca Catana



http://www.adevarul.ro/articole/societatea-civila-se-implica-in-campania-pentru-introducerea-sistemului-buy-back.html

Aer de toamna

Ma curenta privirea ta
intamplatoare.
Frunza tristetii de pe chip
deodata mi-o smulgeai,
si stam in soare,
cu chipul nemiscat si-ndragostit.

Ma curenta privirea ta
intamplatoare,
somnul cu vise mi-l smulgea.
O, si lasa deasupra mea, in soare
doar ramuri de copaci
si pasari rotitoare.

Ma curenta privirea ta
intamplatoare,
si totul devenea in jurul meu
amanuntit.
Si imi parea
c-a fost asa de totdeauna
si soarele-l uitam, pe bolta-ntepenit.

(Nichita Stanescu, 1964)

Melodia povestita

de Nichita Stanescu

Dragostea pe care ţi-o purtam pe-atunci
făcea din mine un bărbat aproape frumos.
Mă gândeam până la orizont
şi chiar
izbutisem să mă gândesc până la soare.

Erai atât de subţire, şi coama neagră
ţi-o lăsai fluturată, pe umeri.
Când vorbeai, glasul tău ucidea fantome
şi bătaia inimii mele îţi dădea ocol
ca o planetă ce-ntârzie...

Acum,când întâmplarea binecuvântată
mi te-a adus în cale,
soarele meu se întunecă,
şi cerul şi-arată stelele sticloase,
ca să mă gândesc încordat până la stele!

Secretele...vietii

"Libertatea este mai pretioasa decat dragostea ! Asta o afli intotdeauna prea tarziu !"

"Numai nefericitul stie ce-i fericirea ! Fericitul nu-i decat o marioneta a elanului vietii. Nu face decat s-o ilustreze, dar nu o poseda. Lumina nu straluceste in lumina, ci doar in intuneric."

"In dragoste este necesara o anumita naivitate...e un dar dumnezeiesc ! Daca ai pierdut-o o data, n-o poti redobandi nicicand."

"A compensa mereu este intregul secret al vietii."

"Orice dragoste include in sine premisa eternitatii ei, si tocmai in falsitatea acestei premise isi are izvorul eternul ei chin."

"Trebuie sa te zbati daca vrei sa prinzi din zbor ceea ce numim cu totii fericire...si trebuie s-o platesti dublu sau triplu. Fericirea este lucrul cel mai nesigur si mai scump din lume !"

(Erich Maria Remarque)

Sonet XVII

Nu te iubesc chiar daca
tu ai fi un trandafir sarat, sau topaz,
sau o sageata de garoafe
pe care focul o trimite.
Te iubesc cu o certitudine intunecata
caci lucrurile sunt create sa fie iubite,
in secret, intre umbra si suflet.
Te iubesc ca planta care niciodata nu infloreste
care pastreaza in sine lumina florilor ascunse.
Multumesc iubirii tale, solid si cert parfum
ce rasare din pamant
si traieste in intuneric, in sufletul meu.
Te iubesc fara sa stiu cum si cand, sau poate unde
Te iubesc in mod direct, fara sa retrogradez,
fara complexe sau mandrie;
Te iubesc pentru ca stiu,
ca aceasta este singura cale:
Unde eu nu exist, nici tu,
atat de aproape, incat mana ta
pe pieptul meu este mana mea,
atat de aproape, incat ochii tai inchisi,
ma adorm pe mine.

(Pablo Neruda)

Te iubesc...

...fara sa stiu cum sau cand sau de unde. Te iubesc pur si simplu, fara complexitati sau mandrie; te iubesc pentru ca nu stiu alta cale...

(Pablo Neruda)

Poveste

Îţi aduci aminte ziua când ţi-am spus că eşti frumoasă,
Când cu buzele de sânge şi cu ochii sclipitori
Printre arborii de toamnă te opreai încet, sfioasă,
Lăsând gândul spre amorul înţeles de-atâtea ori?…

Aşteptai să fiu poetul îndrăzneţ ca niciodată
Ca s-auzi ecoul rece-al unor calde sărutări
Te duceai mereu-nainte înspre-o umbră-ntunecată
Ca o pală rătăcire coborând din alte zări.

