Ce e amorul? E un lung
Prilej pentru durere,
Căci mii de lacrimi nu-i ajung
Şi tot mai multe cere.
De-un semn în treacăt de la ea
El sufletul ţi-l leagă,
Încât să n-o mai poţi uita
Viaţa ta întreagă.
Dar încă de te-aşteaptă-n prag
În umbră de unghere,
De se-ntâlneşte drag cu drag
Cum inima ta cere:
Dispar şi ceruri şi pământ
Şi pieptul tău se bate,
Şi totu-atârnă de-un cuvânt
Şoptit pe jumătate.
Te urmăreşte săptămâni
Un pas făcut alene,
O dulce strângere de mâini,
Un tremurat de gene.
Te urmăresc luminători
Ca soarele şi luna,
Şi peste zi de-atâtea ori
Şi noaptea totdeauna.
Căci scris a fost ca viaţa ta
De doru-i să nu-ncapă,
Căci te-a cuprins asemenea
Lianelor din apă.
(Mihai Eminescu)
luni, 16 februarie 2009
duminică, 15 februarie 2009
Suflete-clipe...
Te stiu de-o vreme,
ca si cand te-as cunoaste
de-un veac
Si nu mai vorbesc
decat
in iubire
Te simt in fiece miscare
ce-o fac,
caci vantul-mi sopteste
de tine
Te doresc langa mine,
aici si acum
Sa-ti vorbesc
doar in...doua cuvinte
Intelesul amorului,
ce se naste in mine,
nebun
E stiut
doar
de suflete-clipe
(aleaN, 2009, februarie, 15)
ca si cand te-as cunoaste
de-un veac
Si nu mai vorbesc
decat
in iubire
Te simt in fiece miscare
ce-o fac,
caci vantul-mi sopteste
de tine
Te doresc langa mine,
aici si acum
Sa-ti vorbesc
doar in...doua cuvinte
Intelesul amorului,
ce se naste in mine,
nebun
E stiut
doar
de suflete-clipe
(aleaN, 2009, februarie, 15)
vineri, 13 februarie 2009
Fara tine,
de Ana Blandiana
Fără tine mi-e frig
N-am înţeles niciodată
Cum simte aerul
Că ai plecat.
Universul se strânge
Ca o minge plesnită
Şi-şi lasă pe mine zdrenţele reci.
Câinele negru
Cu burta întinsă duios pe zăpadă
Se scoală şi se îndepărtează
Privindu-mă în ochi,
Refuzând să-şi spună numele.
Începe să fulguie.
Mă ustură pielea
Pe locul de unde te-ai rupt.
Şi mi-e frig,
Când simt cum cade moale,
Odată cu zăpada,
Această rugăciune către nimeni.
Fără tine mi-e frig
N-am înţeles niciodată
Cum simte aerul
Că ai plecat.
Universul se strânge
Ca o minge plesnită
Şi-şi lasă pe mine zdrenţele reci.
Câinele negru
Cu burta întinsă duios pe zăpadă
Se scoală şi se îndepărtează
Privindu-mă în ochi,
Refuzând să-şi spună numele.
Începe să fulguie.
Mă ustură pielea
Pe locul de unde te-ai rupt.
Şi mi-e frig,
Când simt cum cade moale,
Odată cu zăpada,
Această rugăciune către nimeni.
joi, 12 februarie 2009
La steaua,
de Mihai Eminescu
La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.
Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre,
Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.
Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmăreşte încă.
La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.
Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre,
Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.
Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmăreşte încă.
miercuri, 11 februarie 2009
True love...
...is one.
Nu exista balanta pentru cantarirea sentimentelor. Se spune ca in dragoste, intotdeauna, dai mai mult decat primesti sau, poate, e invers ? Sa iubesti si sa-i daruiesti persoanei iubite ce-si doreste, nu doar posibilitatea de a-si satisface placerile mondene, ci sa-i jertfesti chiar onoarea ta este, oare, o dovada suprema de dragoste, sau de nesfarsita incredere, sau de copilareasca naivitate, sau, pur si simplu, de nesabuinta ? (Honore de Balzac)
Nu exista balanta pentru cantarirea sentimentelor. Se spune ca in dragoste, intotdeauna, dai mai mult decat primesti sau, poate, e invers ? Sa iubesti si sa-i daruiesti persoanei iubite ce-si doreste, nu doar posibilitatea de a-si satisface placerile mondene, ci sa-i jertfesti chiar onoarea ta este, oare, o dovada suprema de dragoste, sau de nesfarsita incredere, sau de copilareasca naivitate, sau, pur si simplu, de nesabuinta ? (Honore de Balzac)
marți, 10 februarie 2009
Fii intelept,
de Ana Blandiana
Nu te speria de gesturile mele,
Tu cel care mă vezi,
Oricât de aprigă mi-ar fi mişcarea.
Fii înţelept şi bucură-te.
Eu sunt asemenea elicei avionului,
Neputincioasă până-i poţi vedea rotirea -
Ucigător este doar locul paşnic unde
Elicea avionului se-nvârte invizibilă.
Tu teme-te numai de spaţiu-n care
Îţi pare cum că nu exist, şi plângi
Numai în vântul transparent care m-ascunde.
Nu te speria de gesturile mele,
Tu cel care mă vezi,
Oricât de aprigă mi-ar fi mişcarea.
Fii înţelept şi bucură-te.
Eu sunt asemenea elicei avionului,
Neputincioasă până-i poţi vedea rotirea -
Ucigător este doar locul paşnic unde
Elicea avionului se-nvârte invizibilă.
Tu teme-te numai de spaţiu-n care
Îţi pare cum că nu exist, şi plângi
Numai în vântul transparent care m-ascunde.
Ganduri...intelepte
"Fiecare om ar trebui ca macar o data pe zi sa asculte un cantec, sa citeasca o poezie buna, sa vada un tablou frumos si, daca este posibil, sa spuna cateva cuvinte bine gandite." (Johann von Goethe)
"Ceea ce puteti face sau visati ca puteti face...incercati chiar acum. Indrazneala are geniu, putere si magie." (Johann von Goethe)
"Nu poti invata nimic pe nimeni; poti doar sa ajuti pe cineva sa se descopere." (Galileo Galilei)
"Ceea ce puteti face sau visati ca puteti face...incercati chiar acum. Indrazneala are geniu, putere si magie." (Johann von Goethe)
"Nu poti invata nimic pe nimeni; poti doar sa ajuti pe cineva sa se descopere." (Galileo Galilei)
Bilantul responsabilitatii sociale pe anul 2008
Chiar daca acest blog are foarte putine legaturi, daca nu chiar deloc, cu problemele legate de protejarea mediului inconjurator, si asta nu pentru ca nu as fi o persoana careia sa nu ii pase de natura, ba din contra, as putea spune, m-am hotarat sa raspund invitatiei lansate de site-ul http://www.responsabilitateasociala.ro/ via www.maimultverde.ro. Cu alte cuvinte, care este parerea mea referitoare la responsabilitatea sociala pe 2008, in urma intrebarilor propuse ? Iat-o:
1. Care sunt primele trei companii din Romania pe care le apreciezi cel mai mult pentru implicarea in societate si de ce ?
