Poveste simpla

Si deodata amintirile-mi pecetluiesc buzele
si deodata simt masca de piatra a sfinxului
si surad cu buzele mele de piatra,
totul s-a intamplat cu milenii sau cu cateva clipe in urma
si surad chiar acestei dileme
si masca de piatra mi se lipeste pe fata
si n-o voi mai smulge
decat pentru a arata sfincsilor care dorm in desert
obrazul meu viu.

(Octavian Paler)

In zori

In zori,
Cand aerul noptii
Se retrage usor
In emisfera de dor,
Caliciul minuscul al florii
Tresare scotand
Un sunet afund,
Rezonant ca un geamat de dom,
Cu dangatul celui mai asurzitor
Clopot la fel;
Ce pacat
Ca auzul nostru nu e facut pentru el
Si noua nu ni se spune nicicand
Pentru cine bat
Clopotele din flori.


(Ana Blandiana)

Cat de usor

de Ana Blandiana

Daca zeii ar fi plante,
Cum insusi Platon inclina sa admita,
Cat de usor ne-ar fi
Sa-i cultivam,
Sa le satisfacem minimele nevoi
(Putina apa, putin balegar),
Cerandu-le in schimb
Florile, frunzele, radacinile, fructele,
Si chiar si secretul, vegetal,
Al invierii din morti...

(1985)

In memoriam

de Ana Blandiana

Eternitatea rotunjita cu greu a sarpelui
Care-si inghite coada si se hraneste cu sine,
Fluviul etern suindu-si apele spre izvoare
Ca sa curga din nou de cealalta parte,
Intuneric rotund dincolo de drumul
Zilnic al soarelui
Care intra si iese din moarte.

Nimeni nu intra-n mormant decat ca sa-nvie
De la samanta la zeu,
Ia aminte,
Domn al castelului divin de cuvinte,
La vesnica-ntoarcere intru pustie
A celui mereu si mereu si mereu.

Vesnica intoarcere-a corabiilor
Navigand pe sub ape
Care ineaca imperii si-altare
La alte si alte popoare
Si zei omorati si-nviati,
Necunoscuti, insa frati
In nemasuratul aproape.

(2004)

"Fara Dumnezeu...

...omul ramane doar un biet animal rational si vorbitor, care vine de nicaieri si merge spre nicaieri."

"Singurul vehicul catre Dumnezeu este ritmul iubirii dintre oameni."

"O personalitate este aceea care se daruieste, nu se justifica."

(Petre Tutea / 06 oct. 1902 - 03 dec. 1991)

Corneliu Coposu - Amintiri interzise

Motto: "Personalitatea e acel individ inzestrat cu capacitatea de a se darui. Eroul este o personalitate, deoarece nu-si mai apartine. (Petre Tutea)"


Omagiile vin la termen, statuile si placile comemorative se vor inmulti. Insa intelesul istoric al lui Corneliu Coposu este suspendat. In 1o ani, invatatura Seniorului a coclit in magazia cu lozinci, de unde e scoasa la plimbare, in anii multiplu de cinci. Chiar si acest nume - porecla - decoratie postuma e, de fapt, un kitsch. "Senior" nu e un dezastru mai mic decat "eterna si fascinanta" din album sau "va dorim o seara excelenta" de pe ecran. Corneliu Coposu a fost, intr-adevar, agent strain si acest lucru l-a facut neasimilabil in Romania, pe toata durata celor 6 ani de amestec in treburile interne ale noului stat roman. Ca agent, Corneliu Coposu a slujit principiile unei lumi apuse. De aici porneste secretul instrainarii noastre de Coposu. In 1989, la revenirea in viata legala, Coposu a gasit o tara care nu mai continua, nici macar clandestin, linia rupta in 1945. Comunismul romanesc reusise sa devina o epoca sociala, nu doar o paranteza, inchisa la capete de libertayea de dinainte si de libertatea de dupa. Exact in clipa in care a fost obligata sa deschida o epoca noua, Romania marelui succes social comunist s-a dovedit foarte bine nepregatita. Ea a livrat o alternativa doldora de bunavointa si romantism, nepricepere si inautentic. Corneliu Coposu, absolventul unei istorii uitate si agentul unui caracter intarit de izolare, a devenit singura varianta concreta de joc. Coposu cunostea regulile de baza ale politicii, o stiinta neinchipuit de grea, izgonita de comunism dintre ocupatiile libere si inlocuita cu un amestec incoerent de pareri si lirism. Numic nu rezuma mai bine originile noii democratii romane decat aceasta situatie demna de un accident cosmic: o tara trece intr-o epoca noua, cu o oligarhie de o parte si cu un supravietuitor de cealalta parte.

Romania a fost singurul stat nesovietic est-european care a trebuit sa-si redescopere vocatia democratica sprijinindu-se pe vestigiile unei epoci depasite. Reversul medaliei n-a lucit fara sens. O tara silita sa treaca de la primele semne de modernitate complxa la pastoralismul industrial nord-coreean nu putea reveni in istoria normala pe o linie dreapta. Istoria nu face derogari. Romania a reinceput viitorul asa cum se despartise de el: printr-o aberatie, printr-o contorsiune care a adus in fruntea cursei dupa normalitate un veteran. Norocul a fost ca omul a fost bun. Corneliu Coposu avea si defecte (neconsolidat, partidul nu i-a supravietuit), dar ele palesc in fata reusitei sale neverosimile. Coposu a propovaduit, literalmente, dintr-un vestiar sordid. A avut la dispozitie o masina de scris, bun-simt si energia unui om la sfertul propriei sale varste biologice. Rezultatul a fost un triumf uluitor si agasant. Coposu a incurcat calculele unei istorii care se pregatea sa repete schema romaneasca: vaiete, adaptare, nesimtire, inavutire. Coposu a indiguit, aproape singur, valul de nationalism turmatic pus in miscare de Ion Iliescu & Aparatul. Fara rezistenta lui Coposu, fara calmul si aura sa, argumentul democratic s-ar fi degradat. Bielorusia ar fi debutat in Romania. Principiul aliantei atlantice si al orbitei europene, enuntat prima oara de Coposu, ar fi intarziat enorm.

