Si deodata amintirile-mi pecetluiesc buzele
si deodata simt masca de piatra a sfinxului
si surad cu buzele mele de piatra,
totul s-a intamplat cu milenii sau cu cateva clipe in urma
si surad chiar acestei dileme
si masca de piatra mi se lipeste pe fata
si n-o voi mai smulge
decat pentru a arata sfincsilor care dorm in desert
obrazul meu viu.
(Octavian Paler)
vineri, 18 decembrie 2009
In zori
In zori,
Cand aerul noptii
Se retrage usor
In emisfera de dor,
Caliciul minuscul al florii
Tresare scotand
Un sunet afund,
Rezonant ca un geamat de dom,
Cu dangatul celui mai asurzitor
Clopot la fel;
Ce pacat
Ca auzul nostru nu e facut pentru el
Si noua nu ni se spune nicicand
Pentru cine bat
Clopotele din flori.
(Ana Blandiana)
Cand aerul noptii
Se retrage usor
In emisfera de dor,
Caliciul minuscul al florii
Tresare scotand
Un sunet afund,
Rezonant ca un geamat de dom,
Cu dangatul celui mai asurzitor
Clopot la fel;
Ce pacat
Ca auzul nostru nu e facut pentru el
Si noua nu ni se spune nicicand
Pentru cine bat
Clopotele din flori.
(Ana Blandiana)
miercuri, 16 decembrie 2009
Cat de usor
de Ana Blandiana
Daca zeii ar fi plante,
Cum insusi Platon inclina sa admita,
Cat de usor ne-ar fi
Sa-i cultivam,
Sa le satisfacem minimele nevoi
(Putina apa, putin balegar),
Cerandu-le in schimb
Florile, frunzele, radacinile, fructele,
Si chiar si secretul, vegetal,
Al invierii din morti...
(1985)
Daca zeii ar fi plante,
Cum insusi Platon inclina sa admita,
Cat de usor ne-ar fi
Sa-i cultivam,
Sa le satisfacem minimele nevoi
(Putina apa, putin balegar),
Cerandu-le in schimb
Florile, frunzele, radacinile, fructele,
Si chiar si secretul, vegetal,
Al invierii din morti...
(1985)
In memoriam
de Ana Blandiana
Eternitatea rotunjita cu greu a sarpelui
Care-si inghite coada si se hraneste cu sine,
Fluviul etern suindu-si apele spre izvoare
Ca sa curga din nou de cealalta parte,
Intuneric rotund dincolo de drumul
Zilnic al soarelui
Care intra si iese din moarte.
Nimeni nu intra-n mormant decat ca sa-nvie
De la samanta la zeu,
Ia aminte,
Domn al castelului divin de cuvinte,
La vesnica-ntoarcere intru pustie
A celui mereu si mereu si mereu.
Vesnica intoarcere-a corabiilor
Navigand pe sub ape
Care ineaca imperii si-altare
La alte si alte popoare
Si zei omorati si-nviati,
Necunoscuti, insa frati
In nemasuratul aproape.
(2004)
Eternitatea rotunjita cu greu a sarpelui
Care-si inghite coada si se hraneste cu sine,
Fluviul etern suindu-si apele spre izvoare
Ca sa curga din nou de cealalta parte,
Intuneric rotund dincolo de drumul
Zilnic al soarelui
Care intra si iese din moarte.
Nimeni nu intra-n mormant decat ca sa-nvie
De la samanta la zeu,
Ia aminte,
Domn al castelului divin de cuvinte,
La vesnica-ntoarcere intru pustie
A celui mereu si mereu si mereu.
Vesnica intoarcere-a corabiilor
Navigand pe sub ape
Care ineaca imperii si-altare
La alte si alte popoare
Si zei omorati si-nviati,
Necunoscuti, insa frati
In nemasuratul aproape.
(2004)
joi, 3 decembrie 2009
"Fara Dumnezeu...
...omul ramane doar un biet animal rational si vorbitor, care vine de nicaieri si merge spre nicaieri."
"Singurul vehicul catre Dumnezeu este ritmul iubirii dintre oameni."
"O personalitate este aceea care se daruieste, nu se justifica."