Intr-o enumerare randomizata, le-as desemna pe: Ursus Breweries - pentru campania de ecologizare a unor perimetre din Delta Dunarii (zona care ar trebui mult mai atent monitorizata, privind prevenirea turismului necontrolat care ar putea genera o presiune mare asupra mediului deltaic, largirea perimetrelor ariilor protejate existente, dar si a acelor arii cu destinatie de cercetare stiintifica, cu atat mai mult cu cat aceasta delta reprezinta o zona umeda de importanta mondiala (sit Ramsar), declarata Rezervatie a Biosferei (in programul UNESCO) si trecuta ca atare in Patrimoniul Natural Mondial ); UniCredit Tiriac Bank - pentru programul de impadurire din Parcul National Piatra Craiului si, nu in ultimul rand, Orange Romania - pentru conservarea biodiversitatii din SE - Transilvaniei si a promovarii unui turism "prietenos" cu natura.
2. In ce masura companiile din Romania au raspuns asteptarilor tale privind implicarea lor in societate ? (ce au facut bine, cu ce au gresit si ce ar trebui sa faca)
Referindu-ma strict doar la domeniul mediu (pentru ca si enumerarea mea a fost "tintita" in acest sens), din pacate, companiile din Romania puteau sa realizeze mult mai mult. Este adevarat, s-au facut progrese importante, dar nu suficiente, prin reimpadurirea unor zone defrisate ori atinse de fenomenul desertificarii, prin ecologizarea unor zone, prin diverse campanii de promovare a unui mediu curat etc. Ma tem insa ca toate aceste initiative au fost prea putin percepute de societate, fiind mai mult un exercitiu de imagine a multora dintre companii. Pentru promovarea unor programe de mediu cu impact mai larg in societate cred ca ar trebui ca "lantul trofic" reprezentat de companii-societate-stat sa fie mult mai flexibil in domeniul mediului. Adica, sa functioneze. Cum ? Prin existenta unor "facilitati" fiscale de mediu (in concordanta cu legislatia U.E. in materie), prin extinderea parteneriatelor dintre companii si organizatiile de mediu, prin promovarea proiectelor de mediu realizate si de catre persoane fizice, si nu doar de ONG-uri [si aici ma gandesc si la realizarea unor emisiuni media (radio, TV) in care partenere-financiar sa fie chiar companiile], prin imbunatatirea legislatiei de mediu privind responsabilizarea cetateanului - problema care revine statului, prin realizarea unui sistem integrat de management, mai eficient, in colectarea selectiva a deseurilor la nivelul localitatilor (cu implicarea tuturor partenerilor sociali). Si exemplele ar putea continua...
3. Ce asteptari ai de la companiile din Romania, in privinta responsabilitatii sociale, in anul 2009 ? (cu referire la cauzele pe care ar trebui sa le sustina, la modul in care ar trebui sa o faca si cum ar trebui sa comunice acest lucru)
Cred ca o parte din raspunsurile la aceasta intrebare se regasesc putin mai sus. Pe langa acestea, sper sa se realizeze proiecte pe termene mai lungi, cu idei bine tintite si cu o publicitate mai "percutanta" in societate. Si nu fac referire aici doar la protejarea mediului, insa cred ca totul tine de acesta. Suntem oameni, vietuim pe acest Pamant si merita, nu numai pentru noi, dar mai ales pentru generatiile care vor veni dupa noi, sa-l mentinem in viata. In rezumat, fie spus, manageri de programe mai inventivi, mai creativi, resurse financiare si de publicitate alocate cu mai multa inteligenta (deh...perioada de recesiune) si mai multa....ACTION.
4. Cum crezi ca le-ai putea stimula, tu personal, pe companii, si in special pe cele de la care cumperi, sa fie mai responsabile in 2009 ? (in contextul crizei economice, ne intereseaza daca tu personal esti dispus sa recompensezi sau sa sanctionezi companiile care se implica, respectiv nu se implica in rezolvarea problemelor sociale pe care le va avea de infruntat Romania in 2009)
Personal, propunandu-le un proiect la care am lucrat foarte mult (a fost pus pe hartie, inca din 2004) si care, din nefericire, nu si-a gasit inca concretizarea, cu toate ca este destinat societatii si priveste protectia mediului ambiant. Asta poate si datorita faptului ca n-am avut in spate forta unui ONG.
Toate cele bune,
aleaN
1. Care sunt primele trei companii din Romania pe care le apreciezi cel mai mult pentru implicarea in societate si de ce ?
Intr-o enumerare randomizata, le-as desemna pe: Ursus Breweries - pentru campania de ecologizare a unor perimetre din Delta Dunarii (zona care ar trebui mult mai atent monitorizata, privind prevenirea turismului necontrolat care ar putea genera o presiune mare asupra mediului deltaic, largirea perimetrelor ariilor protejate existente, dar si a acelor arii cu destinatie de cercetare stiintifica, cu atat mai mult cu cat aceasta delta reprezinta o zona umeda de importanta mondiala (sit Ramsar), declarata Rezervatie a Biosferei (in programul UNESCO) si trecuta ca atare in Patrimoniul Natural Mondial ); UniCredit Tiriac Bank - pentru programul de impadurire din Parcul National Piatra Craiului si, nu in ultimul rand, Orange Romania - pentru conservarea biodiversitatii din SE - Transilvaniei si a promovarii unui turism "prietenos" cu natura.