Ah, mi-ai spus atât de simplu că ţi-i sete de iubire
Neascultând decât şoptirea singuratecei păduri,
Îţi opreai cu mâna sânul şi zâmbea a ta privire,
Chinul depărtării noastre neputând să-l mai înduri.

- Ha, ha, ha, râdea ecoul, de râdeam de-a ta plăcere,
Între om şi-ntre femeie mi-ai spus ura din trecut,
Te-am lăsat să-nşiri povestea cu dureri şi cu mistere
Pentru mine, ca oricărui trecător necunoscut.

Îţi aduci aminte ziua când ţi-am spus că eşti frumoasă,
Când, în şoaptele pădurii, poate că te-am sărutat
Ascultând ecoul rece, înspre toamna friguroasă
Ce-aducea-ntâlnirii noastre un adio-ndepărtat?

(George Bacovia)

Alean de...Bacovia

E-n zori, e frig de toamnă,
Şi cât cu ochii vezi
Se-ncolăceşte fumul
Şi-i pâclă prin livezi.

Răsună, trist, de glasuri,
Câmpiile pustii, -
Şi pocnet lung, şi chiot
S-aude-n deal la vii.

C-un zmeu copii aleargă,
Copil, ca ei, te vezi,
Şi plângi… şi-i frig de toamnă…
Şi-i pâclă prin livezi.

(George Bacovia 17 sept. 1881 - 22 mai 1957)

Noi inceputuri

"Libertatea este dreptul de a nu minti." (A. Camus)

"Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi - nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire." (M. Eminescu, Scrisoarea III)


Afara seara se asterne incet printre ramurile copacilor, ca mana iubitei ce-mi saruta cu degetele-i fine pleoapele ochilor inca neadormiti. Ma aflu sub imperiul soaptelor si atingerilor ei, in ritmuri prelungi, chopiniene, iar toamna, ce-si lasa vantul strengar sa ne mangaie pletele, intensifica si mai mult aceasta stare de beatitudine in care ne-am lasat cuprinsi...


E toamna iar. E o toamna perpetua, daca vrei sa o simti asa , ca un copil, cu tot paradisul ei de culori, de arome, de trairi, ce-ti pot bucura inima doar descoperindu-le. Dar nu-i asa usor vei spune. Nu-i usor sa le traiesti, sa le simti. Si poate ca ai dreptate, intr-o oarecare masura. In vremea pe care o traversam, nici nu am cum sa te contrazic. Dar, daca mergi la pas cu ea, cu toamna, in ritmurile ei, daca te incearca dorul sa te lasi sedus de ea, daca vei iesi din labirintul betonat al orasului si o vei urma pe cararile muntilor, o vei simti, cu siguranta, si va ramane asa, in suflet, mereu...

In aceasta stare ma trezesc in fiecare zi, iar daca unii si-au incheiat demult vacanta, eu abia acum mi-o incep. Caci, am uitat sa va spun, pentru cei care nu stiau, ca am lasat totul deoparte si am plecat in cautarea comorilor inca nedescoperite... Stiu, veti spune ca sunt un egoist, dar nu-i adevarat. A fi egoist inseamna a-ti uita istoria neamului din care te tragi. Cu ceva timp in urma, nu foarte demult, am trait momente unice, ne-am castigat libertatea mult visata, dar si demnitatea, ce parea aproape pierduta. Cu pretul stiut de toti. Azi, dupa 20 de ani, unii au uitat ce inseamna sa fii demn, iar libertatea a devenit o notiune abstracta ce nu-si mai gaseste limitele in normal. Cred ca ati inteles acum de ce "v-am parasit" astfel, neuitand ca va port in suflet asa cum v-am aflat. Am preferat sa nu mai traiesc zi de zi farsele si crizele acestui sistem bolnav (a se citi sistemul educational pre-universitar), cedand locul unor titulari de...cinci (5), mult "mai bine pregatiti" sa va desluseasca tainele biologiei decat mine. E dureros, dar cat se poate de adevarat.

