...cum in lumina alba
sunt ascunse toate culorile,
in tacerea zilei
se simt cuprinse
toate sunetele acestei lumi pamantene
si abisale.
Frumusetea lucrurilor si a lumii o simtim
doar cand accedem
la o anume inlesnire si libertate, dar nimeni nu cunoaste dupa ce legi;
si-apoi cand incerci sa intelegi
iti vine sa
taci.
sâmbătă, 8 august 2009
vineri, 7 august 2009
trec orele prin...
...vise
si visele prin
ore
si toate impreuna se rotesc,
cu lumini schimbatoare,
in apa usoara,
in apa sfintita a noptii...
si visele prin
ore
si toate impreuna se rotesc,
cu lumini schimbatoare,
in apa usoara,
in apa sfintita a noptii...
De ce in al meu suflet
de Mihai Eminescu
De ce în al meu suflet
De ani eu moartea port,
De ce mi-e vorba sacă,
De ce mi-e ochiul mort?
De ce pustiu mi-e capul,
Viata într-un fel?
Şi tu... tu esti aceea
Ce mă întrebi astfel
- 1876 -
De ce în al meu suflet
De ani eu moartea port,
De ce mi-e vorba sacă,
De ce mi-e ochiul mort?
De ce pustiu mi-e capul,
Viata într-un fel?
Şi tu... tu esti aceea
Ce mă întrebi astfel
- 1876 -
joi, 6 august 2009
Plasmuiri
Eden este intreg pamantul, ce e dincolo de el e iad. Caci cerul, cu chipul lui ceresc de mai presus de nasteri si pieiri, e o infinita sfera de infernale nasteri si pieiri, o spaima de care ne feresc simturile prea slabe, relativa noastra lipire de pamant si marea incapacitate de a traduce in limbajul gingasei noastre alcatuiri lucrurile netraite si de netrait ce se petrec acolo. In linistea aceea are loc, in stele, intre ele, in galaxii si intre galaxii evenimente mult mai mult decat dezastroase: explozii, implozii, dezintegrari, fisiuni, cutremure, eruptii, transferuri de materie, simbioze stelare, condensari, aglutinari, coliziuni, expansiuni, ejectari de plasma astrala, furtuni, vanturi stelare, efecte de maree care smulg stele din galaxii, o zbatere fara istovire de prefaceri.
In materia plasmara de gaze incoltesc stelele, a caror tinerete trece, al caror echilibru dainuie numai o vreme, ele intrand in starile tarzii, sfarsind prin explozii care le risipesc in spatiul interstelar...
Totul sau aproape totul nu ne-ar fi straine (dar poate ca nici nu ne sunt !), nu ne-ar speria prea tare, dar scara lor de timp si spatiu e fara noima, nu are vreun raport nemijlocit cu ce putem gandi cu adevarat si nici cu ce este atavic in capacitatea noastra de reprezentare, sunt incomensurabile cu natura noastra: desfasurari de energie, geruri si arsite, straluciri ce ne arunca in nefiinta, distante imense care afecteaza timpul, care fac ca obiectele ce ni se infatiseaza cu aerul inocent al prezentei sa fie nalucirea remanenta a unor trecuturi mult mai vechi decat istoria soarelui nostru, astfel ca ne aflam cazuti in cursa unor false coprezente, intr-un timp hibrid in care se sapa zanatice prapastii ale amintirii si vietuiesc nelinistitoare si excesive entitati extragalactice ce stralucesc de zeci sau sute de ori mai puternic decat cele mai mari galaxii...
Pamantul este Arcadia eterna.
In materia plasmara de gaze incoltesc stelele, a caror tinerete trece, al caror echilibru dainuie numai o vreme, ele intrand in starile tarzii, sfarsind prin explozii care le risipesc in spatiul interstelar...
Totul sau aproape totul nu ne-ar fi straine (dar poate ca nici nu ne sunt !), nu ne-ar speria prea tare, dar scara lor de timp si spatiu e fara noima, nu are vreun raport nemijlocit cu ce putem gandi cu adevarat si nici cu ce este atavic in capacitatea noastra de reprezentare, sunt incomensurabile cu natura noastra: desfasurari de energie, geruri si arsite, straluciri ce ne arunca in nefiinta, distante imense care afecteaza timpul, care fac ca obiectele ce ni se infatiseaza cu aerul inocent al prezentei sa fie nalucirea remanenta a unor trecuturi mult mai vechi decat istoria soarelui nostru, astfel ca ne aflam cazuti in cursa unor false coprezente, intr-un timp hibrid in care se sapa zanatice prapastii ale amintirii si vietuiesc nelinistitoare si excesive entitati extragalactice ce stralucesc de zeci sau sute de ori mai puternic decat cele mai mari galaxii...