2. In ce masura companiile din Romania au raspuns asteptarilor tale privind implicarea lor in societate ? (ce au facut bine, cu ce au gresit si ce ar trebui sa faca)
Referindu-ma strict doar la domeniul mediu (pentru ca si enumerarea mea a fost "tintita" in acest sens), din pacate, companiile din Romania puteau sa realizeze mult mai mult. Este adevarat, s-au facut progrese importante, dar nu suficiente, prin reimpadurirea unor zone defrisate ori atinse de fenomenul desertificarii, prin ecologizarea unor zone, prin diverse campanii de promovare a unui mediu curat etc. Ma tem insa ca toate aceste initiative au fost prea putin percepute de societate, fiind mai mult un exercitiu de imagine a multora dintre companii. Pentru promovarea unor programe de mediu cu impact mai larg in societate cred ca ar trebui ca "lantul trofic" reprezentat de companii-societate-stat sa fie mult mai flexibil in domeniul mediului. Adica, sa functioneze. Cum ? Prin existenta unor "facilitati" fiscale de mediu (in concordanta cu legislatia U.E. in materie), prin extinderea parteneriatelor dintre companii si organizatiile de mediu, prin promovarea proiectelor de mediu realizate si de catre persoane fizice, si nu doar de ONG-uri [si aici ma gandesc si la realizarea unor emisiuni media (radio, TV) in care partenere-financiar sa fie chiar companiile], prin imbunatatirea legislatiei de mediu privind responsabilizarea cetateanului - problema care revine statului, prin realizarea unui sistem integrat de management, mai eficient, in colectarea selectiva a deseurilor la nivelul localitatilor (cu implicarea tuturor partenerilor sociali). Si exemplele ar putea continua...
3. Ce asteptari ai de la companiile din Romania, in privinta responsabilitatii sociale, in anul 2009 ? (cu referire la cauzele pe care ar trebui sa le sustina, la modul in care ar trebui sa o faca si cum ar trebui sa comunice acest lucru)
Cred ca o parte din raspunsurile la aceasta intrebare se regasesc putin mai sus. Pe langa acestea, sper sa se realizeze proiecte pe termene mai lungi, cu idei bine tintite si cu o publicitate mai "percutanta" in societate. Si nu fac referire aici doar la protejarea mediului, insa cred ca totul tine de acesta. Suntem oameni, vietuim pe acest Pamant si merita, nu numai pentru noi, dar mai ales pentru generatiile care vor veni dupa noi, sa-l mentinem in viata. In rezumat, fie spus, manageri de programe mai inventivi, mai creativi, resurse financiare si de publicitate alocate cu mai multa inteligenta (deh...perioada de recesiune) si mai multa....ACTION.
4. Cum crezi ca le-ai putea stimula, tu personal, pe companii, si in special pe cele de la care cumperi, sa fie mai responsabile in 2009 ? (in contextul crizei economice, ne intereseaza daca tu personal esti dispus sa recompensezi sau sa sanctionezi companiile care se implica, respectiv nu se implica in rezolvarea problemelor sociale pe care le va avea de infruntat Romania in 2009)
Personal, propunandu-le un proiect la care am lucrat foarte mult (a fost pus pe hartie, inca din 2004) si care, din nefericire, nu si-a gasit inca concretizarea, cu toate ca este destinat societatii si priveste protectia mediului ambiant. Asta poate si datorita faptului ca n-am avut in spate forta unui ONG.
Toate cele bune,
aleaN
joi, 5 februarie 2009
Poetul
Te-ndepartezi de mine, clipa trecatoare
Si aripa ta-n bataie ma raneste.
Sunt singur: ce sa-ncep cu graiul oare?
Cu noptile? Cu ziua care creste?
Iubita, casa, n-am ca sa traiesc,
si nici un loc al meu, sa starui,
iar lucrurile toate, carora ma darui,
devin bogate si ma cheltuiesc.
(Rainer Maria Rilke)
Si aripa ta-n bataie ma raneste.
Sunt singur: ce sa-ncep cu graiul oare?
Cu noptile? Cu ziua care creste?
Iubita, casa, n-am ca sa traiesc,
si nici un loc al meu, sa starui,
iar lucrurile toate, carora ma darui,
devin bogate si ma cheltuiesc.
(Rainer Maria Rilke)
Animus
sufar si plang
si ma-nchid in Cuvant
mi-e sufletul ars
de iubiri,
dar
am invatat sa ascult iar
muzica din priviri
(aleaN, 2009, febr. 5)
si ma-nchid in Cuvant
mi-e sufletul ars
de iubiri,
dar
am invatat sa ascult iar
muzica din priviri
(aleaN, 2009, febr. 5)
Recordatio
retraind din amintiri
simfonii demult uitate
sufletu-mi vibreaza iar
notele iubirii calde
iti simt iar sarutul fin
si atingerile-n soapta
pielea ca un trandafir
sanii cupe-nfierbantate
(aleaN, 2009, febr. 5)
simfonii demult uitate
sufletu-mi vibreaza iar
notele iubirii calde
iti simt iar sarutul fin
si atingerile-n soapta
pielea ca un trandafir
sanii cupe-nfierbantate
(aleaN, 2009, febr. 5)
Si mai sunt lacrimi...si mai sunt sfinti...(II)
"Deosebirea enorma dintre Dumnezeu si ideea de Dumnezeu a facut-o Pascal, diferentiind pe Dumnezeul lui Iov si Abraham de cel al savantilor si filozofilor. Ar trebui completata cu deosebirea dintre Bach si tot restul muzicii, dintre Tereza d'Avila si tot restul sfinteniei sau dintre Rilke si tot restul poeziei."
"Toate lucrurile s-au oprit in frunte cu Dumnezeu...Asa trebuie sa fi fost inainte de Creatie. Numai bataile inimii ne mai aduc aminte ca a fost candva un Timp...Rostul lor nu este de ordin fiziologic, ci metafizic: marcarea timpului. Doar prin inima stim ca se schimba ceva, caci fara acest organ al devenirii am fi incremenit de mult intr-un extaz pustiu. Palpitatiile intense ne reveleaza o agonie temporala, zvarcolirile timpului, lupta lui cu fiintele.
...Inima ne descopera timpul; inima pe care o simtim si mai cu seama o gandim. Cine nu stie ca o are (si asa se defineste echilibrul organic) nu stie ca exista Timp si de aceea traieste in timp.
Doar frenezia ei ne scoate din el. Cadentele inimii ne-au aruncat din paradis; le-am priceput sensul si am cazut in Cunoastere..."
(E. Cioran - "Lacrimi si sfinti")
"Toate lucrurile s-au oprit in frunte cu Dumnezeu...Asa trebuie sa fi fost inainte de Creatie. Numai bataile inimii ne mai aduc aminte ca a fost candva un Timp...Rostul lor nu este de ordin fiziologic, ci metafizic: marcarea timpului. Doar prin inima stim ca se schimba ceva, caci fara acest organ al devenirii am fi incremenit de mult intr-un extaz pustiu. Palpitatiile intense ne reveleaza o agonie temporala, zvarcolirile timpului, lupta lui cu fiintele.