(Petre Tutea / 06 oct. 1902 - 03 dec. 1991)
miercuri, 2 decembrie 2009
Corneliu Coposu - Amintiri interzise
Motto: "Personalitatea e acel individ inzestrat cu capacitatea de a se darui. Eroul este o personalitate, deoarece nu-si mai apartine. (Petre Tutea)"
Omagiile vin la termen, statuile si placile comemorative se vor inmulti. Insa intelesul istoric al lui Corneliu Coposu este suspendat. In 1o ani, invatatura Seniorului a coclit in magazia cu lozinci, de unde e scoasa la plimbare, in anii multiplu de cinci. Chiar si acest nume - porecla - decoratie postuma e, de fapt, un kitsch. "Senior" nu e un dezastru mai mic decat "eterna si fascinanta" din album sau "va dorim o seara excelenta" de pe ecran. Corneliu Coposu a fost, intr-adevar, agent strain si acest lucru l-a facut neasimilabil in Romania, pe toata durata celor 6 ani de amestec in treburile interne ale noului stat roman. Ca agent, Corneliu Coposu a slujit principiile unei lumi apuse. De aici porneste secretul instrainarii noastre de Coposu. In 1989, la revenirea in viata legala, Coposu a gasit o tara care nu mai continua, nici macar clandestin, linia rupta in 1945. Comunismul romanesc reusise sa devina o epoca sociala, nu doar o paranteza, inchisa la capete de libertayea de dinainte si de libertatea de dupa. Exact in clipa in care a fost obligata sa deschida o epoca noua, Romania marelui succes social comunist s-a dovedit foarte bine nepregatita. Ea a livrat o alternativa doldora de bunavointa si romantism, nepricepere si inautentic. Corneliu Coposu, absolventul unei istorii uitate si agentul unui caracter intarit de izolare, a devenit singura varianta concreta de joc. Coposu cunostea regulile de baza ale politicii, o stiinta neinchipuit de grea, izgonita de comunism dintre ocupatiile libere si inlocuita cu un amestec incoerent de pareri si lirism. Numic nu rezuma mai bine originile noii democratii romane decat aceasta situatie demna de un accident cosmic: o tara trece intr-o epoca noua, cu o oligarhie de o parte si cu un supravietuitor de cealalta parte.
Romania a fost singurul stat nesovietic est-european care a trebuit sa-si redescopere vocatia democratica sprijinindu-se pe vestigiile unei epoci depasite. Reversul medaliei n-a lucit fara sens. O tara silita sa treaca de la primele semne de modernitate complxa la pastoralismul industrial nord-coreean nu putea reveni in istoria normala pe o linie dreapta. Istoria nu face derogari. Romania a reinceput viitorul asa cum se despartise de el: printr-o aberatie, printr-o contorsiune care a adus in fruntea cursei dupa normalitate un veteran. Norocul a fost ca omul a fost bun. Corneliu Coposu avea si defecte (neconsolidat, partidul nu i-a supravietuit), dar ele palesc in fata reusitei sale neverosimile. Coposu a propovaduit, literalmente, dintr-un vestiar sordid. A avut la dispozitie o masina de scris, bun-simt si energia unui om la sfertul propriei sale varste biologice. Rezultatul a fost un triumf uluitor si agasant. Coposu a incurcat calculele unei istorii care se pregatea sa repete schema romaneasca: vaiete, adaptare, nesimtire, inavutire. Coposu a indiguit, aproape singur, valul de nationalism turmatic pus in miscare de Ion Iliescu & Aparatul. Fara rezistenta lui Coposu, fara calmul si aura sa, argumentul democratic s-ar fi degradat. Bielorusia ar fi debutat in Romania. Principiul aliantei atlantice si al orbitei europene, enuntat prima oara de Coposu, ar fi intarziat enorm.
Aparitia "fanatica" a lui Corneliu Coposu a fost singura intruchipare a Omului Providential. Ion Iliescu, purtatorul ilegal al acestei titulaturi, e un impostor. Iliescu, omul de la capatul conspiratiei de partid si politicianul sustinut de un aparat economic fara rival, a fost executorul testamentar al comunismului. Om Providential, nu. Aceasta postura eroica si neinteleasa presupune o mare cunoastere a viitorului si a binelui, in numele acelor calitati pe care un popor le pierde sau le uita. Cineva nu renunta la increderea in aceste insusiri uitate de obste si face din ele, adeseori impotriva timpului sau, malul pe care va pasi mai tarziu, (ne)recunoscatoare, Patria. Acesta e Omul Providential. Acesta a fost Corneliu Coposu si exact din acest motiv lumea noastra, grabita sa celebreze succesul imediat, cadourile fara conditii si progresul neavenit, nu vrea sa-l mai tina minte.
Unii dintre noi, cei mai multi, nu-l vom uita.