Pamantul este Arcadia eterna.
Meteoritul lent
de Nichita Stanescu
Am presimţit că zeul doarme fără respiraţie
Am presimţit că zeul doarme fără respiraţie
undeva în părţile mai albastre ale cerului.
Ca o spermă luminoasă şi leneşă,
câţiva meteoriţi au trecut prin faţa stelelor fixe.
Cine ştie când se va naşte o altă lume,
şi în ce fel va fi aceea,
ce legi tragice şi ce obiceiuri altele
vor fi fiind cândva
în părţile mai albastre ale cerului.
Dar aceasta ne-o va vesti cometa
când cereşte va şterge cerul,
iar, noi, din ce în ce mai inutili şi mai părăsiţi
vom construi cu disperare temple.
Am presimţit că zeul doarme fără respiraţie
Am presimţit că zeul doarme fără respiraţie
undeva în părţile mai albastre ale cerului.
Ca o spermă luminoasă şi leneşă,
câţiva meteoriţi au trecut prin faţa stelelor fixe.
Cine ştie când se va naşte o altă lume,
şi în ce fel va fi aceea,
ce legi tragice şi ce obiceiuri altele
vor fi fiind cândva
în părţile mai albastre ale cerului.
Dar aceasta ne-o va vesti cometa
când cereşte va şterge cerul,
iar, noi, din ce în ce mai inutili şi mai părăsiţi
vom construi cu disperare temple.
In orice...
...anotimp se-nchide si deschide amintirea,
se-nchide si deschide presimtirea
si nadejdea celorlalte.
Nimic nu e nou si unic
daca
n-a mai fost
si daca nu mai poate cumva fi.
Iar orice aparenta
e o transparenta
catre ceva ce trece
fara sa se schimbe,
vesnic vechi,
si care, neschimbat de timp,
e totusi vesnic nou.
Intre osanda de a cauta
mereu,
si treji si-n vis,
si poate a gasi
tarziu sau niciodata,
se afla, ca odihna, cerul si-ale lui, care se multumesc sa fie, suveran desarte.
se-nchide si deschide presimtirea
si nadejdea celorlalte.
Nimic nu e nou si unic
daca
n-a mai fost
si daca nu mai poate cumva fi.
Iar orice aparenta
e o transparenta
catre ceva ce trece
fara sa se schimbe,
vesnic vechi,
si care, neschimbat de timp,
e totusi vesnic nou.
Intre osanda de a cauta
mereu,
si treji si-n vis,
si poate a gasi
tarziu sau niciodata,
se afla, ca odihna, cerul si-ale lui, care se multumesc sa fie, suveran desarte.
Semn 12
de Nichita Stanescu
Ea devenise încetul cu încetul cuvânt,
fuioare de suflet de vânt,
delfin în ghearele sprâncenelor mele,
piatră stârnind în apă inele,
stea înlăuntrul genunchiului meu,
cer înlăuntrul umărului meu,
eu înlăuntrul eului meu.
Ea devenise încetul cu încetul cuvânt,
fuioare de suflet de vânt,
delfin în ghearele sprâncenelor mele,
piatră stârnind în apă inele,
stea înlăuntrul genunchiului meu,
cer înlăuntrul umărului meu,
eu înlăuntrul eului meu.
Sign 12
by Nichita Stanescu
Little by little she became a word,
bundles of soul on the wind,
a dolphin in the clutches of my eyebrows,
a stone provoking rings in water,
a star inside my knee,
a sky inside my shoulder,
and I inside I.
Little by little she became a word,
bundles of soul on the wind,
a dolphin in the clutches of my eyebrows,
a stone provoking rings in water,
a star inside my knee,
a sky inside my shoulder,
and I inside I.
miercuri, 5 august 2009
Binecuvantate fie...
...primavara si vara, toamna si iarna, care sunt totodata anotimpuri ale lumii noastre de aici si ale sufletului nostru impatrit: suflet de primavara si de toamna, de vara si de iarna. Suflet intreg, de nimica lipsit, bogat de arsite si de furtuni, de cerneri si de flori si de zapezi si de vestede frunze, de incoltiri si cresteri, stingeri si innegurari, de curgeri inspumate si incremeniri, belsuguri si pustietati, triumfuri si declinuri, bucurii, extaze si negre intristari, implinindu-ne sub cer.
