de Mihai Eminescu
Să cer un semn, iubito, spre-a nu te mai uita?
Te-aş cere doar pe tine, dar nu mai eşti a ta;
Nu floarea vestejită din părul tău bălai,
Căci singura mea rugă-i uitării să mă dai.
La ce simţirea crudă a stinsului noroc
Să nu se sting-asemeni, ci-n veci să stea pe loc?
Tot alte unde-i sună aceluiaşi pârău:
La ce statornicia părerilor de rău,
Când prin această lume să trecem ne e scris
Ca visul unei umbre şi umbra unui vis?
La ce de-acu-nainte tu grija mea s-o porţi?
La ce să măsuri anii ce zboară peste morţi?
Totuna-i dacă astăzi sau mâine o să mor,
Când voi să-mi piară urma în mintea tuturor,
Când voi să uiţi norocul visat de amândoi.
Trezindu-te, iubito, cu anii înapoi,
Să fie neagră umbra în care-oi fi pierit,
Ca şi când niciodată noi nu ne-am fi găsit,
Ca şi când anii mândri de dor ar fi deşerţi -
Că te-am iubit atâta putea-vei tu să ierţi?
Cu faţa spre perete, mă lasă prin străini,
Să-ngheţe sub pleoape a ochilor lumini,
Şi când se va întoarce pământul în pământ,
Au cine o să ştie de unde-s, cine sunt?
Cântări tânguitoare prin zidurile reci
Cerşi-vor pentru mine repaosul de veci;
Ci eu aş vrea ca unul, venind de mine-aproape,
Să-mi spuie al tău nume pe-nchisele-mi pleoape,
Apoi - de vor - m-arunce în margine de drum…
Tot îmi va fi mai bine ca-n ceasul de acum.
Din zare depărtată răsar-un stol de corbi,
Să-ntunece tot cerul pe ochii mei cei orbi,
Răsar-o vijelie din margini de pământ,
Dând pulberea-mi ţărânii şi inima-mi la vânt…
Ci tu rămâi în floare ca luna lui april,
Cu ochii mari şi umezi, cu zâmbet de copil,
Din cât eşti de copilă să-ntinereşti mereu,
Şi nu mai şti de mine, că nu m-oi şti nici eu.
luni, 15 iunie 2009
Un farmec trist si nenteles,
de Mihai Eminescu
Un farmec trist şi nenţeles
Puterea mea o leagă,
Şi cu nimic nu m-am ales
Din viaţa mea întreagă.
E un luceafăr răsărit
Din negura uitării,
Dând orizon nemărginit
Singurătăţii mării.
Îngălbenit rămâne-n veci
Şi-i e aproape stinsul,
Când ale apei valuri reci
Călătoresc cu dânsul.
Cu-atâtea tainici rugăminţi,
Cu-atâtea calde şoapte,
Cu-atâtea lacrime fierbinţi,
Vărsate zi şi noapte,
I te-ai rugat: dorul nespus
Din suflet să-ţi alunge,
Dar el se-nalţă tot mai sus
Ca să nu-l poţi ajunge.
Va rămânea necunoscut
Şi va luci departe
Căci luminează din trecut
Iubirii celei moarte
Şi se aprinde pe-orizon
Pustiu de mări şi stepe
Şi a lui farmec monoton
M-a-nvins făr-a-l pricepe.
Un farmec trist şi nenţeles
Puterea mea o leagă,
Şi cu nimic nu m-am ales
Din viaţa mea întreagă.
E un luceafăr răsărit
Din negura uitării,
Dând orizon nemărginit
Singurătăţii mării.
Îngălbenit rămâne-n veci
Şi-i e aproape stinsul,
Când ale apei valuri reci
Călătoresc cu dânsul.
Cu-atâtea tainici rugăminţi,
Cu-atâtea calde şoapte,
Cu-atâtea lacrime fierbinţi,
Vărsate zi şi noapte,
I te-ai rugat: dorul nespus
Din suflet să-ţi alunge,
Dar el se-nalţă tot mai sus
Ca să nu-l poţi ajunge.
Va rămânea necunoscut
Şi va luci departe
Căci luminează din trecut
Iubirii celei moarte
Şi se aprinde pe-orizon
Pustiu de mări şi stepe
Şi a lui farmec monoton
M-a-nvins făr-a-l pricepe.
Parea c-asteapta...
Părea c-aşteaptă s-o cuprind în braţă
Şi faţa mea cu mânile-i s-o ieie,
Ca să mă pierd în ochi-i de femeie,
Citind în ei întreaga mea viaţă.
Dar când s-o prind, ea n-a voit să steie
Ci într-o parte-ntoarse dulcea-i faţă;
Pândind, cu ochii mă-ntreba isteaţă:
Să-mi dea o gură, ori să nu-mi mai deie?
De-astfel de toane vecinic nu te saturi,
Oricât o rogi, ea tot se dă în laturi
Ş-abia la urmă parcă tot se-ndură.
Împrotiviri duioase-a frumuseţii
În lupte dulci disfac urâtul vieţii,
Ce n-au amar, fiindcă au măsură.
(Mihai Eminescu)
Şi faţa mea cu mânile-i s-o ieie,
Ca să mă pierd în ochi-i de femeie,
Citind în ei întreaga mea viaţă.
Dar când s-o prind, ea n-a voit să steie
Ci într-o parte-ntoarse dulcea-i faţă;
Pândind, cu ochii mă-ntreba isteaţă:
Să-mi dea o gură, ori să nu-mi mai deie?
De-astfel de toane vecinic nu te saturi,
Oricât o rogi, ea tot se dă în laturi
Ş-abia la urmă parcă tot se-ndură.
Împrotiviri duioase-a frumuseţii
În lupte dulci disfac urâtul vieţii,
Ce n-au amar, fiindcă au măsură.
(Mihai Eminescu)
Lacul
Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă;
Tresărind în cercuri albe
El cutremură o barcă.
Şi eu trec de-a lung de maluri,
Parc-ascult şi parc-aştept
Ea din trestii să răsară
Şi să-mi cadă lin pe piept;
Să sărim în luntrea mică,
Îngânaţi de glas de ape,
Şi să scap din mână cârma,
Şi lopeţile să-mi scape;
Să plutim cuprinşi de farmec
Sub lumina blândei lune -
Vântu-n trestii lin foşnească,
Unduioasa apă sune!
Dar nu vine... Singuratic
În zadar suspin şi sufăr
Lângă lacul cel albastru
Încărcat cu flori de nufăr.
(Mihai Eminescu)
Nuferi galbeni îl încarcă;
Tresărind în cercuri albe
El cutremură o barcă.
Şi eu trec de-a lung de maluri,
Parc-ascult şi parc-aştept
Ea din trestii să răsară
Şi să-mi cadă lin pe piept;
Să sărim în luntrea mică,
Îngânaţi de glas de ape,
Şi să scap din mână cârma,
Şi lopeţile să-mi scape;
Să plutim cuprinşi de farmec
Sub lumina blândei lune -
Vântu-n trestii lin foşnească,
Unduioasa apă sune!
Dar nu vine... Singuratic
În zadar suspin şi sufăr
Lângă lacul cel albastru
Încărcat cu flori de nufăr.
(Mihai Eminescu)
vineri, 12 iunie 2009
Lasa-ti lumea...
Lasa-ti lumea ta uitata,
Mi te da cu totul mie,
De ti-ai da viata toata,
Nime-n lume nu ne stie.