Dar, fiindca am inceput aceasta pagina intr-o anumita nota, lasand la o parte uratul ce cauta sa ne copleseasca, am sa inchei mentinand ritmul initial... Apropo, unii dintre voi, m-ati intrebat in e-mail-urile trimise de ce am postat numai poezie si nu am mai scris nimic ? Nu cred ca mai este cazul sa ma repet, dar va spun doar atat. Poezia, chiar daca nu este un gen literar foarte citit, desi, dupa mine, ar trebui sa fie, prinde in matca sa esente de...viata, trairi... E vie. Si e scrisa de mari autori pe care trebuie sa ii cunoasteti. Fiti mandri (asa cum v-am invatat si la scoala) ca sunteti contemporani cu inegalabila poeta Ana Blandiana, dar nu-i uitati nici pe Eminescu, Blaga, Toparceanu, Minulescu, Macedonski, Nichita Stanescu... Cu timpul veti intelege cuvintele mele si, astfel, veti afla frumusetea poeziei. Trebuie insa sa invatati sa cititi. Da. Sa invatati sa cititi frumosul ! Iata de ce am postat pe blog mai mult poezie. Dar, fiindca m-ati provocat sa va descopar un secret, nu am incetat sa scriu. In vacanta asta mai mult am lucrat, daruindu-ma, printre altele, penitei si calimarii, dar si luptei cu...poluarea mediului. E din nou trist, dar adevarat, ca proiectele in tara asta, pentru a prinde viata, necesita nu doar idei si multa creativitate, cat mai cu seama multa...hartogarie si foarte multe usi de deschis (in cazul celei de a doua preocupari).

Cum va spuneam, sa punem destainuirile de o parte si sa lasam sa se descopere un...dialog din care veti avea de invatat multe.



"- Ai vrea sa-mi iei un interviu, deci...zise Dumnezeu.

- Daca ai timp...i-am raspuns.

Dumnezeu a zambit.

- Timpul meu este eternitatea...Ce intrebari ai vrea sa-mi pui ?

- Ce te surprinde cel mai mult la oameni ?

Dumnezeu mi-a raspuns:

-Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca...iar apoi tanjesc iar sa fie copii; ca isi pierd sanatatea pentru a face bani...iar apoi isi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea. Faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul, iar astfel nu traiesc nici prezentul , nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.

Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp.

Apoi am intrebat: - Ca parinte, care ar fi cateva dintre lectiile de viata pe care ai dori sa le invete copii tai ?

-Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc...si ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece. Sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa invete ca exista oameni care ii iubesc dar pur si simplu nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa invete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit; sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca, de asemenea, trebuie sa se ierte pe ei insisi.

- Multumesc pentru timpul acordat...am zis umil. Ar mai fi ceva, ce ai dori ca oamenii sa stie ?

Dumnezeu m-a privit zambind si a spus:

- Doar faptul ca sunt aici, intotdeauna...

(Interviu cu Dumnezeu,
de Octavian Paler)

Mai adaug doar atat: ascultati-va inima si lasati-o sa-si implineasca sperantele...

Cu drag,

aleaN

Adoro te Devote

Visus, tactus, gustus in te fallitur,
Sed auditu solo tuto creditur
Credo quidquid dixit Dei Filius,
Nil hoc verbo veritatis verius.

(Toma d'Aquino)

Enescu forever...

"Ceea ce e important in arta, e sa vibrezi tu insuti si sa-i faci si pe altii sa vibreze."

"Muzica oglindeste toate misterioasele ondulatii ale sufletului, fara putinta de prefacatorie."

"Muzica porneste de la inima si se adreseaza inimilor."

Charles Baudelaire si...

vorbele sale:

"Muzica iti da ideea spatiului."

"Imaginatia este darul cel mai stiintific dintre toate fortele spiritului."

"Nu exista lucrare lunga decat cea pe care nu indraznesti sa o incepi."

"Geniul este copilaria recastigata."

"Ce e dragostea ? Nevoia de a iesi din tine insuti."

Reculegere

de Charles Baudelaire

Durere, fii cuminte, reintra-n calm, frumoasa,
Doreai sa vina Seara; priveste-o cum coboara:
Peste oras, tacuta, o atmosfera joasa,
Dînd unora odihna, la altii grija-amara.

În timp ce gloata lumii de vechi placeri setoasa
Se lasa biciuita ca de-un calau, ocara
Si remuscari culege -serbare vicioasa -
Durerea mea, da-mi mana si sa fugim, fecioara,

Departe. Iata anii cei morti cum se arata
Pridvoarelor de ceruri, în haina demodata,
Din ape-adanci Regretul, suras opalescent

Si Soarele se stinge sub arcul unui nor;
Da, draga mea, e noaptea sosindu-ne usor
Precum un lung lintoliu sosind din Orient.