Fericiri
E frumoasa viata lui in noi. Iar cand nu e in noi, unde sa fie, cum sa fie el trist, senin sau dulce-zambitor ? Si nu traiesc oare in el, clipa cu clipa, amintirea si amintirile tuturor oamenilor in care a trait si care au trait in el ? Si toate fiarele cate au fost si stelele cazute in frunzele lui si maracinii si izvoarele si colbul auriu ?
Si les ans passent...
Si les ans passent comme ils passèrent
Mon amour pour elle augmentera,
Puisque dans sa créature entière
Il y a un «comment» et un «quoi».
M'a-t-elle charmé avec la flamme
Quand on s'est vu au même moment?
Bien qu'elle ne soit qu'une femme
Elle est pourtant «je ne sais comment».
C'est pourquoi il m'est égal aussi
Si elle se tait ou parle bas;
Si sa voix n'est que pure harmonie
Son silence a un «je ne sais quoi».
Ainsi soumis aux mêmes douleurs
Je parcours un chemin bien constant...
Puisque dans son mystère charmeur
Il y'a un «quoi» et un «comment».
(M. Eminescu)
Mon amour pour elle augmentera,
Puisque dans sa créature entière
Il y a un «comment» et un «quoi».
M'a-t-elle charmé avec la flamme
Quand on s'est vu au même moment?
Bien qu'elle ne soit qu'une femme
Elle est pourtant «je ne sais comment».
C'est pourquoi il m'est égal aussi
Si elle se tait ou parle bas;
Si sa voix n'est que pure harmonie
Son silence a un «je ne sais quoi».
Ainsi soumis aux mêmes douleurs
Je parcours un chemin bien constant...
Puisque dans son mystère charmeur
Il y'a un «quoi» et un «comment».
(M. Eminescu)
Time flows by...
Time flows by, and has passed like rivers
Since that hallowed moment we first saw each other,
Yet I'll never forget the love we had together,
You miracle, with large eyes and cold fingers.
Oh, come back! To bring words only you can inspire,
Watch over me so your gaze gently lingers,
Let me marvel at this moment that hungers
For those new words you wring from my lyre.
You're not even aware that when you're near
A great peace descends to quell my agony,
Just like the silence at the rising of a star;
If I could only see you like a child, smiling up at me,
All the suffering of my life would disappear,
My eyes rekindle, my soul grow within me.
(Mihai Eminescu)
Since that hallowed moment we first saw each other,
Yet I'll never forget the love we had together,
You miracle, with large eyes and cold fingers.
Oh, come back! To bring words only you can inspire,
Watch over me so your gaze gently lingers,
Let me marvel at this moment that hungers
For those new words you wring from my lyre.
You're not even aware that when you're near
A great peace descends to quell my agony,
Just like the silence at the rising of a star;
If I could only see you like a child, smiling up at me,
All the suffering of my life would disappear,
My eyes rekindle, my soul grow within me.
(Mihai Eminescu)
marți, 4 august 2009
Ruguri de foc
Asta-noapte dadeau in floare stelele prin vaile inalte ale soartei si jos curgeau in albiile lor rauri tacute si dupa aceea cerul aurorei deveni un mare rubrum, plin de fosnirea racoroasa si uscata a unor spume aurii si-apoi acestea au trecut, margini de nori fierbeau in spume albe si s-a iscat o tulburare si un miros ca de furtuna: ierburi strivite, mosc si praf amar si-apoi din nou, in timp ce orele piereau arzand, ca niste pasari sacre destinate zeilor cenusii, ferocele albastru si albul crud al luminii pe stancile albe si, in toate, o nevazuta indarjire de a fi si tipete de pasari jos si sus tacere: sub cerul de otel cu palpairi liliachii.
luni, 3 august 2009
Se scutura...
...un nor trecator,
cade o moale, scurta, calda ploaie
printre raze de soare
si
aerul
miroase a flori
nevazute.
cade o moale, scurta, calda ploaie
printre raze de soare
si
aerul
miroase a flori
nevazute.
Melancolii...
Vuietul valurilor ascund auzului imensa si vesnica tacere a abisului marin...
Privita din adancuri, marea isi e ei siesi cer, dar vesnic pustie - si de stele si de nori...