Vin’ cu mine, rataceste
Pe carari cu cotituri,
Unde noaptea se trezeste
Glasul vechilor paduri.
Printre crengi scanteie stele,
Farmec dand cararii stramte,
Si afara doar de ele
Nime-n lume nu ne simte.
Parul tau ti se desprinde
Si frumos ti se mai sede,
Nu zi ba de te-oi cuprinde,
Nime-n lume nu ne vede.
Tanguiosul bucium suna,
L-ascultam cu-atata drag,
Pe cand iese dulcea luna
Dintr-o rariste de fag.
Ii raspunde codrul verde
Fermecat si dureros,
Iara sufletu-mi se pierde
Dupa chipul tau frumos.
Te desfac c-o dulce sila,
Mai nu vrei si mai te lasi,
Ochii tai sunt plini de mila,
Chip de inger dragalas.
Iata lacul. Luna plina,
Poleindu-l, il strabate;
El, aprins de-a ei lumina,
Simte-a lui singuratate.
Tremurand cu unde-n spume,
Intre trestie le farma
Si visand o-ntreaga lume
Tot nu poate sa adoarma.
De-al tau chip el se patrunde,
Ca oglinda il alege —
Ce privesti zambind in unde?
Esti frumoasa, se-ntelege.
Inaltimile albastre
Pleaca zarea lor pe dealuri,
Aratand privirii noastre
Stele-n ceruri, stele-n valuri.
E-un miros de tei in cranguri.
Dulce-i umbra de rachiti
Si suntem atat de singuri!
Si atat de fericiti!
Numai luna printre ceata
Varsa apelor vapaie,
Si te afla stransa-n brate
Dulce dragoste balaie.
(Mihai Eminescu)
Mi te da cu totul mie,
De ti-ai da viata toata,
Nime-n lume nu ne stie.
Vin’ cu mine, rataceste
Pe carari cu cotituri,
Unde noaptea se trezeste
Glasul vechilor paduri.
Printre crengi scanteie stele,
Farmec dand cararii stramte,
Si afara doar de ele
Nime-n lume nu ne simte.
Parul tau ti se desprinde
Si frumos ti se mai sede,
Nu zi ba de te-oi cuprinde,
Nime-n lume nu ne vede.
Tanguiosul bucium suna,
L-ascultam cu-atata drag,
Pe cand iese dulcea luna
Dintr-o rariste de fag.
Ii raspunde codrul verde
Fermecat si dureros,
Iara sufletu-mi se pierde
Dupa chipul tau frumos.
Te desfac c-o dulce sila,
Mai nu vrei si mai te lasi,
Ochii tai sunt plini de mila,
Chip de inger dragalas.
Iata lacul. Luna plina,
Poleindu-l, il strabate;
El, aprins de-a ei lumina,
Simte-a lui singuratate.
Tremurand cu unde-n spume,
Intre trestie le farma
Si visand o-ntreaga lume
Tot nu poate sa adoarma.
De-al tau chip el se patrunde,
Ca oglinda il alege —
Ce privesti zambind in unde?
Esti frumoasa, se-ntelege.
Inaltimile albastre
Pleaca zarea lor pe dealuri,
Aratand privirii noastre
Stele-n ceruri, stele-n valuri.
E-un miros de tei in cranguri.
Dulce-i umbra de rachiti
Si suntem atat de singuri!
Si atat de fericiti!
Numai luna printre ceata
Varsa apelor vapaie,
Si te afla stransa-n brate
Dulce dragoste balaie.
(Mihai Eminescu)
miercuri, 10 iunie 2009
Un luceafar
Un luceafăr, un luceafăr înzestrat cu mii de raze
În viaţa-mi de-ntuneric a făcut ca să se vază.
Eu privind acea lumină ca din visuri mă deştept
Şi cu braţele-amândouă cătră dânsa mă îndrept.
Ca o zână din poveste ea e naltă şi uşoară,
E subţire şi gingaşă şi din ochi revarsă pară,
Iar la faţă e bălâie, părul galben cade creţ,
Trandafiri pe faţă are şi cu zâmbetul isteţ.
(Mihai Eminescu)
În viaţa-mi de-ntuneric a făcut ca să se vază.
Eu privind acea lumină ca din visuri mă deştept
Şi cu braţele-amândouă cătră dânsa mă îndrept.
Ca o zână din poveste ea e naltă şi uşoară,
E subţire şi gingaşă şi din ochi revarsă pară,
Iar la faţă e bălâie, părul galben cade creţ,
Trandafiri pe faţă are şi cu zâmbetul isteţ.
(Mihai Eminescu)
marți, 9 iunie 2009
Sonet III
Când însuşi glasul gândurilor tace,
Mă-ngână cântul unei dulci evlavii -
Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei?
Din neguri reci plutind te vei desface?
Puterea nopţii blând însenina-vei
Cu ochii mari şi purtători de pace?
Răsai din umbra vremilor încoace,
Ca să te văd venind - ca-n vis, aşa vii!
Cobori încet... aproape, mai aproape,
Te pleacă iar zâmbind peste-a mea faţă,
A ta iubire c-un suspin arat-o,
Cu geana ta m-atinge pe pleoape,
Să simt fiorii strângerii în braţe -
Pe veci pierduto, vecinic adorato!
(Mihai Eminescu)
Mă-ngână cântul unei dulci evlavii -
Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei?
Din neguri reci plutind te vei desface?
Puterea nopţii blând însenina-vei
Cu ochii mari şi purtători de pace?
Răsai din umbra vremilor încoace,
Ca să te văd venind - ca-n vis, aşa vii!
Cobori încet... aproape, mai aproape,
Te pleacă iar zâmbind peste-a mea faţă,
A ta iubire c-un suspin arat-o,
Cu geana ta m-atinge pe pleoape,
Să simt fiorii strângerii în braţe -
Pe veci pierduto, vecinic adorato!
(Mihai Eminescu)
sâmbătă, 6 iunie 2009
De-as avea
De-aş avea şi eu o floare
Mândră, dulce, răpitoare,
Ca şi florile din mai,
Fiice dulce-a unui plai,
Plai râzând cu iarbă verde,
Ce se leagănă, se pierde,
Undoind încetişor,
Şoptind şoapte de amor;
De-aş avea o floricică
Gingaşă şi tinerică,
Ca şi floarea crinului,
Alb ca neaua sânului,
Amalgam de-o roz-albie
Şi de una purpurie,
Cântând vesel şi uşor,
Şoptind şoapte de amor;
De-aş avea o porumbiţă
Cu chip alb de copiliţă,
Copiliţă blândişoară
Ca o zi de primăvară,
Câtu-ţi ţine ziuliţa
I-aş cânta doina, doiniţa,
I-aş cânta-o-ncetişor,
Şoptind şoapte de amor.
(Mihai Eminescu)
Mândră, dulce, răpitoare,
Ca şi florile din mai,
Fiice dulce-a unui plai,
Plai râzând cu iarbă verde,
Ce se leagănă, se pierde,
Undoind încetişor,
Şoptind şoapte de amor;
De-aş avea o floricică
Gingaşă şi tinerică,
Ca şi floarea crinului,
Alb ca neaua sânului,
Amalgam de-o roz-albie
Şi de una purpurie,
Cântând vesel şi uşor,
Şoptind şoapte de amor;
De-aş avea o porumbiţă
Cu chip alb de copiliţă,
Copiliţă blândişoară
Ca o zi de primăvară,
Câtu-ţi ţine ziuliţa
I-aş cânta doina, doiniţa,
I-aş cânta-o-ncetişor,
Şoptind şoapte de amor.