Deseara ce vei spune...

de Charles Baudelaire

Deseara ce vei spune, biet suflet solitar,
Tu, inima, uscata pe vremuri, ce vei spune
Fiintei preafrumoase, preascumpe si preabune
Ai carei ochi deodata te-nviorara iar? -

Vom pune-orgoliul nostru de-a pururi s-o slaveasca;
Poruncile-i domoale nepretuite sunt;
Patruns de duh e trupul-i ca plasma îngereasca;
Privirea ei ne-mbraca în luminos vesmant.

Oricînd, în toiul noptii si în singuratate
Sau ziua-n larma strazii si-a omenestii gloate,
Fantasma ei în aer ca flacara danseaza

Si spune:"Sunt frumoasa si vreau cu strasnicie
De dragul meu Frumosul drag vesnic sa va fie.
Eu sunt Madona, Muza si îngerul de paza."

Anul Galileo Galilei

In acest an, la propunerea UNESCO, se celebreaza 400 de ani de la primele observatii astronomice facute de Galileo Galilei cu ajutorul unei lunete de constructie proprie.

In 1610, Galileo Galilei, profesor de matematica la Universitatea din Padova, a consemnat in cartea sa "Mesajul din stele" (Sidereus Nuncius - in orig.), carte care l-a facut celebru, patru descoperiri astronomice ce au schimbat intru totul teoria asupra cosmosului cunoscuta pana atunci. Observatiile realizate cu telescopul sau asupra satelitului natural al Pamantului, Luna, dar mai ales descoperirea celor 4 noi "planete", de fapt sateliti ai lui Jupiter, au produs o adevarata revolutie in teoriile si modelele de univers propuse de un alt mare matematician si astronom al vremii, Johannes Kepler.

Traducerea in limba engleza a celebrei carti poate fi gasita accesand link-ul de mai jos:

http://www.chlt.org/sandbox/lhl/gal1880/page.0.a.php

prin amabilitatea "Cultural Heritage Language Technologies" (Linda Hall Library - History of Science Collection)

Cerul...

...este plin de amagiri: albastrul sau,
solitudinea norilor,
focul stelelor,
forma miliardelor de constelatii...

Nedreptate

De ce să auzim şi de ce să avem urechi pentru auz?
Atât de păcătoşi să fim noi încât să fim nevoiţi
să avem
speranţe, pentru frumuseţe
şi pentru duioşie, ochi
şi pentru alergare, picioare?
Atât de nefericiţi să fim noi
încât să trebuiască să ne iubim.
Atât de nestabili să fim noi
încât să trebuiască să ne prelungim
prin naştere
tristeţea noastră urâtă
şi dragostea noastră înfrigurată?

(Nichita Stanescu)

Celei mai aproape

De ce-ti sunt ochii verzi -
Coloarea wagnerianelor motive -
Si parul negru ca greseala imaculatelor fecioare?
De ce-ti sunt buzele patate de violete trecatoare?
Si mâinile de ce-ti sunt albe ca albul tristelor altare
Din Babilon,
Si din Ninive?


De ce, când plângi,
În plânsu-ti moare o-ntreaga lume de petale
De trandafiri,
De chiparoase,
De nuferi albi
Si crizanteme?...
De ce, când plângi,
Cu tine plânge tristetea blondelor opale,
Iar tortele aprinse-n umbra castelelor medievale
Se sting suflate ca de groaza demoniacelor blesteme?...
De ce, când cânti,
Cu tine cânta un infinit de armonii
Ce navalesc tumultoase
Din golul zarilor,
Din astre,
Din zborul pasarilor albe,
Din fundul marilor albastre,
Din lumea mortilor,
Din lumea parerilor de rau târzii?


Si când stai ochi în ochi cu-amantii - poeti
Ce-ti cânta ochii,
Parul
Si buzele -
Când te-nfioara cuvintele ce n-au fost spuse,
Când in penumbra violeta a trioletelor apuse
Pui într-o cumpana Minciuna
Si-ntr-alta cumpana-Adevarul,
De ce te pleci spre cel mai tânar dintre poeti,
Si-i strângi cu sete
În palme capul,
Ca-ntr-o gheara de vultur însetat de sânge,
Si dintii tai
De ce-i picteaza, în rozu-obrajilor, motive
Asiriene,
Din poemul trait de sfintele poete
În noaptea-altarelor pagâne
Din Babilon
Si din Ninive?...