Sunt lucruri care vin si trec si-ti fac un semn si tu incerci sa-l spui si spusa ti-e timida ori desarta. Le-ai izgoni dar parca-ti pare rau de ele ca au de patimit o vina care nu e a lor. Dar sovai sa le-arunci printre atatea clipe duse fara urma cand totusi una au lasat, asa cum au putut... E trist ca n-ai stiut sa spui cum urca norii albi sub soarele lui Cuptor, cum, alta data, incercau sa se inalte, greoi, cu aripi ude, cum inspumarea lor se prabusea, bogata si rece, peste meterezul aprig al orizontului, cum vorbe prea frumoase tulburau infatisarea frumoaselor intamplari ale unui amurg; regreti ca n-ai stiut sa spui mai bine ca erau tulburi si cenusii, ca luminile albastre, de otel, taiau intr-un anume fel cerul intunecat si dur, ca nu ai priceput prea bine cum era soarele din vis, ca ai citit gresit in norii unei zile culoarea marii verzi, ca nu este mare lucru sa iti para cateodata cerul ca o muzica ajunsa la tine de mai departe decat cerul insusi...
Privita din adancuri, marea isi e ei siesi cer, dar vesnic pustie - si de stele si de nori...
Sunt lucruri care vin si trec si-ti fac un semn si tu incerci sa-l spui si spusa ti-e timida ori desarta. Le-ai izgoni dar parca-ti pare rau de ele ca au de patimit o vina care nu e a lor. Dar sovai sa le-arunci printre atatea clipe duse fara urma cand totusi una au lasat, asa cum au putut... E trist ca n-ai stiut sa spui cum urca norii albi sub soarele lui Cuptor, cum, alta data, incercau sa se inalte, greoi, cu aripi ude, cum inspumarea lor se prabusea, bogata si rece, peste meterezul aprig al orizontului, cum vorbe prea frumoase tulburau infatisarea frumoaselor intamplari ale unui amurg; regreti ca n-ai stiut sa spui mai bine ca erau tulburi si cenusii, ca luminile albastre, de otel, taiau intr-un anume fel cerul intunecat si dur, ca nu ai priceput prea bine cum era soarele din vis, ca ai citit gresit in norii unei zile culoarea marii verzi, ca nu este mare lucru sa iti para cateodata cerul ca o muzica ajunsa la tine de mai departe decat cerul insusi...
Din noaptea...
Din noaptea vecinicei uitări
În care toate curg,
A vieţii noastre dezmierdări
Şi raze din amurg,
De unde nu mai străbătu
Nimic din ce-au apus -
Aş vrea odată-n viaţă tu
Să te înalţi în sus.
Şi dacă ochii ce-am iubit
N-or fi de raze plini,
Tu mă priveşte liniştit
Cu stinsele lumini.
Şi dacă glasul adorat
N-o spune un cuvânt,
Tot înţeleg că m-ai chemat
Dincolo de mormânt.
(Mihai Eminescu)
În care toate curg,
A vieţii noastre dezmierdări
Şi raze din amurg,
De unde nu mai străbătu
Nimic din ce-au apus -
Aş vrea odată-n viaţă tu
Să te înalţi în sus.
Şi dacă ochii ce-am iubit
N-or fi de raze plini,
Tu mă priveşte liniştit
Cu stinsele lumini.
Şi dacă glasul adorat
N-o spune un cuvânt,
Tot înţeleg că m-ai chemat
Dincolo de mormânt.
(Mihai Eminescu)
vineri, 31 iulie 2009
Sonnet XVII
I do not love you as if you were a salt rose, or topaz
or the arrow of carnations the fire shoots off.
I love you as certain dark things are to be loved,
in secret, between the shadow and the soul.
I love you as the plant that never blooms
but carries in itself the light of hidden flowers;
thanks to your love a certain solid fragrance,
risen from the earth, lives darkly in my body.
I love you without knowing how, or when, or from where.
I love you straightforwardly, without complexities or pride;
So I love you because I know no other way
than this: where I does not exist, nor you,
so close that your hand on my chest is my hand,
so close that your eyes close as I fall asleep.
(Pablo Neruda)
or the arrow of carnations the fire shoots off.
I love you as certain dark things are to be loved,
in secret, between the shadow and the soul.
I love you as the plant that never blooms
but carries in itself the light of hidden flowers;
thanks to your love a certain solid fragrance,
risen from the earth, lives darkly in my body.
I love you without knowing how, or when, or from where.
I love you straightforwardly, without complexities or pride;
So I love you because I know no other way
than this: where I does not exist, nor you,
so close that your hand on my chest is my hand,
so close that your eyes close as I fall asleep.
(Pablo Neruda)
A dream within a dream
Take this kiss upon the brow!
And, in parting from you now,
Thus much let me avow--
You are not wrong, who deem
That my days have been a dream;
Yet if hope has flown away
In a night, or in a day,
In a vision, or in none,
Is it therefore the less gone?