(Mihai Eminescu)
vineri, 5 iunie 2009
Sonet II
Sunt ani la mijloc şi-ncă mulţi vor trece
Din ceasul sfânt în care ne-ntâlnirăm,
Dar tot mereu gândesc cum ne iubirăm,
Minune cu ochi mari şi mână rece.
O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi,
Privirea ta asupra mea se plece,
Sub raza ei mă lasă a petrece
Şi cânturi nouă smulge tu din liră-mi.
Tu nici nu ştii a ta apropiere
Cum inima-mi de-adânc o linişteşte,
Ca răsărirea stelei în tăcere;
Iar când te văd zâmbind copilăreşte,
Se stinge-atunci o viaţă de durere,
Privirea-mi arde, sufletul îmi creşte.
(Mihai Eminescu)
Din ceasul sfânt în care ne-ntâlnirăm,
Dar tot mereu gândesc cum ne iubirăm,
Minune cu ochi mari şi mână rece.
O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi,
Privirea ta asupra mea se plece,
Sub raza ei mă lasă a petrece
Şi cânturi nouă smulge tu din liră-mi.
Tu nici nu ştii a ta apropiere
Cum inima-mi de-adânc o linişteşte,
Ca răsărirea stelei în tăcere;
Iar când te văd zâmbind copilăreşte,
Se stinge-atunci o viaţă de durere,
Privirea-mi arde, sufletul îmi creşte.
(Mihai Eminescu)
joi, 4 iunie 2009
Prin nopti tacute
Prin nopti tacute,
Prin lunce mute,
Prin vantul iute,
Aud un glas;
Din nor ce trece,
Din luna rece,
Din visuri sece,
Vad un obraz.
Lumea senina,
Luna cea plina,
Si marea lina
Icoana-i sunt;
Ochiu-mi o cata
In lumea lata.
Cu mintea beata
Eu plang si cânt.
(Mihai Eminescu)
Prin lunce mute,
Prin vantul iute,
Aud un glas;
Din nor ce trece,
Din luna rece,
Din visuri sece,
Vad un obraz.
Lumea senina,
Luna cea plina,
Si marea lina
Icoana-i sunt;
Ochiu-mi o cata
In lumea lata.
Cu mintea beata
Eu plang si cânt.
(Mihai Eminescu)
marți, 2 iunie 2009
Spirit, prietenie, durere, iubire, femeie
M-am gandit astazi sa scriu despre toate aceste cuvinte, insa nu ascund ca sunt emotionat. Emotionat si...atat. Pur si simplu, nu reusesc sa scriu nimic. Cred, insa, ca singurul care poate lega toate aceste cuvinte intr-un frumos "buchet de flori varatice", dandu-le un "parfum" cu totul special este acelasi Antoine de Saint-Exupery. Cititi si veti intelege vorbele sale pline de intelepciune. Iata:
"Spiritul omului este asemenea unui urcus in munti: vezi culmea, ti se pare ca esti pe cale sa o atingi, apoi descoperi alte culmi, alte prapastii, alte povarnisuri.
Durerea unui singur ins face cat durerea lumii intregi, iar Dragostea pentru o singura femeie trage in balanta mai mult decat Calea Lactee cu toate stelele ei.
A avea un prieten nu este ceva cu care oricine se poate lauda.
Pentru a exista un copac inflorit, trebuie mai intai sa existe un copac, iar pentru a exista un om fericit, trebuie inainte de toate sa fie un om.
Limpede nu vezi decat cu inima. Miezul lucrurilor nu poate fi vazut cu ochii.
Nu iubi primavara, ci infatisarea unei anumite flori in care primavara s-a inchis; nu iubi dragostea, ci pe cel in care dragostea se intruchipeaza."
(citate din "Citadela" si " Micul Print", de Antoine de Saint-Exupery)
"Spiritul omului este asemenea unui urcus in munti: vezi culmea, ti se pare ca esti pe cale sa o atingi, apoi descoperi alte culmi, alte prapastii, alte povarnisuri.
Durerea unui singur ins face cat durerea lumii intregi, iar Dragostea pentru o singura femeie trage in balanta mai mult decat Calea Lactee cu toate stelele ei.
A avea un prieten nu este ceva cu care oricine se poate lauda.
Pentru a exista un copac inflorit, trebuie mai intai sa existe un copac, iar pentru a exista un om fericit, trebuie inainte de toate sa fie un om.
Limpede nu vezi decat cu inima. Miezul lucrurilor nu poate fi vazut cu ochii.
Nu iubi primavara, ci infatisarea unei anumite flori in care primavara s-a inchis; nu iubi dragostea, ci pe cel in care dragostea se intruchipeaza."
(citate din "Citadela" si " Micul Print", de Antoine de Saint-Exupery)
Copilarie
Din oglinda ma privea un trup firav
Cu claviatura coastelor distincta,
Inima-apasa pe clape grav
Si-ncerca sa-apara în oglinda.
N-am vazut-o niciodata, dar stiam,
Ca-ntr-un joc de-a baba-oarba, ca-i ascunsa
(Precum inima salcâmului din geam
Cosul pieptului de crengi o face frunza).
Ma-ntrebam de unde l-a-nvatat si daca
E aievea cântu-i uniform,
Si ca nu cumva în somn sa taca,
Mi-era frica seara sa adorm.
(Ana Blandiana)
Cu claviatura coastelor distincta,
Inima-apasa pe clape grav
Si-ncerca sa-apara în oglinda.
N-am vazut-o niciodata, dar stiam,
Ca-ntr-un joc de-a baba-oarba, ca-i ascunsa
(Precum inima salcâmului din geam
Cosul pieptului de crengi o face frunza).
Ma-ntrebam de unde l-a-nvatat si daca
E aievea cântu-i uniform,
Si ca nu cumva în somn sa taca,
Mi-era frica seara sa adorm.
(Ana Blandiana)
De ce nu m-as intoarce printre pomi
De ce nu m-as intoarce printre pomi,
Printre arborii chirciti de vantul fierbinte,
Printre stolurile de frunze
Care tipa ca pasarile,
Printre frunzele aproape nebune,
Amestecate in hoardele pescarusilor
Si pornite la prada;
De ce nu m-as intoarce
Pe plaja rascolita de vant,
Printre icre uscate si putrede alge,
Unde ma pot rostogoli plangand
Frunzelor, pasarilor, pestilor,
Predandu-ma hohotitoare,
Sub soarele aspru,
Prin zapada sarata,
Unde ma vezi si ma lasi.
O, mare,
Trupul meu poate sa-si nasca urmasi,
Sufletul meu niciodata.
(Ana Blandiana)
Printre arborii chirciti de vantul fierbinte,
Printre stolurile de frunze
Care tipa ca pasarile,
Printre frunzele aproape nebune,
Amestecate in hoardele pescarusilor
Si pornite la prada;
De ce nu m-as intoarce
Pe plaja rascolita de vant,
Printre icre uscate si putrede alge,
Unde ma pot rostogoli plangand
Frunzelor, pasarilor, pestilor,
Predandu-ma hohotitoare,
Sub soarele aspru,
Prin zapada sarata,
Unde ma vezi si ma lasi.