...Inima ne descopera timpul; inima pe care o simtim si mai cu seama o gandim. Cine nu stie ca o are (si asa se defineste echilibrul organic) nu stie ca exista Timp si de aceea traieste in timp.
Doar frenezia ei ne scoate din el. Cadentele inimii ne-au aruncat din paradis; le-am priceput sensul si am cazut in Cunoastere..."
(E. Cioran - "Lacrimi si sfinti")
miercuri, 4 februarie 2009
Si mai sunt lacrimi...si mai sunt sfinti...
"Sunt lacrimi care sfredelesc pamantul si rasar ca astri pe alte taramuri. Cine ne-o fi plans stelele noastre ? Dar eu imi caut lacrimile pe intunericul atator ceruri...
Meditatia muzicala sa fie prototipul gandirii in genere. Oare a urmarit vreun filozof un motiv pana la capat, pana la epuizare si pana la limita lui, asa cum face un Bach sau un Beethoven ? Gandire exhaustiva exista numai in muzica. Dupa cei mai profunzi cugetatori, simti nevoia s-o iei de la inceput. Numai muzica da raspunsuri definitive. -
Orga, cello si flautul trezesc in noi inclinari tanguitoare si nostalgice dupa alte lumi.
Orga - te intalnesti cu Dumnezeu la marginea spatiului;
cello - prin gradini de toamna sau la capatul unei strazi inguste dintr-un oras vechi;
iar flautul te apropie de el sub un cires ce-si scutura florile in adierile primaverii.
Sunt clipe de un freamat atat de subtil, incat absolut tot ce ne cade sub simturi ne scoate din timp. Intreaga realitate pare atunci o conspiratie impotriva temporalitatii. Un peisaj tern...ne salta din ea ca o amintire din paradis sau o melancolie gratioasa de menuet. Lunecarea din timp este precedata de o topire launtrica a organelor si de un fior molesitor in sange, care ne arata ce legatura stransa este intre fiziologie si eternitate.
Sunt freamate de fericire in nopti, carora numai strigatul le-ar putea pune capat. Cu ce ai raspunde altcum la tremurul stelelor ? Caci nu ai lacrimi pentru fiecare, desi Calea Lactee nu-i decat o Vale a Plangerii, proiectata de muritori la poalele lui Dumnezeu."
(Emil Cioran - "Lacrimi si sfinti")
Meditatia muzicala sa fie prototipul gandirii in genere. Oare a urmarit vreun filozof un motiv pana la capat, pana la epuizare si pana la limita lui, asa cum face un Bach sau un Beethoven ? Gandire exhaustiva exista numai in muzica. Dupa cei mai profunzi cugetatori, simti nevoia s-o iei de la inceput. Numai muzica da raspunsuri definitive. -
Orga, cello si flautul trezesc in noi inclinari tanguitoare si nostalgice dupa alte lumi.
Orga - te intalnesti cu Dumnezeu la marginea spatiului;
cello - prin gradini de toamna sau la capatul unei strazi inguste dintr-un oras vechi;
iar flautul te apropie de el sub un cires ce-si scutura florile in adierile primaverii.
Sunt clipe de un freamat atat de subtil, incat absolut tot ce ne cade sub simturi ne scoate din timp. Intreaga realitate pare atunci o conspiratie impotriva temporalitatii. Un peisaj tern...ne salta din ea ca o amintire din paradis sau o melancolie gratioasa de menuet. Lunecarea din timp este precedata de o topire launtrica a organelor si de un fior molesitor in sange, care ne arata ce legatura stransa este intre fiziologie si eternitate.
Sunt freamate de fericire in nopti, carora numai strigatul le-ar putea pune capat. Cu ce ai raspunde altcum la tremurul stelelor ? Caci nu ai lacrimi pentru fiecare, desi Calea Lactee nu-i decat o Vale a Plangerii, proiectata de muritori la poalele lui Dumnezeu."
(Emil Cioran - "Lacrimi si sfinti")
marți, 3 februarie 2009
Fericire
"E fericire pentru toata lumea. Mai intai ai fericirea pe care ti-o da raza dinauntru, lumina mintii tale si bunatatea inimii tale. Dar natura cu bogatia privelistilor ei, cu farmecul vesnicei reinnoiri a podoabelor ei ! Dar fericirea de-a putea face pe altul fericit ! Dar sperantele ! Dar visurile ! (Alexandru Vlahuta)
Diamante'n tine
acum stiu
m-am nascut ca sa-ti cunosc tacerea
din Cuvinte
si pasul sa ti-l cunosc
si Lacrima din genele-ti
sfinte
Te iubesc ca un cuvant
intre necuvinte
ce-si cauta stingher
literele-aripe
acum stiu
se crapa de ziua
in Cuvant
si raza solara
silabiseste
Iubire
Lacrima-roua
nu m-ai sadeste-n Pamant
decat petalele Cerului -
Diamantine
m-am nascut ca sa-ti cunosc tacerea
din Cuvinte
si pasul sa ti-l cunosc
si Lacrima din genele-ti
sfinte
Te iubesc ca un cuvant
intre necuvinte
ce-si cauta stingher
literele-aripe
acum stiu
se crapa de ziua
in Cuvant
si raza solara
silabiseste
Iubire
Lacrima-roua
nu m-ai sadeste-n Pamant
decat petalele Cerului -
Diamantine
In:>imaginatio
imi ridic mainile
catre Inima-ti Cer
si ma simt
din nou
copilul de ieri
care cauta mereu...
oare ce secrete ascunde,
inima ta ?
caci de cate ori beau din ea
cuvintele-mi spun
ca voi reveni
la Ea
inima-Mare cu ape
de cristal
ingemanata cu pasteluri de mai
deschise ca aripile unui fluture
cautand Nectarul din
portocalul-Soare
(aleaN, 2009, febr., 3)
imi ridic mainile
catre Inima-ti Cer
si ma simt
din nou
copilul de ieri
care cauta mereu...
oare ce secrete ascunde,
inima ta ?
caci de cate ori beau din ea
cuvintele-mi spun
ca voi reveni
la Ea
inima-Mare cu ape
de cristal
ingemanata cu pasteluri de mai
deschise ca aripile unui fluture
cautand Nectarul din
portocalul-Soare
(aleaN, 2009, febr., 3)
vineri, 30 ianuarie 2009
Nod 13,
de Nichita Stanescu
N-am să ştiu niciodată
când am trăit,
de ce am trăit am să uit
cum uită ochiul spart, lumina.