(Tehnica neputintei la romani - Traian Ungureanu, 2006)
Omagiile vin la termen, statuile si placile comemorative se vor inmulti. Insa intelesul istoric al lui Corneliu Coposu este suspendat. In 1o ani, invatatura Seniorului a coclit in magazia cu lozinci, de unde e scoasa la plimbare, in anii multiplu de cinci. Chiar si acest nume - porecla - decoratie postuma e, de fapt, un kitsch. "Senior" nu e un dezastru mai mic decat "eterna si fascinanta" din album sau "va dorim o seara excelenta" de pe ecran. Corneliu Coposu a fost, intr-adevar, agent strain si acest lucru l-a facut neasimilabil in Romania, pe toata durata celor 6 ani de amestec in treburile interne ale noului stat roman. Ca agent, Corneliu Coposu a slujit principiile unei lumi apuse. De aici porneste secretul instrainarii noastre de Coposu. In 1989, la revenirea in viata legala, Coposu a gasit o tara care nu mai continua, nici macar clandestin, linia rupta in 1945. Comunismul romanesc reusise sa devina o epoca sociala, nu doar o paranteza, inchisa la capete de libertayea de dinainte si de libertatea de dupa. Exact in clipa in care a fost obligata sa deschida o epoca noua, Romania marelui succes social comunist s-a dovedit foarte bine nepregatita. Ea a livrat o alternativa doldora de bunavointa si romantism, nepricepere si inautentic. Corneliu Coposu, absolventul unei istorii uitate si agentul unui caracter intarit de izolare, a devenit singura varianta concreta de joc. Coposu cunostea regulile de baza ale politicii, o stiinta neinchipuit de grea, izgonita de comunism dintre ocupatiile libere si inlocuita cu un amestec incoerent de pareri si lirism. Numic nu rezuma mai bine originile noii democratii romane decat aceasta situatie demna de un accident cosmic: o tara trece intr-o epoca noua, cu o oligarhie de o parte si cu un supravietuitor de cealalta parte.
Romania a fost singurul stat nesovietic est-european care a trebuit sa-si redescopere vocatia democratica sprijinindu-se pe vestigiile unei epoci depasite. Reversul medaliei n-a lucit fara sens. O tara silita sa treaca de la primele semne de modernitate complxa la pastoralismul industrial nord-coreean nu putea reveni in istoria normala pe o linie dreapta. Istoria nu face derogari. Romania a reinceput viitorul asa cum se despartise de el: printr-o aberatie, printr-o contorsiune care a adus in fruntea cursei dupa normalitate un veteran. Norocul a fost ca omul a fost bun. Corneliu Coposu avea si defecte (neconsolidat, partidul nu i-a supravietuit), dar ele palesc in fata reusitei sale neverosimile. Coposu a propovaduit, literalmente, dintr-un vestiar sordid. A avut la dispozitie o masina de scris, bun-simt si energia unui om la sfertul propriei sale varste biologice. Rezultatul a fost un triumf uluitor si agasant. Coposu a incurcat calculele unei istorii care se pregatea sa repete schema romaneasca: vaiete, adaptare, nesimtire, inavutire. Coposu a indiguit, aproape singur, valul de nationalism turmatic pus in miscare de Ion Iliescu & Aparatul. Fara rezistenta lui Coposu, fara calmul si aura sa, argumentul democratic s-ar fi degradat. Bielorusia ar fi debutat in Romania. Principiul aliantei atlantice si al orbitei europene, enuntat prima oara de Coposu, ar fi intarziat enorm.
Aparitia "fanatica" a lui Corneliu Coposu a fost singura intruchipare a Omului Providential. Ion Iliescu, purtatorul ilegal al acestei titulaturi, e un impostor. Iliescu, omul de la capatul conspiratiei de partid si politicianul sustinut de un aparat economic fara rival, a fost executorul testamentar al comunismului. Om Providential, nu. Aceasta postura eroica si neinteleasa presupune o mare cunoastere a viitorului si a binelui, in numele acelor calitati pe care un popor le pierde sau le uita. Cineva nu renunta la increderea in aceste insusiri uitate de obste si face din ele, adeseori impotriva timpului sau, malul pe care va pasi mai tarziu, (ne)recunoscatoare, Patria. Acesta e Omul Providential. Acesta a fost Corneliu Coposu si exact din acest motiv lumea noastra, grabita sa celebreze succesul imediat, cadourile fara conditii si progresul neavenit, nu vrea sa-l mai tina minte.
Unii dintre noi, cei mai multi, nu-l vom uita.
(Tehnica neputintei la romani - Traian Ungureanu, 2006)
Singuratatea
Adorm adanc Bucegii, şi Noaptea-i netezeşte,
Pe tâmplele lor arse, cu mâinile-amândouă.
Sclipesc pe frunţi golaşe, ce somnul umezeşte,
Broboane mari de rouă.
Doar văile-aburite huiesc fără-ncetare
Şi darele de ceaţă, ca nişte serpi, la poale
Se duc pe nesimţite şi curg în depărtare
Cu apele la vale.