O, mare,
Trupul meu poate sa-si nasca urmasi,
Sufletul meu niciodata.
(Ana Blandiana)
Dans in ploaie
Lasati ploaia sa ma îmbratiseze de la tâmple pâna la glezne,
Iubitii mei, priviti dansul acesta nou, nou, nou,
Noaptea-si ascunde ca pe-o patima vântul în bezne,
Dansului meu i-e vântul ecou.
De frânghiile ploii ma catar, ma leg, ma apuc
Sa fac legatura-ntre voi si-ntre stele.
Stiu, voi iubiti parul meu grav si nauc,
Voua va plac flacarile tâmplelor mele.
Priviti pâna o sa vi se atinga privirea de vânt
Bratele mele ca niste fulgere vii, jucause -
Ochii mei n-au catat niciodata-n pamânt,
Gleznele mele n-au purtat niciodata catuse!
Lasati ploaia sa ma îmbratiseze si destrame-ma vântul,
lubiti-mi liberul dans fluturat peste voi -
Genunchii mei n-au sarutat niciodata pamântul,
Parul meu nu s-a zbatut niciodata-n noroi!
(Ana Blandiana)
Iubitii mei, priviti dansul acesta nou, nou, nou,
Noaptea-si ascunde ca pe-o patima vântul în bezne,
Dansului meu i-e vântul ecou.
De frânghiile ploii ma catar, ma leg, ma apuc
Sa fac legatura-ntre voi si-ntre stele.
Stiu, voi iubiti parul meu grav si nauc,
Voua va plac flacarile tâmplelor mele.
Priviti pâna o sa vi se atinga privirea de vânt
Bratele mele ca niste fulgere vii, jucause -
Ochii mei n-au catat niciodata-n pamânt,
Gleznele mele n-au purtat niciodata catuse!
Lasati ploaia sa ma îmbratiseze si destrame-ma vântul,
lubiti-mi liberul dans fluturat peste voi -
Genunchii mei n-au sarutat niciodata pamântul,
Parul meu nu s-a zbatut niciodata-n noroi!
(Ana Blandiana)
luni, 1 iunie 2009
Face oricine ce vrea
("fantasticilor" din clasa a-VIa C,
dar nu numai lor)
In gradina mea, sirete,
Piersicile-s violete,
Iar prunele, si mai si,
S-au facut portocalii;
Catarati cu mult dichis,
Strugurii cresc in cais;
Castravetii, cum sa spun,
Au pornit sa urce-n prun;
Pe-o tulpina de marar,
Se roseste-un gogosar;
Sub o frunza de macris,
Creste-o floare pe furis;
Sub o tufa de urzici,
Ziua doarme-un licurici;
Sub un fir de caprifoi,
Sta si toarce-un pisoi;
La umbra de patrunjel,
Doarme dus si un catel;
Profitand ca nu-s un zbir,
A crescut si-un fir de pir;
Si, vazand ca-i sloboda,
Creste-n voie-o loboda;
Ba, ceea ce-i prea de tot,
Se intinde si-un troscot;
Iar un dovlecel grabit,
Sare gardul ilicit;
Ce sa fac ? Tot ce se poate
Ca-i prea multa libertate.
Mi-a spus mie o furnica:
Multa libertate strica.
Iar o viespe rea de gura
Mi-a spus ca-i harababura.
Dar nu vreau sa schimb nimic,
De aceea si eu zic:
Uite ca-n gradina mea
Face oricine ce vrea.
(Ana Blandiana - "Intamplari din gradina mea")
dar nu numai lor)
In gradina mea, sirete,
Piersicile-s violete,
Iar prunele, si mai si,
S-au facut portocalii;
Catarati cu mult dichis,
Strugurii cresc in cais;
Castravetii, cum sa spun,
Au pornit sa urce-n prun;
Pe-o tulpina de marar,
Se roseste-un gogosar;
Sub o frunza de macris,
Creste-o floare pe furis;
Sub o tufa de urzici,
Ziua doarme-un licurici;
Sub un fir de caprifoi,
Sta si toarce-un pisoi;
La umbra de patrunjel,
Doarme dus si un catel;
Profitand ca nu-s un zbir,
A crescut si-un fir de pir;
Si, vazand ca-i sloboda,
Creste-n voie-o loboda;
Ba, ceea ce-i prea de tot,
Se intinde si-un troscot;
Iar un dovlecel grabit,
Sare gardul ilicit;
Ce sa fac ? Tot ce se poate
Ca-i prea multa libertate.
Mi-a spus mie o furnica:
Multa libertate strica.
Iar o viespe rea de gura
Mi-a spus ca-i harababura.
Dar nu vreau sa schimb nimic,
De aceea si eu zic:
Uite ca-n gradina mea
Face oricine ce vrea.
(Ana Blandiana - "Intamplari din gradina mea")
Impreuna putem face...minuni
De dimineata, cand m-am trezit, am deschis, ca de obicei, radioul. Muzica de trezire...vremea...stiri banale, insa printre ele o...chemare care m-a facut sa realizez, inca o data, cat de importanta este...sanatatea. Pentru noi toti. Fiecare dintre noi stie acest lucru, dar in niciun moment din viata nu constientizezi mai bine, decat atunci cand, poate, esti pe cale de a o pierde. Acest lucru important il putem intelege pe deplin noi, oamenii maturi, insa pentru un suflet de copil poate sa para doar o lupta cu ...zmeul cel rau (a se citi, maladia) ce trebuie invins numaidecat.
Stiu, astazi este 1 iunie. Si, mai stiu ca toti copii de pe acest pamant ar trebui sa zambeasca, ar trebui sa viseze, sa se bucure de copilarie. Insa, pentru unii dintre ei aceste lucruri nu se intampla. Inca. Cred cu tarie ca impreuna putem sa facem ca aceste lucruri sa se implineasca.
Maria are nevoie de noi. Ne putem bucura alaturi de ea, putem sa-i redam sanatatea si, odata cu ea, visele, doar daca vom face un minim de efort, trimitandu-i un mesaj de incurajare la numarul 848 (Serviciul este oferit gratuit de Vodafone, Orange si Cosmote).
Pentru mai multe informatii puteti accesa site-ul http://www.europafm.ro/
Stiu, astazi este 1 iunie. Si, mai stiu ca toti copii de pe acest pamant ar trebui sa zambeasca, ar trebui sa viseze, sa se bucure de copilarie. Insa, pentru unii dintre ei aceste lucruri nu se intampla. Inca. Cred cu tarie ca impreuna putem sa facem ca aceste lucruri sa se implineasca.
Maria are nevoie de noi. Ne putem bucura alaturi de ea, putem sa-i redam sanatatea si, odata cu ea, visele, doar daca vom face un minim de efort, trimitandu-i un mesaj de incurajare la numarul 848 (Serviciul este oferit gratuit de Vodafone, Orange si Cosmote).
Pentru mai multe informatii puteti accesa site-ul http://www.europafm.ro/
"Oamenilor mari le plac numerele. Cand le vorbiti de un nou prieten, nu va intreaba niciodata ceea ce este cu adevarat important. Nu va intreaba niciodata: "Cum suna vocea lui ? Ce jocuri ii plac ? Colectioneaza fluturi ?"Ei va intreaba: "Cati ani are ? Cati frati are ? Cat cantareste ? Cati castiga tatal sau ?" Numai atunci ei vor crede ca l-au cunoscut."