Ţin încă în mână unciob de amforă
al cărei vin l-am băut chiar eu
şi al cărei lut e chiar mâna mea.
Văd un vulture marin,
dar poate
că eu sunt văzut de el, -
poate că el vede un vultur marin.
N-am să ştiu niciodată
când am trăit,
de ce am trăit am să uit
cum uită ochiul spart, lumina.
Ţin încă în mână unciob de amforă
al cărei vin l-am băut chiar eu
şi al cărei lut e chiar mâna mea.
Văd un vulture marin,
dar poate
că eu sunt văzut de el, -
poate că el vede un vultur marin.
Contratimp
Mă uit în trecut şi nu înţeleg
Urmele paşilor mei.
Privesc îngheţata zăpadă
Prin care picioarele mele desculţe,
Îmi amintesc, s-au rănit,
Dar urmele lor închipuie semne
În alfabetul unei limbi dispărute.
Ieri ce voiam să spun
Şi mâine cum voi mai citi
Durerea mersului de-acum,
Când clipele obeze
Par ani şi anii epoci
Nehotărâte şi fără sfârşit?
Nici un răspuns nu se naşte
Decât când nimeni nu mai are
Nevoie de el
Şi întrebarea care-l aştepta
A murit.
(Ana Blandiana)
Urmele paşilor mei.
Privesc îngheţata zăpadă
Prin care picioarele mele desculţe,
Îmi amintesc, s-au rănit,
Dar urmele lor închipuie semne
În alfabetul unei limbi dispărute.
Ieri ce voiam să spun
Şi mâine cum voi mai citi
Durerea mersului de-acum,
Când clipele obeze
Par ani şi anii epoci
Nehotărâte şi fără sfârşit?
Nici un răspuns nu se naşte
Decât când nimeni nu mai are
Nevoie de el
Şi întrebarea care-l aştepta
A murit.
(Ana Blandiana)
Am crescut ?
Am crescut? Suntem oameni maturi?
Câte mii de nuanţe putrezesc o culoare...
Dragi şi ridicole, departe sunt zilele
Când lumea o-mpărţeam în buni şi răi.
Am devenit puternici scăldându-ne-n derută
Precum în apa Stixului Ahil,
Dar de călcâiul vulnerabil încă
Atârnă soarta universului întreg.
E totul grav. Şi înţelegem totul.
De-acum va trece timpul neschimbat.
Ne dă de gol adolescenţi doar lipsa
Înţeleptei spaime de moarte.
(Ana Blandiana)
Câte mii de nuanţe putrezesc o culoare...
Dragi şi ridicole, departe sunt zilele
Când lumea o-mpărţeam în buni şi răi.
Am devenit puternici scăldându-ne-n derută
Precum în apa Stixului Ahil,
Dar de călcâiul vulnerabil încă
Atârnă soarta universului întreg.
E totul grav. Şi înţelegem totul.
De-acum va trece timpul neschimbat.
Ne dă de gol adolescenţi doar lipsa
Înţeleptei spaime de moarte.
(Ana Blandiana)
Dans in ploaie
Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze de la tâmple până la glezne,
Iubiţii mei, priviţi dansul acesta nou, nou, nou,
Noaptea-şi ascunde ca pe-o patimă vântul în bezne,
Dansului meu i-e vântul ecou.
De frânghiile ploii mă caţăr, mă leg, mă apuc
Să fac legătura-ntre voi şi-ntre stele.
Ştiu, voi iubiţi părul meu grav şi năuc,
Vouă vă plac flăcările tâmplelor mele.
Priviţi până o să vi se atingă privirea de vânt
Braţele mele ca nişte fulgere vii, jucăuşe -
Ochii mei n-au cătat niciodată-n pământ,
Gleznele mele n-au purtat niciodată cătuşe!
Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze şi destrame-mă vântul,
lubiţi-mi liberul dans fluturat peste voi -
Genunchii mei n-au sărutat niciodată pământul,
Părul meu nu s-a zbătut niciodată-n noroi!
(Ana Blandiana)
Iubiţii mei, priviţi dansul acesta nou, nou, nou,
Noaptea-şi ascunde ca pe-o patimă vântul în bezne,
Dansului meu i-e vântul ecou.
De frânghiile ploii mă caţăr, mă leg, mă apuc
Să fac legătura-ntre voi şi-ntre stele.
Ştiu, voi iubiţi părul meu grav şi năuc,
Vouă vă plac flăcările tâmplelor mele.
Priviţi până o să vi se atingă privirea de vânt
Braţele mele ca nişte fulgere vii, jucăuşe -
Ochii mei n-au cătat niciodată-n pământ,
Gleznele mele n-au purtat niciodată cătuşe!
Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze şi destrame-mă vântul,
lubiţi-mi liberul dans fluturat peste voi -
Genunchii mei n-au sărutat niciodată pământul,
Părul meu nu s-a zbătut niciodată-n noroi!
(Ana Blandiana)
joi, 29 ianuarie 2009
Let's talk about ....love (II)
Negand cunoasterea intram in adancimea iubirii. Ceea ce in cunoastere este uniform, in iubire devine absolut. Astfel, iubim doar in masura in care negam cunoasterea si ne lasam abandonati, absorbiti catre cineva intr-un mod total, absolut, facand-o si pe aceea persoana absoluta. Cunoastem cu adevarat doar in momentele in care nu vibram, nu ardem in sinele nostru, cand nu ajungem la un nivel inalt al constiintei. Intre cunoastere si iubire nu poate exista un semn de "egalitate", ci o multitudine de "diferente", de minusuri.
Cand ajungi sa iubesti pe cineva, momentele de adevarata cunoastere sunt rezultatul unui minus de iubire.
Exista un paradox in toata aceasta insiruire a lucrurilor.Un paradox extraordinar: iubirea absoluta este de fapt o desprindere de adevar! O fiinta iubita o cunoastem realmente numai dupa ce n-o mai iubim.
Singura realitate efectiva este iubirea existenta in noi. Iubim iubirea din noi. Iubim o femeie fiindca ne este scumpa iubirea noastra. Acesta este si motivul pentru care iubirea este cu atat mai profunda, mai intensa, cu cat distantele care ne despart de persoana iubita sunt mai mari. Doar atunci iubirea creste. Doar atunci iubirea este in puritatea ei.
Oare de ce iubim, de ce cautam mereu iubirea ?