Aparitia "fanatica" a lui Corneliu Coposu a fost singura intruchipare a Omului Providential. Ion Iliescu, purtatorul ilegal al acestei titulaturi, e un impostor. Iliescu, omul de la capatul conspiratiei de partid si politicianul sustinut de un aparat economic fara rival, a fost executorul testamentar al comunismului. Om Providential, nu. Aceasta postura eroica si neinteleasa presupune o mare cunoastere a viitorului si a binelui, in numele acelor calitati pe care un popor le pierde sau le uita. Cineva nu renunta la increderea in aceste insusiri uitate de obste si face din ele, adeseori impotriva timpului sau, malul pe care va pasi mai tarziu, (ne)recunoscatoare, Patria. Acesta e Omul Providential. Acesta a fost Corneliu Coposu si exact din acest motiv lumea noastra, grabita sa celebreze succesul imediat, cadourile fara conditii si progresul neavenit, nu vrea sa-l mai tina minte.

Unii dintre noi, cei mai multi, nu-l vom uita.

(Tehnica neputintei la romani - Traian Ungureanu, 2006)

Singuratatea

Adorm adanc Bucegii, şi Noaptea-i netezeşte,
Pe tâmplele lor arse, cu mâinile-amândouă.
Sclipesc pe frunţi golaşe, ce somnul umezeşte,
Broboane mari de rouă.


Doar văile-aburite huiesc fără-ncetare
Şi darele de ceaţă, ca nişte serpi, la poale
Se duc pe nesimţite şi curg în depărtare
Cu apele la vale.


Atunci Singurătatea se scoală-ngândurată
Şi umblă, visătoare, pe streşini de-nălţime.
Stă ceasuri neclintită, de-o stâncă răzimată,
Şi cată-n adâncime.


Dă drumul unei pietre şi-ascultă, -ncremenită,
Cum bubuie-n adâncuri pân-nu se mai aude,
Cu faţa-n sus pe urmă se-ntinde, aiurită,
În ierburile ude.


Se uită lung la stele cum ard nălucitoare ...
Ascultă-n fund moliftii vibrând ca nişte clape.
Pe ceruri trece luna, plutind strălucitoare,
Cu lebăda pe ape.


Aşa îşi duce veghea pe culme sus, deşteaptă,
Şi de urât tot timpul ea singură îşi ţine ...
Din când în când tresare şi şade ... parc-aşteaptă
Dar, nimenea nu vine!


(Vasile Voiculescu)

Elegie

Mai bine sa umplem cu flori
toate craterele vulcanilor,
sa uitam mortii neingropati
si vantul sa caute singur
ce mai e de gasit prin cenusa,
mai bine sa ne ducem departe de ranile noastre,
sa nu regretam nimic si sa cultivam trandafiri,
mai bine sa fixam sarbatorile
in zile fara memorie,
mai bine sa ducem ucigasilor crini
si sa-i declaram inocenti,
mai bine sa convingem fantomele
sa ne lase in pace,
sa ne ducem departe de ranile lor
si cat mai discret,
sa nu deranjam cu tristetile noastre pe nimeni,
inainte de a spune ca toate acestea-s firesti.

(Octavian Paler)

Mersul pe sarma al memoriei

Trecut...Memorie...Cuvinte care au inchise in coaja lor, asemenea unor fructe, aromele unor timpuri traite, de fiecare dintre noi, altfel. Simtite altfel. Cantarite altfel, in interiorul sufletului personal. Pentru ca trecutul, ca timp, la fel ca si prezentul, clipa-efemera, este "gustat", simtit de sufletul omenesc intr-un "tablou" ce-si lasa tusele memoriei in mod distinct si absolut particular.


Unele clipe ale trecutului, asternute in chip firesc, de unii autorii, in pagini-memorie, ne arunca pe noi, cei prezenti astazi - pentru putin timp este adevarat - intr-o alta dimensiune, facand sufletele sa atinga acele clipele efemere, sa "reverbereze" cu ele.


Exista suflete care vibreaza sincron, suflete care simt la fel. E ca un perpetuum mobile in care secundele trecutului indepartat ori mai apropiat de noi nu inceteaza sa-si retraiasca "sentimentele".

Problema memoriei si a timpului deopotriva ramane una mult discutata atat de biologi cat si de fizicieni, insa ea devine mult mai "exacta" cand vine vorba de analizele istoricilor. Caci trecutul, cu bunele si cu relele lui, trebuie atent consemnat, studiat, criticat pentru a nu se mai repeta de-a lungul istoriei timpului. Poate, doar in privinta partilor lui bune. Daca ne gandim la cosmarurile trecutului, memoriile scrise isi gasesc argumentele practice in avertismentul timpului prezent de a nu fi uitate. Dar nici retraite.

Istoria, la fel ca si celelalte stiinte mai mult sau mai putin inrudite cu ea, isi descopera paginile trecutului din memoriile scrise, iar pretiozitatea lor [in idei, evenimente, emotii, sentimente...] ramane de nepretuit in sufletul traitor.

Totusi, ramane o intrebare. Oare cand vom intelege pe deplin vorbele intelepte ale lui Erasmus din Rotterdam: "Tempus omnia revelat." (Timpul ne dezvaluie totul.)


Copyright 2009 - "Dimineti tarzii" - A. Radut, 2009, Amsterdam

De-or trece anii...