(Ion Minulescu)

Desigur

Desigur, ea e o bratara
Purtata la mîna de un zeu.
Ea e mai nelinistita spre seara,
Desi este nelinistita mereu.

Ea zîmbeste toata în luna
Cînd zeul ridica bratul, zîmbind
O lebada bruna,
Cu plisc de argint.

Zeul e invizibil, nu se vede
Decît ea la glezna mîinii lui!
Batînd în cerul negru si verde
Vederea mea ca un cui!

(Nichita Stanescu)

Lumea...

...acestei clipe
nu e facuta din paine si din miere,
nici din carne dulce de fata.
Este facuta din nori
si din umbre
de nori.
Din peisaje ale mintii,
poroase ca aerul,
in care barbati si femei sunt ca niste copaci in mers si ca niste trestii clatinate de vant...

"Cine-si primeste...

...sincer prietenul, respectuos rudele, cu politete pe cei mandri, cu sfaturi blande pe cei rataciti, iar pe cei intelepti cu felul lor de-a fi, acela este un om cu adevarat prietenos." (Johann Gottfried Herder)

"Prietenia este floarea unei clipe si fructul timpului." (August von Kotzebue)

"Acordul felului de a gandi naste prietenia." (Democritus)

"Un prieten, cand e un om, intrece si pe-un frate." (Homer)

"Prieten se numeste omul care te ajuta fara ca verbul sa fie urmat de un complement circumstantial de timp sau de loc sau de mod." (Nicolae Steinhardt)

"Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten, oricum te va rani din cand in cand...Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta." (Octavian Paler)

"A avea un prieten e mai vital decat a avea un inger." (Nichita Stanescu)

"Ospitalitatea, curtoazia si prietenia sunt intalniri ale omului in om." (Antoine de Saint-Exupery)

Raspunsuri...

Priveste mereu si indura mereu si bucura-te ca de fapt totul ar putea fi altfel si bucura-te ca se intampla sa fie tocmai asa si ca datului si marginirii poti sa-i raspunzi cu nesfarsita libertate a iubirii, care este totodata acceptare si depasire a datului, incatusare si vis...
Un orizont e doar masura unei marginiri a noastre. Una dintre multe, caci existam in sfera multor orizonturi. Dar nu e numai asta: traim impresurati, iar dainuirea astfel ii da naturii noastre dreapta ei masura; a dainui in propria-ti esenta, mereu in centrul unui camp activ de forte, in cercurile straine ale intamplarii si-ale soartei, poate in miezul salbatic al unei mari iubiri fara crutare, al unei confortabile si luminate solicitudini...
Cum bantuie sfioasa soarta printre salbaticele stele, mereu cautand salasul stravechii lumini si rasadnita viselor mari...

Despre prieteni si..."prieteni"

Discutam intr-una din serile trecute, la o veche terasa din Bucuresti, cu o buna colega de facultate sosita din Franta, despre prietenie. Subiectul aparuse firesc in dialogul nostru ca o consecinta a anilor care ne leaga si a proiectelor la care am participat si am lucrat impreuna.

Prieteniile pot fi diverse, la fel si prietenii pe seama carora acestea se construiesc. Caci, o relatie de amicitie se edifica pas cu pas, in timp, si e alimentata, cel mai adesea, de existenta unor teluri comune.

Nu mai trebuie sa fac referire la semnificatia terminologica a cuvantului prietenie, dar voi trasa, totusi, niste conexiuni cu acesta, pentru vizitatorii mai tineri ai acestui blog -- ca si cum eu as fi mai in varsta ! :) --, care-mi confirma neancetat prezenta lor prin e-mail-urile pe care le primesc.
Cand spui prietenie, te gandesti la ceva pus in comun (fie ca sunt sentimente, idei, puncte de vedere etc.), te gandesti la o comuniune in care , prin comunicare, sunt induse dialoguri, unele pline de substanta, creative, altele, dimpotriva, seci, vagi, lipsite de concretete, neproductive in idei, functie de partenerul ori prietenul de conversatie.