(Antoine de Saint Exupery - "Micul Print")
(Antoine de Saint Exupery - "Micul Print")
Un gand de...
...Antoine de Saint-Exupery
"Toti oamenii mari au fost candva copii dar putini dintre ei isi mai aduc aminte."
"Toti oamenii mari au fost candva copii dar putini dintre ei isi mai aduc aminte."
vineri, 29 mai 2009
Delir
Purtam fiecare o dragoste-n noi,
dar eu pentru tine si tu pentru alta
si focul ne mistuie surd pe-amîndoi,
eu ard pentru tine, tu arzi pentru alta.
Astept un cuvînt, astepti un cuvînt,
dar eu de la tine si tu de la alta
si bratul în somn ti-l vad mîngîind,
dar tu în visare nu vezi decît alta.
Si ce ne ramîne sa facem atunci
cînd soarta nu stie decît sa dezbine?
Traim amîndoi, traim doar iubind,
desi eu pe tine, tu totusi pe alta.
(Ana Blandiana)
dar eu pentru tine si tu pentru alta
si focul ne mistuie surd pe-amîndoi,
eu ard pentru tine, tu arzi pentru alta.
Astept un cuvînt, astepti un cuvînt,
dar eu de la tine si tu de la alta
si bratul în somn ti-l vad mîngîind,
dar tu în visare nu vezi decît alta.
Si ce ne ramîne sa facem atunci
cînd soarta nu stie decît sa dezbine?
Traim amîndoi, traim doar iubind,
desi eu pe tine, tu totusi pe alta.
(Ana Blandiana)
Cine dintre noi
Cand pleci
Nu stiu care dintre noi doi a plecat,
Cand intind mana
Nu stiu daca nu ma caut
Pe mine,
Cand iti spun: te iubesc,
Nu stiu daca nu mie imi spun
Si mi se face rusine.
Odinioara
Stiam cum arati,
Erai
Nespus de inalt si de subtire,
Stiam de unde-ncepi
Si unde ma sfarsesc,
Iti gaseam usor
Buzele, gatul,
Clavicula dulce,
Umarul copilaresc.
De mult, imi amintesc,
Eram doi,
tin minte cum ne tineam de mana...
Cine-a fost infrant dintre noi?
Cine-a putut sa ramana?
Singurul trup este al tau
Sau al meu?
Si mi-e atat de dor
De cine?
Numai tacand,
Cu ochii-nchisi, cu dintii stransi,
Mai pot sa te distrug
Cu greu
In mine.
(Ana Blandiana)
Nu stiu care dintre noi doi a plecat,
Cand intind mana
Nu stiu daca nu ma caut
Pe mine,
Cand iti spun: te iubesc,
Nu stiu daca nu mie imi spun
Si mi se face rusine.
Odinioara
Stiam cum arati,
Erai
Nespus de inalt si de subtire,
Stiam de unde-ncepi
Si unde ma sfarsesc,
Iti gaseam usor
Buzele, gatul,
Clavicula dulce,
Umarul copilaresc.
De mult, imi amintesc,
Eram doi,
tin minte cum ne tineam de mana...
Cine-a fost infrant dintre noi?
Cine-a putut sa ramana?
Singurul trup este al tau
Sau al meu?
Si mi-e atat de dor
De cine?
Numai tacand,
Cu ochii-nchisi, cu dintii stransi,
Mai pot sa te distrug
Cu greu
In mine.
(Ana Blandiana)
Aud
Aud cum paseste cineva dupa mine în luna
Si pune seminte de flori în urmele talpilor mele,
Un pas întelept - albastrele,
Un pas gresit - matraguna.
Aud cum paseste cineva dupa mine în soare
Si pune oua de pasari în urmele talpilor mele,
Un pas întelept - turturele,
Un pas gresit - cîntatoare.
Aud cum paseste cineva dupa mine-n vecie
Si pune cuvinte în urmele talpilor mele,
Un pas întelept - ghilimele,
Un pas gresit - poezie.
(Ana Blandiana)
Si pune seminte de flori în urmele talpilor mele,
Un pas întelept - albastrele,
Un pas gresit - matraguna.
Aud cum paseste cineva dupa mine în soare
Si pune oua de pasari în urmele talpilor mele,
Un pas întelept - turturele,
Un pas gresit - cîntatoare.
Aud cum paseste cineva dupa mine-n vecie
Si pune cuvinte în urmele talpilor mele,
Un pas întelept - ghilimele,
Un pas gresit - poezie.
(Ana Blandiana)
Un gand...
...pentru talentata D.
"Toti avem talent, dar talentul nu este decat un mijloc de tractiune cu care unii transporta diamant, altii carbune, si atat de multi materiale sintetice."
(Ana Blandiana)
"Toti avem talent, dar talentul nu este decat un mijloc de tractiune cu care unii transporta diamant, altii carbune, si atat de multi materiale sintetice."
(Ana Blandiana)
Impudice fructe
Impudice fructe crăpate
Arătându-şi sâmburul gol
Înalţă-n văzduhul pierdut
Aburi miraţi de alcool;
Miros vegetal de iubire
Sub soarele picotitor
În care plante de aur
Răsar, dorm o vară şi mor;
Lene fierbinte şi-adâncă
Unde se-opresc şi albinele,
Lumină atât de puternică,
Încât stinge răul şi binele
Într-o beatitudine
Uimită ea însăşi de sine;
Fructe senzuale cu viermi
În cărnile dulci de ruşine…
(Ana Blandiana)
Arătându-şi sâmburul gol
Înalţă-n văzduhul pierdut
Aburi miraţi de alcool;
Miros vegetal de iubire
Sub soarele picotitor
În care plante de aur
Răsar, dorm o vară şi mor;
Lene fierbinte şi-adâncă
Unde se-opresc şi albinele,
Lumină atât de puternică,
Încât stinge răul şi binele
Într-o beatitudine
Uimită ea însăşi de sine;
Fructe senzuale cu viermi
În cărnile dulci de ruşine…
(Ana Blandiana)
joi, 28 mai 2009
Cat timp vorbesc
Cu dintii stransi intre vecii,
Orice cuvânt e o încredere
Pe linia frântă între cer şi mine -
Vorbindu-ţi, trebuie să fii.
Acolo-n munţi, unde şi brazii
Se prostern, jnepeni, pe pământ,
Şi norii se preling pe piatră,
Bate-n vârtejuri un cuvânt.
Cu siguranţă că al tău e
Tiranul sunet şi afund,
Vacarmul sângelui mi-l pierde,
Dar brazii, norii îl aud.
Iubitul meu pe care nimeni
Nu l-a văzut decât în somn,
Tată cuvintelor din mine
Şi peste nerostire domn,
Nesigur fiu
Născut din ruga
Pe care ţi-o înalţ,
Am obosit de-atâta cânt,
De-atâtea gânduri fără şir,
De-atâtea vorbe îngereşti.
Eşti fără milă,
Nu te văd, n-aud -
Cât timp vorbesc cu tine,
Eşti.
(Ana Blandiana)
Orice cuvânt e o încredere
Pe linia frântă între cer şi mine -
Vorbindu-ţi, trebuie să fii.
Acolo-n munţi, unde şi brazii
Se prostern, jnepeni, pe pământ,
Şi norii se preling pe piatră,
Bate-n vârtejuri un cuvânt.