Atunci Singurătatea se scoală-ngândurată
Şi umblă, visătoare, pe streşini de-nălţime.
Stă ceasuri neclintită, de-o stâncă răzimată,
Şi cată-n adâncime.
Dă drumul unei pietre şi-ascultă, -ncremenită,
Cum bubuie-n adâncuri pân-nu se mai aude,
Cu faţa-n sus pe urmă se-ntinde, aiurită,
În ierburile ude.
Se uită lung la stele cum ard nălucitoare ...
Ascultă-n fund moliftii vibrând ca nişte clape.
Pe ceruri trece luna, plutind strălucitoare,
Cu lebăda pe ape.
Aşa îşi duce veghea pe culme sus, deşteaptă,
Şi de urât tot timpul ea singură îşi ţine ...
Din când în când tresare şi şade ... parc-aşteaptă
Dar, nimenea nu vine!
(Vasile Voiculescu)
Pe tâmplele lor arse, cu mâinile-amândouă.
Sclipesc pe frunţi golaşe, ce somnul umezeşte,
Broboane mari de rouă.
Doar văile-aburite huiesc fără-ncetare
Şi darele de ceaţă, ca nişte serpi, la poale
Se duc pe nesimţite şi curg în depărtare
Cu apele la vale.
Atunci Singurătatea se scoală-ngândurată
Şi umblă, visătoare, pe streşini de-nălţime.
Stă ceasuri neclintită, de-o stâncă răzimată,
Şi cată-n adâncime.
Dă drumul unei pietre şi-ascultă, -ncremenită,
Cum bubuie-n adâncuri pân-nu se mai aude,
Cu faţa-n sus pe urmă se-ntinde, aiurită,
În ierburile ude.
Se uită lung la stele cum ard nălucitoare ...
Ascultă-n fund moliftii vibrând ca nişte clape.
Pe ceruri trece luna, plutind strălucitoare,
Cu lebăda pe ape.
Aşa îşi duce veghea pe culme sus, deşteaptă,
Şi de urât tot timpul ea singură îşi ţine ...
Din când în când tresare şi şade ... parc-aşteaptă
Dar, nimenea nu vine!
(Vasile Voiculescu)
duminică, 29 noiembrie 2009
Elegie
Mai bine sa umplem cu flori
toate craterele vulcanilor,
sa uitam mortii neingropati
si vantul sa caute singur
ce mai e de gasit prin cenusa,
mai bine sa ne ducem departe de ranile noastre,
sa nu regretam nimic si sa cultivam trandafiri,
mai bine sa fixam sarbatorile
in zile fara memorie,
mai bine sa ducem ucigasilor crini
si sa-i declaram inocenti,
mai bine sa convingem fantomele
sa ne lase in pace,
sa ne ducem departe de ranile lor
si cat mai discret,
sa nu deranjam cu tristetile noastre pe nimeni,
inainte de a spune ca toate acestea-s firesti.
(Octavian Paler)
toate craterele vulcanilor,
sa uitam mortii neingropati
si vantul sa caute singur
ce mai e de gasit prin cenusa,
mai bine sa ne ducem departe de ranile noastre,
sa nu regretam nimic si sa cultivam trandafiri,
mai bine sa fixam sarbatorile
in zile fara memorie,
mai bine sa ducem ucigasilor crini
si sa-i declaram inocenti,
mai bine sa convingem fantomele
sa ne lase in pace,
sa ne ducem departe de ranile lor
si cat mai discret,
sa nu deranjam cu tristetile noastre pe nimeni,
inainte de a spune ca toate acestea-s firesti.
(Octavian Paler)
marți, 17 noiembrie 2009
Mersul pe sarma al memoriei
Trecut...Memorie...Cuvinte care au inchise in coaja lor, asemenea unor fructe, aromele unor timpuri traite, de fiecare dintre noi, altfel. Simtite altfel. Cantarite altfel, in interiorul sufletului personal. Pentru ca trecutul, ca timp, la fel ca si prezentul, clipa-efemera, este "gustat", simtit de sufletul omenesc intr-un "tablou" ce-si lasa tusele memoriei in mod distinct si absolut particular.
Unele clipe ale trecutului, asternute in chip firesc, de unii autorii, in pagini-memorie, ne arunca pe noi, cei prezenti astazi - pentru putin timp este adevarat - intr-o alta dimensiune, facand sufletele sa atinga acele clipele efemere, sa "reverbereze" cu ele.
Exista suflete care vibreaza sincron, suflete care simt la fel. E ca un perpetuum mobile in care secundele trecutului indepartat ori mai apropiat de noi nu inceteaza sa-si retraiasca "sentimentele".