Existam in iubire. Fiintam prin iubire. Ne-o dorim, ne-o daruim, pentru a fugi de cunoasterea noastra.
Cand ajungi sa iubesti pe cineva, momentele de adevarata cunoastere sunt rezultatul unui minus de iubire.
Exista un paradox in toata aceasta insiruire a lucrurilor.Un paradox extraordinar: iubirea absoluta este de fapt o desprindere de adevar! O fiinta iubita o cunoastem realmente numai dupa ce n-o mai iubim.
Singura realitate efectiva este iubirea existenta in noi. Iubim iubirea din noi. Iubim o femeie fiindca ne este scumpa iubirea noastra. Acesta este si motivul pentru care iubirea este cu atat mai profunda, mai intensa, cu cat distantele care ne despart de persoana iubita sunt mai mari. Doar atunci iubirea creste. Doar atunci iubirea este in puritatea ei.
Oare de ce iubim, de ce cautam mereu iubirea ?
Existam in iubire. Fiintam prin iubire. Ne-o dorim, ne-o daruim, pentru a fugi de cunoasterea noastra.
Cugetari...
"Dintre toate roadele pamantului, omul este singurul care nu se coace niciodata. Nu exista maturitate; doar tinerete."
"Nu esti, daca nu iti supravietuiesti: sadind un pom, lasand un gand."
"Cunoasterea e ridicarea mintii la intreg. Creatia, a lucrului la sensul de intreg."
"Limba ta nu e o limba: e gandire, constiinta, orizont. E spontaneitate si creativitate neincetata.
De aceea nu se poate lingvistica decat pe limbile altora. - Cu limba ta esti."
(C. Noica)
"Nefericirea n-are loc in universul cuvintelor."
"Melancolia: timpul devenit afectivitate."
"Singuratatea nu te-nvata ca esti singur, ci singurul."
"Luciditatea: o toamna a instinctelor."
"Fara tristete ne-am da noi seama, in aceeasi vreme, de trup si de duh ? Fiziologia si cunoasterea se intalnesc in ambiguitatea ei constitutiva, incat nu esti mai prezent tie insuti si mai solidar cu tine ca-n clipele de tristete.
....A lua lucrurile in serios inseamna a le cantari fara a participa; a le lua in tragic - a te angaja in soarta lor."
(E. Cioran)
"Nu esti, daca nu iti supravietuiesti: sadind un pom, lasand un gand."
"Cunoasterea e ridicarea mintii la intreg. Creatia, a lucrului la sensul de intreg."
"Limba ta nu e o limba: e gandire, constiinta, orizont. E spontaneitate si creativitate neincetata.
De aceea nu se poate lingvistica decat pe limbile altora. - Cu limba ta esti."
(C. Noica)
"Nefericirea n-are loc in universul cuvintelor."
"Melancolia: timpul devenit afectivitate."
"Singuratatea nu te-nvata ca esti singur, ci singurul."
"Luciditatea: o toamna a instinctelor."
"Fara tristete ne-am da noi seama, in aceeasi vreme, de trup si de duh ? Fiziologia si cunoasterea se intalnesc in ambiguitatea ei constitutiva, incat nu esti mai prezent tie insuti si mai solidar cu tine ca-n clipele de tristete.
....A lua lucrurile in serios inseamna a le cantari fara a participa; a le lua in tragic - a te angaja in soarta lor."
(E. Cioran)
miercuri, 28 ianuarie 2009
Ganduri printre...picuri
am zarit intr-o zi
un fluture de roua
si-am descoperit
ce-i lacrima sperantei...
un fluture de roua
si-am descoperit
ce-i lacrima sperantei...
Suflete-perechi
Am invatat sa-ti iubesc
clipele
si sperantele si visele
Am invatat sa-ti iubesc
cuvintele
si dorurile ascunse
Am invatat sa-ti iubesc
notele sufletului
si...nu incetez sa ma descopar
pe mine
aleaN
(2009, Ianuarie, 28)
clipele
si sperantele si visele
Am invatat sa-ti iubesc
cuvintele
si dorurile ascunse
Am invatat sa-ti iubesc
notele sufletului
si...nu incetez sa ma descopar
pe mine
aleaN
(2009, Ianuarie, 28)
marți, 27 ianuarie 2009
Let's talk about ....love (I)
..."L'amore e un appetito di bellezza", spunea odata Laurentiu Magnificul. Sa vorbim, asadar, despre iubire, si sa facem distinctia delicata dintre aceasta si dorinta.
Din iubire se nasc dorinte, dar iubirea in sine nu e dorinta. Iubirea noastra e anterioara acestor dorinte, care se nasc din ea ca planta din samanta.
A dori ceva este, in realitate, vrerea de a poseda acel ceva, in care caz posesia inseamna ca lucrul dorit sa intre in orbita noastra si sa ajunga oarecum a face parte din noi. Din acest motiv, dorinta moare automat odata cu dobandirea, dispare odata cu satisfacerea. Iubirea insa este vesnic nesatisfacuta. Dorinta, comparativ cu iubirea, are un caracter pasiv. Ceea ce se doreste este doar ca obiectul sa intre in posesia doritorului. Pe cand in iubire totul semnifica actiune. Si in loc de a accepta ca lucrul dorit sa vina la mine, eu sunt cel care ma duc la el si ma stabilesc in el.
In iubire, persoana iese din sine. Nu graviteaza altceva catre mine, ci eu catre acel ceva.
Sfantul Augustin care a cugetat profund asupra temei iubirii spune: "Iubirea mea e greutatea mea, prin ea merg oriunde merg." Iata deci, iubirea ca o gravitatie catre obiectul dorit.
Benedictus de Spinoza, renumitul filozof olandez, a cautat sa gaseasca o explicatie impresionabila, afectiva sentimentului de iubire, dar dupa cum vom vedea s-a inselat. Dupa el iubirea este bucurie unita cu cunoastere. A iubi pe cineva inseamna sa fii bucuros si sa-ti dai seama ca aceasta bucurie vine de la acel cineva.
Nu este insa mai putin adevarat ca adevarata iubire se simte mai bine pe ea insasi si se "masoara" pe sine in suferinta si durerea de care e capabila.
Stendhal si-a petrecut o parte importanta din viata cuceririi femeii, stabilind o intreaga filozofie. Rezultatul a fost zero, Stendhal nereusind sa fie iubit cu adevarat de nici o femeie. Lucru care poate parea surprinzator. Dar, de fapt, nu e, cea mai mare parte dintre barbati indurand o soarta similara. Similaritate care poate fi extrapolata si domeniului artei. Marea majoritate a oamenilor mor fara a fi simtit vreodata o emotie artistica adevarata.