De-or trece anii cum trecură,
Ea tot mai mult îmi va plăce,
Pentru că-n toat-a ei făptură
E-un "nu ştiu cum" ş-un "nu ştiu ce".

M-a fermecat cu vro scânteie
Din clipa-n care ne văzum?
Deşi nu e decât femeie,
E totuşi altfel, "nu ştiu cum".

De-aceea una-mi este mie
De ar vorbi, de ar tăce;
Dac-al ei glas e armonie,
E şi-n tăcere-i "nu ştiu ce".

Astfel robit de-aceeaşi jale
Petrec mereu acelaşi drum...
În taina farmecelor sale
E-un "nu ştiu ce" ş-un "nu ştiu cum".

(Mihai Eminescu)

Talcuri

Tilcul florilor nu-i rodul,
Tilcul mortii nu e glodul,
Tilcul flacarii nu-i fumul,
Tilcul vetrei nu e scrumul,
Tilcul frunzei nu e umbra,
Tilcul toamnelor nu-i bruma
Dar al drumului e dorul,
Tilcul zarilor e norul,
Ducausul, calatorul.

(Lucian Blaga)

Vei plange mult ori...

...vei zambi ?,

de Lucian Blaga


Eu
nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet şi noroi-
dar mă gândesc la tine.
Cu gheare de lumină
o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,
că sufletul mi-aşa curat,
cum gândul tău il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineţi,
în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:
“Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?”

Filosofia lui Soren Kierkegaard

Un poet este o fiinţă nefericită a cărei inimă este sfâşiată de suferinţe secrete, dar ale cărei buze sunt atât de ciudat alcătuite încât atunci când suspinele şi ţipetele le scapă, sună ca o muzică frumoasă.

Viaţa nu este o enigmă ce trebuie dezlegată, ci o realitate care trebuie trăită.

Sunt profund convins că Dumnezeu este iubire; acest gând are pentru mine o validitate lirică originară.

Contrariul păcatului nu e virtutea, contrariul păcatului e libertatea.

Cine trăieşte artistic trăieşte mereu doar clipa prezentă.

A intra ca un vis în sufletul unei fete e o artă, a ieşi este o capodoperă.

Despre femei si...

...iubire cu Anatole France

"Femeia face lumea. Ea este suverana. Nimic nu se face decat prin ea si pentru ea. Femeia este marea educatoare a barbatului; ea il invata virtutile incantatoare, politetea, discretia si acea mandrie care se teme sa nu fie suparatoare. Ea arata catorva arta de a placea, si tuturor arta utila de a nu displacea."

"Nu iubim cu adevarat decat atunci cand iubim fara motive."

"Nu se iubesc cu adevarat decat aceia care nu se cunosc inca."

"De cele mai multe ori ceea ce numim noi fericire e ceea ce nu cunoastem."

Suficienta mie

pentru D.

Suficienta mie nu mi-am fost niciodata,
Atarnand mereu ca un fruct de o creanga in vant,
Ca de un arc incordat, o sageata,
Ca de propria sa etimologie, un cuvant.

Ce-am insemnat inainte de-a fi fost pe pamant,
Ce sens visat de demult devenit speranta uitata
Ma strabate sarind peste rand
Si facandu-si din mine dovada

Si veriga a unui mister amanat
Ca sa continue diferit insa viu,
Platind cu dobanda acelasi pacat

Pe care ti-l las mostenire tarziu,
Ca sa-l intelegi si sa-l porti mai bogat,
Numai tu, cititor nenascut, ca un fiu...


(Ana Blandiana)

Nobletea scrisului si admiratia valorii

De o zi avem al treilea laureat cu Premiul Nobel - Herta Muller.

De o zi ma simt cu mult mai bine. De fapt, nu m-am simtit nicicand altfel, insa vreau sa cred ca senzatia pe care am avut-o ieri a fost una cu totul "altfel."

Inca de la inceputul anului am avut o intuitie referitoare la recunoasterea valorilor noastre literare actuale in planul culturii mondiale. Caci ele exista si in literatura si in poezie. Suntem contemporani cu ele. Revenind la starea care m-a incercat in ianuarie, nefiind literat de formatie si nestiind nici macar care au fost propunerile pentru Romania pentru acest prestigios premiu, am avut dreptate. Simturile mele nu m-au inselat.

Bucuria mea, impartasita cu cei cunoscuti si necunoscuti, a fost deplina, si asta in ciuda convingerilor unanime venite din partea asa-zisilor specialisti care si le-au facut cunoscute cu voce tare chiar cu cateva ore inainte de momentul adevarului. Multi dintre ei, "manolesci si iari", critici de meserie, n-au facut altceva decat ceea ce stiu ei "mai bine". Sa critice ce poate nici nu stiau ca avem si sa parieze. Sa parieze pe cuvinte si pe oameni (!) Insa, au pierdut. S-a vazut. Probabil ca valorile noastre sunt cu totul altele pentru unii, iar cei care intr-adevar stiu sa le aprecieze nu fac parte din acest neam. E dureros ca se intampla astfel, dar e adevarat. Se vede ca veche zicala isi confirma inca o data valabilitatea cu...capra vecinului.

Dar, sa-i lasam pe acesti "buni" romani si...sa ne bucuram.

Multumim Doamna Herta Muller pentru scriitura plina de adevar.
Multumim Doamna Herta Muller pentru redarea adevaratei istorii a Romaniei.