All that we see or seem
Is but a dream within a dream.
I stand amid the roar
Of a surf-tormented shore,
And I hold within my hand
Grains of the golden sand--
How few! yet how they creep
Through my fingers to the deep,
While I weep--while I weep!
O God! can I not grasp
Them with a tighter clasp?
O God! can I not save
One from the pitiless wave?
Is all that we see or seem
But a dream within a dream?
(Edgar Allan Poe)
And, in parting from you now,
Thus much let me avow--
You are not wrong, who deem
That my days have been a dream;
Yet if hope has flown away
In a night, or in a day,
In a vision, or in none,
Is it therefore the less gone?
All that we see or seem
Is but a dream within a dream.
I stand amid the roar
Of a surf-tormented shore,
And I hold within my hand
Grains of the golden sand--
How few! yet how they creep
Through my fingers to the deep,
While I weep--while I weep!
O God! can I not grasp
Them with a tighter clasp?
O God! can I not save
One from the pitiless wave?
Is all that we see or seem
But a dream within a dream?
(Edgar Allan Poe)
La mer
Des vastes mers tableau philosophique,
Tu plais au coeur de chagrins agité :
Quand de ton sein par les vents tourmenté,
Quand des écueils et des grèves antiques
Sortent des bruits, des voix mélancoliques,
L'âme attendrie en ses rêves se perd,
Et, s'égarant de penser en penser,
Comme les flots de murmure en murmure,
Elle se mêle à toute la nature :
Avec les vents, dans le fond des déserts,
Elle gémit le long des bois sauvages,
Sur l'Océan vole avec les orages,
Gronde en la foudre, et tonne dans les mers.
Mais quand le jour sur les vagues tremblantes
S'en va mourir ; quand, souriant encor,
Le vieux soleil glace de pourpre et d'or
Le vert changeant des mers étincelantes,
Dans des lointains fuyants et veloutés,
En enfonçant ma pensée et ma vue,
J'aime à créer des mondes enchantés
Baignés des eaux d'une mer inconnue.
L'ardent désir, des obstacles vainqueur,
Trouve, embellit des rives bocagères,
Des lieux de paix, des îles de bonheur,
Où, transporté par les douces chimères,
Je m'abandonne aux songes de mon coeur.
(Francoise-Rene de Chateaubriand)
Tu plais au coeur de chagrins agité :
Quand de ton sein par les vents tourmenté,
Quand des écueils et des grèves antiques
Sortent des bruits, des voix mélancoliques,
L'âme attendrie en ses rêves se perd,
Et, s'égarant de penser en penser,
Comme les flots de murmure en murmure,
Elle se mêle à toute la nature :
Avec les vents, dans le fond des déserts,
Elle gémit le long des bois sauvages,
Sur l'Océan vole avec les orages,
Gronde en la foudre, et tonne dans les mers.
Mais quand le jour sur les vagues tremblantes
S'en va mourir ; quand, souriant encor,
Le vieux soleil glace de pourpre et d'or
Le vert changeant des mers étincelantes,
Dans des lointains fuyants et veloutés,
En enfonçant ma pensée et ma vue,
J'aime à créer des mondes enchantés
Baignés des eaux d'une mer inconnue.
L'ardent désir, des obstacles vainqueur,
Trouve, embellit des rives bocagères,
Des lieux de paix, des îles de bonheur,
Où, transporté par les douces chimères,
Je m'abandonne aux songes de mon coeur.
(Francoise-Rene de Chateaubriand)
luni, 27 iulie 2009
"Insa...
...atata timp cat nu vei sti
ce-nseamna: "mori ca sa devi",
o umbra tulbure vei fi
pe-acest pamant al durerii."
(Johann Wolfgang von Goethe)
ce-nseamna: "mori ca sa devi",
o umbra tulbure vei fi
pe-acest pamant al durerii."
(Johann Wolfgang von Goethe)
duminică, 26 iulie 2009
sâmbătă, 25 iulie 2009
Mi-e dor
mi-e dor
mi-e tare dor
de ea
de cerul sarutat candva
ce-a zamislit adanc
o stea
A. Radut, 2009,
Nice, France
mi-e tare dor
de ea
de cerul sarutat candva
ce-a zamislit adanc
o stea
A. Radut, 2009,
Nice, France
vineri, 24 iulie 2009
"Ce este...
...o calatorie daca nu o incercare de a vedea cum, in alte conditii, sufletul nostru ramane acelasi ?"
(Ana Blandiana)
(Ana Blandiana)
marți, 30 iunie 2009
Intalnire
Nu te speria.