Problema memoriei si a timpului deopotriva ramane una mult discutata atat de biologi cat si de fizicieni, insa ea devine mult mai "exacta" cand vine vorba de analizele istoricilor. Caci trecutul, cu bunele si cu relele lui, trebuie atent consemnat, studiat, criticat pentru a nu se mai repeta de-a lungul istoriei timpului. Poate, doar in privinta partilor lui bune. Daca ne gandim la cosmarurile trecutului, memoriile scrise isi gasesc argumentele practice in avertismentul timpului prezent de a nu fi uitate. Dar nici retraite.
Istoria, la fel ca si celelalte stiinte mai mult sau mai putin inrudite cu ea, isi descopera paginile trecutului din memoriile scrise, iar pretiozitatea lor [in idei, evenimente, emotii, sentimente...] ramane de nepretuit in sufletul traitor.
Totusi, ramane o intrebare. Oare cand vom intelege pe deplin vorbele intelepte ale lui Erasmus din Rotterdam: "Tempus omnia revelat." (Timpul ne dezvaluie totul.)
Copyright 2009 - "Dimineti tarzii" - A. Radut, 2009, Amsterdam
Unele clipe ale trecutului, asternute in chip firesc, de unii autorii, in pagini-memorie, ne arunca pe noi, cei prezenti astazi - pentru putin timp este adevarat - intr-o alta dimensiune, facand sufletele sa atinga acele clipele efemere, sa "reverbereze" cu ele.
Exista suflete care vibreaza sincron, suflete care simt la fel. E ca un perpetuum mobile in care secundele trecutului indepartat ori mai apropiat de noi nu inceteaza sa-si retraiasca "sentimentele".
Problema memoriei si a timpului deopotriva ramane una mult discutata atat de biologi cat si de fizicieni, insa ea devine mult mai "exacta" cand vine vorba de analizele istoricilor. Caci trecutul, cu bunele si cu relele lui, trebuie atent consemnat, studiat, criticat pentru a nu se mai repeta de-a lungul istoriei timpului. Poate, doar in privinta partilor lui bune. Daca ne gandim la cosmarurile trecutului, memoriile scrise isi gasesc argumentele practice in avertismentul timpului prezent de a nu fi uitate. Dar nici retraite.
Istoria, la fel ca si celelalte stiinte mai mult sau mai putin inrudite cu ea, isi descopera paginile trecutului din memoriile scrise, iar pretiozitatea lor [in idei, evenimente, emotii, sentimente...] ramane de nepretuit in sufletul traitor.
Totusi, ramane o intrebare. Oare cand vom intelege pe deplin vorbele intelepte ale lui Erasmus din Rotterdam: "Tempus omnia revelat." (Timpul ne dezvaluie totul.)
Copyright 2009 - "Dimineti tarzii" - A. Radut, 2009, Amsterdam
miercuri, 28 octombrie 2009
De-or trece anii...
De-or trece anii cum trecură,
Ea tot mai mult îmi va plăce,
Pentru că-n toat-a ei făptură
E-un "nu ştiu cum" ş-un "nu ştiu ce".
M-a fermecat cu vro scânteie
Din clipa-n care ne văzum?
Deşi nu e decât femeie,
E totuşi altfel, "nu ştiu cum".
De-aceea una-mi este mie
De ar vorbi, de ar tăce;
Dac-al ei glas e armonie,
E şi-n tăcere-i "nu ştiu ce".
Astfel robit de-aceeaşi jale
Petrec mereu acelaşi drum...
În taina farmecelor sale
E-un "nu ştiu ce" ş-un "nu ştiu cum".
(Mihai Eminescu)
Ea tot mai mult îmi va plăce,
Pentru că-n toat-a ei făptură
E-un "nu ştiu cum" ş-un "nu ştiu ce".
M-a fermecat cu vro scânteie
Din clipa-n care ne văzum?
Deşi nu e decât femeie,
E totuşi altfel, "nu ştiu cum".
De-aceea una-mi este mie
De ar vorbi, de ar tăce;
Dac-al ei glas e armonie,
E şi-n tăcere-i "nu ştiu ce".
Astfel robit de-aceeaşi jale
Petrec mereu acelaşi drum...
În taina farmecelor sale
E-un "nu ştiu ce" ş-un "nu ştiu cum".
(Mihai Eminescu)
luni, 26 octombrie 2009
Talcuri
Tilcul florilor nu-i rodul,
Tilcul mortii nu e glodul,
Tilcul flacarii nu-i fumul,
Tilcul vetrei nu e scrumul,
Tilcul frunzei nu e umbra,
Tilcul toamnelor nu-i bruma
Dar al drumului e dorul,
Tilcul zarilor e norul,
Ducausul, calatorul.