Cu siguranţă că al tău e
Tiranul sunet şi afund,
Vacarmul sângelui mi-l pierde,
Dar brazii, norii îl aud.
Iubitul meu pe care nimeni
Nu l-a văzut decât în somn,
Tată cuvintelor din mine
Şi peste nerostire domn,
Nesigur fiu
Născut din ruga
Pe care ţi-o înalţ,
Am obosit de-atâta cânt,
De-atâtea gânduri fără şir,
De-atâtea vorbe îngereşti.
Eşti fără milă,
Nu te văd, n-aud -
Cât timp vorbesc cu tine,
Eşti.
(Ana Blandiana)
joi, 7 mai 2009
Primavara din ochii tai
primavara din ochii tai
atunci cand te-am privit
iubito
nimeni nu mi-o poate lua
nici cerul
nici dragostea altcuiva
fiecare cuvant nerostit
ori soapta nespusa
imi sfasaie sufletul
coplesit
de tacerea
trecuta
dar stiu ca in viata uneori
destinul
in valuri ne poarta
iar singura clipa ferice mereu
esti tu...
primavara
(aleaN - 2009, mai, 07)
copyright - A. Radut, 2009, Bucuresti
atunci cand te-am privit
iubito
nimeni nu mi-o poate lua
nici cerul
nici dragostea altcuiva
fiecare cuvant nerostit
ori soapta nespusa
imi sfasaie sufletul
coplesit
de tacerea
trecuta
dar stiu ca in viata uneori
destinul
in valuri ne poarta
iar singura clipa ferice mereu
esti tu...
primavara
(aleaN - 2009, mai, 07)
copyright - A. Radut, 2009, Bucuresti
Sa ne amintim de Octavian Paler...
"Ma doare tot ce iubesc acum, pentru ca presimt in orice frumusete sfarsitul, dar poate ca asa arata adevarata iubire. Bucura-te de acest dar vremelnic, striga o voce in mine. Caci nu exista decat daruri vremelnice."
"Lasitate inseamna nu numai sa eviti sau sa fugi, tot lasitate e si daca nu-ti pasa. "
"Nimic durabil nu se poate intemeia pe indiferenta."
"Nu in putine cazuri, femeia si barbatul nu stiu sa se desparta la vreme. Asteapta sa dispara tot ce i-a apropiat si legat, pana ajung sa le fie sila de ei. "
"Sa nu uiti ca orice asteptare e provizorie chiar daca dureaza toata viata."
"Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten, oricum te va rani din cand in cand... Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta. "
"Iubirea trebuie invatata, incercata si experimentata...prima atingere nu reprezinta niciodata expresia ei desavarsita..."
"Invatati sa lasati pe chipul vostru sa infloreasca un zambet, este darul pe care-l oferiti aproapelui, este darul pe care-l oferiti intregului Univers !"
"Exista intrebari pe care ni le punem nu pentru a da un raspuns, ci pentru a auzi intrebarea."
"Defectele mele sunt principala mea calitate."
(Octavian Paler)
"Lasitate inseamna nu numai sa eviti sau sa fugi, tot lasitate e si daca nu-ti pasa. "
"Nimic durabil nu se poate intemeia pe indiferenta."
"Nu in putine cazuri, femeia si barbatul nu stiu sa se desparta la vreme. Asteapta sa dispara tot ce i-a apropiat si legat, pana ajung sa le fie sila de ei. "
"Sa nu uiti ca orice asteptare e provizorie chiar daca dureaza toata viata."
"Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten, oricum te va rani din cand in cand... Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta. "
"Iubirea trebuie invatata, incercata si experimentata...prima atingere nu reprezinta niciodata expresia ei desavarsita..."
"Invatati sa lasati pe chipul vostru sa infloreasca un zambet, este darul pe care-l oferiti aproapelui, este darul pe care-l oferiti intregului Univers !"
"Exista intrebari pe care ni le punem nu pentru a da un raspuns, ci pentru a auzi intrebarea."
"Defectele mele sunt principala mea calitate."
(Octavian Paler)
miercuri, 6 mai 2009
Cadran
Mai intai dispar cifrele,
In timp ce limbile pipaie
Greoaie si oarbe cadranul,
Nevenindu-le sa creada
Ca nu mai au ce cauta.
Ceea ce nu-nseamna nici pe departe
Ca timpul nu mai exista,
Dimpotriva,
Ca vartejul trecerii lui a spulberat
Masurile,
Puhoiul nu mai poate fi impartit
In secunde, minute, ore, milenii,
Ci matura tot, clepsidre, clopotnite, orologii
Pe cand, disperate, aratatoarele
Vaslesc haotic prin aer
Nereusind sa arate nici macar
Sfarsitul lumii.
(Ana Blandiana - Refluxul sensurilor)
In timp ce limbile pipaie
Greoaie si oarbe cadranul,
Nevenindu-le sa creada
Ca nu mai au ce cauta.
Ceea ce nu-nseamna nici pe departe
Ca timpul nu mai exista,
Dimpotriva,
Ca vartejul trecerii lui a spulberat
Masurile,
Puhoiul nu mai poate fi impartit
In secunde, minute, ore, milenii,
Ci matura tot, clepsidre, clopotnite, orologii
Pe cand, disperate, aratatoarele
Vaslesc haotic prin aer
Nereusind sa arate nici macar
Sfarsitul lumii.
(Ana Blandiana - Refluxul sensurilor)
Calatorul
Timpul calatoriei mele este lung;
calea pe care o am de strabatut este fara sfarsit.
Am iesit pe aripile primei raze de lumina
si mi-am urmat drumul prin singuratatile lumilor,
lasand urma mea pe atatea stele.
Calea cea mai lunga ma aproprie cel mai mult de tine
si modularea cea mai intortocheata este tocmai cea care duce
la perfecta simplitate a acordului
Calatorul trebuie sa bata la toate portile inainte
de a ajunge la a sa.Trebuie sa ratacim prin toate lumile din afara
pentru a ajunge in sfarsit la templul cel mai launtric.
Lasat-am ochii sa rataceasca departe , inainte
de ai inchide si de a spune: Tu esti aici.
Aceasta intrebare , aceasta asteptare
se topeste in lacrimile a o mie de fluvii si cufunda lumea
sub valul acestei certitudini: Eu sunt.
(Rabindranath Tagore)
calea pe care o am de strabatut este fara sfarsit.
Am iesit pe aripile primei raze de lumina
si mi-am urmat drumul prin singuratatile lumilor,
lasand urma mea pe atatea stele.
Calea cea mai lunga ma aproprie cel mai mult de tine
si modularea cea mai intortocheata este tocmai cea care duce
la perfecta simplitate a acordului
Calatorul trebuie sa bata la toate portile inainte
de a ajunge la a sa.Trebuie sa ratacim prin toate lumile din afara
pentru a ajunge in sfarsit la templul cel mai launtric.
Lasat-am ochii sa rataceasca departe , inainte
de ai inchide si de a spune: Tu esti aici.
Aceasta intrebare , aceasta asteptare
se topeste in lacrimile a o mie de fluvii si cufunda lumea
sub valul acestei certitudini: Eu sunt.
(Rabindranath Tagore)
Anul 1400
Cine esti tu care citesti poemul meu
de-acum într-un veac?
Si ce dorinta te-a mânat oare?
Nici un strop din bucuria acestei primaveri,
nici o floare, nici un tril de pasare,
nici purpuriul norilor de pe cer,
nimic din ce înduiosez cu iubirea mea,
n-am sa pot sa va trimit
voua, cititorilor mei, de-acum într-un veac.