Iata, deci, relatiile formate:
prietenie -- comuniune -- comunicare (dialog)

Totul, insa, porneste de la baza relatiei de amicitie, de la valoarea interlocutorilor, de la calitatea umana si morala a acestora, caci, asa cum spuneam, unii prieteni pot fi adevarati, de complezenta, de nedespartit, prieteni de o viata, in care poti avea incredere, si cu care poti comunica eficient, iar altii pot fi "prieteni" de plictis le-as spune (cand se regasesc in aceasta stare), scurti si seci, in vorbe, egocentrici, emfatici, dar ambigui si dificil de inteles, neincrezatori, aparent echilibrati in tot ce realizeaza, aparent vii. (*) Totul nu-i decat aparenta. Totul nu-i decat un "caleidoscop", un joc al mastilor ce se schimba in functie de contextul situatiilor date. Acest corolar al "calitatilor" pe care le poseda, nu justifica accederea lor la statutul de prieteni reali, adevarati.

Daca traiesti, asta nu inseamna ca esti viu.

Insa, cred ca cel mai bine a spus-o, in cuvintele sale pline de intelepciune, Parintele Prof. Dumitru Staniloae:

"Marturia fata de Evanghelie sta in calitatea umanitatii noastre. Daca cineva poate gasi in mine un om adevarat, acest lucru il poate misca, incuraja, si ii poate da speranta ca exista un Dumnezeu Care-l iubeste. Prin umanitate ajungem la Dumnezeu. Apostolii si ucenicii au vazut mai intai umanitatea lui Hristos, inainte de a-L fi vazut ca Dumnezeu.
In caz de nepasare parem ca ne iubim pe noi. Dar pana la urma ne scarbim si de noi, cei aflati in golul acestei singuratati. "


Spre luare-aminte,
cu ganduri bune,

aleaN



(*) Descrierea nu-i nici de departe exhaustiva, ci s-a vrut a fi doar o sumara caracterizare tipologica.


! Daca unii dintre prietenii mei se regasesc in tipologia descrisa, dreptul la replica le apartine in totalitate :)

! Neavizat anonimilor.

Asa ...

...cum in lumina alba
sunt ascunse toate culorile,
in tacerea zilei
se simt cuprinse
toate sunetele acestei lumi pamantene
si abisale.



Frumusetea lucrurilor si a lumii o simtim
doar cand accedem
la o anume inlesnire si libertate, dar nimeni nu cunoaste dupa ce legi;
si-apoi cand incerci sa intelegi
iti vine sa
taci.

Si noaptea...

...trecea
fara sa para ca trece
si
nimic nu spunea,
fara sa para
ca tace.

trec orele prin...

...vise
si visele prin
ore
si toate impreuna se rotesc,
cu lumini schimbatoare,
in apa usoara,
in apa sfintita a noptii...

De ce in al meu suflet

de Mihai Eminescu

De ce în al meu suflet
De ani eu moartea port,
De ce mi-e vorba sacă,
De ce mi-e ochiul mort?

De ce pustiu mi-e capul,
Viata într-un fel?
Şi tu... tu esti aceea
Ce mă întrebi astfel

- 1876 -

Plasmuiri

Eden este intreg pamantul, ce e dincolo de el e iad. Caci cerul, cu chipul lui ceresc de mai presus de nasteri si pieiri, e o infinita sfera de infernale nasteri si pieiri, o spaima de care ne feresc simturile prea slabe, relativa noastra lipire de pamant si marea incapacitate de a traduce in limbajul gingasei noastre alcatuiri lucrurile netraite si de netrait ce se petrec acolo. In linistea aceea are loc, in stele, intre ele, in galaxii si intre galaxii evenimente mult mai mult decat dezastroase: explozii, implozii, dezintegrari, fisiuni, cutremure, eruptii, transferuri de materie, simbioze stelare, condensari, aglutinari, coliziuni, expansiuni, ejectari de plasma astrala, furtuni, vanturi stelare, efecte de maree care smulg stele din galaxii, o zbatere fara istovire de prefaceri.

In materia plasmara de gaze incoltesc stelele, a caror tinerete trece, al caror echilibru dainuie numai o vreme, ele intrand in starile tarzii, sfarsind prin explozii care le risipesc in spatiul interstelar...