Va fi atât de simplu totul
Că nici nu vei înţelege
Decât mult mai târziu.
Vei aştepta la început
Şi numai când
Vei începe să crezi
Că nu te mai iubesc
Îţi va fi greu,
Dar atunci voi pune
Un fir de iarbă să crească
În colţul ştiut al grădinii,
Să ajungă la tine
Şi să-ţi şoptească:
Nu vă speriaţi,
Ea este bine
Şi vă aşteaptă
La celălalt capăt al meu.
(Ana Blandiana)
Va fi atât de simplu totul
Că nici nu vei înţelege
Decât mult mai târziu.
Vei aştepta la început
Şi numai când
Vei începe să crezi
Că nu te mai iubesc
Îţi va fi greu,
Dar atunci voi pune
Un fir de iarbă să crească
În colţul ştiut al grădinii,
Să ajungă la tine
Şi să-ţi şoptească:
Nu vă speriaţi,
Ea este bine
Şi vă aşteaptă
La celălalt capăt al meu.
(Ana Blandiana)
Ganduri...despre femei
"Cand scrii despre femei, trebuie sa-ti inmoi pana in culorile curcubeului si sa presari randurile cu pulberea de pe aripile fluturilor." (Denis Diderot)
"Cu cat o femeie e mai straina de noi, cu atat o iubim mai mult." (Charles Baudelaire)
"Femeia e o mancare pentru zei, gatita de diavoli." (William Shakespeare)
"Cu cat o femeie e mai straina de noi, cu atat o iubim mai mult." (Charles Baudelaire)
"Femeia e o mancare pentru zei, gatita de diavoli." (William Shakespeare)
De vorbiti ma fac ca n-aud...
De vorbiţi mă fac că n-aud,
Nu zic ba şi nu vă laud;
Dănţuiţi precum vă vine,
Nici vă şuier, nici v-aplaud;
Dară nime nu m-a face
Să mă iau dup-a lui flaut;
E menirea-mi: adevărul
Numa-n inima-mi să-l caut.
(Mihai Eminescu)
Nu zic ba şi nu vă laud;
Dănţuiţi precum vă vine,
Nici vă şuier, nici v-aplaud;
Dară nime nu m-a face
Să mă iau dup-a lui flaut;
E menirea-mi: adevărul
Numa-n inima-mi să-l caut.
(Mihai Eminescu)
Ioana d'Arc
"Ceea ce nu vedem ne vede. Ceea ce nu simtim ne simte. Ceea ce nu ne lipseste ne apartine."
(Octavian Paler)
Desi nu-mi plac destainuirile publice foarte personale, iar daca totusi le fac acestea se regasesc mai mult inscrise in vers (pentru cei ce cunosc, si ma cunosc), doresc sa va spun un lucru.
Am vazut, zilele trecute, un film fantastic. Pe Hallmark. Un film despre Ioana d'Arc din Domremy. Fascinant nu atat prin distributia sa (actori de calibru - Peter O'Toole...) cat, mai ales, prin jocul actritei care a interpretat eroina, prin simplitatea si forta cadrelor, prin dialogurile din ultimele minute ale peliculei...
Trebuie sa-l vedeti.
Revelatie... Daca este sa va mai fac cunoscut un lucru - ce, poate, nu l-ati descoperit pana acum, citind postarile de pe acest blog - este ca nimic, dar absolut nimic pe lumea asta - si spun aceasta cu si mai multa forta in cuvinte - nu are importanta.
Totul nu-i decat vanare-de-vant...
Totul.
Absolut totul.
Mai putin un lucru.
Esenta acestei lumi. Dumnezeu.
Dupa El, dupa acest cuvant, nu cred ca mai pot scrie ceva, acum. Poate, doar atat. Ca am avut inca o data o...revelatie.
(Octavian Paler)
Desi nu-mi plac destainuirile publice foarte personale, iar daca totusi le fac acestea se regasesc mai mult inscrise in vers (pentru cei ce cunosc, si ma cunosc), doresc sa va spun un lucru.
Am vazut, zilele trecute, un film fantastic. Pe Hallmark. Un film despre Ioana d'Arc din Domremy. Fascinant nu atat prin distributia sa (actori de calibru - Peter O'Toole...) cat, mai ales, prin jocul actritei care a interpretat eroina, prin simplitatea si forta cadrelor, prin dialogurile din ultimele minute ale peliculei...
Trebuie sa-l vedeti.
Revelatie... Daca este sa va mai fac cunoscut un lucru - ce, poate, nu l-ati descoperit pana acum, citind postarile de pe acest blog - este ca nimic, dar absolut nimic pe lumea asta - si spun aceasta cu si mai multa forta in cuvinte - nu are importanta.