Gânduri de bucurie ale acestei primaveri
îi trimit poetului tau.
Fie ca, pentru o clipa macar,
cântecul primaverii mele
sa rasune-ntr-a ta primavara!
Sa-si afle ecoul în freamat de frunze,
în zumzet de albine
si-n bataile inimii tale,
O, cititoarea mea de-acum într-un veac!
(Rabindranath Tagore)
de-acum într-un veac?
Si ce dorinta te-a mânat oare?
Nici un strop din bucuria acestei primaveri,
nici o floare, nici un tril de pasare,
nici purpuriul norilor de pe cer,
nimic din ce înduiosez cu iubirea mea,
n-am sa pot sa va trimit
voua, cititorilor mei, de-acum într-un veac.
Gânduri de bucurie ale acestei primaveri
îi trimit poetului tau.
Fie ca, pentru o clipa macar,
cântecul primaverii mele
sa rasune-ntr-a ta primavara!
Sa-si afle ecoul în freamat de frunze,
în zumzet de albine
si-n bataile inimii tale,
O, cititoarea mea de-acum într-un veac!
(Rabindranath Tagore)
Ganduri ale unei mari poete
"A fi bun nu este o calitate, ci un talent care trebuie exersat si piere in lipsa de antrenament."
"Un cuvant, un vers, poate sa insemne totul sau nimic in functie de starea sufleteasca, de linistea mentala a celui care citeste. Acest adevar sta la baza perceperii poeziei si a artei in general. Indiferent in ce stare l-ai privi, un mar este un mar, un surub este un surub. Nu este sublim, nu este ridicol, pur si simplu exista. Citit intr-o stare "nepoetica", cel mai mare poet este ridicol, fara rost. Aici sta maretia si extrema fragilitate a artei."
"Viata se intemeiaza pe ingaduinta reciproca si toleranta, in timp ce arta, pe intransigenta si absolut."
"Sunt lucruri atat de serioase, incat nu pot fi spuse decat in gluma."
"Lumea vazuta la microscop este mai fantastica si, in acelasi timp, mai adevarata decat lumea vazuta cu ochiul liber; ceea ce pare a fi o descompunere a realitatii, nu este decat o descoperire mai exacta a ei. Iata un adevar care a trecut fara nicio modificare din stiinta in literatura."
(Ana Blandiana - Refluxul sensurilor)
"Un cuvant, un vers, poate sa insemne totul sau nimic in functie de starea sufleteasca, de linistea mentala a celui care citeste. Acest adevar sta la baza perceperii poeziei si a artei in general. Indiferent in ce stare l-ai privi, un mar este un mar, un surub este un surub. Nu este sublim, nu este ridicol, pur si simplu exista. Citit intr-o stare "nepoetica", cel mai mare poet este ridicol, fara rost. Aici sta maretia si extrema fragilitate a artei."
"Viata se intemeiaza pe ingaduinta reciproca si toleranta, in timp ce arta, pe intransigenta si absolut."
"Sunt lucruri atat de serioase, incat nu pot fi spuse decat in gluma."
"Lumea vazuta la microscop este mai fantastica si, in acelasi timp, mai adevarata decat lumea vazuta cu ochiul liber; ceea ce pare a fi o descompunere a realitatii, nu este decat o descoperire mai exacta a ei. Iata un adevar care a trecut fara nicio modificare din stiinta in literatura."
(Ana Blandiana - Refluxul sensurilor)
Samanta
M-am gandit la ea relativ des
Si la varste diferite,
Fara spaima, fara mandrie,
Fara rusine,
Nici eroism, nici pacat
Apropiere brusca
De o lumina
Atat de greu de definit
Pentru ca singura exista
Fara inceput si fara sfarsit.
Si totul se naste din ea,
Pentru ca numai ea, cea eterna,
Stie sa pastreze eterna samanta
Semanandu-ma,
Intinzandu-ma de bunavoie
In pamant.
(Ana Blandiana - Refluxul sensurilor)
Si la varste diferite,
Fara spaima, fara mandrie,
Fara rusine,
Nici eroism, nici pacat
Apropiere brusca
De o lumina
Atat de greu de definit
Pentru ca singura exista
Fara inceput si fara sfarsit.
Si totul se naste din ea,
Pentru ca numai ea, cea eterna,
Stie sa pastreze eterna samanta
Semanandu-ma,
Intinzandu-ma de bunavoie
In pamant.
(Ana Blandiana - Refluxul sensurilor)
marți, 5 mai 2009
Secolul nostru
"Secolul nostru este secolul trecut,
Noi suntem propria noastra istorie,
Ce stranie senzatie a destinului incheiat
Pe cand continum sa fim !
Materie prima a schimbarilor
Care se vor pune pe seama mileniului nou,
Victime ale unor inundatii,
Cutremure si revolutii
Care nu ne mai sunt destinate,
Suntem pusi in fata faptului implinit
Cum e pusa samanta in pamant
Stiindu-se totul: ce planta va creste,
Ce fructe va da,
Dar nu si cand se va hotari
Sa moara."
(Ana Blandiana - Refluxul sensurilor)
Noi suntem propria noastra istorie,
Ce stranie senzatie a destinului incheiat
Pe cand continum sa fim !
Materie prima a schimbarilor
Care se vor pune pe seama mileniului nou,
Victime ale unor inundatii,
Cutremure si revolutii
Care nu ne mai sunt destinate,
Suntem pusi in fata faptului implinit
Cum e pusa samanta in pamant
Stiindu-se totul: ce planta va creste,
Ce fructe va da,
Dar nu si cand se va hotari
Sa moara."
(Ana Blandiana - Refluxul sensurilor)
"A fi prieten inseamna infinit mai mult decat a avea prieteni; a fi drept este, evident, superior lui a avea dreptate; a fi liber este mai important decat a avea libertate. Cateva farame aruncate intr-un talger al balantei care de la facerea lumii incearca sa echilibreze cele doua verbe." (Ana Blandiana)
La fel
Sa impingi mai departe
Hotarele intunericului
Sa maresti macar cu un milimetru
Locul gol luminos
Care te orbeste, impiedicandu-te,
Asemenea beznei, sa vezi.
De fapt
Te sperie la fel
Si ceea ce intelegi
Si ceea ce nu intelegi,
Si ceea ce vezi
Si ceea ce nu poti patrunde:
La fel de infranta de orice secunde,
La fel de oarba in orice amiezi.
(Ana Blandiana - Refluxul sensurilor)
Hotarele intunericului
Sa maresti macar cu un milimetru
Locul gol luminos
Care te orbeste, impiedicandu-te,
Asemenea beznei, sa vezi.
De fapt
Te sperie la fel
Si ceea ce intelegi
Si ceea ce nu intelegi,
Si ceea ce vezi
Si ceea ce nu poti patrunde:
La fel de infranta de orice secunde,
La fel de oarba in orice amiezi.
(Ana Blandiana - Refluxul sensurilor)
Intelesurile
Intelesurile
Ca niste pietre acoperite de-o mare
Diferit colorata
De orele zilei, de orele veacului
Trecatoare.