O mare poeta

Ana Blandiana nu mai are nevoie de nicio prezentare, s-ar putea spune, dar poate ca tocmai unanima recunoastere a facut ca in ultimii ani sa se vorbeasca prea putin despre aceasta exceptionala scriitoare. Ne-am obisnuit oare atat de tare cu marele talent al Anei Blandiana incat nu ne mai poate uimi ? N-ar fi normal sa-l amintim ori de cate ori avem ocazia ?
In 2004 a aparut la editura Humanitas un nou volum de poezie semnat de Ana Blandiana, Refluxul sensurilor, reeditat anul trecut, fara insa a starni prea multe reactii critice. Care sa fie motivul acestei apatii critice ? Faptul ca Ana Blandiana a ramas fidela stilului saizecist ? E aberant. Ce ar trebui sa faca scriitoarea ? Sa-si falsifice stilul, trairile, personalitatea ?! Nu e un autor care sa incerce sa se adapteze modelor literare, dar asta nu ii scade din valoare. Oare Marquez a schimbat prea multe in scrisul sau de-a lungul anilor ?
Nu vreau sa inchei fara a va da o mostra din Refluxul sensurilor, un poem superb, intitulat "Cateva puncte":

"Fericirea este asemenea
Unui tablou pointilist:
Mici puncte colorate
Fara legatura intre ele,
Reusind uneori sa insemne ceva,
Alteori nu,
Reusind sa transmita
Doar fiorul unei intrebari
Incomplete,
Careia nu stii ce sa-i raspunzi
Pentru ca nu intelegi ce intreaba,
Nu intelegi decat intensitatea intrebarii
Careia ii lipsesc cateva puncte..."

(articol publicat de catre Ciprian Macesaru in revista Sapte Seri - 01-08 oct. 2009)

Atotputernicul...

...Invatator, atunci cand a asezat principiile stiintei in structura universului, l-a chemat pe om la studiu si la urmarea cailor Sale. Este ca si cum El le-ar fi spus locuitorilor globului pe care il numim "al nostru": "Eu am facut pamantul pentru ca omul sa salasluiasca pe fata lui si am cladit cerurile instelate si usor de vazut, toate acestea pentru a-l invata pe om stiinta si artele. Acum el se poate ingriji de starea lui si poate invata din bunatatea Mea fata de toate creaturile ca trebuie sa fie intelegator cu semenii sai." (Thomas Paine - "Epoca ratiunii", 1794)

Sa ne amintim de...Emanoil Bucuta

"Ca un vrej de lumina, pe dupa viata cartii se impleteste si viata cercetatorului ei..."

(Emanoil Bucuta - biolog roman si scriitor, membru corespondent al Academiei Romane)

• citeste pe adresa: www.balciclove.topcities.com/EB.html o frumoasa pagina scrisa de acest scriitor roman.

Edgar Allan Poe si...poezia lui fantastica

Tu mi-erai totul, dragoste,
Al sufletului har,
Un verde ostrov in mare, dragoste,
Fantana si altar,
Incins cu poame dulci si flori,
Flori ale mele doar.


Vis prea frumos spre-a fi putut
Sa stea -
Ah, limpede minune !
Ai rasarit si te-am pierdut !
Un glas din viitor imi spune:
"Treci, treci", dar peste Trecut
Sufletul meu ca pe-o genune
Pluteste-amar, apatic, mut.


("Regret", de Edgar Allan Poe)

"Nu in...

...stiinta sta fericirea, ci in dobandirea ei." (Edgar Allan Poe)

Heaven on...

...Earth.
We need it now.
I'm sick of
all of this
Hanging around.
Sick of sorrow. Sick of the pain.

I'm sick of hearing
again and again
That there's gonna be
Peace on Earth.

PEACE ON EARTH.
Hear it every Christmas time
But hope and history
Won't rhyme.
So that's it worth ?
THIS PEACE ON EARTH.

"Peace on Earth" U2

E timpul pentru a te implica. Pentru tine, pentru noi, pentru...Pamant

Kofi Annan, fostul secretar general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), a mobilizat aproximativ 60 de artişti, care s-au reunit la sfârşitul săptămânii trecute pentru a lansa o „petiţie muzicală mondială“ împotriva schimbărilor climatice.

Numeroase personalităţi, printre care Yannick Noah, grupul Scorpions, Marion Cotillard sau Duran Duran, lansează un apel pentru ca un nou acord de „justiţie climatică“ să fie adoptat la summit-ul internaţional pentru climă ce va avea loc la Copenhaga, începând cu 7 decembrie 2009. Kofi Annan a fost cel care a avut iniţiativa acestei „petiţii muzicale mondiale“.

„Noi putem şi trebuie să ne facem auzită vocea “, a declarat fostul secretar general al ONU cu ocazia lansării acestei campanii, la Universitatea Descartes din Paris. Melodia poate fi ascultată în deplină legalitate pe www.timeforclimatejustice.org, iar fiecare accesare devine o semnătură în favoarea unui acord internaţional just şi ambiţios în ceea ce priveşte clima.

„Încălzirea globală reprezintă cea mai mare ameninţare la adresa umanităţii“ a spus Kofi Annan, înainte de a sublinia că „ţările sărace şi cele în curs de dezvoltare sunt cel mai grav afectate de fenomenul schimbărilor climatice“.

Sursa: Ziarul "Adevarul"
Autor: Francisca Catana



http://www.adevarul.ro/articole/societatea-civila-se-implica-in-campania-pentru-introducerea-sistemului-buy-back.html

Aer de toamna

Ma curenta privirea ta
intamplatoare.
Frunza tristetii de pe chip
deodata mi-o smulgeai,
si stam in soare,
cu chipul nemiscat si-ndragostit.

Ma curenta privirea ta
intamplatoare,
somnul cu vise mi-l smulgea.
O, si lasa deasupra mea, in soare
doar ramuri de copaci
si pasari rotitoare.

Ma curenta privirea ta
intamplatoare,
si totul devenea in jurul meu
amanuntit.
Si imi parea
c-a fost asa de totdeauna
si soarele-l uitam, pe bolta-ntepenit.