Totul nu-i decat vanare-de-vant...
Totul.
Absolut totul.
Mai putin un lucru.
Esenta acestei lumi. Dumnezeu.
Dupa El, dupa acest cuvant, nu cred ca mai pot scrie ceva, acum. Poate, doar atat. Ca am avut inca o data o...revelatie.
sâmbătă, 27 iunie 2009
Venin si farmec...
Venin si farmec port in suflet,
Cu al tau zambet trist ma pierzi,
Caci fermecat sunt de zambirea-ti
Si-nveninat de ochii verzi.
Si nu-ntelegi ca-n al meu suflet
Dureri de moarte tu ai pus —
Cat de frumoasa esti pot spune,
Cat te iubesc nu e de spus!
(Mihai Eminescu)
Cu al tau zambet trist ma pierzi,
Caci fermecat sunt de zambirea-ti
Si-nveninat de ochii verzi.
Si nu-ntelegi ca-n al meu suflet
Dureri de moarte tu ai pus —
Cat de frumoasa esti pot spune,
Cat te iubesc nu e de spus!
(Mihai Eminescu)
vineri, 26 iunie 2009
Coborarea apelor
Din munti batrani si din paduri marete
Se nasc izvoare, ropotind se plimba,
Deprind pe rand oceanica lor limba
Si sunt in codri pustnici cantarete.
Spargand prin stance albia lor stramta,
Se leagan line si fac valuri crete.
In drumul lor ia firea mii de fete-
Aceleasi sunt, desi mereu se schimba.
Dar cu adancul apei se-adanceste
In glasul lor a sunetului scara.
Devine trista- randuri-randuri creste
Pan' ce urnindu-se in marea-amara
-Ca fluviu mandru, ce-ostenit mugeste-
Al tineretei dulce glas de mult uitara.
(Mihai Eminescu)
Se nasc izvoare, ropotind se plimba,
Deprind pe rand oceanica lor limba
Si sunt in codri pustnici cantarete.
Spargand prin stance albia lor stramta,
Se leagan line si fac valuri crete.
In drumul lor ia firea mii de fete-
Aceleasi sunt, desi mereu se schimba.
Dar cu adancul apei se-adanceste
In glasul lor a sunetului scara.
Devine trista- randuri-randuri creste
Pan' ce urnindu-se in marea-amara
-Ca fluviu mandru, ce-ostenit mugeste-
Al tineretei dulce glas de mult uitara.
(Mihai Eminescu)
miercuri, 24 iunie 2009
Prima seara
Era nespus de dezbracata
Si arbori falnici indiscreti,
La geam se-nghesuiau s-o vada
Apropiindu-se sireti.
Sedea in jilt aproape goala
Cu mainile pe piept..arici
Si-i frematau pe pardoseala
Picioarele-i atat de mici.
Ii sarutai subtirea-i glezna.
Ea rase-atunci.Un ras brutal
Cu triluri limpezi care-n bezna
Sunau matanii de cristal.
Ea piciorusele-si retrase.
"Te rog sa incetezi "-rosti
Iar rasul care-ncurajase
Parea acum a pedepsi.
Cu buzele infrigurate
O sarutai pe ochi, discret
Ea , capul dundu-si-l pe spate
Imi zise-atuncea "Mai incet !"
"As vrea sa-ti spun doua cuvinte..."
Restul in san i-am azvarlit
Cu sarutarea mea fierbinte,
Iar , ea a ras si s-anblanzit.
Era nespus de dezbracata
Si falnici arbori indiscreti,
La geam se-nghesuiau s-o vada
Apropiindu-se sireti.
(Arthur Rimbaud)
Si arbori falnici indiscreti,
La geam se-nghesuiau s-o vada
Apropiindu-se sireti.
Sedea in jilt aproape goala
Cu mainile pe piept..arici
Si-i frematau pe pardoseala
Picioarele-i atat de mici.
Ii sarutai subtirea-i glezna.
Ea rase-atunci.Un ras brutal
Cu triluri limpezi care-n bezna
Sunau matanii de cristal.
Ea piciorusele-si retrase.
"Te rog sa incetezi "-rosti
Iar rasul care-ncurajase
Parea acum a pedepsi.
Cu buzele infrigurate
O sarutai pe ochi, discret
Ea , capul dundu-si-l pe spate
Imi zise-atuncea "Mai incet !"
"As vrea sa-ti spun doua cuvinte..."