(Lucian Blaga)
Tilcul mortii nu e glodul,
Tilcul flacarii nu-i fumul,
Tilcul vetrei nu e scrumul,
Tilcul frunzei nu e umbra,
Tilcul toamnelor nu-i bruma
Dar al drumului e dorul,
Tilcul zarilor e norul,
Ducausul, calatorul.
(Lucian Blaga)
Vei plange mult ori...
...vei zambi ?,
de Lucian Blaga
Eu
nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet şi noroi-
dar mă gândesc la tine.
Cu gheare de lumină
o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,
că sufletul mi-aşa curat,
cum gândul tău il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineţi,
în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:
“Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?”
de Lucian Blaga
Eu
nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet şi noroi-
dar mă gândesc la tine.
Cu gheare de lumină
o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,
că sufletul mi-aşa curat,
cum gândul tău il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineţi,
în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:
“Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?”
duminică, 25 octombrie 2009
Filosofia lui Soren Kierkegaard
Un poet este o fiinţă nefericită a cărei inimă este sfâşiată de suferinţe secrete, dar ale cărei buze sunt atât de ciudat alcătuite încât atunci când suspinele şi ţipetele le scapă, sună ca o muzică frumoasă.
Viaţa nu este o enigmă ce trebuie dezlegată, ci o realitate care trebuie trăită.
Sunt profund convins că Dumnezeu este iubire; acest gând are pentru mine o validitate lirică originară.
Contrariul păcatului nu e virtutea, contrariul păcatului e libertatea.
Cine trăieşte artistic trăieşte mereu doar clipa prezentă.
A intra ca un vis în sufletul unei fete e o artă, a ieşi este o capodoperă.
Viaţa nu este o enigmă ce trebuie dezlegată, ci o realitate care trebuie trăită.
Sunt profund convins că Dumnezeu este iubire; acest gând are pentru mine o validitate lirică originară.
Contrariul păcatului nu e virtutea, contrariul păcatului e libertatea.
Cine trăieşte artistic trăieşte mereu doar clipa prezentă.
A intra ca un vis în sufletul unei fete e o artă, a ieşi este o capodoperă.
luni, 12 octombrie 2009
Despre femei si...
...iubire cu Anatole France
"Femeia face lumea. Ea este suverana. Nimic nu se face decat prin ea si pentru ea. Femeia este marea educatoare a barbatului; ea il invata virtutile incantatoare, politetea, discretia si acea mandrie care se teme sa nu fie suparatoare. Ea arata catorva arta de a placea, si tuturor arta utila de a nu displacea."
"Nu iubim cu adevarat decat atunci cand iubim fara motive."
"Nu se iubesc cu adevarat decat aceia care nu se cunosc inca."
"De cele mai multe ori ceea ce numim noi fericire e ceea ce nu cunoastem."
"Femeia face lumea. Ea este suverana. Nimic nu se face decat prin ea si pentru ea. Femeia este marea educatoare a barbatului; ea il invata virtutile incantatoare, politetea, discretia si acea mandrie care se teme sa nu fie suparatoare. Ea arata catorva arta de a placea, si tuturor arta utila de a nu displacea."
"Nu iubim cu adevarat decat atunci cand iubim fara motive."
"Nu se iubesc cu adevarat decat aceia care nu se cunosc inca."
"De cele mai multe ori ceea ce numim noi fericire e ceea ce nu cunoastem."
sâmbătă, 10 octombrie 2009
Suficienta mie
pentru D.
Suficienta mie nu mi-am fost niciodata,
Atarnand mereu ca un fruct de o creanga in vant,
Ca de un arc incordat, o sageata,
Ca de propria sa etimologie, un cuvant.
Ce-am insemnat inainte de-a fi fost pe pamant,
Ce sens visat de demult devenit speranta uitata
Ma strabate sarind peste rand
Si facandu-si din mine dovada
Si veriga a unui mister amanat
Ca sa continue diferit insa viu,
Platind cu dobanda acelasi pacat
Pe care ti-l las mostenire tarziu,
Ca sa-l intelegi si sa-l porti mai bogat,
Numai tu, cititor nenascut, ca un fiu...
(Ana Blandiana)
Suficienta mie nu mi-am fost niciodata,
Atarnand mereu ca un fruct de o creanga in vant,
Ca de un arc incordat, o sageata,
Ca de propria sa etimologie, un cuvant.