(Nichita Stanescu, 1964)

Melodia povestita

de Nichita Stanescu

Dragostea pe care ţi-o purtam pe-atunci
făcea din mine un bărbat aproape frumos.
Mă gândeam până la orizont
şi chiar
izbutisem să mă gândesc până la soare.

Erai atât de subţire, şi coama neagră
ţi-o lăsai fluturată, pe umeri.
Când vorbeai, glasul tău ucidea fantome
şi bătaia inimii mele îţi dădea ocol
ca o planetă ce-ntârzie...

Acum,când întâmplarea binecuvântată
mi te-a adus în cale,
soarele meu se întunecă,
şi cerul şi-arată stelele sticloase,
ca să mă gândesc încordat până la stele!

Secretele...vietii

"Libertatea este mai pretioasa decat dragostea ! Asta o afli intotdeauna prea tarziu !"

"Numai nefericitul stie ce-i fericirea ! Fericitul nu-i decat o marioneta a elanului vietii. Nu face decat s-o ilustreze, dar nu o poseda. Lumina nu straluceste in lumina, ci doar in intuneric."

"In dragoste este necesara o anumita naivitate...e un dar dumnezeiesc ! Daca ai pierdut-o o data, n-o poti redobandi nicicand."

"A compensa mereu este intregul secret al vietii."

"Orice dragoste include in sine premisa eternitatii ei, si tocmai in falsitatea acestei premise isi are izvorul eternul ei chin."

"Trebuie sa te zbati daca vrei sa prinzi din zbor ceea ce numim cu totii fericire...si trebuie s-o platesti dublu sau triplu. Fericirea este lucrul cel mai nesigur si mai scump din lume !"

(Erich Maria Remarque)

Sonet XVII

Nu te iubesc chiar daca
tu ai fi un trandafir sarat, sau topaz,
sau o sageata de garoafe
pe care focul o trimite.
Te iubesc cu o certitudine intunecata
caci lucrurile sunt create sa fie iubite,
in secret, intre umbra si suflet.
Te iubesc ca planta care niciodata nu infloreste
care pastreaza in sine lumina florilor ascunse.
Multumesc iubirii tale, solid si cert parfum
ce rasare din pamant
si traieste in intuneric, in sufletul meu.
Te iubesc fara sa stiu cum si cand, sau poate unde
Te iubesc in mod direct, fara sa retrogradez,
fara complexe sau mandrie;
Te iubesc pentru ca stiu,
ca aceasta este singura cale:
Unde eu nu exist, nici tu,
atat de aproape, incat mana ta
pe pieptul meu este mana mea,
atat de aproape, incat ochii tai inchisi,
ma adorm pe mine.

(Pablo Neruda)

Te iubesc...

...fara sa stiu cum sau cand sau de unde. Te iubesc pur si simplu, fara complexitati sau mandrie; te iubesc pentru ca nu stiu alta cale...

(Pablo Neruda)

Poveste

Îţi aduci aminte ziua când ţi-am spus că eşti frumoasă,
Când cu buzele de sânge şi cu ochii sclipitori
Printre arborii de toamnă te opreai încet, sfioasă,
Lăsând gândul spre amorul înţeles de-atâtea ori?…

Aşteptai să fiu poetul îndrăzneţ ca niciodată
Ca s-auzi ecoul rece-al unor calde sărutări
Te duceai mereu-nainte înspre-o umbră-ntunecată
Ca o pală rătăcire coborând din alte zări.

Ah, mi-ai spus atât de simplu că ţi-i sete de iubire
Neascultând decât şoptirea singuratecei păduri,
Îţi opreai cu mâna sânul şi zâmbea a ta privire,
Chinul depărtării noastre neputând să-l mai înduri.

- Ha, ha, ha, râdea ecoul, de râdeam de-a ta plăcere,
Între om şi-ntre femeie mi-ai spus ura din trecut,
Te-am lăsat să-nşiri povestea cu dureri şi cu mistere
Pentru mine, ca oricărui trecător necunoscut.

Îţi aduci aminte ziua când ţi-am spus că eşti frumoasă,
Când, în şoaptele pădurii, poate că te-am sărutat
Ascultând ecoul rece, înspre toamna friguroasă
Ce-aducea-ntâlnirii noastre un adio-ndepărtat?

(George Bacovia)

Alean de...Bacovia

E-n zori, e frig de toamnă,
Şi cât cu ochii vezi
Se-ncolăceşte fumul
Şi-i pâclă prin livezi.

Răsună, trist, de glasuri,
Câmpiile pustii, -
Şi pocnet lung, şi chiot
S-aude-n deal la vii.

C-un zmeu copii aleargă,
Copil, ca ei, te vezi,
Şi plângi… şi-i frig de toamnă…
Şi-i pâclă prin livezi.

(George Bacovia 17 sept. 1881 - 22 mai 1957)

Noi inceputuri

"Libertatea este dreptul de a nu minti." (A. Camus)

"Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi - nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire." (M. Eminescu, Scrisoarea III)


Afara seara se asterne incet printre ramurile copacilor, ca mana iubitei ce-mi saruta cu degetele-i fine pleoapele ochilor inca neadormiti. Ma aflu sub imperiul soaptelor si atingerilor ei, in ritmuri prelungi, chopiniene, iar toamna, ce-si lasa vantul strengar sa ne mangaie pletele, intensifica si mai mult aceasta stare de beatitudine in care ne-am lasat cuprinsi...