Totul sau aproape totul nu ne-ar fi straine (dar poate ca nici nu ne sunt !), nu ne-ar speria prea tare, dar scara lor de timp si spatiu e fara noima, nu are vreun raport nemijlocit cu ce putem gandi cu adevarat si nici cu ce este atavic in capacitatea noastra de reprezentare, sunt incomensurabile cu natura noastra: desfasurari de energie, geruri si arsite, straluciri ce ne arunca in nefiinta, distante imense care afecteaza timpul, care fac ca obiectele ce ni se infatiseaza cu aerul inocent al prezentei sa fie nalucirea remanenta a unor trecuturi mult mai vechi decat istoria soarelui nostru, astfel ca ne aflam cazuti in cursa unor false coprezente, intr-un timp hibrid in care se sapa zanatice prapastii ale amintirii si vietuiesc nelinistitoare si excesive entitati extragalactice ce stralucesc de zeci sau sute de ori mai puternic decat cele mai mari galaxii...


Pamantul este Arcadia eterna.

Meteoritul lent

de Nichita Stanescu

Am presimţit că zeul doarme fără respiraţie

Am presimţit că zeul doarme fără respiraţie
undeva în părţile mai albastre ale cerului.
Ca o spermă luminoasă şi leneşă,
câţiva meteoriţi au trecut prin faţa stelelor fixe.

Cine ştie când se va naşte o altă lume,
şi în ce fel va fi aceea,
ce legi tragice şi ce obiceiuri altele
vor fi fiind cândva
în părţile mai albastre ale cerului.

Dar aceasta ne-o va vesti cometa
când cereşte va şterge cerul,
iar, noi, din ce în ce mai inutili şi mai părăsiţi
vom construi cu disperare temple.

In orice...

...anotimp se-nchide si deschide amintirea,
se-nchide si deschide presimtirea
si nadejdea celorlalte.

Nimic nu e nou si unic
daca
n-a mai fost
si daca nu mai poate cumva fi.

Iar orice aparenta
e o transparenta
catre ceva ce trece
fara sa se schimbe,
vesnic vechi,
si care, neschimbat de timp,
e totusi vesnic nou.

Intre osanda de a cauta
mereu,
si treji si-n vis,
si poate a gasi
tarziu sau niciodata,
se afla, ca odihna, cerul si-ale lui, care se multumesc sa fie, suveran desarte.

Semn 12

de Nichita Stanescu

Ea devenise încetul cu încetul cuvânt,
fuioare de suflet de vânt,
delfin în ghearele sprâncenelor mele,
piatră stârnind în apă inele,
stea înlăuntrul genunchiului meu,
cer înlăuntrul umărului meu,
eu înlăuntrul eului meu.

Sign 12

by Nichita Stanescu

Little by little she became a word,
bundles of soul on the wind,
a dolphin in the clutches of my eyebrows,
a stone provoking rings in water,
a star inside my knee,
a sky inside my shoulder,
and I inside I.

Binecuvantate fie...

...primavara si vara, toamna si iarna, care sunt totodata anotimpuri ale lumii noastre de aici si ale sufletului nostru impatrit: suflet de primavara si de toamna, de vara si de iarna. Suflet intreg, de nimica lipsit, bogat de arsite si de furtuni, de cerneri si de flori si de zapezi si de vestede frunze, de incoltiri si cresteri, stingeri si innegurari, de curgeri inspumate si incremeniri, belsuguri si pustietati, triumfuri si declinuri, bucurii, extaze si negre intristari, implinindu-ne sub cer.

Fericiri

E frumoasa viata lui in noi. Iar cand nu e in noi, unde sa fie, cum sa fie el trist, senin sau dulce-zambitor ? Si nu traiesc oare in el, clipa cu clipa, amintirea si amintirile tuturor oamenilor in care a trait si care au trait in el ? Si toate fiarele cate au fost si stelele cazute in frunzele lui si maracinii si izvoarele si colbul auriu ?

Si les ans passent...

Si les ans passent comme ils passèrent
Mon amour pour elle augmentera,
Puisque dans sa créature entière
Il y a un «comment» et un «quoi».

M'a-t-elle charmé avec la flamme
Quand on s'est vu au même moment?
Bien qu'elle ne soit qu'une femme
Elle est pourtant «je ne sais comment».

C'est pourquoi il m'est égal aussi
Si elle se tait ou parle bas;
Si sa voix n'est que pure harmonie
Son silence a un «je ne sais quoi».