Ce-am insemnat inainte de-a fi fost pe pamant,
Ce sens visat de demult devenit speranta uitata
Ma strabate sarind peste rand
Si facandu-si din mine dovada
Si veriga a unui mister amanat
Ca sa continue diferit insa viu,
Platind cu dobanda acelasi pacat
Pe care ti-l las mostenire tarziu,
Ca sa-l intelegi si sa-l porti mai bogat,
Numai tu, cititor nenascut, ca un fiu...
(Ana Blandiana)
vineri, 9 octombrie 2009
Nobletea scrisului si admiratia valorii
De o zi avem al treilea laureat cu Premiul Nobel - Herta Muller.
De o zi ma simt cu mult mai bine. De fapt, nu m-am simtit nicicand altfel, insa vreau sa cred ca senzatia pe care am avut-o ieri a fost una cu totul "altfel."
Inca de la inceputul anului am avut o intuitie referitoare la recunoasterea valorilor noastre literare actuale in planul culturii mondiale. Caci ele exista si in literatura si in poezie. Suntem contemporani cu ele. Revenind la starea care m-a incercat in ianuarie, nefiind literat de formatie si nestiind nici macar care au fost propunerile pentru Romania pentru acest prestigios premiu, am avut dreptate. Simturile mele nu m-au inselat.
Bucuria mea, impartasita cu cei cunoscuti si necunoscuti, a fost deplina, si asta in ciuda convingerilor unanime venite din partea asa-zisilor specialisti care si le-au facut cunoscute cu voce tare chiar cu cateva ore inainte de momentul adevarului. Multi dintre ei, "manolesci si iari", critici de meserie, n-au facut altceva decat ceea ce stiu ei "mai bine". Sa critice ce poate nici nu stiau ca avem si sa parieze. Sa parieze pe cuvinte si pe oameni (!) Insa, au pierdut. S-a vazut. Probabil ca valorile noastre sunt cu totul altele pentru unii, iar cei care intr-adevar stiu sa le aprecieze nu fac parte din acest neam. E dureros ca se intampla astfel, dar e adevarat. Se vede ca veche zicala isi confirma inca o data valabilitatea cu...capra vecinului.
Dar, sa-i lasam pe acesti "buni" romani si...sa ne bucuram.
Multumim Doamna Herta Muller pentru scriitura plina de adevar.
Multumim Doamna Herta Muller pentru redarea adevaratei istorii a Romaniei.
De o zi ma simt cu mult mai bine. De fapt, nu m-am simtit nicicand altfel, insa vreau sa cred ca senzatia pe care am avut-o ieri a fost una cu totul "altfel."
Inca de la inceputul anului am avut o intuitie referitoare la recunoasterea valorilor noastre literare actuale in planul culturii mondiale. Caci ele exista si in literatura si in poezie. Suntem contemporani cu ele. Revenind la starea care m-a incercat in ianuarie, nefiind literat de formatie si nestiind nici macar care au fost propunerile pentru Romania pentru acest prestigios premiu, am avut dreptate. Simturile mele nu m-au inselat.
Bucuria mea, impartasita cu cei cunoscuti si necunoscuti, a fost deplina, si asta in ciuda convingerilor unanime venite din partea asa-zisilor specialisti care si le-au facut cunoscute cu voce tare chiar cu cateva ore inainte de momentul adevarului. Multi dintre ei, "manolesci si iari", critici de meserie, n-au facut altceva decat ceea ce stiu ei "mai bine". Sa critice ce poate nici nu stiau ca avem si sa parieze. Sa parieze pe cuvinte si pe oameni (!) Insa, au pierdut. S-a vazut. Probabil ca valorile noastre sunt cu totul altele pentru unii, iar cei care intr-adevar stiu sa le aprecieze nu fac parte din acest neam. E dureros ca se intampla astfel, dar e adevarat. Se vede ca veche zicala isi confirma inca o data valabilitatea cu...capra vecinului.
Dar, sa-i lasam pe acesti "buni" romani si...sa ne bucuram.
Multumim Doamna Herta Muller pentru scriitura plina de adevar.
Multumim Doamna Herta Muller pentru redarea adevaratei istorii a Romaniei.
O mare poeta
Ana Blandiana nu mai are nevoie de nicio prezentare, s-ar putea spune, dar poate ca tocmai unanima recunoastere a facut ca in ultimii ani sa se vorbeasca prea putin despre aceasta exceptionala scriitoare. Ne-am obisnuit oare atat de tare cu marele talent al Anei Blandiana incat nu ne mai poate uimi ? N-ar fi normal sa-l amintim ori de cate ori avem ocazia ?