E toamna iar. E o toamna perpetua, daca vrei sa o simti asa , ca un copil, cu tot paradisul ei de culori, de arome, de trairi, ce-ti pot bucura inima doar descoperindu-le. Dar nu-i asa usor vei spune. Nu-i usor sa le traiesti, sa le simti. Si poate ca ai dreptate, intr-o oarecare masura. In vremea pe care o traversam, nici nu am cum sa te contrazic. Dar, daca mergi la pas cu ea, cu toamna, in ritmurile ei, daca te incearca dorul sa te lasi sedus de ea, daca vei iesi din labirintul betonat al orasului si o vei urma pe cararile muntilor, o vei simti, cu siguranta, si va ramane asa, in suflet, mereu...

In aceasta stare ma trezesc in fiecare zi, iar daca unii si-au incheiat demult vacanta, eu abia acum mi-o incep. Caci, am uitat sa va spun, pentru cei care nu stiau, ca am lasat totul deoparte si am plecat in cautarea comorilor inca nedescoperite... Stiu, veti spune ca sunt un egoist, dar nu-i adevarat. A fi egoist inseamna a-ti uita istoria neamului din care te tragi. Cu ceva timp in urma, nu foarte demult, am trait momente unice, ne-am castigat libertatea mult visata, dar si demnitatea, ce parea aproape pierduta. Cu pretul stiut de toti. Azi, dupa 20 de ani, unii au uitat ce inseamna sa fii demn, iar libertatea a devenit o notiune abstracta ce nu-si mai gaseste limitele in normal. Cred ca ati inteles acum de ce "v-am parasit" astfel, neuitand ca va port in suflet asa cum v-am aflat. Am preferat sa nu mai traiesc zi de zi farsele si crizele acestui sistem bolnav (a se citi sistemul educational pre-universitar), cedand locul unor titulari de...cinci (5), mult "mai bine pregatiti" sa va desluseasca tainele biologiei decat mine. E dureros, dar cat se poate de adevarat.

Dar, fiindca am inceput aceasta pagina intr-o anumita nota, lasand la o parte uratul ce cauta sa ne copleseasca, am sa inchei mentinand ritmul initial... Apropo, unii dintre voi, m-ati intrebat in e-mail-urile trimise de ce am postat numai poezie si nu am mai scris nimic ? Nu cred ca mai este cazul sa ma repet, dar va spun doar atat. Poezia, chiar daca nu este un gen literar foarte citit, desi, dupa mine, ar trebui sa fie, prinde in matca sa esente de...viata, trairi... E vie. Si e scrisa de mari autori pe care trebuie sa ii cunoasteti. Fiti mandri (asa cum v-am invatat si la scoala) ca sunteti contemporani cu inegalabila poeta Ana Blandiana, dar nu-i uitati nici pe Eminescu, Blaga, Toparceanu, Minulescu, Macedonski, Nichita Stanescu... Cu timpul veti intelege cuvintele mele si, astfel, veti afla frumusetea poeziei. Trebuie insa sa invatati sa cititi. Da. Sa invatati sa cititi frumosul ! Iata de ce am postat pe blog mai mult poezie. Dar, fiindca m-ati provocat sa va descopar un secret, nu am incetat sa scriu. In vacanta asta mai mult am lucrat, daruindu-ma, printre altele, penitei si calimarii, dar si luptei cu...poluarea mediului. E din nou trist, dar adevarat, ca proiectele in tara asta, pentru a prinde viata, necesita nu doar idei si multa creativitate, cat mai cu seama multa...hartogarie si foarte multe usi de deschis (in cazul celei de a doua preocupari).

Cum va spuneam, sa punem destainuirile de o parte si sa lasam sa se descopere un...dialog din care veti avea de invatat multe.



"- Ai vrea sa-mi iei un interviu, deci...zise Dumnezeu.

- Daca ai timp...i-am raspuns.

Dumnezeu a zambit.

- Timpul meu este eternitatea...Ce intrebari ai vrea sa-mi pui ?

- Ce te surprinde cel mai mult la oameni ?

Dumnezeu mi-a raspuns:

-Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca...iar apoi tanjesc iar sa fie copii; ca isi pierd sanatatea pentru a face bani...iar apoi isi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea. Faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul, iar astfel nu traiesc nici prezentul , nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.

Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp.

Apoi am intrebat: - Ca parinte, care ar fi cateva dintre lectiile de viata pe care ai dori sa le invete copii tai ?

-Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc...si ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece. Sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa invete ca exista oameni care ii iubesc dar pur si simplu nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa invete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit; sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca, de asemenea, trebuie sa se ierte pe ei insisi.

- Multumesc pentru timpul acordat...am zis umil. Ar mai fi ceva, ce ai dori ca oamenii sa stie ?

Dumnezeu m-a privit zambind si a spus:

- Doar faptul ca sunt aici, intotdeauna...

(Interviu cu Dumnezeu,
de Octavian Paler)

Mai adaug doar atat: ascultati-va inima si lasati-o sa-si implineasca sperantele...

Cu drag,

aleaN

Adoro te Devote

Visus, tactus, gustus in te fallitur,
Sed auditu solo tuto creditur
Credo quidquid dixit Dei Filius,
Nil hoc verbo veritatis verius.

(Toma d'Aquino)

Enescu forever...

"Ceea ce e important in arta, e sa vibrezi tu insuti si sa-i faci si pe altii sa vibreze."

"Muzica oglindeste toate misterioasele ondulatii ale sufletului, fara putinta de prefacatorie."

"Muzica porneste de la inima si se adreseaza inimilor."

Charles Baudelaire si...

vorbele sale:

"Muzica iti da ideea spatiului."

"Imaginatia este darul cel mai stiintific dintre toate fortele spiritului."

"Nu exista lucrare lunga decat cea pe care nu indraznesti sa o incepi."

"Geniul este copilaria recastigata."

"Ce e dragostea ? Nevoia de a iesi din tine insuti."

Reculegere

de Charles Baudelaire

Durere, fii cuminte, reintra-n calm, frumoasa,
Doreai sa vina Seara; priveste-o cum coboara:
Peste oras, tacuta, o atmosfera joasa,
Dînd unora odihna, la altii grija-amara.