Intelesurile neclintite,
Ingropate pe jumatate in nisip
Doar apa le luneca liniile,
Le rotunjeste,
Le frange,
Le da un chip
Mereu schimbator,
Incat eu nu vad decat
Fluxul si refluxul unor sensuri
Reverberate de valul falsificator
Vesnic crud
La dus si la-ntors
Peste pietrele - afunde,
Flux si reflux al unor sensuri
Care aud
Intrebarile, dar nu si
Cine si ce le raspunde.
(Ana Blandiana - Refluxul sensurilor)
Ca niste pietre acoperite de-o mare
Diferit colorata
De orele zilei, de orele veacului
Trecatoare.
Intelesurile neclintite,
Ingropate pe jumatate in nisip
Doar apa le luneca liniile,
Le rotunjeste,
Le frange,
Le da un chip
Mereu schimbator,
Incat eu nu vad decat
Fluxul si refluxul unor sensuri
Reverberate de valul falsificator
Vesnic crud
La dus si la-ntors
Peste pietrele - afunde,
Flux si reflux al unor sensuri
Care aud
Intrebarile, dar nu si
Cine si ce le raspunde.
(Ana Blandiana - Refluxul sensurilor)
luni, 4 mai 2009
Sonet IV
Cînd risipeşti al frumuseţii har
De ce-l reverşi numai asupra ta ?
Nu dă Natura, împrumută, doar,
Şi darnică fiind, la fel te vrea.
Atunci, zgîrcitule, de ce-ţi baţi joc
Din ce-ai primit din plin ca să fii darnic ?
Ce cămătar adună la un loc
Averi, ca să le spulbere zadarnic ?
Făcînd negustorie doar cu tine
Pe tine te înşeli şi-ţi faci rău ţie;
Dar moartea cînd o vei simţi că vine,
Cu ce te vei plăti de datorie ?
Cînd mori şi stearpa-ţi frumuseţe moare;
Dar dîndu-i rost, o laşi moştenitoare.
(W. Shakespeare)
De ce-l reverşi numai asupra ta ?
Nu dă Natura, împrumută, doar,
Şi darnică fiind, la fel te vrea.
Atunci, zgîrcitule, de ce-ţi baţi joc
Din ce-ai primit din plin ca să fii darnic ?
Ce cămătar adună la un loc
Averi, ca să le spulbere zadarnic ?
Făcînd negustorie doar cu tine
Pe tine te înşeli şi-ţi faci rău ţie;
Dar moartea cînd o vei simţi că vine,
Cu ce te vei plăti de datorie ?
Cînd mori şi stearpa-ţi frumuseţe moare;
Dar dîndu-i rost, o laşi moştenitoare.
(W. Shakespeare)
duminică, 3 mai 2009
Moartea cuvintelor
Un chip de nisip
şi mîini de nisip
şi limba în gură mi-e tot de nisip
nu mai pot să spun nimic în apărarea mea
în acest tribunal de nisip
cu lumini de nisip
grefieri de nisip
şi cineva care întoarce clepsidra.
Tot ce-am iubit s-a transformat în nisip
tot ce-am greşit s-a transformat în nisip
şi judecători de nisip
mă judecă
şi mă condamnă la moarte
pe un eşafod de nisip.
(Octavian Paler)
şi mîini de nisip
şi limba în gură mi-e tot de nisip
nu mai pot să spun nimic în apărarea mea
în acest tribunal de nisip
cu lumini de nisip
grefieri de nisip
şi cineva care întoarce clepsidra.
Tot ce-am iubit s-a transformat în nisip
tot ce-am greşit s-a transformat în nisip
şi judecători de nisip
mă judecă
şi mă condamnă la moarte
pe un eşafod de nisip.
(Octavian Paler)
sâmbătă, 2 mai 2009
Frunzele tale
Ca tine, pom cu-atât belşug de frunză,
Aştept un fir de vânt să mă pătrunză.
Frunzele tale sunt simţirea mea
Fremătătoare, ca şi ea.
Un simţământ, o frunză legănată,
Mişcându-se tot pomul dintr-o dată.
Tu câtă frunză ai şi câte crăci
Eu tot atâtea am, însă ascunse,
Când mă frământă îndoiala sunt
Înfiorat, din vârfuri până la pământ,
De unde alte ramuri se-mpereche
Şi caută o lume să iasă-ntr-însa, veche.
(Tudor Arghezi)
Aştept un fir de vânt să mă pătrunză.
Frunzele tale sunt simţirea mea
Fremătătoare, ca şi ea.
Un simţământ, o frunză legănată,
Mişcându-se tot pomul dintr-o dată.
Tu câtă frunză ai şi câte crăci
Eu tot atâtea am, însă ascunse,
Când mă frământă îndoiala sunt
Înfiorat, din vârfuri până la pământ,
De unde alte ramuri se-mpereche
Şi caută o lume să iasă-ntr-însa, veche.
(Tudor Arghezi)
Timpul dulce
Timpul dulce care-a mers
A lăsat în al meu vers
Ce rămâne dupe-o floare,
Urma lui mirositoare !
Astăzi florile-au trecut
Şi chiar frunzele-au căzut,
Dar amorul pe-a lui creacă
Înfloreşte făr’ să treacă !
Este el, — îl recunosc
Cu mirosul său de mosc
Ce condeiul îmi conduce
Până ce-mi va pune cruce !
Timpu-a mers. — Oh ! n-ar fi mers,
Să rămâie-n al meu vers
Numai ce ne las-o floare,
Umbra lui mirositoare !
(Alexandru Macedonski)
A lăsat în al meu vers
Ce rămâne dupe-o floare,
Urma lui mirositoare !
Astăzi florile-au trecut
Şi chiar frunzele-au căzut,
Dar amorul pe-a lui creacă
Înfloreşte făr’ să treacă !
Este el, — îl recunosc
Cu mirosul său de mosc
Ce condeiul îmi conduce
Până ce-mi va pune cruce !
Timpu-a mers. — Oh ! n-ar fi mers,
Să rămâie-n al meu vers
Numai ce ne las-o floare,
Umbra lui mirositoare !
(Alexandru Macedonski)
Mai
Mai! Mai! şi aurora cu lacrimi de topaze,
Mai: albele calicii de crini, dulci flori de-amor,
Şi vocile de frunze, şi raze, şi extaze,
Ş-a traiului uitare, un chin de care mor.
Mai: barca ce se duce pe undele tăcute,
Şi clarul dimineţii, şi veseli lopătari,
Şi luni ce sparg văzduhul pe-azururi renăscute,
Şi bălţi de-argint, şi trestii, şi candizi nenufari.
Ş-oriunde, o natură tot tânără, tot blondă,
Şi-n cer, pe car de flăcări, Apollon, crud şi blând,
Lucind într-o părere de cursă vagabondă,
Jucându-şi caii de-aur şi-n inimi săgetând.
(Alexandru Macedonski)
Mai: albele calicii de crini, dulci flori de-amor,
Şi vocile de frunze, şi raze, şi extaze,
Ş-a traiului uitare, un chin de care mor.
Mai: barca ce se duce pe undele tăcute,
Şi clarul dimineţii, şi veseli lopătari,
Şi luni ce sparg văzduhul pe-azururi renăscute,
Şi bălţi de-argint, şi trestii, şi candizi nenufari.
Ş-oriunde, o natură tot tânără, tot blondă,
Şi-n cer, pe car de flăcări, Apollon, crud şi blând,
Lucind într-o părere de cursă vagabondă,
Jucându-şi caii de-aur şi-n inimi săgetând.
(Alexandru Macedonski)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