Ainsi soumis aux mêmes douleurs
Je parcours un chemin bien constant...
Puisque dans son mystère charmeur
Il y'a un «quoi» et un «comment».

(M. Eminescu)

Time flows by...

Time flows by, and has passed like rivers
Since that hallowed moment we first saw each other,
Yet I'll never forget the love we had together,
You miracle, with large eyes and cold fingers.

Oh, come back! To bring words only you can inspire,
Watch over me so your gaze gently lingers,
Let me marvel at this moment that hungers
For those new words you wring from my lyre.

You're not even aware that when you're near
A great peace descends to quell my agony,
Just like the silence at the rising of a star;

If I could only see you like a child, smiling up at me,
All the suffering of my life would disappear,
My eyes rekindle, my soul grow within me.

(Mihai Eminescu)

Ruguri de foc

Asta-noapte dadeau in floare stelele prin vaile inalte ale soartei si jos curgeau in albiile lor rauri tacute si dupa aceea cerul aurorei deveni un mare rubrum, plin de fosnirea racoroasa si uscata a unor spume aurii si-apoi acestea au trecut, margini de nori fierbeau in spume albe si s-a iscat o tulburare si un miros ca de furtuna: ierburi strivite, mosc si praf amar si-apoi din nou, in timp ce orele piereau arzand, ca niste pasari sacre destinate zeilor cenusii, ferocele albastru si albul crud al luminii pe stancile albe si, in toate, o nevazuta indarjire de a fi si tipete de pasari jos si sus tacere: sub cerul de otel cu palpairi liliachii.

Se scutura...

...un nor trecator,
cade o moale, scurta, calda ploaie
printre raze de soare
si
aerul
miroase a flori
nevazute.

Melancolii...

Vuietul valurilor ascund auzului imensa si vesnica tacere a abisului marin...


Privita din adancuri, marea isi e ei siesi cer, dar vesnic pustie - si de stele si de nori...


Sunt lucruri care vin si trec si-ti fac un semn si tu incerci sa-l spui si spusa ti-e timida ori desarta. Le-ai izgoni dar parca-ti pare rau de ele ca au de patimit o vina care nu e a lor. Dar sovai sa le-arunci printre atatea clipe duse fara urma cand totusi una au lasat, asa cum au putut... E trist ca n-ai stiut sa spui cum urca norii albi sub soarele lui Cuptor, cum, alta data, incercau sa se inalte, greoi, cu aripi ude, cum inspumarea lor se prabusea, bogata si rece, peste meterezul aprig al orizontului, cum vorbe prea frumoase tulburau infatisarea frumoaselor intamplari ale unui amurg; regreti ca n-ai stiut sa spui mai bine ca erau tulburi si cenusii, ca luminile albastre, de otel, taiau intr-un anume fel cerul intunecat si dur, ca nu ai priceput prea bine cum era soarele din vis, ca ai citit gresit in norii unei zile culoarea marii verzi, ca nu este mare lucru sa iti para cateodata cerul ca o muzica ajunsa la tine de mai departe decat cerul insusi...

Din noaptea...

Din noaptea vecinicei uitări
În care toate curg,
A vieţii noastre dezmierdări
Şi raze din amurg,

De unde nu mai străbătu
Nimic din ce-au apus -
Aş vrea odată-n viaţă tu
Să te înalţi în sus.

Şi dacă ochii ce-am iubit
N-or fi de raze plini,
Tu mă priveşte liniştit
Cu stinsele lumini.

Şi dacă glasul adorat
N-o spune un cuvânt,
Tot înţeleg că m-ai chemat
Dincolo de mormânt.

(Mihai Eminescu)

Sonnet XVII

I do not love you as if you were a salt rose, or topaz
or the arrow of carnations the fire shoots off.
I love you as certain dark things are to be loved,
in secret, between the shadow and the soul.

I love you as the plant that never blooms
but carries in itself the light of hidden flowers;
thanks to your love a certain solid fragrance,
risen from the earth, lives darkly in my body.

I love you without knowing how, or when, or from where.
I love you straightforwardly, without complexities or pride;
So I love you because I know no other way

than this: where I does not exist, nor you,
so close that your hand on my chest is my hand,
so close that your eyes close as I fall asleep.

(Pablo Neruda)