Chateaubriand, dimpotriva, si-a gasit mereu iubirea "pregatita". Nu trebuia sa se osteneasca asemenea lui Stendhal. Femeia trecea pe langa el si, brusc, se simtea incarcata de o electricitate magica si se daruia numaidecat si total. Si asta nu pentru ca Chateaubriand ar fi fost un barbat frumos. Dimpotriva era un tip scund si adus de spate. Raspunsul la aceasta dilema sta chiar in filozofia lui Stendhal, in sensul ca acest tip de iubire, in care o fiinta ramane atasata o data pentru totdeauna si total altei fiinte, era ideea lipsa. Esentiala pentru o iubire - credea el - e consumarea ei, in timp ce adevarul era tocmai contrariul. O dragoste deplina, care s-a nascut in adancul unei persoane, nu poate sa moara, ramanand grefata metafizic vesnic in suflet.
Acesta e semnul suprem al adevaratei iubiri: a fi alaturi de cineva iubit, intr-un contact si o apropiere mai profunde decat cele spatiale.
Din iubire se nasc dorinte, dar iubirea in sine nu e dorinta. Iubirea noastra e anterioara acestor dorinte, care se nasc din ea ca planta din samanta.
A dori ceva este, in realitate, vrerea de a poseda acel ceva, in care caz posesia inseamna ca lucrul dorit sa intre in orbita noastra si sa ajunga oarecum a face parte din noi. Din acest motiv, dorinta moare automat odata cu dobandirea, dispare odata cu satisfacerea. Iubirea insa este vesnic nesatisfacuta. Dorinta, comparativ cu iubirea, are un caracter pasiv. Ceea ce se doreste este doar ca obiectul sa intre in posesia doritorului. Pe cand in iubire totul semnifica actiune. Si in loc de a accepta ca lucrul dorit sa vina la mine, eu sunt cel care ma duc la el si ma stabilesc in el.
In iubire, persoana iese din sine. Nu graviteaza altceva catre mine, ci eu catre acel ceva.
Sfantul Augustin care a cugetat profund asupra temei iubirii spune: "Iubirea mea e greutatea mea, prin ea merg oriunde merg." Iata deci, iubirea ca o gravitatie catre obiectul dorit.
Benedictus de Spinoza, renumitul filozof olandez, a cautat sa gaseasca o explicatie impresionabila, afectiva sentimentului de iubire, dar dupa cum vom vedea s-a inselat. Dupa el iubirea este bucurie unita cu cunoastere. A iubi pe cineva inseamna sa fii bucuros si sa-ti dai seama ca aceasta bucurie vine de la acel cineva.
Nu este insa mai putin adevarat ca adevarata iubire se simte mai bine pe ea insasi si se "masoara" pe sine in suferinta si durerea de care e capabila.
Stendhal si-a petrecut o parte importanta din viata cuceririi femeii, stabilind o intreaga filozofie. Rezultatul a fost zero, Stendhal nereusind sa fie iubit cu adevarat de nici o femeie. Lucru care poate parea surprinzator. Dar, de fapt, nu e, cea mai mare parte dintre barbati indurand o soarta similara. Similaritate care poate fi extrapolata si domeniului artei. Marea majoritate a oamenilor mor fara a fi simtit vreodata o emotie artistica adevarata.
Chateaubriand, dimpotriva, si-a gasit mereu iubirea "pregatita". Nu trebuia sa se osteneasca asemenea lui Stendhal. Femeia trecea pe langa el si, brusc, se simtea incarcata de o electricitate magica si se daruia numaidecat si total. Si asta nu pentru ca Chateaubriand ar fi fost un barbat frumos. Dimpotriva era un tip scund si adus de spate. Raspunsul la aceasta dilema sta chiar in filozofia lui Stendhal, in sensul ca acest tip de iubire, in care o fiinta ramane atasata o data pentru totdeauna si total altei fiinte, era ideea lipsa. Esentiala pentru o iubire - credea el - e consumarea ei, in timp ce adevarul era tocmai contrariul. O dragoste deplina, care s-a nascut in adancul unei persoane, nu poate sa moara, ramanand grefata metafizic vesnic in suflet.
Acesta e semnul suprem al adevaratei iubiri: a fi alaturi de cineva iubit, intr-un contact si o apropiere mai profunde decat cele spatiale.
luni, 26 ianuarie 2009
Cantec fara raspuns
De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,mereu fragedă,
mereu unduitoare?
De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă
ca firul de iarbă ce taie în două
luna văratecă, azvârlind-o în ape,
despărţită de ea însăşi
ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare?...
De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare căprui răsărindu-mi peste umăr,
trăgând după el un cer de miresme
cu nouri subţiri fără umbră?
De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
care-n loc de sunete
goneşte-n jurul inimii mele
o herghelie de mânji cu coame rebele?
De ce te-oi fi iubind atâta, iubire,
vârtej de-anotimpuri colorând un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger.
(N.Stanescu)
care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,mereu fragedă,
mereu unduitoare?
De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă
ca firul de iarbă ce taie în două
luna văratecă, azvârlind-o în ape,
despărţită de ea însăşi
ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare?...
De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare căprui răsărindu-mi peste umăr,
trăgând după el un cer de miresme
cu nouri subţiri fără umbră?
De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
care-n loc de sunete
goneşte-n jurul inimii mele
o herghelie de mânji cu coame rebele?
De ce te-oi fi iubind atâta, iubire,
vârtej de-anotimpuri colorând un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger.
(N.Stanescu)
Dimineata marina
O dungă roşie-n zări se iscase
şi plopii, trezindu-se brusc, dinadins
cu umbrele lor melodioase
umerii încă dormind, mi i-au atins.
Mă ridicam din somn ca din mare,
scuturându-mi şuviţele căzute pe frunte, visele,
sprâncenele cristalizate de sare,
abisele.
Va fi o dimineaţă neobişnuit de lungă,
urcând un soare neobişnuit.
Adânc, lumina-n ape o să-mpungă:
din ochii noştri se va-ntoarce înmiit!
Mă ridicam, scuturându-mi lin undele.
Apele se retrăgeau tăcute, geloase.
Plopii mi-atingeau umerii, tâmplele
cu umbrele lor melodioase.
(N.Stanescu)
şi plopii, trezindu-se brusc, dinadins
cu umbrele lor melodioase
umerii încă dormind, mi i-au atins.