In 2004 a aparut la editura Humanitas un nou volum de poezie semnat de Ana Blandiana, Refluxul sensurilor, reeditat anul trecut, fara insa a starni prea multe reactii critice. Care sa fie motivul acestei apatii critice ? Faptul ca Ana Blandiana a ramas fidela stilului saizecist ? E aberant. Ce ar trebui sa faca scriitoarea ? Sa-si falsifice stilul, trairile, personalitatea ?! Nu e un autor care sa incerce sa se adapteze modelor literare, dar asta nu ii scade din valoare. Oare Marquez a schimbat prea multe in scrisul sau de-a lungul anilor ?
Nu vreau sa inchei fara a va da o mostra din Refluxul sensurilor, un poem superb, intitulat "Cateva puncte":
"Fericirea este asemenea
Unui tablou pointilist:
Mici puncte colorate
Fara legatura intre ele,
Reusind uneori sa insemne ceva,
Alteori nu,
Reusind sa transmita
Doar fiorul unei intrebari
Incomplete,
Careia nu stii ce sa-i raspunzi
Pentru ca nu intelegi ce intreaba,
Nu intelegi decat intensitatea intrebarii
Careia ii lipsesc cateva puncte..."
(articol publicat de catre Ciprian Macesaru in revista Sapte Seri - 01-08 oct. 2009)
In 2004 a aparut la editura Humanitas un nou volum de poezie semnat de Ana Blandiana, Refluxul sensurilor, reeditat anul trecut, fara insa a starni prea multe reactii critice. Care sa fie motivul acestei apatii critice ? Faptul ca Ana Blandiana a ramas fidela stilului saizecist ? E aberant. Ce ar trebui sa faca scriitoarea ? Sa-si falsifice stilul, trairile, personalitatea ?! Nu e un autor care sa incerce sa se adapteze modelor literare, dar asta nu ii scade din valoare. Oare Marquez a schimbat prea multe in scrisul sau de-a lungul anilor ?
Nu vreau sa inchei fara a va da o mostra din Refluxul sensurilor, un poem superb, intitulat "Cateva puncte":
"Fericirea este asemenea
Unui tablou pointilist:
Mici puncte colorate
Fara legatura intre ele,
Reusind uneori sa insemne ceva,
Alteori nu,
Reusind sa transmita
Doar fiorul unei intrebari
Incomplete,
Careia nu stii ce sa-i raspunzi
Pentru ca nu intelegi ce intreaba,
Nu intelegi decat intensitatea intrebarii
Careia ii lipsesc cateva puncte..."
(articol publicat de catre Ciprian Macesaru in revista Sapte Seri - 01-08 oct. 2009)
joi, 8 octombrie 2009
Atotputernicul...
...Invatator, atunci cand a asezat principiile stiintei in structura universului, l-a chemat pe om la studiu si la urmarea cailor Sale. Este ca si cum El le-ar fi spus locuitorilor globului pe care il numim "al nostru": "Eu am facut pamantul pentru ca omul sa salasluiasca pe fata lui si am cladit cerurile instelate si usor de vazut, toate acestea pentru a-l invata pe om stiinta si artele. Acum el se poate ingriji de starea lui si poate invata din bunatatea Mea fata de toate creaturile ca trebuie sa fie intelegator cu semenii sai." (Thomas Paine - "Epoca ratiunii", 1794)
miercuri, 7 octombrie 2009
Sa ne amintim de...Emanoil Bucuta
"Ca un vrej de lumina, pe dupa viata cartii se impleteste si viata cercetatorului ei..."
(Emanoil Bucuta - biolog roman si scriitor, membru corespondent al Academiei Romane)
(Emanoil Bucuta - biolog roman si scriitor, membru corespondent al Academiei Romane)
- citeste pe adresa: www.balciclove.topcities.com/EB.html o frumoasa pagina scrisa de acest scriitor roman.
Edgar Allan Poe si...poezia lui fantastica
Tu mi-erai totul, dragoste,
Al sufletului har,
Un verde ostrov in mare, dragoste,
Fantana si altar,
Incins cu poame dulci si flori,
Flori ale mele doar.
Vis prea frumos spre-a fi putut
Sa stea -
Ah, limpede minune !
Ai rasarit si te-am pierdut !
Un glas din viitor imi spune:
"Treci, treci", dar peste Trecut
Sufletul meu ca pe-o genune
Pluteste-amar, apatic, mut.
("Regret", de Edgar Allan Poe)
Al sufletului har,
Un verde ostrov in mare, dragoste,
Fantana si altar,
Incins cu poame dulci si flori,
Flori ale mele doar.
Vis prea frumos spre-a fi putut
Sa stea -
Ah, limpede minune !
Ai rasarit si te-am pierdut !
Un glas din viitor imi spune:
"Treci, treci", dar peste Trecut
Sufletul meu ca pe-o genune
Pluteste-amar, apatic, mut.
("Regret", de Edgar Allan Poe)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