În timp ce gloata lumii de vechi placeri setoasa
Se lasa biciuita ca de-un calau, ocara
Si remuscari culege -serbare vicioasa -
Durerea mea, da-mi mana si sa fugim, fecioara,

Departe. Iata anii cei morti cum se arata
Pridvoarelor de ceruri, în haina demodata,
Din ape-adanci Regretul, suras opalescent

Si Soarele se stinge sub arcul unui nor;
Da, draga mea, e noaptea sosindu-ne usor
Precum un lung lintoliu sosind din Orient.

Deseara ce vei spune...

de Charles Baudelaire

Deseara ce vei spune, biet suflet solitar,
Tu, inima, uscata pe vremuri, ce vei spune
Fiintei preafrumoase, preascumpe si preabune
Ai carei ochi deodata te-nviorara iar? -

Vom pune-orgoliul nostru de-a pururi s-o slaveasca;
Poruncile-i domoale nepretuite sunt;
Patruns de duh e trupul-i ca plasma îngereasca;
Privirea ei ne-mbraca în luminos vesmant.

Oricînd, în toiul noptii si în singuratate
Sau ziua-n larma strazii si-a omenestii gloate,
Fantasma ei în aer ca flacara danseaza

Si spune:"Sunt frumoasa si vreau cu strasnicie
De dragul meu Frumosul drag vesnic sa va fie.
Eu sunt Madona, Muza si îngerul de paza."

Anul Galileo Galilei

In acest an, la propunerea UNESCO, se celebreaza 400 de ani de la primele observatii astronomice facute de Galileo Galilei cu ajutorul unei lunete de constructie proprie.

In 1610, Galileo Galilei, profesor de matematica la Universitatea din Padova, a consemnat in cartea sa "Mesajul din stele" (Sidereus Nuncius - in orig.), carte care l-a facut celebru, patru descoperiri astronomice ce au schimbat intru totul teoria asupra cosmosului cunoscuta pana atunci. Observatiile realizate cu telescopul sau asupra satelitului natural al Pamantului, Luna, dar mai ales descoperirea celor 4 noi "planete", de fapt sateliti ai lui Jupiter, au produs o adevarata revolutie in teoriile si modelele de univers propuse de un alt mare matematician si astronom al vremii, Johannes Kepler.

Traducerea in limba engleza a celebrei carti poate fi gasita accesand link-ul de mai jos:

http://www.chlt.org/sandbox/lhl/gal1880/page.0.a.php

prin amabilitatea "Cultural Heritage Language Technologies" (Linda Hall Library - History of Science Collection)

Cerul...

...este plin de amagiri: albastrul sau,
solitudinea norilor,
focul stelelor,
forma miliardelor de constelatii...

Nedreptate

De ce să auzim şi de ce să avem urechi pentru auz?
Atât de păcătoşi să fim noi încât să fim nevoiţi
să avem
speranţe, pentru frumuseţe
şi pentru duioşie, ochi
şi pentru alergare, picioare?
Atât de nefericiţi să fim noi
încât să trebuiască să ne iubim.
Atât de nestabili să fim noi
încât să trebuiască să ne prelungim
prin naştere
tristeţea noastră urâtă
şi dragostea noastră înfrigurată?

(Nichita Stanescu)

Celei mai aproape

De ce-ti sunt ochii verzi -
Coloarea wagnerianelor motive -
Si parul negru ca greseala imaculatelor fecioare?
De ce-ti sunt buzele patate de violete trecatoare?
Si mâinile de ce-ti sunt albe ca albul tristelor altare
Din Babilon,
Si din Ninive?


De ce, când plângi,
În plânsu-ti moare o-ntreaga lume de petale
De trandafiri,
De chiparoase,
De nuferi albi
Si crizanteme?...
De ce, când plângi,
Cu tine plânge tristetea blondelor opale,
Iar tortele aprinse-n umbra castelelor medievale
Se sting suflate ca de groaza demoniacelor blesteme?...
De ce, când cânti,
Cu tine cânta un infinit de armonii
Ce navalesc tumultoase
Din golul zarilor,
Din astre,
Din zborul pasarilor albe,
Din fundul marilor albastre,
Din lumea mortilor,
Din lumea parerilor de rau târzii?


Si când stai ochi în ochi cu-amantii - poeti
Ce-ti cânta ochii,
Parul
Si buzele -
Când te-nfioara cuvintele ce n-au fost spuse,
Când in penumbra violeta a trioletelor apuse
Pui într-o cumpana Minciuna
Si-ntr-alta cumpana-Adevarul,
De ce te pleci spre cel mai tânar dintre poeti,
Si-i strângi cu sete
În palme capul,
Ca-ntr-o gheara de vultur însetat de sânge,
Si dintii tai
De ce-i picteaza, în rozu-obrajilor, motive
Asiriene,
Din poemul trait de sfintele poete
În noaptea-altarelor pagâne
Din Babilon
Si din Ninive?...


(Ion Minulescu)

Desigur

Desigur, ea e o bratara
Purtata la mîna de un zeu.
Ea e mai nelinistita spre seara,
Desi este nelinistita mereu.

Ea zîmbeste toata în luna
Cînd zeul ridica bratul, zîmbind
O lebada bruna,
Cu plisc de argint.

Zeul e invizibil, nu se vede
Decît ea la glezna mîinii lui!
Batînd în cerul negru si verde
Vederea mea ca un cui!

(Nichita Stanescu)

Lumea...

...acestei clipe
nu e facuta din paine si din miere,
nici din carne dulce de fata.
Este facuta din nori
si din umbre
de nori.
Din peisaje ale mintii,
poroase ca aerul,
in care barbati si femei sunt ca niste copaci in mers si ca niste trestii clatinate de vant...