Mă ridicam din somn ca din mare,
scuturându-mi şuviţele căzute pe frunte, visele,
sprâncenele cristalizate de sare,
abisele.
Va fi o dimineaţă neobişnuit de lungă,
urcând un soare neobişnuit.
Adânc, lumina-n ape o să-mpungă:
din ochii noştri se va-ntoarce înmiit!
Mă ridicam, scuturându-mi lin undele.
Apele se retrăgeau tăcute, geloase.
Plopii mi-atingeau umerii, tâmplele
cu umbrele lor melodioase.
(N.Stanescu)
vineri, 23 ianuarie 2009
Lumina
Lumina ce-o simt
navalindu-mi in piept cand te vad
oare nu e un strop din lumina
creata in ziua dintai,
din lumina aceea-nsetata adanc de viata?
Nimicul zacea-n agonie,
cand singur plutea-n intuneric si dat-a
un semn Nepatrunsul:
"Sa fie lumina!"
O mare
si-un vifor nebun de lumina
facutu-s-a-n clipa:
o sete era de pacate, de doruri, de-avanturi, de patimi,
o sete de lume si soare.
Dar unde-a pierit orbitoarea
lumina de-atunci -- cine stie?
Lumina ce-o simt navalindu-mi
in piept cand te vad -- minunato,
e poate ca ultimul strop
din lumina creata in ziua dintai.
(Lucian Blaga)
navalindu-mi in piept cand te vad
oare nu e un strop din lumina
creata in ziua dintai,
din lumina aceea-nsetata adanc de viata?
Nimicul zacea-n agonie,
cand singur plutea-n intuneric si dat-a
un semn Nepatrunsul:
"Sa fie lumina!"
O mare
si-un vifor nebun de lumina
facutu-s-a-n clipa:
o sete era de pacate, de doruri, de-avanturi, de patimi,
o sete de lume si soare.
Dar unde-a pierit orbitoarea
lumina de-atunci -- cine stie?
Lumina ce-o simt navalindu-mi
in piept cand te vad -- minunato,
e poate ca ultimul strop
din lumina creata in ziua dintai.
(Lucian Blaga)
Asfintit marin
Piere in jocul luminilor
saltul de-amurg al delfinilor.
Valul acopere numele
scrise-n nisipuri, si urmele.
Soarele, lacrima Domnului,
cade in marile somnului.
Ziua se curma, si vestile.
Umbra mareste povestile.
Steaua te-atinge cu genele.
Mult talmacesti toate semnele.
Ah, pentru tine sunt largile
vremi? Pentru tine catargele?
O, aventura, si apele!
Inima, strange pleoapele!
(L. Blaga)
saltul de-amurg al delfinilor.
Valul acopere numele
scrise-n nisipuri, si urmele.
Soarele, lacrima Domnului,
cade in marile somnului.
Ziua se curma, si vestile.
Umbra mareste povestile.
Steaua te-atinge cu genele.
Mult talmacesti toate semnele.
Ah, pentru tine sunt largile
vremi? Pentru tine catargele?
O, aventura, si apele!
Inima, strange pleoapele!
(L. Blaga)
Nu-mi presimti ?
Nu-mi presimti tu nebunia cand auzi
cum murmura viata-n mine
ca un izvor
navalnic intr-o pestera rasunatoare?
Nu-mi presimti vapaia cand in brate
imi tremuri ca un picur
de roua-imbratisat
de raze de lumina?
Nu-mi presimti iubirea cand privesc
cu patima-n prapastia din tine
si-ti zic:
O, niciodata n-am vazut pe Dumnezeu
mai mare!?
(Lucian Blaga)
cum murmura viata-n mine
ca un izvor
navalnic intr-o pestera rasunatoare?
Nu-mi presimti vapaia cand in brate
imi tremuri ca un picur
de roua-imbratisat
de raze de lumina?
Nu-mi presimti iubirea cand privesc
cu patima-n prapastia din tine
si-ti zic:
O, niciodata n-am vazut pe Dumnezeu
mai mare!?
(Lucian Blaga)
joi, 22 ianuarie 2009
Venus din Milo
"Undeva în urma noastră trebuie să fie o insulă
unde păsările ţipă ca la începutul lumii şi
oamenii învaţă primele cuvinte, unde o femeie
descoperă arta desenînd cu degetul pe nisip
conturul umbrei iubitului ei. Undeva în urma noastră
trebuie să existe, înaintea cuvintelor şi înaintea tuturor
rănilor, trebuie să existe un cuvînt cu care am putea
mărturisi totul, sau trebuie să existe o tăcere egală
cu toate cuvintele. Trebuie să existe o apă limpede
care nu se umple de sînge cînd ţipă o pasăre sau
ne aducem aminte, trebuie să existe o apă limpede
de care să nu mă mai tem să mă spăl cu ea pe mîini
şi pe faţă şi pe urmă să mă privesc liniştit,
fără tristeţe şi fără să fiu nevoit să surîd,
uitînd ceea ce ne-a făcut vinovaţi faţă de noi înşine
şi faţă de alţii. Dar unde este această insulă,
domnule Gauguin, dacă dumneavoastră în Tahiti
n-aţi aflat decît că “a spera înseamnă aproape a trăi”?
Unde este această insulă dacă nu în noi înşine?
“Le péché c’est le Grec”, ziceaţi dumneavoastră
înainte de asta. Adică vina noastră este aceea
de a fi construit Parthenonul? De a fi sculptat
şi admirat pe Venus din Milo? Nu, domnule Gauguin,
povestea dumneavoastră mă călăuzeşte de fapt
spre concluzia că după atîtea secole şi atîtea greşeli,
după atîtea speranţe şi atîtea amînări, nu mai trebuie
să căutăm fericirea decît lîngă mîinile noastre.
Nu-i putem cere artei să se întoarcă înaintea cuvintelor
şi dacă într-o dimineaţă păsările vor trece pe ţărm
ameţite de soare şi nimeni nu va mai spune despre ele
decît că sunt nişte păsări ameţite de soare
şi dacă într-o zi valurile vor lăsa pe nisip nişte urme
ciudate şi nimeni nu va mai spune altceva despre ele
decît că valurile au lăsat pe nisip nişte urme ciudate,
atunci uitaţi-vă bine la trupul Tehurei,
poate veţi descoperi în flacăra arămie o zeiţă de marmură
recăpătîndu-şi din cele două braţe pierdute un braţ
pentru a desena, imitîndu-i pe oameni,
conturul umbrei iubitului ei,
chiar fără să ştie ce-i arta."
(Octavian Paler)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