Restul in san i-am azvarlit
Cu sarutarea mea fierbinte,
Iar , ea a ras si s-anblanzit.
Era nespus de dezbracata
Si falnici arbori indiscreti,
La geam se-nghesuiau s-o vada
Apropiindu-se sireti.
(Arthur Rimbaud)
Ganduri...de William Blake
"Always be ready to speak your mind and a base man will avoid you."
"Fii intotdeauna pregatit sa spui ce gandesti, si omul de rand te va ocoli."
"When thou seest an eagle, thou seest a portion of genius; lift up thy head !"
"Cand vezi un vultur, vezi o parte a geniului; ridica-ti fruntea !"
"No bird soars too high, if he soars with his own wings."
"Nicio pasare nu se avanta prea sus daca zboara cu propriile aripi."
"You never know what is enough unless you know what is more than enough."
"Niciodata nu inveti ce e suficient pana cand nu inveti ce este prea mult."
"Fii intotdeauna pregatit sa spui ce gandesti, si omul de rand te va ocoli."
"When thou seest an eagle, thou seest a portion of genius; lift up thy head !"
"Cand vezi un vultur, vezi o parte a geniului; ridica-ti fruntea !"
"No bird soars too high, if he soars with his own wings."
"Nicio pasare nu se avanta prea sus daca zboara cu propriile aripi."
"You never know what is enough unless you know what is more than enough."
"Niciodata nu inveti ce e suficient pana cand nu inveti ce este prea mult."
marți, 23 iunie 2009
luni, 22 iunie 2009
duminică, 21 iunie 2009
Dimineata frumoasa...
Nicio frunza nu misca
stejarul respira
o data cu pasarile
Pasii mei pe drum;
cerul de vara
asculta...
stejarul respira
o data cu pasarile
Pasii mei pe drum;
cerul de vara
asculta...
sâmbătă, 20 iunie 2009
Sarut...natural
Un fluture distrat
s-a asezat pe buza mea
am devenit floare
(aleaN, 2009, Campina)
copyright 2009
s-a asezat pe buza mea
am devenit floare
(aleaN, 2009, Campina)
copyright 2009
Pe munte...
Am fugit din Bucurestiul prafuit si agitat, pentru cateva zile, spre munte... Nimic (cu o singura exceptie...hmmm:)) nu ma poate relaxa mai mult decat privirea cerului albastru, catarat pe o creasta, aiurea, inconjurat de "prietenii" mei verzi (a se citi brazii).
Hei,
ne vom reintalni, peste cateva ore, "savurand" esente japoneze...
daca va plac.
Hei,
ne vom reintalni, peste cateva ore, "savurand" esente japoneze...
daca va plac.
vineri, 19 iunie 2009
Despre...noi, oamenii
"Opposition is true friendship."
"Prietenia adevarata este opozitia."
(William Blake)
"Prietenia adevarata este opozitia."
(William Blake)
joi, 18 iunie 2009
E se...
E se sui vetri bussan fronde
E tremano i pioppi,
Onde ti abbia nella mente
E piano ti accosti.
E se sul lago vibran stelle,
Lustrandogli il profondo,
Onde appaghi il mio dolore
Col lume del pensiero.
E se le grosse nubi vanno
Che s'alza in ciel la luna,
Onde io abbia o ricordare
Solo di te per sempre.
(Mihai Eminescu)
E tremano i pioppi,
Onde ti abbia nella mente
E piano ti accosti.
E se sul lago vibran stelle,
Lustrandogli il profondo,
Onde appaghi il mio dolore
Col lume del pensiero.
E se le grosse nubi vanno
Che s'alza in ciel la luna,
Onde io abbia o ricordare
Solo di te per sempre.
(Mihai Eminescu)
Si daca...
Şi dacă ramuri bat în geam
Şi se cutremur plopii,
E ca în minte să te am
Şi-ncet să te apropii.
Şi dacă stele bat în lac
Adâncu-i luminându-l,
E ca durerea mea s-o-mpac
Înseninându-mi gândul.
Şi dacă norii deşi se duc
De iese-n luciu luna,
E ca aminte să-mi aduc
De tine-ntotdeauna.
(Mihai Eminescu)
Şi se cutremur plopii,
E ca în minte să te am
Şi-ncet să te apropii.
Şi dacă stele bat în lac
Adâncu-i luminându-l,
E ca durerea mea s-o-mpac
Înseninându-mi gândul.
Şi dacă norii deşi se duc
De iese-n luciu luna,
E ca aminte să-mi aduc
De tine-ntotdeauna.
(Mihai Eminescu)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