"Cine-si primeste...

...sincer prietenul, respectuos rudele, cu politete pe cei mandri, cu sfaturi blande pe cei rataciti, iar pe cei intelepti cu felul lor de-a fi, acela este un om cu adevarat prietenos." (Johann Gottfried Herder)

"Prietenia este floarea unei clipe si fructul timpului." (August von Kotzebue)

"Acordul felului de a gandi naste prietenia." (Democritus)

"Un prieten, cand e un om, intrece si pe-un frate." (Homer)

"Prieten se numeste omul care te ajuta fara ca verbul sa fie urmat de un complement circumstantial de timp sau de loc sau de mod." (Nicolae Steinhardt)

"Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten, oricum te va rani din cand in cand...Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta." (Octavian Paler)

"A avea un prieten e mai vital decat a avea un inger." (Nichita Stanescu)

"Ospitalitatea, curtoazia si prietenia sunt intalniri ale omului in om." (Antoine de Saint-Exupery)

Raspunsuri...

Priveste mereu si indura mereu si bucura-te ca de fapt totul ar putea fi altfel si bucura-te ca se intampla sa fie tocmai asa si ca datului si marginirii poti sa-i raspunzi cu nesfarsita libertate a iubirii, care este totodata acceptare si depasire a datului, incatusare si vis...
Un orizont e doar masura unei marginiri a noastre. Una dintre multe, caci existam in sfera multor orizonturi. Dar nu e numai asta: traim impresurati, iar dainuirea astfel ii da naturii noastre dreapta ei masura; a dainui in propria-ti esenta, mereu in centrul unui camp activ de forte, in cercurile straine ale intamplarii si-ale soartei, poate in miezul salbatic al unei mari iubiri fara crutare, al unei confortabile si luminate solicitudini...
Cum bantuie sfioasa soarta printre salbaticele stele, mereu cautand salasul stravechii lumini si rasadnita viselor mari...

Despre prieteni si..."prieteni"

Discutam intr-una din serile trecute, la o veche terasa din Bucuresti, cu o buna colega de facultate sosita din Franta, despre prietenie. Subiectul aparuse firesc in dialogul nostru ca o consecinta a anilor care ne leaga si a proiectelor la care am participat si am lucrat impreuna.

Prieteniile pot fi diverse, la fel si prietenii pe seama carora acestea se construiesc. Caci, o relatie de amicitie se edifica pas cu pas, in timp, si e alimentata, cel mai adesea, de existenta unor teluri comune.

Nu mai trebuie sa fac referire la semnificatia terminologica a cuvantului prietenie, dar voi trasa, totusi, niste conexiuni cu acesta, pentru vizitatorii mai tineri ai acestui blog -- ca si cum eu as fi mai in varsta ! :) --, care-mi confirma neancetat prezenta lor prin e-mail-urile pe care le primesc.
Cand spui prietenie, te gandesti la ceva pus in comun (fie ca sunt sentimente, idei, puncte de vedere etc.), te gandesti la o comuniune in care , prin comunicare, sunt induse dialoguri, unele pline de substanta, creative, altele, dimpotriva, seci, vagi, lipsite de concretete, neproductive in idei, functie de partenerul ori prietenul de conversatie.

Iata, deci, relatiile formate:
prietenie -- comuniune -- comunicare (dialog)

Totul, insa, porneste de la baza relatiei de amicitie, de la valoarea interlocutorilor, de la calitatea umana si morala a acestora, caci, asa cum spuneam, unii prieteni pot fi adevarati, de complezenta, de nedespartit, prieteni de o viata, in care poti avea incredere, si cu care poti comunica eficient, iar altii pot fi "prieteni" de plictis le-as spune (cand se regasesc in aceasta stare), scurti si seci, in vorbe, egocentrici, emfatici, dar ambigui si dificil de inteles, neincrezatori, aparent echilibrati in tot ce realizeaza, aparent vii. (*) Totul nu-i decat aparenta. Totul nu-i decat un "caleidoscop", un joc al mastilor ce se schimba in functie de contextul situatiilor date. Acest corolar al "calitatilor" pe care le poseda, nu justifica accederea lor la statutul de prieteni reali, adevarati.

Daca traiesti, asta nu inseamna ca esti viu.

Insa, cred ca cel mai bine a spus-o, in cuvintele sale pline de intelepciune, Parintele Prof. Dumitru Staniloae:

"Marturia fata de Evanghelie sta in calitatea umanitatii noastre. Daca cineva poate gasi in mine un om adevarat, acest lucru il poate misca, incuraja, si ii poate da speranta ca exista un Dumnezeu Care-l iubeste. Prin umanitate ajungem la Dumnezeu. Apostolii si ucenicii au vazut mai intai umanitatea lui Hristos, inainte de a-L fi vazut ca Dumnezeu.
In caz de nepasare parem ca ne iubim pe noi. Dar pana la urma ne scarbim si de noi, cei aflati in golul acestei singuratati. "


Spre luare-aminte,
cu ganduri bune,

aleaN



(*) Descrierea nu-i nici de departe exhaustiva, ci s-a vrut a fi doar o sumara caracterizare tipologica.


! Daca unii dintre prietenii mei se regasesc in tipologia descrisa, dreptul la replica le apartine in totalitate :)

! Neavizat anonimilor.

Asa ...

...cum in lumina alba
sunt ascunse toate culorile,
in tacerea zilei
se simt cuprinse
toate sunetele acestei lumi pamantene
si abisale.



Frumusetea lucrurilor si a lumii o simtim
doar cand accedem
la o anume inlesnire si libertate, dar nimeni nu cunoaste dupa ce legi;
si-apoi cand incerci sa intelegi
iti vine sa
taci.